Author Archive: Michael Haulica

Povestiri cu dragoni. Cuprins

În sfîrșit, după lupte seculare… am cuprinsul antologiei cu dragoni.

Ioana Vișan – Ucigașul de dragoni

Marcel Gherman – Drumul spre Avalonia

Alexandra Panait – La umbra kabwamului

Miloș Dumbraci – Poveste amară de foc și pară

Alexandru Botan – Solzi întunecați

Irina Georgescu – Incredibilii Lou și Phil

Daniel Timariu – Păstrează-mă nemuritor

Emil Duhnea – Hic sunt dracones

Mihai Alexandru Dincă – Exil în Olomang

Antologia va apărea la Tritonic, în lunamartie. Lansarea, probabil, la Final Frontier.

Amintirea poemului

Amintire

Se-ncercănau copacii-n preajma ta
Pădurea lua foc de dogoarea răsuflărilor noastre
Marea era departe, tocmai la capătul zborului

Poem

Urmă a zborului de pasăre
prin cearcănul inimii –
absenţa

Poem

Încăierare de păsări
pe tipsia cu jăratic a dorului –
coapsele ei

Ioku inele și Iaku inele jucăm pătrățele

Ioku inele și Iaku inele jucăm pătrățele

Hard-boiled de Colentina

500fullIeri am încheiat „Homer Goian și gîtul din Teiˮ. Am recitit-o, am mai schimbat cîte un cuvînt pe ici, pe colo. Apoi am trimis-o editorului. Pentru export s-ar mai putea scoate niște pasaje mai dificil de tradus sau, poate, nerelevante pentru cititorii din alte țări.

Nu-mi dau seama cum e. Am doar senzația de lucru încheiat, n-o am pe aia de plutire. O fi bine, o fi rău?

Ce simt acum? Că ar trebui s-o las să se odihnească vreo două săptămîni, apoi s-o reiau, să refac cele două planuri –faptele și ancheta – și s-o scriu din nou, s-o transform într-o nuvelă, publicabilă singură în volum. Deja mi se așază niște lucruri, rotițele nu s-au oprit, merg în continuare, se construiește scenariul care acoperă perioade neprinse în poveste și care explică niște lucruri pentru motivarea lui Achiței. Oricum, nu-mi iese din cap povestea, personajele nu m-au părăsit, au rămas cu mine.

giotto-6Nu era în plan să scriu cartea asta în 2017 (pînă în urmă cu o oră nici măcar nu mă gîndeam că ar putea fi o carte), dar m-am lămurit că planurile nu mă ascultă, poate ar trebui să fac bine și să le ascult eu pe ele.

A fost o perioadă faină, de scris în primele două ore după miezul nopții (de-aia am și zis că „azi, ziua mea de muncă începe mîineˮ), așa cum au fost și cele în care am comis ultimele texte (Calistrat Hadîmbu și Huca). Sper să nu mai treacă cinci ani pînă la următoarea poveste. Și că, dacă tot am repornit mașinăria, s-o las să meargă.

(asta cu hard-boiled de Colentina nu-mi aparține, am auzit-o de le primul cititor al povestirii)

Save

Critica precoitală și ignorarea fușteiului de sus

Note din fișierul Ianuarie 2017:

Critica de răzbunare și critica precoitală – două ramuri ale criticii de azi, de ieri, dintotdeauna.

*

e-o-chirovici-author-photoÎntrebare și răspuns:

Sunt cărți care, în comparație cu altele mult mai bune, nu-și merită succesul. De ce credeți totuși că devin foarte cunoscute?

„Bun” sau „rău” sunt termeni relativi în artă, inclusiv în literatură, care țin de gustul fiecăruia. Sigur, există succes de piață și succes de critică, uneori cele două nu merg mînă-n mînă. (E.O. Chirovici)

Unii care vorbesc de sus despre valoare (evident valoare e „ce-mi place mie”) și alții care au umblat prin lume, au văzut ce și cum, au înțeles că nimeni nu e buricul pămîntului, că toți trebuie să-și facă treaba lăsîndu-i și pe ceilalți să și-o facă pe-a lor.

Și tot din acel interviu, despre creative writing:

Ce părere aveți despre cursurile de creative-writing? Ce ar trebui să primeze la un scriitor: știința de a scrie „ca la carte” sau talentul?

Sunt folositoare, mai ales pentru începători. În plus, frecventînd asemenea cursuri, ajungi să cunoști oameni care îți împărtășesc pasiunea pentru scris, ceea ce e grozav. Cît despre ce ar trebui să primeze la un scriitor, aș spune că ambele sunt importante. Nu poți să creezi personaje mai inteligente decît tine, iar dacă ești un tip limitat, fără lecturi obligatorii și o cultură generală corespunzătoare, lucrul ăsta se va vedea în ceea ce scrii și în modul în care scrii. (E.O. Chirovici)

coperta-cartea-oglinzilor_1Răspunsul unui om care știe despre ce e vorba, nu care își imaginează (tot așa, de pe scară, de pe fușteiul de sus).

*

O fătucă a citit interviul cu E.O. Chirovici din Evenimentul zilei și îi face un rezumat, asta însemnînd pentru ea că a mai scris un articol. Am observat în textul ei (asta chiar îi aparține) expresia „ignorat în Româniaˮ… Pardon? Puteți explica? Cum adică ignorat? Cu 10-12 cărți apărute? La RAO, nu la Stele pe cer! Probabil 80% din scriitorii țării s-ar vrea ignorați prin publicarea a 10 cărți la RAO. Tanti, donșoară, mai ușor cu tabloidele, că învățați expresii fără să le și înelegeți.

 

 

Mișcarea de Trezistență

România se trezește:

trezeste

România rezistă:

rezist

Cred că în România tocmai a luat ființă Mișcarea de Trezistență.

62

Futu-i!

io-la-iasi2-pi2Mai bine mă gîndesc că anul ăsta fac 30 de ani de cînd am căzut în sefeu. 🙂

1987. Quasar. Iași.

Am intrat în ziua de azi spălînd vase. Măcar mi-am început ziua făcînd ceva ce-mi place.

Apoi am dormit și am visat că m-am prăbușit cu avionul. La un moment dat mi-am dat seama că mergem în jos, drept în jos. Nu ne-am mai revenit. Și într-o clipă vedeam totul în sepia, erau mașini arzînd, cu oameni în ele – și-mi ziceam că șoferul a aut parte de o moarte cam nasoală. Noi (care noi?) nu mai eram în avion, mergeam pe-acolo și am înțeles că accidentul se petrecuse. Eram Dincolo. Așa, deodată, fără să realizez cînd anume se întîmplase. Deci așa e după? Apoi mi-am zis că de-abia bine, o să mă văd cu Liviu și cu Ștefan.

Bun, și-acum, că tot sînt într-o fază de after-după, scriem și noi cărțile alea???

Chifteluțe suedeze (polițistă)
Scurta viață și lunga moarte a jupînului Calistrat Hadîmbu din Vizireni (steampunk)
Vremea zăpușelii ((post)cyberpunk)
Relatare despre dublu (fantasy)

Să-mi face și eu listă cu cu ele, cum și-a făcut Arya Stark.

vasa-3august2016

astfel atent, la toți și la toate…

 

Save

Save

Șopîrla pierdută cu ochi verzi

Ianuariene:

Faină coperta asta:

coperta-cartea-oglinzilor_1

*

Numai mie îmi pare că Blogosfera SF&F a pierdut o lună – asta, ianuarie – alegînd să discute o carte pe care toți cei cinci bloggeri au găsit-o slabă (ca să nu zic proastă). Cui ajută asta? Hai, dacă apărea o cronică, două… mai ziceam. Dar cinci?! La sfîrșitul anului o să numărăm n cărți despre care ar fi meritat să se scrie, dar nu s-a scris pentru că în ianuarie (și în cine știe cîte alte luni)… a ieșit din pălărie un debut despre care nimeni nu știa animic. Poate ar trebui ca cei cinci bloggeri să stabilească niște criterii după care să aleagă cățile. Și să nu uite că vor scrie doar  despre 12 din cele 50-60 care vor apărea în acest an.

*

Din refuzuri, nu din acceptări şi compromisuri, se naşte măreţia. (Mircea Țuglea)

Cuvinte… ce din coadă au să sune. În nici un caz Words, words, words…

*

Am visat că mi-am pierdut șlapii. Și tot pierzîndu-i, a trecut ceva vreme pînă să-mi dau seama că am visat și că nu i-am pierdut, de fapt. Vestea cea mai bună mi-am dat-o însă cînd am realizat că, de fapt, eu nici nu am șlapi. A naibii treabă! Nici în vise să nu mai ai încredere!

tevalabrasov900w

*

Alta din categoria NUMANUMA: numai mie îmi displac cărțile fraților Strugațki? Nu pot, măi frate, să citesc, n-am organ pentru ele, nu-mi spun nimic, parcă văd o brigadă artistică din anii ’60 pe scenă. Umor de tovarăși, șopîrle… zău, mi-a trecut de lucrurile astea. Ultimul recital de șopîrle la care am rezonat a fost Hamletul lui Caramitru văzut în ’87 la Bulandra. SF-ul satiric mă lasă rece.

*

Chirovici: http://www.evz.ro/uluitoarea-poveste-de-succes-a-unui-scriitor-roman-e-chirovici.html

Și apropo de scritorii noștri care au dat lovitura: poate să-mi spună cineva de ce pe site-ul Trident Media Group nu se pomenește o virgulă măcar că au semnat cu Bergler? Și de ce singura sursă pentru știrea răspîndită în presa românescă despre succesul internațional al Bibliei pierdute e o declarație a lui Bergler?

Iaca poze de pe site-uri. Chirovici:

pfd-chirovici

(cu pagina de autor http://www.petersfraserdunlop.com/clients/eugen-o-chirovici/)

Bergler:

trident-bergler

*

Umblă pe net un material cum că ochii verzi sînt foarte rari. Ar fi trebuit să-mi dau seama de asta cînd cu facerea pașapoartelor. De fiecare dată le spun că-i am verzi și de fiecare dată, cînd îmi scot pașaportul, văd în el că scrie că-i am albaștri. Or fi știind ei, că de-aia-s poliție, nu? Deși să dea dracu dacă nu-i am albaștri decît marțea și joia! Decît am zis!

(mai am)

 

Gala Tritonic Bestseller 2016

gtb2017

Grupul editorial Tritonic vă invită la Gala Tritonic Bestseller 2016. Evenimentul se va desfășura sâmbătă 4 februarie 2017, începând cu ora 11.00 la 4+Social Cafee, în Strada Mendeleev nr. 37.

tritonicStimați prieteni,
Pentru că vrem să ne onorăm autorii vom încerca să organizăm, începând din acest an, o Gală a celor mai vândute cărți Tritonic din anul precedent.

Pentru anul 2016 au participat, în competiție, 10 colecții și la fiecare dintre ele am selectat cele mai vândute trei cărți. A existat un singur criteriu: numărul de exemplare vândute în 2016. La competiție au participat colecțiile care au cel puțin 3 ani de la inaugurare și măcar 5 titluri apărute în acești ani. Nu a contat data apariției volumelor respective, pentru că veți constata că în top sunt și volume apărute în 2015 sau chiar cu o primă ediție în 2008.

Sperăm că ideea noastră, de a aduce în același spațiu atât autorii de carte academică, cât și pe cei din zona ficțiunii, va fi de bun augur pentru toată lumea.

Cei care ni se vor alătura sâmbătă, 4 februarie 2017, la ora 11.00, vor putea cunoaște profesori de comunicare sau de sociologie, istorici și specialiști în geopolitică, dar și autori de romane polițiste, SF & Fantasy și, nu în ultimul rând, romane de dragoste.

Vom sta de vorbă, vom face fotografii cu trofeele și autorii premiați, vom scrie autografe (sperăm cât mai multe!) și vom bea cafele (cine dorește!).

Vom fi împreună pentru măcar 100 de minute.

Echipa Tritonic vă așteaptă cu drag.

(Și cu un pic de noroc… vom lansa și una-două cărți noi…)

Așadar, nominalizările sunt următoarele:

Colecția SF & Fantasy (& Horror)
– Vraciul de pe norul inferior / Lucian Dragoș Bogdan
– Sub steaua infraroșie / Alexandru Lamba
– Stăpânul castelului / Teodora Matei

Colecția Mystery & thriller
– Blestemul manuscrisului / Bogdan Hrib și Răzvan Dolea
– Cumsecade / Petru Berteanu
– Vânătorii de capete / Lucian Dragoș Bogdan

Colecția CAȘMIR (cartea de dragoste)
– 9 ½ Elegii / Michael Haulică
– Uneori când visez / Lucian Dragoș Bogdan
– Seducția apei / Monica Ramirez

Colecția SMART Books (management & marketing)
– Social media sunt dinamită / Laurence O’Brian
– Felicitări, ai fost promovat manager / Florina Pânzaru
– Ghid esențial de promovare / Alexandra Zbuchea, Florina Pînzaru, Cristina Galalaie, Andreea Mitan

Colecția Comunicare media
– Mareea neagră / Dumitru Borțun
– Autor de unul singur / Dănuț Ungureanu
– Teatrul ca joc și metodă de formare / Ana-Maria Moldovan

Colecția Sociologie
– Sociologia luxului / Marian Petcu
– Cultura motocicletelor / Gabriel Jderu
– Sociologia alimentației / Angelica Marinescu

Colecția Studii de securitate
– Jocurile schimbărilor climatice / Mihaela Răileanu
– Strategiile de securitate în spațiul euroatlantic / Marian Zulean coordonator
– India și hegemonia regională / Silviu Petre

Colecția ISTORIE
– Oameni și chestiuni de acum un secol / Ion Bulei
– Comunitatea dispărută. Germanii din România între anii 1945 și 1967 / Laura Gheorghiu
– O lucrare de acum un secol despre Basarabia / Ange Bally

Colecția LIT (literatură sau serii de autor)
– Camera obscură / Anamaria Ionescu
– Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia / Dănuț Ungureanu
– Dumnezeul din paharul de votcă / Ioan Barb

Vom oferi și trofeul Cea mai vândută carte a anului.
Dar nu e bine să anunțăm toate surprizele. Pe curând.

Cu prietenie și considerațiune,

Bogdan Hrib
Consilier editorial Tritonic

Madia Mangalena (fragment 2)

Mîine se încheie campania Millennium care mă dă la pachet.

afis-promotie-mh3

Un ultim fragment din cele trei cărți, și aleg tot Madia Mangalena. De două ori Madia, adică chiar povestioara care dă numele volumului. Un text despre care s-au scris multe, îmi amintesc de un articol al lui Ovidiu Bufnilă, aproape la fel de lung (sau mai lung?) decît povestea însăși.

Povestirea a fost publicată pentru prima oară în Jurnalul SF/66/1994. A fost publicată de 21 de ori, în reviste din România, Australia, SUA, Serbia, Bulgaria, Japonia. A prins două antologii, Motocentauri pe acoperișul lumii și Nemira ’95 și este în două dintre volumele mele: Madia Mangalena și Povestiri fantastice.

MADIA MANGALENA

Lui Petrică Sîrbu,
de bucurie că există

 

motocentauri_pe_acoperisul_lumii

Motocentauri pe acoperișul lumii (Karmat Press, 1995)

Chipul Madiei Mangalena ocupă întreg ecranul. Culoarea vineţie a filtrului îi pune în evidenţă ochii retuşaţi discret. Pe sub-undă este transmisă profeţia cu venirea lui Brodar. Se lipeşte de creierele trecătorilor, le pătrunde, prinde rădăcini, ia înfăţişarea Madiei din Mangala. Nu mai e nevoie de ecran, imaginea s-a agăţat de cortexuri, flutură ca steagurile-lup, doar nu urlă. Madia zîmbeşte. Urmele pietrelor se văd bine, poveste a vieţii ei.

„Cine e curat să arunce primul.”

Şi toţi s-au înghesuit să arunce piatra, să fie văzuţi că aruncă, să se ştie că sînt curaţi.

Plastiile i-au netezit trupul, l-au făcut lucios, magnetic. Hainele se lipesc de ea, privirile, mîinile, toate alea. Merge pe stradă şi-n jurul ei cad ceasurile, se sparg, încremenesc. Madia fără Timp. Magnetic Dia.

terra-fantastica-12-2007Numai faţa i-a rămas muşcată de pietre. Spre aducere-aminte. Şi fiecare mîngîiere arde mîna care a ţinut piatra, fiecare sărut are gustul pietrelor.

— Ce… Ce dracu-i asta?

 sar toţi în lături, la prima atingere. Arşi, curentaţi, scîrbiţi, spăimoşi, vomitoşi. Jură să n-o mai atingă în veci, dar a doua zi o iau de la capăt. Îşi fac de lucru în calea ei, să-i vadă, să-i aleagă, măcar să-i bage în seamă. Masculi feroce, bărbaţi care conduc destinele lumii. Cîrpele ei de şters praful. Crema ei de ghete, bocancii ei,

„Linda, Linda, unde-ţi sînt bocancii?” (cîntec de dragoste din secolul XX)

periuţele ei de dinţi, poşeta ei şi tampaxul.

fanzin-sf-nr8-2011Madia Mangalena, psalliota din Mangala. Frumoasă, ucigător de frumoasă. Cînd face dragoste, mişcările ei evită şi primesc, fentează, stau la pîndă, cerşesc, incită, urlă. Se transformă în sirop sau rachiu, se bagă-n tine şi-acolo îşi face de cap. Te arde, te rupe.

Dar mai bine să arzi decît să rugineşti. UNU.

Cu trupul ei te arde, arzînd la rîndul ei, mistuindu-se-n tine. Madia din Mangala trăindu-şi moartea în fiecare zi.

— O curvă! Au despicat-o toţi nenorociţii, toţi linge-boaşe ăia care acum o plimbă ca pe sfintele moaşte. O curvă!

Şi totuşi lumea se adună în jurul ecranelor ca în anii nebuni ai programelor Psycho. 23, 24… 26: Andie MacDowell vîndută en detail antologia_science_fiction_nemira_951pentru sandvişurile şcolii de handicapaţi (IQ sub 160). Ce vremuri! Filme – le zicea. Acum, pe ecrane, vedem realitatea. Tricksterii, mînuitorii de vieţi, ne bombardează cu vieţile sfinţilor. Nu ştiu unde-or găsi ei atîţia sfinţi, mie-mi cam pute. Cît nu înţelegem asta, ar fi mai bine să stăm pe curul nostru şi să mai lăsăm diemurile. Dreams-makerul nici n-ar trebui să-ncapă pe mîna oricui.

Patina e un alt nume pentru rugină. Şi o înnobilează. DOI.

 Deocamdată să-l aşteptăm pe Brodar ăla, să vedem ce hram poartă. O fi şi el vreun Big Brother, ca atîţia alţii, care-au mai trecut pe-aici. Cum au venit, aşa s-au dus toţi. Nişte pîrliţi. Nişte nespălaţi.

Şi noi, vitele, ne lăsăm vieţile în palmele lor care nici de-o labă nu-s bune. Dar sînt ale lor. Şi ei au putut s-o ierte pe Madia pe care noi niciodată n-am iertat-o. Dar cum s-o iertăm, nu-i ea curva noastră, nu-i? Nu ne-ncuiem cu ea în futoare romanian_sf_anthology_nemira_95de doi pe doi, n-aruncăm hainele de pe noi şi ciorapii şi ceasurile de la mînă ca să mai cîştigăm zece centimetri pătraţi de piele pentru mîngîieri? Cum s-o iertăm cînd ne-a făcut să aruncăm cu pietre? Nici un călău nu-şi iartă victimele.

„Cine se simte curat, să arunce primul.”

Semnele lăsate de pietre pe chipul ei o fac şi mai frumoasă. Oricine o vede, bărbat, simte în nări, pe dată, mirosul sîngelui ei. Chemarea ei.

Pe ecranul imens, Madia se îndepărtează şi-n urma ei rămîne mirosul care mă-nnebuneşte. Îmi simt sîngele ridicîndu-se-n mine pînă-n vîrful vîrfurilor şi sensongul explodează în aerul din jur. Filtrele se schimbă, sînt roşii acum. Masna Piya îşi trece dextra peste corzi, acordurile grave se limpezesc şi, de undeva, din adîncuri, eu ştiu de unde, apar valurile. Imaginea maestrului se Michael Haulica-Povestiri fantastice, 2010-800hestompează, rămîn doar sensongul şi valurile. Tremurătoare la început, din ce în ce mai agitate pe urmă, în final agresive, valurile.

Trecătorii mă privesc miraţi.

Dincolo de ură este iubirea. Ca o uşă, ca o rană, ca un cui.

Sînt singurul care a iertat-o. O iubesc.

Nu-mi mai simt mîinile. Mi-au amorţit. N-am crezut niciodată că poate fi aşa rău. Ba nu, nu mi-au amorţit. Mă dor aşa de tare, că parcă nici nu mai sînt ale mele. Mă dor. Mai ales cuiele mă dor. Pofta cu care mi le-au bătut în palme. Ca atunci. Şi chipurile lor desfigurate de ură.

De-aici, de sus, totul se vede altfel. Dar, oricum, nu mai contează.

În faţa mea s-a oprit o femeie. Mă uit în ochii ei şi mi se pare că-i mama. Probabil că toţi muribunzii simt asta. Din răni, sîngele-mi picură şi ea sare în lături, ferindu-şi coşul. Prea tîrziu. Se uită la mine şi spune:

— Tu eşti, sau să aşteptăm pe altul?

— Eu sînt. Eu.

afis-promotie-mh3

Save

Madia Mangalena (fragment)

Încă două zile mai este valabilă campania Milennium:

afis-promotie-mh3

Un fragment din volumul Madia Mangalena (Premiile Vladimir Colin 2000, RomCon 2002):

MUFIŞTI, GOFRENI ŞI NODURI

Michael Haulica - Madia Mangalena, ed 4, 2015

Madia Mangalena (Millennium, 2015)

Lumea îmi spune Ollie. Nu ştiu de ce, că pe mine mă cheamă Sylvester. Toată ziua îi aud: Ollie, nu uita, luni la ora 7. Sau: mîine la şase, Ollie.

Eu sînt stalker. Asta, în jargou, înseamnă un fel de ghid. De fapt, fără mine ar fi pierduţi. Nici unul dintre cei care au intrat singuri în Nodul 14 nu s-a mai întors. Nu’ş’ce dracu’ fac acolo de nu nimeresc porţile. În fond, e simplu. Te uiţi înainte, aştepţi douăzeci de secunde, faci doi paşi şi te trezeşti dincolo. Apoi te uiţi la dreapta, aştepţi opt secunde şi, după o jumătate de pas,„ eşti în alt dincolo.

Ce am spus eu acuma nu trebuie luat tale quale, asta a fost aşa, ca exemplu, pentru că, bineînţeles, de fiecare dată e altfel. Dar nu ştiu cum de ăştialalţi nu-şi dau seama. Parcă-s cretini cu toţii.

Acum conduc o gaşcă de mufişti. În loc să stea naibii cu mufele înfipte-n cap şi cu ochii beliţi, i-a apucat plimbarea. Au auzit ei că după Poarta Dragonului apare din cînd în cînd un chinez cu nişte mufe mai speciale. Vax! Am mai luat eu cîndva un mufist în grup şi era să-mi pierd clientela pe chestii de morală. Noroc că sînt singurul stalker adevărat şi n-au încotro, trebuie să mă angajeze dacă vor să se mai întoarcă de dincolo. Şi, la urma urmei, excursiile astea ale lor nu sînt tot un fel de drog? Care-i diferenţa dintre nevoia-plăcerea lor de a călători prin porţile de dincolo de Nodul 14 şi halucinaţiile pe care le trăiesc ăia căzînd într-o stare de prostraţie după ce-şi bagă mufele-n cap? Nişte drogaţi cu toţii. Eu sînt singurul sănătos.

M-aţi putea întreba de ce fac asta, totuşi. De ce-i călăuzesc? Ei bine, dintr-un sentiment de datorie şi recunoştinţă faţă de semenii mei. Necesitatea asta a lor mă face să mă simt util. Cunoaşteţi sentimentul, nu? E minunat. Rostul meu pe lume e să-i aduc înapoi acasă pe excursionişti. Pentru că de dus, ei oricum s-ar duce. Este acolo ceva care-i cheamă… Nu ştiu ce, eu nu simt chemarea asta. Eu doar îi conduc unde vor şi am grijă să se înapoieze. V-am mai spus că singuri nu se descurcă.

S-a facut ora convenită. Sînt cinci, aşa cum ne-am înţeles. Nu iau niciodată mai mulţi, mi-e greu să-i stăpînesc. Tentaţiile sînt foarte mari pentru ei şi oricînd pot fi luat prin surprindere de reacţiile lor. Îmi privesc clienţii şi ei se uită la mine cu teamă, ştiu că le scormonesc prin cotloanele creierelor şi îi fac să uite anumite gînduri. De-aia au în priviri un soi de teamă amestecată cu respect. Tare naivi sînt puştanii ăştia! Ştiu bine că îi descopăr mereu pe cei care vor să rămînă dincolo şi totuşi de fiecare dată le găsesc, prin fel de fel de ascunzişuri, planuri de fugă. Unele sînt chiar bine puse la punct, probabil întocmite pe bani grei de golanii ăia din Sud.

Gata. La trei dintre ei le-am scos din cap gîndul de a rămîne. Acum putem pleca. Îi anunţ şi pe ei asta şi, ca la o comandă, toţi cinci îşi montează cîte o mufă antiemoţională, care-i va lăsa inerţi afectiv pentru primele trei porţi. Le-am recunoscut designul şi culoarea. Doar eu le-am adus alaltăieri de la Poarta Gerocco 6! Am vîndut o sută în două ore. Nici ăştia cinci nu puteau pierde ocazia, normal.

Nu ştiu ce au luat cu ei ca monedă de schimb. Toţi au saci de plastimet. Cred că au aflat că nu pot vedea prin aşa ceva. Unul dintre ei zîmbeşte. Îşi spune „Ţi-am tras-o, Ollie!” şi adaugă expresia aceea care nu ştiu ce înseamnă şi nimeni nu vrea să-mi spună. Cînd îi întreb, toţi izbucnesc în rîs. Atunci eu mă enervez şi pe ei începe să-i doară capul. Se izbesc cu el de pereţi şi ţipă ca nişte descreieraţi. De obicei plec, îi las singuri. Nu suport durerea altora. Adevărul e că trăim într-o lume tare prost alcătuită, iar oamenii sînt, mulţi, cei mai mulţi, foarte neajutoraţi. Pe mine nu mă doare niciodată nimic. Numai pe ei îi doare. Oare de ce?

Am lăsat în urmă trei porţi. Sînt toţi cinci în jurul meu, slavă Domnului! Sîntem aproape de Poarta Dragonului. Acum trebuie să fiu foarte atent, mufiştii or să-l caute pe chinezul care plimbă mufele. Unii dintre ei s-ar putea să greşească momentul intrării.

Uite-o! Poarta! Acum!

021 - Michael Haulica - Madia Mangalena - 200w

Madia Mangalena (Eagle, 2011), seria Seniorii Imaginației

De data asta trebuie să intri într-o baltă. Acolo este. Strig şi alerg după ei ca după găini. Nu e uşor deloc. Pînă la urmă reuşesc să-i bag pe toţi. Dacă mai întîrziam două secunde, ratam poarta. Rămîneam ca prostu’ în mijlocul bălţii.

Sîntem în Ţara Dragonului. O stradă îngustă, prăfuită. Tarabă lîngă tarabă în faţa caselor scunde, dar cu etaj. Pe tarabe, ce vrei şi ce nu vrei. Ieri am avut unul care şi-a umplut buzunarele cu integratoare de senzaţii. Nu era bişniţar, şi-a luat din fiecare model cîte unul. Oricare dintre ele l-ar fi ajutat să facă amor indiferent de rasa partenerei. Cred că era maniac sexual. Ar fi trebuit să-l reclam la Poliţie. N-am făcut-o. Nici mie nu-mi plac poliţiştii.

Reuşesc să-i menţin pe mufişti în cîmpul meu. Le-am promis că-i duc la chinez. Şi chiar îi duc. Îmi dă cîte un sutar de fiecare client. Şi toţi o să-şi cumpere mufa aia cu toneziana… Să te laşi îmbrăcat în femeia aia, s-o simţi pe fiecare milimetru pătrat de piele… e o chestie! Le-am arătat-o aseară. I-am lăsat să şi-o pună fiecare cîte o dată. Evident că nici unul dintre ei nu mai făcuse amor cu o toneziană. M-am lăsat rugat şi, într-un tîrziu, am acceptat să-i duc să-şi cumpere şi ei. Asta e! Îmi fac şi eu rost de clienţi cum pot.

Uite-l pe chinez. În străfundul creierului lui, îmi face un semn complice. „Da, ăştia sînt. Cinci mufişti.” Îi trimit gîndul şi acesta se aşază peste semnul lui. Îi fac şi economie de memorie. Cît timp mufiştii mei se străduiesc să-şi amintească faptul că poziţia normală a fălcilor este „închis”, îmi continui conversaţia cu chinezul:

— Rămîne 10%, da?

— Cum am stabilit.

— Nimic în plus?

— Asta n-am mai stabilit.

— Putem s-o stabilim acum. La urma urmei, puştii se mai pot răzgîndi. Sau pot avea pretenţii mai mari. Poţi să ştii ce le trece prin minte?!

— Îi poţi influenţa?

— Depinde.

— Am o mufă colectivă. Ce zici?

— Cu ce?

— Viol în grup.

— Hm!

— Comando.

— Hm!

— Seppuku. Pentru doi, cu posibilităţi de schimbare a rolurilor.

— Asta da. Cît?

— 5% din afacere.

— Mi se pare corect. Să văd ce pot face.

N-am fost foarte sincer cu chinezul. Ştiam că e de-ajuns să le enumăr temele. Le-a plăcut chestia cu violul. Puştani, am zis eu! I-am convins că le obţin o reducere de preţ dacă iau şi mufa individuală şi intrarea în cea colectivă. Am halit şi de la ei 5 procente.

Efectiv îi tîrîi după mine. Trebuie să le intru în cap, să mă insinuez în programul mufei, pentru a-i convinge să acoperim tot itinerariul contractat. La mintea lor s-ar întoarce imediat acasă. Pe undeva, îi înţeleg. E greu s-o faci mergînd. Dar nu i-a obligat nimeni să-şi puna mufele pe loc. Mai bine îi las rezemaţi de vreun zid şi îi recuperez la întoarcere. Trebuie să trec musai pe la Studiouri. Mîine am un grup de actori.

Asta şi fac. Le spun să mă aştepte puţin şi le ies din cap. Îi văd cum se preling pe un perete, cu figurile tîmpe, inconştiente. Drogaţi!

Cea mai idioată poartă e asta pe care se intră în Studiouri. Este pe lîngă o căruţă care se mişcă încontinuu. Trebuie să cazi din căruţă pentru a nimeri poarta. La timpul potrivit, bineînţeles, că altfel orice netot ar putea s-o prindă din întîmplare.

Aici, dincoace de Nodul 14, nimic nu este întîmplător.

Întotdeauna am avut probleme cu actorii. Au fost obişnuiţi ca în anumite scene, mai periculoase, să fie dublaţi. Vă daţi seama că nu mi-e uşor să-i conving să cadă dintr-o căruţă în mers. Dar le arunc în creier imaginea primei pagini din STEA DE CINEMA, cu ei ţinînd Steaua în mîini, şi se rezolvă. Cine nu s-a visat, măcar o dată, cîștigător al trofeului?!

Uneori le mai dau şi cîte un brînci.

Dar unde dracu’ e căruţa aia?

Nu-i. Mă-nvîrt ca un de-ăla într-o de-aia. Nu e şi pace.

O fi furat-o careva.

Trebuie să mă concentrez zdravăn ca să dau de ea. Deocamdată îi văd urma în aer. O iau în susul străzii. Îi aud huruitul. Cît pe-aci să trec de ea, zgomotul făcut de roţile ei pe pavajul străzii e disimulat în foşnet de frunze, dar e treabă de amatori. Lucruri ieftine. Numai beţivanul de Harry Longo plimbă marfă aşa proastă. Sau, mă rog, eu mă pricep la de-alde astea şi mi-a fost uşor să-mi dau seama.

1999-Michael Haulica -  Madia Mangalena-508x800

Madia Mangalena (Institutul European, 1999)

Intru pe o uşă mare, verde, şi dincolo de ea se învîrte în cerc căruţa cu poarta. În căruţă sînt vreo opt indivizi care, din cînd în cînd, se aruncă din ea. Dar în afară că-şi zdrelesc carnea de pe ei şi îşi aud oasele pîrîind, nu se-aleg cu nimic.

Nu aşa, băieţi! Dacă nu ştiţi cum, n-o faceţi!

Sînt în căruţă. Nimic. Lunganul ăla de colo a pus gabja pe ea. Cinci mangoţi încercarea. Al dracu’ gagiu’! Îi bagi moneda-n buzunar şi te duci să-ţi rupi oasele. În curtea asta n-or să găsească în veci poarta.

Cu un sutar închiriez căruţa pentru un sfert de ceas. Ies în stradă şi mă las dus de ea.

Îmi simt nările fremătînd. Miroase a lemn lăcuit şi a rumeguş. Parcă se aude cineva vorbind la o portavoce. Ştiu că e de-abia la amiază, dar am senzaţia că se lasă seara. Acum! Sar din căruţă şi intru în Studiouri.

E seară. Se filmează. Decorul de lemn e proaspăt lăcuit. Se simte şi mirosul rumeguşului. Actorii se fac că nu-l bagă în seamă. Şi-aşa regizorul ţipă la ei prin portavoce. Actorii mă privesc cu mult respect. Eu le-am aranjat treaba. Cinci procente. În minţile lor găsesc şi gîndurile de recunoştinţă, pentru că, la apariţia mea, Il Maestro a încetat să-i mai certe.

Regizorul s-a apropiat de mine. Ştiu ce vrea. Doi actori şi trei actriţe. Mîine dimineaţă.

— Vreau doi bărbaţi şi trei femei.

— Cînd?

Mă fac că nu ştiu. El tot n-ar înţelege.

— Mîine dimineaţă.

— Cît?

— Păi, ca de obicei, un sutar de om.

— S-a făcut.

— Mai e ceva. Seara am nevoie de vreo douăzeci de gagici. Frumoase. Umane.

— Douăzeci de umane? Asta te costă.

— Ştiu. Dar asta vreau.

Ies prin oglinda de la baie. Dacă mai stăteam să negociez şi preţul celor douăzeci, ratam poarta de întoarcere. O să fixez preţul la livrare.

Mă strecor pe lîngă cei doi care se fac că nu mă văd. M-au recunoscut, desigur. Ce idee, să faci poarta într-un pat de hotel! Bine că n-am nimerit sub ei. Ar fi fost jenant.

Mufiştii sînt acolo unde i-am lăsat. Vreo cîţiva puşti stau şi se uită la ei. Au şi de ce. Tare mai sînt caraghioşi! După cum chicotesc şi după cum îşi bîţîie fundurile cred că şi-au pus mufa colectivă cu violul. Copii… Intru şi eu în gaşcă şi se liniştesc încurcaţi. Parcă ar vrea să se scuze într-un fel, dar îi iau repede şi îi fac să se decupleze ca să putem porni. Se strîmbă şi fac gesturi obscene către privitori.

Plecăm. La primul colţ ne întîlnim cu o zorgată şi amintirea programului comun pe care tocmai l-au prizat le tulbură instinctele. Nici unul nu se poate abţine, toți îi pipăie ghebul cînd trec pe lîngă ea. Recunoscătoare, zorgata şuieră în urma lor din toate orificiile. Ce să le faci, băieţi tineri!

Trecem pe lîngă taraba chinezului. Mufiştii îşi dau coate şi îi rînjesc complice. Ăla se face că nu-i cunoaşte şi, în gînd, îmi mulţumeşte. Lîngă acest mesaj găsesc şi informaţia că peste două zile va primi ceva gras de pe Kalotronia. La prima mînă. Original.

Minte. Neam de neamul lui n-a ţinut în mînă vreun produs original de pe Kalotronia. Dar îi trimit un gînd de mulţumire şi asigurarea că „da, negreşit am să vin”. Oi vedea! Pînă una, alta să scap de ţîncii ăştia. Parcă s-au prostit. Nici unul nu şi-a luat gîndul de la violul ăla. Cred că ar fi în stare s-o facă şi pe bune. Ar trebui să vorbesc cu profa lor de comportament. E zorgată. Măcar să ştie la ce ar putea să se aştepte. Cine ştie, poate-i dau o veste bună.

Mai avem o poartă. Mă bag în capul lor şi le ordon să-şi pună mufele antiemoţionale. Nu vreau să am neplăceri tocmai acum. Mă privesc chiorîş. Cu ură, parcă. Dar ce pot face? Au nevoie de mine, să-i scot de-aici.

Își pun mufele, ascultători. Prea ascultători. Uite fîntîna. Rînd pe rînd îi arunc în ea. După ultimul am fugit cam mult, dar, pînă la urmă, l-am prins. Cu gîndul, mai întîi. Apoi am pus mîna pe el. „Gofren împuţit!”

Iar. Ce-i cu chestia asta?

De multă vreme îi aud spunîndu-mi aşa, dar nimeni nu vrea să-mi zică ce înseamnă.

Trec şi eu prin poartă şi ies.

M-am întors. Cei cinci stau pe un zid dărîmat. Cum apar, îşi desfăşoară întreg arsenalul de gesturi porcoase şi o rup la fugă strigînd:

— Ollie, gofrenul! Ollie, gofrenul!

Nu-mi pun eu mintea cu ei.

***

Volumul Madia Mangalena poate fi achiziționat de aici sau, în pachetul cu cele trei cărți, de aici.

%d blogeri au apreciat asta: