Arhive autor: Michael Haulica

Observator cultural 884 – interviu cu Doina Roman


Mistere, fantezii, sefeuri. „În spatele acestui contract este o muncă de echipă“ (interviu cu Doina Roman) – în Observator cultural.

De curînd a apărut vestea contractului de publicare în Australia și Noua Zeelandă. Din nou – cum? Ai un agent? Ai umblat tu să-ți vinzi cărțile sau editura a făcut aceste demersuri?

 În 2016 am fost la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt însoțită de reprezentantul editurii Tracus Arte, cea care mă reprezintă în totalitate în privința drepturilor de publicare în afara granițelor României. Acolo am avut câteva întâlniri punctuale și prestabilite cu reprezentanții unor edituri străine interesate de cărți din genul Pragului. Pot spune că este o experiență unică. Acolo îți dai seama dacă ai noroc sau nu, odată ce iei în piept oceanul de edituri, copyrighteri și instituții culturale. Și începi să te simți așa cum ești când ajungi: mic, neajutorat, copleșit și îți spui că mai bine mergi să bei o bere decât să rămâi în agitația aia. Dar trebuie să încerci, să crezi.

Observator cultural 880. Obiceiuri, atitudini, apucături

Mistere, fantezii, sefeuri. Al patrulea articol în noua rubrică din Observator cultural: Obiceiuri, atitudini, apucături.

Atît ca scriitor, cît și ca editor, sînt unul dintre cei care consideră că într-o piață normală de carte agentul literar este indispensabil, dacă vrem ca lucrurile să meargă bine și fiecare să facă ceea ce știe (și trebuie) să facă. Dar nu știu dacă, după ce agențiile se vor înființa și la noi, lumea scriitoricească va mai fi atît de veselă, dacă nu cumva acești agenți nu vor ajunge în locul americanilor: zeci de ani se strigă „să vină americaniiˮ (agenții literari), iar cînd aceștia, în sfîrșit apar, pe străzi, în cafenele și prin redacțiile editurilor și revistelor, pe unde-i poartă pașii pe talentații (ba chiar geniali, pe alocuri) scriitori români, se vor auzi strigăte de „păi, nu așa, domnule, ce, îmi spui tu mie ce să fac? Cum să fac? Ce să zic și ce nu?ˮ…

Păcat că discuțiile despre articol se poartă exclusiv pe Facebook.

Partea bună: e o sursă de direcționare a cititorilor spre Observator.

Povestea asta cu Facebook și Observator îmi amintește de o întîmplare din tinerețea mea ceferistă. S-a hotărît închiderea haltei X, drept urmare trenurile care legau comuna de marele oraș din apropiere nu au mai oprit în acea haltă. După cîteva zile, sumedenie de localnici au protestat în fața primăriei, că nu mai au cu ce ajunge la serviciu, că ei mergeau în fiecare zi cu trenul la oraș etc. Răspunsul oficialilor de la CFR: am închis halta pentru că în ultimii doi ani nu s-a vîndut nici un bilet și am tras concluzia că nu e nevoie ca trenul să oprească aici. 🙂

Partea bună a comentariilor: mi s-au relevat încă două teme care s-ar putea adăuga celor trei (parcă) bifate în articolul din Observator. Se pare că în curînd va urma o parte a doua.

 

La mare, cu valul Tritonic

Doar poze (culese de la alții). De la lansare, dinainte, de după. A fost și prima baie în mare pe anul ăsta. Probabil și ultima, dar știm noi ce ne-aduce viața? Poate va fi anul cu două băi în mare…

Să scormonim și în telefon:

5 iulie. Constanța

Evenimentul:

Un fragment din 9 1/2 elegii (Tritonic, 2016):

 

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

Deci, eram cu aia mică, Roxana. Roxana Albu.
— Ieri, după ce-am plecat de-aici, m-am dus acasă. Acolo am dat de el, mă aştepta. Ne-am dus la mine în cameră şi ne-am culcat. Am dormit, adică. Dar înainte, da, m-am culcat cu el. Sau el cu mine, nu ştiu cum să spun. N-am făcut nimic, adică eu n-am făcut nimic, doar l-am lăsat. Mă ţinea în braţe, stăteam ghemuită cu spatele lipit de burta lui. Aşa am făcut-o. L-am lăsat să intre şi-atît. L-am lăsat s-o facă. Şi-apoi m-am culcat. Am adormit. Aşa, în braţele lui. Nici măcar nu m-am dus la baie să mă spăl. Îl simţeam lipit de mine, umed, lipicios.
— De ce-ai făcut-o? De ce l-ai lăsat?
— Nu ştiu. Aşa… Nu ştiu. Pentru că e prietenul meu de-atîta vreme.
— Şi eu? Eu ce sînt?
— Dumneavoastră? De dumneavoastră sînt îndrăgostită acum.

Aşa îmi zicea: dumneavoastră. N-am reuşit s-o conving să-mi spună pe nume. Ne-o trăgeam din toate poziţiile şi ea îmi spunea dumneavoastră. Îmi băgam limba în ea pînă la amigdale şi ea îmi zicea
— Nu-mi place cînd mă pupaţi acolo.
sau arăta spre sexul meu şi mă întreba
— Îmi daţi voie…?
şi era rîndul meu să-i simt amigdalele…
Doar cînd vorbeam la telefon îmi spunea tu.
— Ce faci? Mi-e dor de tine. Ştiu că acum o jumătate de oră erai în mine, că degetele tale mi se băgau obraznice în gură, în urechi, în fund, la subsuori sau încercau să intre odată cu tine acolo, acolo, ştii tu unde, acolo unde acuma mi-e dor să te simt din nou, uite ce fac, îmi strîng picioarele de parcă-mi vine să fac pipi, dar nu, nu-mi vine, nu-mi strîng picioarele ca să opresc şuvoiul să curgă, le strîng de parcă ai fi în mine şi aş vrea să te mai ţin acolo, să fac cumva să rămîi acolo, că tare mi-e bine atunci, tare mi-e bine, dar tu ştii asta, de multe ori ţi-am spus că mi-e bine să te simt acolo şi ştiu că şi tu mi-ai zis odată
— Mi-e bine, bine, bineeeee…!
— şi ai chiuit, şi mi-au părut cele mai frumoase cuvinte de dragoste care mi s-au spus. Alo, mai eşti? Nu te supăra că te sun, am ore, dar am ieşit afară, nu mai pot să stau, am ochii ăia, ştii tu cum, s-au înverzit cu totul, se uitau fetele la mine şi rîdeau de mine, m-au întrebat ce pastile am luat – ţi-am spus că noi mai luăm pastile din cînd în cînd, rîdeau fetele de mine şi spuneau
— Nu ni-l dai, tu, şi nouă o tură, să ne pună şi nouă zîmbetul ăla pe faţă, să zică şi despre noi lumea
— Uite, mă, nişte fete fericite…

Observator cultural 878. Șlapi pentru cămile

A apărut și al treilea articol din noua serie pe care am început-o în Observator cultural, sub genericul Mistere, fantezii, sefeuri. Se cheamă Șlapi pentru cămile și în el vorbesc despre drepturile de autor și raportarea scriitorului român la ele.

Eu, unul, am reunțat să mai citesc interviuri cu scriitori care consideră că cineva (cine?) ar trebui să-i plătească pentru că sînt ei talentați (pot aduce în scris declarații doveditoare semnate de doi-trei prieteni), de scriitori care declară că au scris nu știu cîți ani la o carte și din banii luați pe ea nu pot trăi (ei și familiile lor) următorii nu știu cîți ani, pînă cînd scriu alta. Vreo vorbă despre vînzări? Aș! Păi, ei se compară cu Coelho, cu Dan Brown, cu… Stephen King? Ei, nu, nu se compară ei nici cu Philip Roth, dacă e să vorbim și de altă categorie de scriitori ale căror cărți se vînd bine.

Articolele mele din Observator cultural le găsiți aici.

Și încă o veste: cu al doilea articol (De ce poartă chelnerii gambetă? – despre romanul lui Petru Berteanu, Efectul Mandela) am intrat în top 5 cele mai citite articole.

 

Observator cultural 877 (Petru Berteanu – Efectul Mandela)

Al dolea articol publicat în rubrica Mistere, fantezii, sefeuri a revistei Observator cultural are titlul „De ce poartă chelnerii gambetă?” și este despre recentul volum al lui Petru Berteanu, Efectul Mandela (Tritonic, iunie 2017).

Ce este ramarcabil în toate cele trei povestiri cu asasini și anchetatori este felul în care se țes viețile personajelor, din mici detalii, din nume de străzi, din zvonuri care se dovedesc adevărate, din studiul documentelor vechi, cu care cei doi protagoniști filologi sînt obișnuiți. Și atmosfera creată de Petru Berteanu, prin cuvinte, prin tonul adecvat poveștii, prin apartenența personajelor la vremea în care trăiesc, la Bucureștiul acelei vremi.

 

Observator cultural 876

Sau ObsCult 2.1. Adică primul articol din al doilea mandat la Observator cultural. Noua rubrică, începută acum o săptămînă, se cheamă Mistere, fantezii, sefeuri.

Din primul articol:

Între mystery & thriller și fantasy & science fiction am ales mistere, fantezii, sefeuri. Este ceea ce mă preocupă de ceva vreme, este acea parte din literatura română despre care cred că ne va putea scoate în lume cu tiraje semnificative și cu cîteva nume care să intre în forță pe piața de carte a Europei și a lumii.

De ce?

Pentru că, spre deosebire de noi, românii, pentru restul lumii literatura mainstream este mistery & thriller și fantasy & science fiction. Pentru că în lume oamenii cumpără și citesc masiv ficțiunea de gen, cum a numit-o cineva, pe cînd literatura pe care noi o numim mare, înaltă (și orice calificativ mai inventează cei care cred că valoarea unei cărți este invers proporțională cu numărul cititorilor ei) este publicată (și citită) în tiraje mult mai mici.

Pentru că literatura se citește și în fotoliu, și la bibliotecă, dar și în metrou, în avion sau pe o bancă în parc. Și rareori vezi oameni citind Ulise în metrou (eu am avut ocazia să văd totuși, în Londra, o fată citind Război și pace – pe hîrtie!). Iar ce se citește pe navetă e tot literatură și cei care o citesc nu se sfiesc să fie văzuți citind Agatha Christie, Stieg Larsson, Yrsa Sigurdardottir sau George R.R. Martin ori Philip K. Dick. Așa cum se simt foarte bine citind Paul Auster, sau Philip Roth, sau Haruki Murakami, ori Mircea Cărtărescu, Doina Ruști, Simona Sora…

(Mai departe aici.)

Seriale, cărți, turnee

Aseară am terminat de văzut sezonul 1 din Marcella, serialul despre care se spune că e un nordic noir britanic. M-am lămurit că așa e, apoi am fost mai atent la generic și ce să vezi?! scenariul e scris de Hans Rosenfeldt și chiar e o poveste din cele cu care ne-au obișnuit autorii scandinavi.

Serialul are cîteva lucruri lăsate de izbeliște, unele puse cu mîna. Dar are tot ce trebuie ca să te facă să mergi din episod în episod: o poveste sumbră, personaje cu o colecție de schelete în dulap, îl mai are și pe Jamie Bamber (pentru fanii Galactica)… Sînt tare curios ce-or mai face în sezonul 2 (ar trebui să apară anul ăsta), pentru că sînt niște fire care nu mai pot fi întinse prea tare fără să se rupă.

(Hans Rosenfeldt este creatorul serialului Bron/Broen/The Bridge. Împreună cu Michael Hjorth semnează Hjorth Rosenfeldt și au publicat seria Sebastian Bergman – din care la noi a apărut un volum, Bărbatul care nu era ucigaș, la Trei).

*

Azi am început o chestie a cărei premisă pare intersantă: o tanti medic, care în timpul liber eutanasiază (adică omoară – dacă e pe incriminatelea): Mary Kills People. Bie, te prinzi că se va întmpla aia, că ăla se va dovedi a fi… dar ăsta e rolul primului episod: să te facă curios să vezi mai departe.

*

Pe FB, despre nominalizările pentru Eurocon: Alexandru Lamba Măi, long story short: Dacă n-o făcea Cătălin, „se” uita și nu „se” mai trimitea deloc. Dacă mă întrebi pe mine, nu rezonez cu toate nominalizările. Dar tot consider că e mai bine să avem nominalizări decât să nu avem. Asta e situația actuală. Când vom avea o procedură de desemnare, atunci va fi altă treabă. Dar nu avem…

Zic eu aici: Și nici n-o să avem. Că ăia care vorbesc sînt lăsați să vorbească în pustiu, iar ăia care nu vorbesc o fac din calcule meschine (să nu deranjeze pe nimeni, să nu fie luați la ochi, să nu fie și ei tratați ca scandalagii etc.), sperînd să rezolve ceilalți problemele. Dragilor, nu există CEILALȚI. Dacă noi facem, vom avea. Dacă noi nu facem, nu vom avea. Adică voi, că pe mine m-ați pierdut pe drum. Vă salut și vă urez succes în continuare. Horia, zău că asta e ultima mea intervenție în vreo discuție despre sefeul românesc. E un capitol pe care azi, 10 mai 2017, l-am încheiat.

*


Sîmbătă 20 mai, în vizită pe meleagurile natale, aș putea spune, fără să greșesc prea mult (aproape 100 km). Echipa tritonică: Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu și io. Noutatea cu care voi merge la întîlnirea cu craiovenii: antologia Argos Trei.

*

Am citit un interviu cu Oliviu Crâznic:

Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?
Cred că scriitura mea are câteva elemente aparte, destul de rar întâlnite la alți scriitori.
De pildă, îmbină constant clasicul cu modernul, păstrând ceea ce era bun la clasici (aproape totul, adică) și preluând ceea ce au adus nou modernii (atunci când acest „novum” merită preluat). Astfel, rezultă o operă ornată stilistic și profundă (clasică), totodată dinamică și îndrăzneață (modernă).

*

Mihai Adăscăliței este din nou in bussiness. Vechiul blog, Dark Wolf’s Fantasy Reviews, revine într-o nouă formă: Dark Wolf’s Paraphernalia.

Cea mai nouă însemnare: despre Year’s Best Weird Fiction vol.4, editat de Helen Marshall & Michael Kelly.

*

Marian Coman e în turneu de promovare a volumului doi din seria Haiganu. Pe blogul lui este afișat programul – prima oprire, de azi încolo, marți, la Craiova – și impresii de la lansările de pînă acum.

*

Antologia care trebuia să apară în Spania și care cuprindea și o povestire a mea nu mai apare. Nu se știe de ce, editorul a scos-o din plan. Nu-i bai! Se lucrează la alta,tot  în spaniolă. Spaniola ar fi a zecea limbă în care sînt tradus. Adică publicat, că de tradus s-au tradus pînă acum două povestiri din cîte știu.

Să așteptăm 2018. Din cîte se pun la cale… măcar o antologie cu un text de-al meu va apărea pe undeva prin lume. Amănunte, dezvăliri, proteste cînd voi semna contracte.

*

Am dat o căutare pe fantasticfiction.co.uk să văd cîte cărți mystery & thriller vor apărea în următoarele trei luni. Apoi și cîte cărți SF&F&H. Din totalul de 2983… Iată:

și

Pemiile ROMCON 2016 – nominalizări

Buletinul de vot

Cu o întîrziere de peste șase luni, pun aici lista cu nominalizările la premiile RomCon 2016. N-a publicat-o nimeni, nicăieri (nici măcar pe site-ul RomCon!). Singura sursă a fost buletinul de vot, pe care cele cinci nominalizări la fiecare categorie NU au fost ordonate alfabetic, așa cum se face peste tot, ci… habar n-am. Iar faptul că lîngă fiecare nominalizare era tipărit locul 1, locul 2 etc., nu știu ce a vrut să însemne. Și de răspuns la întrebări gen cine a făcut lista așa, cine a publicat-o în ordinea asta și de ce, evident că n-a răspuns nimeni. Deși măcar președintele juriului, Mircea Naidin, putea să dea un răspuns. Măcar să arate că nu-l doare-n părțile moi de cei care au participat la RomCon și n-au înțelels manevrele juriului. Faptul că la 8 categorii au ieșit cîștigătoare lucrările în dreptul cărora scria Locul 1 sper să fie doar o coincidență. Dar nu vom ști niciodată… cîtă vreme organizatorii și juriul și-au bătut joc de noi (tăcerea, refuzul de a răspunde la întrebări, refuzul de a-și asuma listele alea le iau ca bătaie de joc).

Buletinul de vot, partea a 2-a

Să sperăm că anul ăsta juriul va funcționa, că membrii juriului vor găsi cele mai bune lucrări ale anului (aș fi preferat să fie cele mai bune ale anului în viziunea lor, nu cele mai bune dintre cele primite) și, dacă vor fi întrebări, să nu ne mai considere cantități neglijabile, care nu merităm niște răspunsuri.

Deci nominalizările din 2016. Le-am pus eu în ordine alfabetică a autorilor, dar aveți în poză buletinele de vot, așa cum au fost oferite participanților să voteze, votul lor contînd 50%. Apropo: nici procedura finală a stabilirii cîștigătorilor n-a fost făcută publică. OK, a votat juriul, a stabilit clasamente pentru fiecare categorie. A votat și publicul, care ce-o fi înțeles din buletinele alea. Și mai departe? Cum s-au stabilit cîștigătorii? Secret. Deplin secret. Că noi sîntem niște loaze, nu merităm să ni se spună. Dar ferească Rigomax să nu venim anul ăsta la RomCon. Se va spune că nu înțelegem, că ne punem de-a curmezișul, că sabotăm sefeul românesc, că sîntem scandalagii etc.

(cîștigătorii sînt cu roșu, măcar să ne amintim de ei)

ROMAN
Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei – Omul-fluture
Marian Coman – Haiganu. Fluviul șoaptelor
Doian Roman – Pragul 2. Umbra martor
Liviu Surugiu – Eral
Marian truță, Dănuț Ungureanu – Mineral

POVESTIRE
Mihai alexandru Dincă – Oroarea din Oort
Andrei Duduman – Eroi fără voie
Alexandru Lamba – Reculul praștiei
Florin Pîtea – Telefonia
Liviu Surugiu – Regele spărgătorilor

NUVELĂ
Iulia Albota – Stalker
Lucian-Dragoș Bogdan – Odiseea lui Berg
Aurel Cărășel – Galaxia sudică
Alexandra Medaru – ReÎnnoirea
Ciprian Mitoceanu – Complet accesorizat

VOLUM DE POVESTIRI
Rodica Bretin – Cetatea fără trecut
Marcel Luca – Caroline Project
Leonard Oprea – Noi domenii interzise
Florin Pîtea – Cartea cu scoarțe de argint, ferecate
Liviu Surugiu – Rămășițele viselor

ANTOLOGIE
Michael Haulică – Argos Doi
Michael Haulică – Dincolo de orizont, vol.1
Michael Haulică – Eroi fără voie
Cornel Secu (ed.) – Helion, vol.1
Cornel Secu (ed.) – Helion, vol.2

DEBUT
Mihai Grecu- Întîlniri galactice
Andreea Luca – La moara lui Dragomir
Laura Nureldin – Regii timpului

Save

PUBLICAȚIE ANUALĂ/BIANUALĂ
Almanahul Anticipația
Biblioteca Nova
Galileo
Revista de suspans

REVISTĂ
Argos
Galileo Online
Gazeta SF
Helion
Helion Online

PREMIU SPECIAL ARTIST PLASTIC
Laura Ceica
Cătălin Negrea
Tudor Popa

EDITURI
Crux Publishing
Millennium Books
Nemira
Tracus Arte
Tritonic

FILM
Eternal Traveler (Regizor: Adrian Chifu)
Mă cheamă Costin (Regizor: Radu Potcoavă)
Puzzled (Regizor: Tudor Botezatu)

Save

Premiile Hugo 2017. Nominalizările

Sper să vadă, să observe și să priceapă și membrii juriului RomCon (și organizatorii, dacă juriul nu-și stabilește singur regulile de funcționare) că listele pentru votul final se dau în ordine alfabetică (a autorilor/operelor).
Am lansat o întrebare anul trecut: cine a făcut listele pe care s-a votat? (alea în care se specifica alături de nume/titlu și Locul 1, Locul 2 etc. – astfel că în 8 cazuri din 11 cîștigători au fost cei în dreptul cărora scria Locul 1). N-a răspuns nimeni nici pînă azi.
Mi-ar fi plăcut ca măcar UN membru al juriului să fi spus „da, noi, juriul, am făcut listele așa pentru că…” sau „noi, juriul, nu am făcut acele liste”. I-aș fi respectat mai mult.
LATER EDIT. și o poză cu romanele nominalizate (foto: Jukka Halme):

Save

%d blogeri au apreciat asta: