Eroii. Muritori şi monştri, căutări şi aventuri de Stephen Fry

În această continuare a bestsellerului Mythos, Stephen Fry spune poveștile spectaculoase și amuzante, tragice și atemporale ale grecilor care s-au încumetat în cele mai îndrăznețe și mai palpitante aventuri, care au scăpat cu bine din primejdii nemaiîntâlnite și i-au păcălit cu măiestrie pe zeii vicleni și răzbunători. „Nu e nevoie să fi citit Mythos ca să parcurgeţi această carte — şi să vă bucuraţi, sper, de ea —, fiindcă veţi avea o mulţime de note de subsol care vă vor trimite, menționând unde e cazul și paginile exacte, la poveştile, personajele şi evenimentele mitologice care pot fi găsite acolo în relatări amănunţite. Poate că vor exista şi oameni care vor simţi că li se distrage atenţia, însă mi s-a spus că multor cititori le-au plăcut notele de subsol din volumul anterior, aşa că trag nădejde că le veţi parcurge cu plăcere când şi cum veţi dori”, spune Stephen Fry.

Alăturați-vă lui Iason la bordul corabiei Argo și porniți cu el în căutarea Lânii de Aur. Urmăriți-o pe Atalanta cea crescută de urși cum aleargă mai repede decât toți bărbații, înainte de-a fi păcălită cu trei mere de aur. Însoțiți-l pe Heracle de-a lungul celor douăsprezece munci ale sale și admirați-l pe vicleanul Oedip cum dezleagă enigma Sfinxului.

„O lectură încântătoare. Stilul însufleţit al cărţii denotă pasiunea de-o viaţă a lui Fry pentru miturile greceşti.“ – The Independent

„Cea mai bună carte a lui Fry de la superbul său roman de debut. Şi amuzantă, şi edificatoare — nici nu poţi pretinde mai mult.“ – The Telegraph

„Fry vădeşte o enormă erudiţie şi o pasiune autentică pentru mitologie.“ – The Mail on Sunday

„Aducând la viaţă zeii, monştrii şi eroii Greciei antice, Fry relatează poveştile lor uluitoare pentru cititorul modern.“ – Express and Star

„Exuberantă şi plină de umor. O repovestire elegantă a miturilor Greciei.“ – The Times

„Repovestirile lui Fry sunt vii, distractive şi fermecătoare.“ – The Guardian

Plină de urmăriri palpitante și labirinturi stranii, de ghicitori imposibile și monștri care îți îngheață sângele în vine, de gesturi de lașitate josnică și de curaj veritabil, Eroii este povestea lucrurilor — bune și rele — de care noi, muritorii, suntem cu adevărat în stare.
„Ştiu cât de derutante pot fi numele şi denumirile greceşti pentru unii — toate acele y-uri, k-uri şi ph-uri. Unde a fost posibil, am sugerat cea mai simplă metodă de pronunţare pentru gurile noastre contemporane. Grecii de azi vor fi uimiţi de ceea ce facem cu numele lor minunate, iar cititorii germani, francezi, americani şi alţii — care au abordări specifice referitoare la grecii antici — se vor minuna în faţa anumitor sugestii ale mele. Însă doar asta sunt, sugestii… indiferent dacă veţi spune Oedip sau Edip, Epidaurus sau Epidaur, Filoctet sau Filoctetes, personajele şi poveştile rămân aceleaşi”, a adăugat Fry.

În Eroii, zeii încă sunt foarte prezenţi, favorizând, defavorizând, dirijând şi deranjând, însă darul focului adus de Prometeu a dat posibilitatea omenirii să-şi vadă singură de treburi, să-şi construiască oraşe-state, regate şi dinastii distincte.
Epoca de Aur s-a transformat într-o Epocă a Eroilor — bărbaţi şi femei care-şi iau destinele în propriile mâini, care-şi folosesc însuşirile umane numite curaj, viclenie, ambiţie, rapiditate şi forţă ca să înfăptuiască lucruri extraordinare, să înfrângă monştri cumpliţi şi să întemeieze mari culturi care schimbă lumea.
Omenirea îşi vede de rostul ei: căutarea, truda, trăitul, iubitul şi muritul într-o lume încă populată de nimfe, fauni, satiri şi alte spirite mai mult sau mai puţin binevoitoare ale mărilor, râurilor, munţilor, luncilor, pădurilor şi câmpiilor, dar care abundă de asemenea în şerpi şi balauri — mulţi dintre ei sunt urmaşi ai primordialei Gaia, zeiţa pământului, şi ai lui Tartar, zeul adâncimilor subpământene. Odraslele lor, monstruoşii Echidna şi Typhon, au dat naştere unei sumedenii de creaturi veninoase şi mutante, care distrug pământurile şi oceanele pe care oamenii încearcă să le îmblânzească. Ca să supravieţuiască într-o asemenea lume, muritorii au simţit nevoia să-i implore pe zei şi să li se supună, să le aducă jertfe şi să-i măgulească prin laude şi rugăciuni. Numai că unii bărbaţi şi femei încep să se sprijine pe propriile lor resurse de tărie şi inteligenţă. Sunt bărbaţii şi femeile care — cu sau fără ajutorul zeilor — vor îndrăzni să facă lumea sigură, pentru ca fiinţele omeneşti să înflorească. Sunt eroii.

“Poveștile grecești vorbesc despre noi și despre fiecare aspect al vieții noatre: ambiția, lăcomia, sfârșitul nostru, dar și despre ce este glorios, curajos și adevărat despre noi. Ele reflectă mult ceea ce înseamnă să fii om: efortul, aspirația și căderea. Toată lumea cunoaște povestea lui Dedal și Icar. Dedal, celebrul arhitect, reușește să confecționeze două perechi de aripi din pene și ceară, cu care să poată zbura și să evadeze din labirintul în care a fost închis împreună cu fiul său Icar. Dedal și-a instruit fiul să nu zboare nici prea jos, prea aproape de mare, pentru că penele s-ar îmbiba în apă și ar fi tras în jos, nici prea sus, prea aproape de soare, care va topi ceara. Icar, fascinat de frumusețea zborului și a înălțimilor, se apropie prea mult de soare și evident se prăbușește. Aceasta este o imagine relevantă pentru toți tinerii înfierbântați, exaltați, care încearcă prea tare și sfârșesc prin a eșua. Și poveștile grecești sunt pline de astfel de exemple, pentru că ei au încercat din greu de-a lungul istorie”, a precizat autorul.

Stephen Fry este scriitor, actor, dramaturg, prezentator de televiziune, jurnalist și regizor multipremiat. A scris patru romane de succes — The Star’s Tennis Balls, Making History, The Hippopotamus și The Liar —, precum și trei volume autobiografice: Moab is My Washpot, The Fry Chronicles și More Fool Me. Cartea lui despre forma poetică The Ode Less Travelled este folosită în şcoli şi licee ca manual de versificaţie.

“Pentru mine, scrisul este similar cu realizarea unei sculpuri. Nu iei o bucățică mică de lut și faci un deget și apoi mai faci unul și îl pui alături de primul și apoi încă unul și tot așa. Iei o mare masă de lut și începi să o modelezi ușor, cu ambele mâini, și să îi dai forma unei ființe umane. Apoi, când ajungi la degete, te ocupi de detalii din ce în ce mai profund. Așa este scrisul pentru mine cel puțin. Trebuie să ai enorm de mult text scris, așa că scriu cât de mult pot, apoi revin și încerc să îi dau cea mai bună formă. Iubesc acest proces de creație, este epuizant pentru că presupune muncă asiduă, dar când termini este fantastic.” – Stephen Fry

A devenit faimos alături de Hugh Laurie în serialul de comedie A Bit of Fry and Laurie (pentru care au și scris împreună scenariul), apoi a jucat, printre altele, în Wilde și V for Vendetta. De asemenea, a înregistrat sub formă de audiobook-uri toate volumele seriei Harry Potter.

Fascinat de legendele grecești încă din copilărie, Stephen Fry a publicat în 2017 volumul Mythos. Miturile Greciei repovestite (Trei, 2019), urmat de Eroii. Muritori şi monştri, căutări şi aventuri, iar în această toamnă va apărea cartea care închide această trilogie Troy: Our Greatest Story Retold.
“De ce sunt așa pasionat de Grecia Antică? Nu cred în ceea ce numim excepționalismul grecilor, nu cred că grecii sunt genetic în vreun fel mai măreți decât alte specii, de exemplu mai măreți decât britanicii din secolul al XIX-lea când eram un imperiu. Dar a existat o perioadă în istorie când această parte a lumii s-a aflat în «lumina reflectoarelor». Grecii au fost primii oameni care au gândit că trebuie să încerce să fie mai buni decât părinții lor, adică au crezut în progres. Nu există evidențe că cineva înaintea lor a încercat asta. Marea civilizație egipteană practic în 3000 de ani nu s-a schimbat deloc. Eu sau dumneavoastră putem merge să vizităm un templu egiptean, apoi un altul și constatăm că sunt aproape identice și apoi aflăm că au fost construite la diferență de 2000 de ani. Mi se pare incredibil. Pare că spune «acesta este modul nostru de viață și nu există niciun motiv să-l schimbăm». Pe când grecii au simțit nevoia schimbării”, a mai spus Stephen Fry.

(comunicat Editura Trei)

 

Eugenio Ampula pe malul gîrlei

Ieri seară mi se închegă o frază în cap. Pe la 0.30 am deschis agenda, am pus mîna pe stilou, am scris fraza și m-am oprit (pe la 2.00, ca de obicei) după 13 pagini. Sper să merg mai departe în noaptea asta.

Nu-i SF, nu-i polițistă. E cam ce scriam eu înainte să mă apuc de sefeuri. Asta nu înseamnă că în perioada sefeurilor am uitat cu totul de fabuloșenii, că am scris și atunci destule. Pe unele le-am publicat, altele au rămas prin caiete, pe foi… Din cele vreo 90 de povestiri scrise cred că am publicat doar vreo 70 (e aici o listă cu povestirile mele).

Fraza:

Eugenio Ampula stătea pe malul gîrlei și privea cu ochii măriți de uimire cum elefanți cu colții întorși înăntru ieșeau din nori și năvăleau pe poarta Eulampiei Delimani dînd iama printre gîște, păuni și egrete.

Habar n-am ce-o ieși din chestia asta. Oi vedea. Numai să ajung la final – ceea ce pentru mine chiar că va fi o realizare. 🙂

Va fi o poveste de dragoste.

Galaxia 42, nr. 7

A apărut nr. 7 al revistei Galaxia 42.
Am citit două articole și am două observații:
1-Cînd autorul unui articol folosește cuvîntul „caractere” se referă la caractere sau la personaje?
2-Luați-vă, domnilor, un corector.
Și ca să nu se spună că fac critică distructivă, uite că propun și soluții:
1-Învățați limba română!
2-Învățați limba română!

Crime și cafele: Sofie Sarenbrant

A apărut Mytomanen, de Sofie Sarenbrant. O știre pe Crime & cafele.

 

Crime în Colentina

Am terminat ieri povestea la care scriam („Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd”), am mai eliminat cîteva mii de semne, am scos un personaj (tocmai pe Felix!), pe are oricum îl abandonasem bănuind că voi depăși limita de semne, și am trimis-o celui care mi-a solicitat-o.
Deocamdată nu spun altceva, am s-o fac cînd  va deveni public proiectul.
Acum mă gîndesc să reiau totul cu gîndul să fac din povestea asta o nuvelă pe care s-o pun lîngă celelalte: „Gîtul din Tei” (am s-o extind și pe ea, așa cum îmi planificasem deja) și „Ultima cină la Giotto” (pe care s-o reiau și s-o termin de scris). 
Termen final: septembrie. 2020. Și apoi văd dacă le public pe rînd sau toate trei într-un singur volum.
Aici apare pentru prima dată noua Secție de Poliție 33, care va înlocui Secția 7. Clădire nouă, organizare nouă.

Despre terase și cafenele

12 martie 2020, Joy House

Dacă nu se deschid terasele și cafenelele, degeaba. Crede cineva că după 15 mai milioane de români vor bîntui pe străzi ca niște găini fără cap?

Care va fi marea relaxare? Că te poți învîrti în jurul blocului cînd vrei tu? Asta puteai s-o faci și pînă acum, n-aveai decît să-ți cumperi pîine în fiecare zi. Pînă și cei peste 65 care se vaită constant că sînt arestați la domiciliu, de parcă înainte de pandemie stăteau afară cîte 10 ore pe zi.

Terase și cafenele. Ca să poți respira, să te bucuri de zilele care sînt, să te bucuri de prieteni, de rude, de oameni pur și simplu.

Se deschid hotelurile. Adică? Te urci în tren, de duci la Brașov, te cazezi, te plimbi o oră și apoi te întorci la hotel și te uiți la tv ca să nu scapi numărătoarea morților? La ce se deschid? Sau e doar o măsură care să asigure în continuare bunul mers al afacerii proprietarilor de hoteluri agreați care fac bani buni din hotelurile transformate în locuri de carantină?

Peste tot în lume se vorbește despre relansarea turismului, care ajută și economia, și reintegrarea socială a oamenilor.

Doar la noi nu. Probabil pentru că la guvern încă n-au găsit o soluție pentru aranjarea meselor în așa fel încît să nu stea oamenii lipiți unii de alții. Chiar o fi atît de greu? Chiar trebuie să se dea soluția punctuală de la guvern? N-ar ajunge doar să li se spună patronilor că se pot deschide spațiile în aer liber cu condiția să se asigure 1,5 metri între clienți? Că o fac cu mese mai mari, că trag pereți despărțitori între mese… astea-s amănunte, depinde de fiecare ce e dispus să facă, cum vrea să arate localul etc. Cu siguranță vor găsi metode, numai să-și poată reporni afacerile.

 

Proceduri

S-a tot vorbit despre proceduri zilele astea. Nu știu cînd vor exista, nu știu cine o să și le asume, cine o să aibă curajul și priceperea să le scrie. Dacă o fi cineva care se pricepe la așa ceva. Că nici astea nu ies din nimic și tare mă tem că vor fi unii care vor încerca să inventeze apa caldă.

Și, dacă tot vorbim despre proceduri și despre învățat din lipsa lor: or fi existînd proceduri noi la serviciul 112? Că nu țin minte să fi ieșit cineva de la MAI în public să spună că s-au refăcut procedurile și niciodată „cazul Caracal” nu se va mai repeta.

Money Money Money

Nu-mi plac banii. Nu vreau să am bani (bancnote, monede), mereu trebuie să car ceva după mine (geantă, borsetă, portofel) ca să am unde îi pune. În loc să ies pe stradă doar cu buletinul și un card.

Oricum, de cîteva luni singurii bani pe care-i am în portofel sînt pentru bacșișuri (cîrciumă, curieri). Aștept cu mare interes ca restaurantele să introducă posibilitatea de a tasta eu suma pe care vreau s-o plătesc cu cardul (care să includă și bacșișul).  Sau să se inventeze și la noi ceva gen Swish (deși ar fi de ajuns și Revolutul).

Îmi amintesc că în Suedia pînă și la veceurile publice taxa se plătește numai cu cardul (da, 5 coroane, dar cu cardul). Poate de-aia or fi plecat cerșetorii noștri de-acolo, că tare s-au mai împuținat față de alți ani.

Banii la vremea covidului sînt doar sursă de stres. Pînă și faptul că vin băieții ăia cu kile de produse și nu-mi vine să pun mîna pe bani, nu-mi vine să le pun bani în mînă.

Dar cu cardul… De parcă nu aveam destule comenzi on-line înainte, acum am reușit să luăm și legume pătite cu cardul și aduse la ușă.

Probabil tot  mai mulți oameni vor rămîne cu obiceiul de a face comenzi după ce va fi trecut urgia. Cînd vor afla cît de simplu e să-ți faci cumpărăturile on-line.

Cred că asta va fi una dintre chestiile care se vor schimba DUPĂ. Din ce în ce mai mmulte se vor plăti cu cardul, on-line de pe calculator, sau de pe telefon. Mulți își vor spune „ce fraier am fost că n-am făcut asta de mai multă vreme!”.

Asta și actele oficiale pentru care nu va mai trebui să mergem la ghișee prin primării sau alte locuri de pierdut timpul (și al nostru, și al lor).

Asta doar dacă funcționarilor nu le va fi teamă că-și vor pierde slujbele și vor reveni la plimbat hîrtiile de la un birou la altul.

 

 

Protecția artiștilor independenți

Am găsit undeva asta:
„Guvernul a dat curs memoriului adresat de Senatorul USR Vlad Alexandrescu și a anunțat, în conferința de presă de azi, că toate persoanele care funcționează ca Persoană Fizică Autorizată precum și cele care au Contracte de Drepturi de Autor sau alte forme de activitate independentă vor beneficia de fonduri guvernamentale în limita a 75% din salariul mediu pe economie, în baza unei declarații pe proprie răspundere, cu o cerere la AJOFM, plata făcându-se în termen de 15 zile.”
Înainte să se anunțe așa ceva s-a gîndit cineva și CUM se va face asta? Cîte feluri de contracte de drepturi de autor există? A pus cineva pe hîrtie niște cazuri concrete, să vadă despre ce e vorba?
Întrebări:
1. Suma se pa plăti O DATĂ, chiar dacă contractul e pe 3 luni sau pe 5 ani?
2. Dacă eu am un contact de drepturi de autor pentru o carte, s-au scurs 2 din cei 5 ani, mi se dă O DATĂ suma aia? Indiferent dacă editura nu mi-a dat nici un ban pînă acum, fie că n-a vrut ea, fie că s-au vîndut 2 exemplare în doi ani? Dacă-i pe-așa, cred că 95% din scriitori și-ar dori să nu se mai termine criza asta, pentru că niciodată nu vor mai face atîția bani din scris 
3. Cu traducătorii chiar e nasol. Editurile nu prea mai dau semne că vor publica tot ce aveau de gînd să publice sau, cel puțin, nu după cum era planificat. oare vor respecta contractele și vor plăti traducere la timp? Chiar dacă nu vor mai publica și cărțile conform planului inițial?
4. Principiul general e să fie susținuți cei care își pierd veniturile din cauza acestei crize. Cum afli creatorii care pierd? Le ceri copii după declarația de venituri pe drepturi de autor, să dovedească că au avut venituri și acum nu mai au? Sînt mii de scriitori care n-au declarat venituri din drepturi de autor (pentru că nu au avut), deci ăștia ce au pierdut?
Discuția e lungă și pe multe cazuri.

Nesser și Cărtărescu

Berättelse om herr Roos, de Håkan Nesser (a treia carte din seria Gunnar Barbarotti).

Pintre motouri, avertismente și alte anunțuri din primele pagini ale cărții găsesc o notă introductivă:

Städerna Kymlinge och Maardam existerar inte i verkligheten. Det gör däremot den rumänske författaren Mircea Cărtărescu, som citeras på några ställen i föreliggande bok.

Adică „Orașele Kymlinge și Maardam nu există în realitate. Există însă autorul român Mircea Cărtărescu, care este citat în unele locuri din cartea de față.”

%d blogeri au apreciat: