3 povestiri polițiste și o antologie

Am publicat trei povestiri polițiste și o antologie.

Povestirile:

„Gîtul din Tei” (NOIR de București, Tritonic, 2017)

Începutul:

Nu, nu era o zi ca oricare alta ziua în care poliția găsi un gît de femeie în Parcul Tei. Un gît. De femeie.

Ajuns la Giotto, pe terasă, Homer Goian îi făcu semn Maldivei că da, o Silva blondă, ca de obicei, apoi se așeză la o masă, într-un colț, de unde să vadă tot și să nu aibă pe nimeni în spate. Și, mai ales, să aibă sub ochi intrarea. Îl învățase cineva chestia asta cîndva…
Închise ochii pentru o clipă lăsîndu-se în voia mirosului de tei, era luna iunie, luna în care toată lumea știe exact de ce se cheamă cartierul ăsta așa, adică Tei, de ce există străzi ca Lacul Tei, Teiul Doamnei, Ghica Tei, Lăptari Tei, Ramuri Tei etc. etc.

Lipsește doar Aiciebanii Tei, își zis Goian, cu gîndul la clădirea aia din Vamă, în construcție, pe al cărei zid gri cineva scrisese: PHARE aici e banii tei! Ce se mai hăhăiseră pe chestia asta, el și cu amicii lui, atunci și mult după aceea!

— Silva dumneavoastră, auzi glasul Maldivei și reveni în prezent, în București, în Colentina, unde se întîmplau lucruri, ca de pildă o femeie cu gîtul tăiat în parc.

Goian se uita la ea cum îi toarnă berea în pahar – el nu bea berea decît din pahar, numai din pahar, ura băutul din sticlă, nimic nu i se părea mai grobian ca băutul din sticlă, în orice împrejurare, oriunde, cu atît mai mult la restaurant, în lume, printre oameni pe care-i judeca atunci cînd aruncau șervețele pe jos sau se prefăceau că scapă biletele de tramvai din buzunar. Maldiva îi turna berea în pahar și el se gîndea la ea ca la Maldiva, deși știa că o cheamă Malvina, însă fata asta îl făcea să nu aibă gînduri prea curate cînd se uita la ea, se gîndea la ceva rău atunci și se simțea vinovat pentru asta, pentru că era o fată rea, așa o vedea el, din genul celor cu care ai vrea să faci prostii și care ar ține la prostii, îi zicea Maldiva pentru că era și o divă, o divă de Colentina, o divă periculoasă de Colentina și doar nu era să-i zică Maladiva?!

„Întunecată, Alba” (centeNOIR, Crime Scene Press, 2017)

Începutul:

Mai era oră până la plecarea trenului și Homer Goian aruncă pe pat geanta Vuitton, care era singurul lucru ce-i mai amintea de Parisul de unde fugise în grabă din calea puhoaielor, în 1910. Geanta asta fusese tot ce luase cu el, câteva haine pe care nici măcar nu le mai avea și un teanc nu prea voluminos de acțiuni la o firmă petrolieră, Omnium.

Alesese să părăsească nu numai Parisul, dar chiar și Franța, spunându-și că așa o calamitate, cum au fost inundațiile din acel an, cu siguranță este un semn. Un semn că… un semn care prevestea… Habar n-avea ce, dar el hotărâse s-o ia de la capăt. Alt loc, alt nume. Ca și când ar fi renăscut. Sau și-ar fi oferit o a doua șansă. Cum româna era una dintre limbile pe care le vorbea fluent, nu-i fu greu să aleagă destinația: România. O țară cam murdară după gustul lui, cu oameni nevoioași în general, dar și cu lume bună, mai ales în București, o țară însă foarte, foarte frumoasă dacă știai unde să te uiți. Dacă aveai timp și ceva bani s-o străbați, s-o cunoști cu pasul, cum se zice.

Homer Goian era un nume bun pentru România, pentru un anumit palier social în care voioa să se încadreze, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cât să se simtă bine, dar nici să nu atragă atenția asupra lui.

Trăia singur, într-o căsuță din Colentina, situată ceva mai la nord de Obor, citea, scria, călătorea și avea grijă să-și sporească colecția de sticle de whisky în călătoriile pe care le făcea prin lume.

„Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd” (Pandemicon, crime Scene Press, 2020)

Începutul:

PROLOG

Adevărul e că pandemia asta ne-a luat ca din oală și ne-a pus într-o cratiță, sub capac, la foc mic.

Eu sînt Lulu. Lulu Bărdaș. Sau, cum scrie pe cartea de identitate, Lucian Bărdaș. Lulu e pentru prieteni. Și pentru ceilalți. Am fost repartizat la Secția 33, în Colentina, și încă mă mir, după atîta vreme, cum de s-a întîmplat asta. Mă mir eu și întreaga promoție de la Academie cu tot cu familii, iubiți, iubite, profesori și cine mai trece pe drum. De ce? Simplu: doar eu și șeful de promoție am ajuns aici. Aici, unde tot omul vrea să ajungă atunci cînd dă examenul de admitere. Așa că, probabil, ați prins ideea: e normal ca șefii de promoție să vină la 33, să intre direct în paradis. Dar eu? Eu?

A trecut un an și ceva de cînd am ajuns aici și încă nu mi-a spus nimeni nimic. Nu m-a luat nimeni deoparte să-mi zică: Bă băiete. Știi că ești aici pentru că… după care să urmeze marea revelație, că am un unchi general de poliție de care nu știam – deși știu că bunicul Victor a umblat prin chiloții multor fete din Tîrgoviște, apoi din Craiova și, în cele din urmă, București – sau că… și aici imaginația mea se cam termină.

Ca să nu mai vorbim că, de cînd sînt aici, doar citesc dosare. Nu mi s-a dat altceva de făcut. Citesc dosare noi pe măsură ce se fac și, între ele, cazurile reci de la arhivă. Nu știu de ce le zicem cazuri reci, ca-n seriale. Eu, ca să-mi fac viața mai veselă, dacă tot citesc numai despre cadavre, le zic piftii. Adică răcituri. Celălalt bunic, Loredan, era moldovean, de undeva de pe lîngă Iași, și ei, acolo, la piftie îi spuneau răcitură. Vedeți? Cazuri reci – răcituri – piftii. Voilà!

Îmi văd de dosarele care ajung pe biroul meu, le citesc, le analizez, apoi scriu o foaie A4 cu concluziile mele. Nu știu dacă asta ajută la ceva, pe cineva, nimeni nu-mi zice nimic. Apoi primesc altul.

Cam asta a fost viața mea pînă a dat pandemia peste noi. Și nici de-atunci viața mea n-a fost prea diferită. Colegii mei – la cei tineri mă refer – au fost scoși pe teren la dat amenzi. Eu am rămas să fac același lucru pe care-l făceam, în birouașul meu doi pe doi de la etajul doi. Singura schimbare fiind că, de cînd a început starea de urgență, am lins numai piftii, nu s-a mai întîmplat nimic palpitant, hoții bătrîni n-au voie să iasă din casă, hoții tineri nu știu să-și scrie declarațiile și, după cîteva amenzi de-alea maxime, s-au hotărît să rămînă prin curți…

Nici borfașii nu mai sînt ce-au fost.

Și totuși… Și totuși…

*

Cum zicem, am publicat și o antologie: Antologia prozei românești polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018)

CUPRINS

Michael Haulică – Crime și mistere în literatura română
George Arion – A doua moarte a domnului Michael Conrad
Diana Alzner – Un strop de bunătate
Florentin Haidamac – Cardinalul, spionul și pipițele
Robert Gion – Inimi de hârtie
Nic Dobre – Detectivi de ocazie
Ciprian Mitoceanu – Afacerea Verei Nikolaevna
Stelian Țurlea – Vă plac blondele?
Petre Crăciun – Necuratul părea să fie criminalul
Iulian Popa – Noaptea pe muntele învăluit în ceață
Iulian Sîrbu – Secretul care ucide
Andra Pavel – Recensământ: -1
George Cornilă – Ora 5 în Pall Mall
Flavius Ardelean – Toată bezna din ochii lor
Eugen Ovidiu Chirovici – Accidentul
Note bio-bibliografice

 

Anansi. World Fiction. Bogdan-Alexandru Stănescu. Pandora M.

Băieții (și fetele) lui Anansi:
Lîngă Polirom și Humanitas Fiction vine acum Pandora M (parte a Grupului Editorial Trei) cu o supercolecție de literatură universală: Anansi. World Fiction, coordonată de Bogdan-Alexandru Stanescu.
O poză cu copertele primelor cărți.
Și eu tot aștept ca una dintre marile noastre edituri să înceapă să pună numele traducătorilor pe copertă.
Și un link la un inteviu cu BAS:
Plus catalogul colecției:

Sînge mohorît

…sau „Cea mai mincinoasă femeie din lume”. În curs de.

Liviu Szoke despre Pandemicon

Azi a apărut prima cronică la antologia Pandemicon (Crime Scene Press, 2020). Liviu Szoke, pe blogul Biblioteca lui Liviu.
Fragmentul despre povestirea mea:

Cel mai fin gândit caz este cel imaginat de Michael Haulică în genial intitulata povestire „Ea vine o dată, ea pleacă pe rând”. Cum să comiți o crimă și să te debarasezi de cadavru în plină pandemie și stare de urgență, într-un loc în care toți locatarii știu tot ce mișcă, cine intră, cine iese și la ce oră, cine ce face și cu cine, și nu poți ieși afară din casă decât pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărături de strictă necesitate? Cu toate astea, cineva izbutește să comită crima aparent perfectă. Nițel străvezie mi s-a părut motivația criminalului, dar na, se spune că dragostea e oarbă, nu?, și ce nu face omul cuprins de gelozie?

Autorii cuprinși în antologie: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican & Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Brănescu, Alexandru Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.

Cronica integrală aici: Lecturi 245: *** – Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii

Pandemicon – antologie de George Arion la Crime Scene Press

Cea mai recentă povestire polițistă pe care am scris-o a apărut în noua antologie editată de George Arion pentru Crime Scene Press: „Pandemicon”.

În cuprins, povestiri de: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican, Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Branescu, Alex Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.

Se poate comanda pe site-ul editurii în format hardcover și/sau paperback: http://crimescenepress.ro/produs/pandemicon/

 

Eroii. Muritori şi monştri, căutări şi aventuri de Stephen Fry

În această continuare a bestsellerului Mythos, Stephen Fry spune poveștile spectaculoase și amuzante, tragice și atemporale ale grecilor care s-au încumetat în cele mai îndrăznețe și mai palpitante aventuri, care au scăpat cu bine din primejdii nemaiîntâlnite și i-au păcălit cu măiestrie pe zeii vicleni și răzbunători. „Nu e nevoie să fi citit Mythos ca să parcurgeţi această carte — şi să vă bucuraţi, sper, de ea —, fiindcă veţi avea o mulţime de note de subsol care vă vor trimite, menționând unde e cazul și paginile exacte, la poveştile, personajele şi evenimentele mitologice care pot fi găsite acolo în relatări amănunţite. Poate că vor exista şi oameni care vor simţi că li se distrage atenţia, însă mi s-a spus că multor cititori le-au plăcut notele de subsol din volumul anterior, aşa că trag nădejde că le veţi parcurge cu plăcere când şi cum veţi dori”, spune Stephen Fry.

Alăturați-vă lui Iason la bordul corabiei Argo și porniți cu el în căutarea Lânii de Aur. Urmăriți-o pe Atalanta cea crescută de urși cum aleargă mai repede decât toți bărbații, înainte de-a fi păcălită cu trei mere de aur. Însoțiți-l pe Heracle de-a lungul celor douăsprezece munci ale sale și admirați-l pe vicleanul Oedip cum dezleagă enigma Sfinxului.

„O lectură încântătoare. Stilul însufleţit al cărţii denotă pasiunea de-o viaţă a lui Fry pentru miturile greceşti.“ – The Independent

„Cea mai bună carte a lui Fry de la superbul său roman de debut. Şi amuzantă, şi edificatoare — nici nu poţi pretinde mai mult.“ – The Telegraph

„Fry vădeşte o enormă erudiţie şi o pasiune autentică pentru mitologie.“ – The Mail on Sunday

„Aducând la viaţă zeii, monştrii şi eroii Greciei antice, Fry relatează poveştile lor uluitoare pentru cititorul modern.“ – Express and Star

„Exuberantă şi plină de umor. O repovestire elegantă a miturilor Greciei.“ – The Times

„Repovestirile lui Fry sunt vii, distractive şi fermecătoare.“ – The Guardian

Plină de urmăriri palpitante și labirinturi stranii, de ghicitori imposibile și monștri care îți îngheață sângele în vine, de gesturi de lașitate josnică și de curaj veritabil, Eroii este povestea lucrurilor — bune și rele — de care noi, muritorii, suntem cu adevărat în stare.
„Ştiu cât de derutante pot fi numele şi denumirile greceşti pentru unii — toate acele y-uri, k-uri şi ph-uri. Unde a fost posibil, am sugerat cea mai simplă metodă de pronunţare pentru gurile noastre contemporane. Grecii de azi vor fi uimiţi de ceea ce facem cu numele lor minunate, iar cititorii germani, francezi, americani şi alţii — care au abordări specifice referitoare la grecii antici — se vor minuna în faţa anumitor sugestii ale mele. Însă doar asta sunt, sugestii… indiferent dacă veţi spune Oedip sau Edip, Epidaurus sau Epidaur, Filoctet sau Filoctetes, personajele şi poveştile rămân aceleaşi”, a adăugat Fry.

În Eroii, zeii încă sunt foarte prezenţi, favorizând, defavorizând, dirijând şi deranjând, însă darul focului adus de Prometeu a dat posibilitatea omenirii să-şi vadă singură de treburi, să-şi construiască oraşe-state, regate şi dinastii distincte.
Epoca de Aur s-a transformat într-o Epocă a Eroilor — bărbaţi şi femei care-şi iau destinele în propriile mâini, care-şi folosesc însuşirile umane numite curaj, viclenie, ambiţie, rapiditate şi forţă ca să înfăptuiască lucruri extraordinare, să înfrângă monştri cumpliţi şi să întemeieze mari culturi care schimbă lumea.
Omenirea îşi vede de rostul ei: căutarea, truda, trăitul, iubitul şi muritul într-o lume încă populată de nimfe, fauni, satiri şi alte spirite mai mult sau mai puţin binevoitoare ale mărilor, râurilor, munţilor, luncilor, pădurilor şi câmpiilor, dar care abundă de asemenea în şerpi şi balauri — mulţi dintre ei sunt urmaşi ai primordialei Gaia, zeiţa pământului, şi ai lui Tartar, zeul adâncimilor subpământene. Odraslele lor, monstruoşii Echidna şi Typhon, au dat naştere unei sumedenii de creaturi veninoase şi mutante, care distrug pământurile şi oceanele pe care oamenii încearcă să le îmblânzească. Ca să supravieţuiască într-o asemenea lume, muritorii au simţit nevoia să-i implore pe zei şi să li se supună, să le aducă jertfe şi să-i măgulească prin laude şi rugăciuni. Numai că unii bărbaţi şi femei încep să se sprijine pe propriile lor resurse de tărie şi inteligenţă. Sunt bărbaţii şi femeile care — cu sau fără ajutorul zeilor — vor îndrăzni să facă lumea sigură, pentru ca fiinţele omeneşti să înflorească. Sunt eroii.

“Poveștile grecești vorbesc despre noi și despre fiecare aspect al vieții noatre: ambiția, lăcomia, sfârșitul nostru, dar și despre ce este glorios, curajos și adevărat despre noi. Ele reflectă mult ceea ce înseamnă să fii om: efortul, aspirația și căderea. Toată lumea cunoaște povestea lui Dedal și Icar. Dedal, celebrul arhitect, reușește să confecționeze două perechi de aripi din pene și ceară, cu care să poată zbura și să evadeze din labirintul în care a fost închis împreună cu fiul său Icar. Dedal și-a instruit fiul să nu zboare nici prea jos, prea aproape de mare, pentru că penele s-ar îmbiba în apă și ar fi tras în jos, nici prea sus, prea aproape de soare, care va topi ceara. Icar, fascinat de frumusețea zborului și a înălțimilor, se apropie prea mult de soare și evident se prăbușește. Aceasta este o imagine relevantă pentru toți tinerii înfierbântați, exaltați, care încearcă prea tare și sfârșesc prin a eșua. Și poveștile grecești sunt pline de astfel de exemple, pentru că ei au încercat din greu de-a lungul istorie”, a precizat autorul.

Stephen Fry este scriitor, actor, dramaturg, prezentator de televiziune, jurnalist și regizor multipremiat. A scris patru romane de succes — The Star’s Tennis Balls, Making History, The Hippopotamus și The Liar —, precum și trei volume autobiografice: Moab is My Washpot, The Fry Chronicles și More Fool Me. Cartea lui despre forma poetică The Ode Less Travelled este folosită în şcoli şi licee ca manual de versificaţie.

“Pentru mine, scrisul este similar cu realizarea unei sculpuri. Nu iei o bucățică mică de lut și faci un deget și apoi mai faci unul și îl pui alături de primul și apoi încă unul și tot așa. Iei o mare masă de lut și începi să o modelezi ușor, cu ambele mâini, și să îi dai forma unei ființe umane. Apoi, când ajungi la degete, te ocupi de detalii din ce în ce mai profund. Așa este scrisul pentru mine cel puțin. Trebuie să ai enorm de mult text scris, așa că scriu cât de mult pot, apoi revin și încerc să îi dau cea mai bună formă. Iubesc acest proces de creație, este epuizant pentru că presupune muncă asiduă, dar când termini este fantastic.” – Stephen Fry

A devenit faimos alături de Hugh Laurie în serialul de comedie A Bit of Fry and Laurie (pentru care au și scris împreună scenariul), apoi a jucat, printre altele, în Wilde și V for Vendetta. De asemenea, a înregistrat sub formă de audiobook-uri toate volumele seriei Harry Potter.

Fascinat de legendele grecești încă din copilărie, Stephen Fry a publicat în 2017 volumul Mythos. Miturile Greciei repovestite (Trei, 2019), urmat de Eroii. Muritori şi monştri, căutări şi aventuri, iar în această toamnă va apărea cartea care închide această trilogie Troy: Our Greatest Story Retold.
“De ce sunt așa pasionat de Grecia Antică? Nu cred în ceea ce numim excepționalismul grecilor, nu cred că grecii sunt genetic în vreun fel mai măreți decât alte specii, de exemplu mai măreți decât britanicii din secolul al XIX-lea când eram un imperiu. Dar a existat o perioadă în istorie când această parte a lumii s-a aflat în «lumina reflectoarelor». Grecii au fost primii oameni care au gândit că trebuie să încerce să fie mai buni decât părinții lor, adică au crezut în progres. Nu există evidențe că cineva înaintea lor a încercat asta. Marea civilizație egipteană practic în 3000 de ani nu s-a schimbat deloc. Eu sau dumneavoastră putem merge să vizităm un templu egiptean, apoi un altul și constatăm că sunt aproape identice și apoi aflăm că au fost construite la diferență de 2000 de ani. Mi se pare incredibil. Pare că spune «acesta este modul nostru de viață și nu există niciun motiv să-l schimbăm». Pe când grecii au simțit nevoia schimbării”, a mai spus Stephen Fry.

(comunicat Editura Trei)

 

Eugenio Ampula pe malul gîrlei

Ieri seară mi se închegă o frază în cap. Pe la 0.30 am deschis agenda, am pus mîna pe stilou, am scris fraza și m-am oprit (pe la 2.00, ca de obicei) după 13 pagini. Sper să merg mai departe în noaptea asta.

Nu-i SF, nu-i polițistă. E cam ce scriam eu înainte să mă apuc de sefeuri. Asta nu înseamnă că în perioada sefeurilor am uitat cu totul de fabuloșenii, că am scris și atunci destule. Pe unele le-am publicat, altele au rămas prin caiete, pe foi… Din cele vreo 90 de povestiri scrise cred că am publicat doar vreo 70 (e aici o listă cu povestirile mele).

Fraza:

Eugenio Ampula stătea pe malul gîrlei și privea cu ochii măriți de uimire cum elefanți cu colții întorși înăntru ieșeau din nori și năvăleau pe poarta Eulampiei Delimani dînd iama printre gîște, păuni și egrete.

Habar n-am ce-o ieși din chestia asta. Oi vedea. Numai să ajung la final – ceea ce pentru mine chiar că va fi o realizare. 🙂

Va fi o poveste de dragoste.

Galaxia 42, nr. 7

A apărut nr. 7 al revistei Galaxia 42.
Am citit două articole și am două observații:
1-Cînd autorul unui articol folosește cuvîntul „caractere” se referă la caractere sau la personaje?
2-Luați-vă, domnilor, un corector.
Și ca să nu se spună că fac critică distructivă, uite că propun și soluții:
1-Învățați limba română!
2-Învățați limba română!

Crime și cafele: Sofie Sarenbrant

A apărut Mytomanen, de Sofie Sarenbrant. O știre pe Crime & cafele.

 

Crime în Colentina

Am terminat ieri povestea la care scriam („Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd”), am mai eliminat cîteva mii de semne, am scos un personaj (tocmai pe Felix!), pe are oricum îl abandonasem bănuind că voi depăși limita de semne, și am trimis-o celui care mi-a solicitat-o.
Deocamdată nu spun altceva, am s-o fac cînd  va deveni public proiectul.
Acum mă gîndesc să reiau totul cu gîndul să fac din povestea asta o nuvelă pe care s-o pun lîngă celelalte: „Gîtul din Tei” (am s-o extind și pe ea, așa cum îmi planificasem deja) și „Ultima cină la Giotto” (pe care s-o reiau și s-o termin de scris). 
Termen final: septembrie. 2020. Și apoi văd dacă le public pe rînd sau toate trei într-un singur volum.
Aici apare pentru prima dată noua Secție de Poliție 33, care va înlocui Secția 7. Clădire nouă, organizare nouă.
%d blogeri au apreciat: