Note într-o dimineață de vară

Ieri m-am apucat de Așteptînd-o pe Sara, ediția nouă. Poate o fac totuși pentru septembrie.

Mai apare din cînd în cînd cîte un haiduc (sau o fi același?), care vrea să pună lucrurile la punct, așa cum, din cînd în cînd, apre cîte unul (sau o fi același?) care se vrea șef peste sefeul românesc. Toți sfîrșesc exact acolo unde au început: în anonimatul unui pseudonim pe care, în scurtă vreme, nu-l mai ține minte nimeni. Nu că în scurta lui viață l-ar fi frecventat prea mulți.

După repetate vizite la Bucur Obor, ieri am găsit un borcan cu dulceață de cireșe amare. Să mai spună cineva că viața nu e frumoasă! 🙂

Și, apropo, cum se face că dulciurile mele prefarate sînt ciocolata amăruie (75%, 85%, de-aia) și dulceața de cireșe amare? Ce e în neregulă cu cel mai mișto dulce e amar?

Și tot de mîncare:

Dar nu mai bine înghețată cu gust de ciorbă de cartofi cu tarhon? Ca la Bucătarul vesel… știți voi: Brașov, intersecția Michael Weiss cu Postăvarului.

Și încă:

Și? De ce l-a trimis? Să ceară împrumut o cană de ulei?

Îmi plac cărțile tipărite pe hîrtie volumică pentru că îmi plac cărțile ușoare, cele care nu cîntăresc o jumătate de kilogram deși au doar 200 de pagini. Îmi plac aceste cărți pentru că hîrtia e obținută prin reciclare, nu e nevoie să se taie alți copaci pentru apariția lor, prefer să las acest „privilegiu” celor cu foi albe, strălucitoare.

Ce-mi mai place?