La Gaudeamus vom găsi la standul Nemira romanul La galop prin piramidă, de Liviu Radu. Este al doilea roman din seria începută la sfîrșitul lui 2012 cu Armata moliilor.

Pînă o să citim acest nou roman, iată ce scriam în Dilemateca despre primul volum din serie:

De-a Șeherezada

Parcă sîntem copii și ne jucăm de-a Șeherezada. Acesta este sentimentul pe care îl am de fiecare dată cînd deschid o nouă carte de Liviu Radu. Și mi se tot întîmplă, din 1999 încoace, cale de vreo douăzeci de cărți.

Știm că nu oricine poate fi scriitor, dar printre scriitori sînt unii care au har de povestitor, sînt unii care, cînd deschid gura, parcă Pămîntul se oprește în loc, stelele sclipesc zîmbitoare, vîntul le alintă cuprinzîndu-le ca un fular tras pe nas și pe gură, și tot ce poartă urechi încremenește în singura stare a materiei care a dus la inventarea cuvintelor din familia lui fermecat: ascultatul poveștilor. Liviu Radu are har pentru asta, Liviu Radu s-a născut ca să povestească, și chiar o face, și bine că o face, bine că e generos cu noi, ăștia, care n-avem – și nici n-ar trebui să avem – altă treabă decît să-l ascultăm pe el spunînd povești…

Armata moliilor este o nouă mostră de poveste din dumbrava minunată a prozei românești, este o poveste pe care, dacă n-o exportăm, dacă nu dăm cu ea în populația lumii, atunci chiar sîntem niște fraieri, chiar habar n-avem lîngă cine trăim și ce noroc a dat peste noi să trăim într-o astfel de împrejurare.

Așa că, dragi prieteni de la Nemira, treaba voastră nu e nici pe departe terminată odată publicată această carte, e musai – dar musai! – ca ea să ajungă pe mesele agenților literari și de acolo în portofoliile editurilor care publică fantasy în lumea asta și, de-acolo, în sfîrșit, în mîinile fanilor acestui gen literar din ce în ce mai răspîndit, din ce în ce mai iubit.

Bun. Hai să vedem ce-avem aici. Avem un curier independent și caftangiu contractual în timpul liber – Taravik, care umblă alături de un pegas cu dizabilități, adică purtătorul unei singure aripi – Kostik, iar Taravik e pus în situația de a-i lua un inel iubitei lui, Marieța, cu care împarte viața și patul de ani de zile, dar numai atît, hăndrălăul nefiind în sare niciodată să-i cumpere un cadou, oricît de mic. Ei, și ca în toate poveștile bune, cînd cineva iese la cumpărat un inel, dă peste un zeu care-l ajută să ajungă la un mormînt vestit, despre care nici măcar nu se știa cu siguranță că ar fi adevărat, de unde omul se întoarce cu inelul dorit, și are parte, pentru asta, de cîteva zile… plăcute, să zicem.

Dar să vezi, că în acest timp, în Terimeea apre un vrăjitor latgan (iar pentru cei familiarizați cu scrierile lui Liviu Radu nu se poate ca asta să nu rezoneze într-un fel, pentru că Imperiul Latgan este legat de Opțiunea, unul dintre romanele de căpătîi semnate de scriitor) care-i provoacă pe toți curierii la o întrecere: ei cu cai, pegași și ce mai are omul pe la casa lui, el cu un soi de barcă zburătoare… Taravik, Grandik, Bazambik, Tomagik, Boranjik și alții ca ei se-aruncă în cursă întru salvarea onoarei  curierilor și… tot așa.

Aventurile se succed unele după altele, avem parte de un zeu rău, de o armată a moliilor cap-de-berbec, de balaurlători, avem parte de întîmplări de neuitat la fiecare pagină și nu putem să nu ne întrebăm cum vor fi următoarele cărți din serie…

Pentru că Liviu Radu a prins gustul trilogiilor fantasy și, după seria Waldemar (fantasy urban cu iele și căpcăuni urmărindu-se prin București), promite o serie despre Armata moliilor, ba mai mult, chiar s-a pus serios pe scris,  publicînd deja un fragment din volumul doi al seriei, sub titlul “La galop prin piramidă”, în revista CPSF Anticipația nr. 5 (aprilie 2013). Cine știe ce aventuri îl mai așteaptă pe Taravik și cine știe ce noutăți vom mai afla despre Imperiul Latgan?

Deși, la urma urmei, ce trompa lui Kefir, ce nasul lui Pomiparth ne interesează acum ce va fi mîine sau cînd va fi? Acum să devenim iar copii și să ne jucăm de-a Șeherezada. Avem de ascultat o poveste, o aventură a lui Taravik, iar de spus ne-o spune Liviu Radu, știți dumneavoastră cine.

(articol publicat în Dilemateca nr.84, 2013)