Crime și cafele: Sofie Sarenbrant

A apărut Mytomanen, de Sofie Sarenbrant. O știre pe Crime & cafele.

 

Crime în Colentina

Am terminat ieri povestea la care scriam („Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd”), am mai eliminat cîteva mii de semne, am scos un personaj (tocmai pe Felix!), pe are oricum îl abandonasem bănuind că voi depăși limita de semne, și am trimis-o celui care mi-a solicitat-o.
Deocamdată nu spun altceva, am s-o fac cînd  va deveni public proiectul.
Acum mă gîndesc să reiau totul cu gîndul să fac din povestea asta o nuvelă pe care s-o pun lîngă celelalte: „Gîtul din Tei” (am s-o extind și pe ea, așa cum îmi planificasem deja) și „Ultima cină la Giotto” (pe care s-o reiau și s-o termin de scris). 
Termen final: septembrie. 2020. Și apoi văd dacă le public pe rînd sau toate trei într-un singur volum.
Aici apare pentru prima dată noua Secție de Poliție 33, care va înlocui Secția 7. Clădire nouă, organizare nouă.

Despre terase și cafenele

12 martie 2020, Joy House

Dacă nu se deschid terasele și cafenelele, degeaba. Crede cineva că după 15 mai milioane de români vor bîntui pe străzi ca niște găini fără cap?

Care va fi marea relaxare? Că te poți învîrti în jurul blocului cînd vrei tu? Asta puteai s-o faci și pînă acum, n-aveai decît să-ți cumperi pîine în fiecare zi. Pînă și cei peste 65 care se vaită constant că sînt arestați la domiciliu, de parcă înainte de pandemie stăteau afară cîte 10 ore pe zi.

Terase și cafenele. Ca să poți respira, să te bucuri de zilele care sînt, să te bucuri de prieteni, de rude, de oameni pur și simplu.

Se deschid hotelurile. Adică? Te urci în tren, de duci la Brașov, te cazezi, te plimbi o oră și apoi te întorci la hotel și te uiți la tv ca să nu scapi numărătoarea morților? La ce se deschid? Sau e doar o măsură care să asigure în continuare bunul mers al afacerii proprietarilor de hoteluri agreați care fac bani buni din hotelurile transformate în locuri de carantină?

Peste tot în lume se vorbește despre relansarea turismului, care ajută și economia, și reintegrarea socială a oamenilor.

Doar la noi nu. Probabil pentru că la guvern încă n-au găsit o soluție pentru aranjarea meselor în așa fel încît să nu stea oamenii lipiți unii de alții. Chiar o fi atît de greu? Chiar trebuie să se dea soluția punctuală de la guvern? N-ar ajunge doar să li se spună patronilor că se pot deschide spațiile în aer liber cu condiția să se asigure 1,5 metri între clienți? Că o fac cu mese mai mari, că trag pereți despărțitori între mese… astea-s amănunte, depinde de fiecare ce e dispus să facă, cum vrea să arate localul etc. Cu siguranță vor găsi metode, numai să-și poată reporni afacerile.

 

Proceduri

S-a tot vorbit despre proceduri zilele astea. Nu știu cînd vor exista, nu știu cine o să și le asume, cine o să aibă curajul și priceperea să le scrie. Dacă o fi cineva care se pricepe la așa ceva. Că nici astea nu ies din nimic și tare mă tem că vor fi unii care vor încerca să inventeze apa caldă.

Și, dacă tot vorbim despre proceduri și despre învățat din lipsa lor: or fi existînd proceduri noi la serviciul 112? Că nu țin minte să fi ieșit cineva de la MAI în public să spună că s-au refăcut procedurile și niciodată „cazul Caracal” nu se va mai repeta.

Money Money Money

Nu-mi plac banii. Nu vreau să am bani (bancnote, monede), mereu trebuie să car ceva după mine (geantă, borsetă, portofel) ca să am unde îi pune. În loc să ies pe stradă doar cu buletinul și un card.

Oricum, de cîteva luni singurii bani pe care-i am în portofel sînt pentru bacșișuri (cîrciumă, curieri). Aștept cu mare interes ca restaurantele să introducă posibilitatea de a tasta eu suma pe care vreau s-o plătesc cu cardul (care să includă și bacșișul).  Sau să se inventeze și la noi ceva gen Swish (deși ar fi de ajuns și Revolutul).

Îmi amintesc că în Suedia pînă și la veceurile publice taxa se plătește numai cu cardul (da, 5 coroane, dar cu cardul). Poate de-aia or fi plecat cerșetorii noștri de-acolo, că tare s-au mai împuținat față de alți ani.

Banii la vremea covidului sînt doar sursă de stres. Pînă și faptul că vin băieții ăia cu kile de produse și nu-mi vine să pun mîna pe bani, nu-mi vine să le pun bani în mînă.

Dar cu cardul… De parcă nu aveam destule comenzi on-line înainte, acum am reușit să luăm și legume pătite cu cardul și aduse la ușă.

Probabil tot  mai mulți oameni vor rămîne cu obiceiul de a face comenzi după ce va fi trecut urgia. Cînd vor afla cît de simplu e să-ți faci cumpărăturile on-line.

Cred că asta va fi una dintre chestiile care se vor schimba DUPĂ. Din ce în ce mai mmulte se vor plăti cu cardul, on-line de pe calculator, sau de pe telefon. Mulți își vor spune „ce fraier am fost că n-am făcut asta de mai multă vreme!”.

Asta și actele oficiale pentru care nu va mai trebui să mergem la ghișee prin primării sau alte locuri de pierdut timpul (și al nostru, și al lor).

Asta doar dacă funcționarilor nu le va fi teamă că-și vor pierde slujbele și vor reveni la plimbat hîrtiile de la un birou la altul.

 

 

Protecția artiștilor independenți

Am găsit undeva asta:
„Guvernul a dat curs memoriului adresat de Senatorul USR Vlad Alexandrescu și a anunțat, în conferința de presă de azi, că toate persoanele care funcționează ca Persoană Fizică Autorizată precum și cele care au Contracte de Drepturi de Autor sau alte forme de activitate independentă vor beneficia de fonduri guvernamentale în limita a 75% din salariul mediu pe economie, în baza unei declarații pe proprie răspundere, cu o cerere la AJOFM, plata făcându-se în termen de 15 zile.”
Înainte să se anunțe așa ceva s-a gîndit cineva și CUM se va face asta? Cîte feluri de contracte de drepturi de autor există? A pus cineva pe hîrtie niște cazuri concrete, să vadă despre ce e vorba?
Întrebări:
1. Suma se pa plăti O DATĂ, chiar dacă contractul e pe 3 luni sau pe 5 ani?
2. Dacă eu am un contact de drepturi de autor pentru o carte, s-au scurs 2 din cei 5 ani, mi se dă O DATĂ suma aia? Indiferent dacă editura nu mi-a dat nici un ban pînă acum, fie că n-a vrut ea, fie că s-au vîndut 2 exemplare în doi ani? Dacă-i pe-așa, cred că 95% din scriitori și-ar dori să nu se mai termine criza asta, pentru că niciodată nu vor mai face atîția bani din scris 
3. Cu traducătorii chiar e nasol. Editurile nu prea mai dau semne că vor publica tot ce aveau de gînd să publice sau, cel puțin, nu după cum era planificat. oare vor respecta contractele și vor plăti traducere la timp? Chiar dacă nu vor mai publica și cărțile conform planului inițial?
4. Principiul general e să fie susținuți cei care își pierd veniturile din cauza acestei crize. Cum afli creatorii care pierd? Le ceri copii după declarația de venituri pe drepturi de autor, să dovedească că au avut venituri și acum nu mai au? Sînt mii de scriitori care n-au declarat venituri din drepturi de autor (pentru că nu au avut), deci ăștia ce au pierdut?
Discuția e lungă și pe multe cazuri.

Nesser și Cărtărescu

Berättelse om herr Roos, de Håkan Nesser (a treia carte din seria Gunnar Barbarotti).

Pintre motouri, avertismente și alte anunțuri din primele pagini ale cărții găsesc o notă introductivă:

Städerna Kymlinge och Maardam existerar inte i verkligheten. Det gör däremot den rumänske författaren Mircea Cărtărescu, som citeras på några ställen i föreliggande bok.

Adică „Orașele Kymlinge și Maardam nu există în realitate. Există însă autorul român Mircea Cărtărescu, care este citat în unele locuri din cartea de față.”

București și Stockholm, orașe înfrățite

E greu cînd te culci la patru jumate. După două pagini citite dintr-o lucrare despre cercetarea la fața locului mi-a căzut readerul pe piept.

Dar de-abia pe la 3 m-a apucat scrisul. Am scris ultimul capitol din „Chifteluțe suedeze” în dimineața asta, între 3.00 și 3.45. 8 pagini de agendă (motiv pentru Ona să mă întrebe „ce-ai fumat?” – prietenii știu de ce). Cu stiloul, ca pe vremuri.

Și mi s-aconfirmat ideea din noaptea trecută că, în faza asta, singura șansă e să merg în paralel cu Chifteluțele și Ultima cină. În Ultima cină apar spoilere din Chifteluțe, așa că ar trebui să fac cumva acolo ca să nu fie chiar spoilere, pentru a acoperi și posibilitatea ca mai întîi să termin Ultima cină (și s-o și public prima). Dar e clar că orice zic în Ultima cină în legătură cu episodul suedez al lui Felix, trebuie să am grijă cum apare episodul respectiv în Chifteluțe. Deocamdată e OK, merge, se împacă cele două și eu mă împac cu felul ăsta de a scrie.

Nu m-am gîndit vreodată că o să scriu două cărți în paralel, dar ideile vin de-a valma, nu aleg. Mă gîndesc atît de intens a  relația dintre Felix și Amanda, încît mintea mea e plină de amintirile lui Felix din perioada lui cu Lotta, de la Stockholm. Curios că mult mai puțin (spre deloc) îmi apar amănunte din povestea cu Gîtul din tei. Pe-aia am rezolvat-o la început, cînd a apărut cadavrul de la Giotto, cînd cei doi și-au spus ce au avut de spus (mă rog…).

Dar am scris. De data asta chiar am scris, n-au fost doar gînduri, imagini, idei.

Sper totuși să revin la orele obișnuite de scris, adică 0.00 – 2.00.

 

Dan Ciupureanu, Marian Coman şi Michael Haulică, despre cum privesc rescrierea – anchetă citestema.ro (5)

A venit și vremea mea:


Dan Ciupureanu, Marian Coman şi Michael Haulică, despre cum privesc rescrierea – anchetă citestema.ro (5)
Despre rescriere, vor mai povesti: Alina Mihai-Dan Pavelescu, Flavius Ardelean, Camelia Cavadia, Radu Găvan, Mihai Radu, Diana Geacăr, Adina Popescu şi Vasile Ernu.
Anchetator de serviciu: Constantin Piștea.

Citate:

„În ultimul timp, am din ce în ce mai puțin de corectat, fiind foarte atent în timp ce scriu.” (Dan Ciupureanu)

și:

„Povestea o să mai dospească o vreme departe de ochii tăi. O vei relua după o săptămână sau două, după o lună, iar noua lectură o să-ți scoată în evidență cuvintele străine, tot așa cum o mângâiere pe deget te face să simți vârful ce a rămas afară din așchia intrată sub piele.” (Marian Coman)

și încă:

„Pentru scriitorii de SF nu e suficient să se uite pe geam ca să vadă locul poveștii, nu e suficient să-și amintească pe ce drum au venit ieri de la serviciu. Chiar trebuie să creeze o lume, fie și pentru un text de 5 pagini.” (MH)

 

Irina Georgescu, Iulian Popa şi Dumitru Crudu, despre cum privesc rescrierea – anchetă citestema.ro (4)


Irina Georgescu, Iulian Popa şi Dumitru Crudu, despre cum privesc rescrierea – anchetă citestema.ro (4)
Despre rescriere, vor mai povesti: Dan Ciupureanu, Marian Coman, Michael Haulică, Alina Pavelescu, Flavius Ardelean, Camelia Cavadia, Radu Găvan, Mihai Radu, Diana Geacăr, Adina Popescu şi Vasile Ernu.
Anchetator de serviciu: Constantin Piștea.

Citate:

„Există timpi de odihnă între recitiri, odihnă a manuscrisului, iar distanțarea mea de el cristalizează niște imagini pe care le zăresc din unghiuri diferite când reiau lectura. În intervalele de pauză, continui să mă documentez, poate aflu ceva nou și am motive să revin la poveste. Ascult muzică și citesc cărți care mă păstrează în atmosfera pe care am creat-o și care mă obsedează și după publicare.” (Irina Georgescu)

și

„doar în timpul rescrierii, textele mele capătă culoare în obraji, respiră, pulsează, palpită, vibrează, adică, într-un cuvânt, prind viață, iar eu mă simt artist, creator, autor, care poate să suprime ceea ce nu merge, să infuzeze sânge în cuvinte sau să le schimbe cu cele pline de energie și de forță.” (Dumitru Crudu)

%d blogeri au apreciat: