3 povestiri polițiste și o antologie
Am publicat trei povestiri polițiste și o antologie.
Povestirile:
„Gîtul din Tei” (NOIR de București, Tritonic, 2017)
Începutul:
Nu, nu era o zi ca oricare alta ziua în care poliția găsi un gît de femeie în Parcul Tei. Un gît. De femeie.
Ajuns la Giotto, pe terasă, Homer Goian îi făcu semn Maldivei că da, o Silva blondă, ca de obicei, apoi se așeză la o masă, într-un colț, de unde să vadă tot și să nu aibă pe nimeni în spate. Și, mai ales, să aibă sub ochi intrarea. Îl învățase cineva chestia asta cîndva…
Închise ochii pentru o clipă lăsîndu-se în voia mirosului de tei, era luna iunie, luna în care toată lumea știe exact de ce se cheamă cartierul ăsta așa, adică Tei, de ce există străzi ca Lacul Tei, Teiul Doamnei, Ghica Tei, Lăptari Tei, Ramuri Tei etc. etc.
Lipsește doar Aiciebanii Tei, își zis Goian, cu gîndul la clădirea aia din Vamă, în construcție, pe al cărei zid gri cineva scrisese: PHARE aici e banii tei! Ce se mai hăhăiseră pe chestia asta, el și cu amicii lui, atunci și mult după aceea!
— Silva dumneavoastră, auzi glasul Maldivei și reveni în prezent, în București, în Colentina, unde se întîmplau lucruri, ca de pildă o femeie cu gîtul tăiat în parc.
Goian se uita la ea cum îi toarnă berea în pahar – el nu bea berea decît din pahar, numai din pahar, ura băutul din sticlă, nimic nu i se părea mai grobian ca băutul din sticlă, în orice împrejurare, oriunde, cu atît mai mult la restaurant, în lume, printre oameni pe care-i judeca atunci cînd aruncau șervețele pe jos sau se prefăceau că scapă biletele de tramvai din buzunar. Maldiva îi turna berea în pahar și el se gîndea la ea ca la Maldiva, deși știa că o cheamă Malvina, însă fata asta îl făcea să nu aibă gînduri prea curate cînd se uita la ea, se gîndea la ceva rău atunci și se simțea vinovat pentru asta, pentru că era o fată rea, așa o vedea el, din genul celor cu care ai vrea să faci prostii și care ar ține la prostii, îi zicea Maldiva pentru că era și o divă, o divă de Colentina, o divă periculoasă de Colentina și doar nu era să-i zică Maladiva?!
„Întunecată, Alba” (centeNOIR, Crime Scene Press, 2017)
Începutul:
Mai era oră până la plecarea trenului și Homer Goian aruncă pe pat geanta Vuitton, care era singurul lucru ce-i mai amintea de Parisul de unde fugise în grabă din calea puhoaielor, în 1910. Geanta asta fusese tot ce luase cu el, câteva haine pe care nici măcar nu le mai avea și un teanc nu prea voluminos de acțiuni la o firmă petrolieră, Omnium.
Alesese să părăsească nu numai Parisul, dar chiar și Franța, spunându-și că așa o calamitate, cum au fost inundațiile din acel an, cu siguranță este un semn. Un semn că… un semn care prevestea… Habar n-avea ce, dar el hotărâse s-o ia de la capăt. Alt loc, alt nume. Ca și când ar fi renăscut. Sau și-ar fi oferit o a doua șansă. Cum româna era una dintre limbile pe care le vorbea fluent, nu-i fu greu să aleagă destinația: România. O țară cam murdară după gustul lui, cu oameni nevoioași în general, dar și cu lume bună, mai ales în București, o țară însă foarte, foarte frumoasă dacă știai unde să te uiți. Dacă aveai timp și ceva bani s-o străbați, s-o cunoști cu pasul, cum se zice.
Homer Goian era un nume bun pentru România, pentru un anumit palier social în care voioa să se încadreze, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cât să se simtă bine, dar nici să nu atragă atenția asupra lui.
Trăia singur, într-o căsuță din Colentina, situată ceva mai la nord de Obor, citea, scria, călătorea și avea grijă să-și sporească colecția de sticle de whisky în călătoriile pe care le făcea prin lume.
„Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd” (Pandemicon, crime Scene Press, 2020)
Începutul:
PROLOG
Adevărul e că pandemia asta ne-a luat ca din oală și ne-a pus într-o cratiță, sub capac, la foc mic.
Eu sînt Lulu. Lulu Bărdaș. Sau, cum scrie pe cartea de identitate, Lucian Bărdaș. Lulu e pentru prieteni. Și pentru ceilalți. Am fost repartizat la Secția 33, în Colentina, și încă mă mir, după atîta vreme, cum de s-a întîmplat asta. Mă mir eu și întreaga promoție de la Academie cu tot cu familii, iubiți, iubite, profesori și cine mai trece pe drum. De ce? Simplu: doar eu și șeful de promoție am ajuns aici. Aici, unde tot omul vrea să ajungă atunci cînd dă examenul de admitere. Așa că, probabil, ați prins ideea: e normal ca șefii de promoție să vină la 33, să intre direct în paradis. Dar eu? Eu?
A trecut un an și ceva de cînd am ajuns aici și încă nu mi-a spus nimeni nimic. Nu m-a luat nimeni deoparte să-mi zică: Bă băiete. Știi că ești aici pentru că… după care să urmeze marea revelație, că am un unchi general de poliție de care nu știam – deși știu că bunicul Victor a umblat prin chiloții multor fete din Tîrgoviște, apoi din Craiova și, în cele din urmă, București – sau că… și aici imaginația mea se cam termină.
Ca să nu mai vorbim că, de cînd sînt aici, doar citesc dosare. Nu mi s-a dat altceva de făcut. Citesc dosare noi pe măsură ce se fac și, între ele, cazurile reci de la arhivă. Nu știu de ce le zicem cazuri reci, ca-n seriale. Eu, ca să-mi fac viața mai veselă, dacă tot citesc numai despre cadavre, le zic piftii. Adică răcituri. Celălalt bunic, Loredan, era moldovean, de undeva de pe lîngă Iași, și ei, acolo, la piftie îi spuneau răcitură. Vedeți? Cazuri reci – răcituri – piftii. Voilà!
Îmi văd de dosarele care ajung pe biroul meu, le citesc, le analizez, apoi scriu o foaie A4 cu concluziile mele. Nu știu dacă asta ajută la ceva, pe cineva, nimeni nu-mi zice nimic. Apoi primesc altul.
Cam asta a fost viața mea pînă a dat pandemia peste noi. Și nici de-atunci viața mea n-a fost prea diferită. Colegii mei – la cei tineri mă refer – au fost scoși pe teren la dat amenzi. Eu am rămas să fac același lucru pe care-l făceam, în birouașul meu doi pe doi de la etajul doi. Singura schimbare fiind că, de cînd a început starea de urgență, am lins numai piftii, nu s-a mai întîmplat nimic palpitant, hoții bătrîni n-au voie să iasă din casă, hoții tineri nu știu să-și scrie declarațiile și, după cîteva amenzi de-alea maxime, s-au hotărît să rămînă prin curți…
Nici borfașii nu mai sînt ce-au fost.
Și totuși… Și totuși…
*
Cum zicem, am publicat și o antologie: Antologia prozei românești polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018)
CUPRINS
Michael Haulică – Crime și mistere în literatura română
George Arion – A doua moarte a domnului Michael Conrad
Diana Alzner – Un strop de bunătate
Florentin Haidamac – Cardinalul, spionul și pipițele
Robert Gion – Inimi de hârtie
Nic Dobre – Detectivi de ocazie
Ciprian Mitoceanu – Afacerea Verei Nikolaevna
Stelian Țurlea – Vă plac blondele?
Petre Crăciun – Necuratul părea să fie criminalul
Iulian Popa – Noaptea pe muntele învăluit în ceață
Iulian Sîrbu – Secretul care ucide
Andra Pavel – Recensământ: -1
George Cornilă – Ora 5 în Pall Mall
Flavius Ardelean – Toată bezna din ochii lor
Eugen Ovidiu Chirovici – Accidentul
Note bio-bibliografice
Crime în Colentina
Am terminat ieri povestea la care scriam („Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd”), am mai eliminat cîteva mii de semne, am scos un personaj (tocmai pe Felix!), pe are oricum îl abandonasem bănuind că voi depăși limita de semne, și am trimis-o celui care mi-a solicitat-o.Dan Ciupureanu, Marian Coman şi Michael Haulică, despre cum privesc rescrierea – anchetă citestema.ro (5)
A venit și vremea mea:
Dan Ciupureanu, Marian Coman şi Michael Haulică, despre cum privesc rescrierea – anchetă citestema.ro (5)
Despre rescriere, vor mai povesti: Alina Mihai-Dan Pavelescu, Flavius Ardelean, Camelia Cavadia, Radu Găvan, Mihai Radu, Diana Geacăr, Adina Popescu şi Vasile Ernu.
Anchetator de serviciu: Constantin Piștea.
Citate:
„În ultimul timp, am din ce în ce mai puțin de corectat, fiind foarte atent în timp ce scriu.” (Dan Ciupureanu)
și:
„Povestea o să mai dospească o vreme departe de ochii tăi. O vei relua după o săptămână sau două, după o lună, iar noua lectură o să-ți scoată în evidență cuvintele străine, tot așa cum o mângâiere pe deget te face să simți vârful ce a rămas afară din așchia intrată sub piele.” (Marian Coman)
și încă:
„Pentru scriitorii de SF nu e suficient să se uite pe geam ca să vadă locul poveștii, nu e suficient să-și amintească pe ce drum au venit ieri de la serviciu. Chiar trebuie să creeze o lume, fie și pentru un text de 5 pagini.” (MH)
Seriale, cărți, turnee
Aseară am terminat de văzut sezonul 1 din Marcella, serialul despre care se spune că e un nordic noir britanic. M-am lămurit că așa e, apoi am fost mai atent la generic și ce să vezi?! scenariul e scris de Hans Rosenfeldt și chiar e o poveste din cele cu care ne-au obișnuit autorii scandinavi.
Serialul are cîteva lucruri lăsate de izbeliște, unele puse cu mîna. Dar are tot ce trebuie ca să te facă să mergi din episod în episod: o poveste sumbră, personaje cu o colecție de schelete în dulap, îl mai are și pe Jamie Bamber (pentru fanii Galactica)… Sînt tare curios ce-or mai face în sezonul 2 (ar trebui să apară anul ăsta), pentru că sînt niște fire care nu mai pot fi întinse prea tare fără să se rupă.
(Hans Rosenfeldt este creatorul serialului Bron/Broen/The Bridge. Împreună cu Michael Hjorth semnează Hjorth Rosenfeldt și au publicat seria Sebastian Bergman – din care la noi a apărut un volum, Bărbatul care nu era ucigaș, la Trei).
*
Azi am început o chestie a cărei premisă pare intersantă: o tanti medic, care în timpul liber eutanasiază (adică omoară – dacă e pe incriminatelea): Mary Kills People. Bie, te prinzi că se va întmpla aia, că ăla se va dovedi a fi… dar ăsta e rolul primului episod: să te facă curios să vezi mai departe.
*
Pe FB, despre nominalizările pentru Eurocon: Alexandru Lamba Măi, long story short: Dacă n-o făcea Cătălin, „se” uita și nu „se” mai trimitea deloc. Dacă mă întrebi pe mine, nu rezonez cu toate nominalizările. Dar tot consider că e mai bine să avem nominalizări decât să nu avem. Asta e situația actuală. Când vom avea o procedură de desemnare, atunci va fi altă treabă. Dar nu avem…
Zic eu aici: Și nici n-o să avem. Că ăia care vorbesc sînt lăsați să vorbească în pustiu, iar ăia care nu vorbesc o fac din calcule meschine (să nu deranjeze pe nimeni, să nu fie luați la ochi, să nu fie și ei tratați ca scandalagii etc.), sperînd să rezolve ceilalți problemele. Dragilor, nu există CEILALȚI. Dacă noi facem, vom avea. Dacă noi nu facem, nu vom avea. Adică voi, că pe mine m-ați pierdut pe drum. Vă salut și vă urez succes în continuare. Horia, zău că asta e ultima mea intervenție în vreo discuție despre sefeul românesc. E un capitol pe care azi, 10 mai 2017, l-am încheiat.
*
Sîmbătă 20 mai, în vizită pe meleagurile natale, aș putea spune, fără să greșesc prea mult (aproape 100 km). Echipa tritonică: Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu și io. Noutatea cu care voi merge la întîlnirea cu craiovenii: antologia Argos Trei.
*
Am citit un interviu cu Oliviu Crâznic:
Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?
Cred că scriitura mea are câteva elemente aparte, destul de rar întâlnite la alți scriitori.
De pildă, îmbină constant clasicul cu modernul, păstrând ceea ce era bun la clasici (aproape totul, adică) și preluând ceea ce au adus nou modernii (atunci când acest „novum” merită preluat). Astfel, rezultă o operă ornată stilistic și profundă (clasică), totodată dinamică și îndrăzneață (modernă).
*
Mihai Adăscăliței este din nou in bussiness. Vechiul blog, Dark Wolf’s Fantasy Reviews, revine într-o nouă formă: Dark Wolf’s Paraphernalia.
Cea mai nouă însemnare: despre Year’s Best Weird Fiction vol.4, editat de Helen Marshall & Michael Kelly.
*
Marian Coman e în turneu de promovare a volumului doi din seria Haiganu. Pe blogul lui este afișat programul – prima oprire, de azi încolo, marți, la Craiova – și impresii de la lansările de pînă acum.
*
Antologia care trebuia să apară în Spania și care cuprindea și o povestire a mea nu mai apare. Nu se știe de ce, editorul a scos-o din plan. Nu-i bai! Se lucrează la alta,tot în spaniolă. Spaniola ar fi a zecea limbă în care sînt tradus. Adică publicat, că de tradus s-au tradus pînă acum două povestiri din cîte știu.
Să așteptăm 2018. Din cîte se pun la cale… măcar o antologie cu un text de-al meu va apărea pe undeva prin lume. Amănunte, dezvăliri, proteste cînd voi semna contracte.
*
Am dat o căutare pe fantasticfiction.co.uk să văd cîte cărți mystery & thriller vor apărea în următoarele trei luni. Apoi și cîte cărți SF&F&H. Din totalul de 2983… Iată:
și
Dragoste suedeză
De ce e bine ca unii să scrie și unii să citească. Uite de-aia, ca să poți avea parte de asta:
(Dana Hering, pe FB)
Și înțelegi că viața e făcută, cum ziceam cîndva, undeva, nu din zile sau din ani, ci din clipe, clipe în care poți spune „Sometimes there’s so much beauty in the world, I feel like I can’t take it, and my heart is just going to cave in.ˮ
Jag älskar dig, Dana! O să-ți fur asta, îți spun de pe acum, ca să n-avem vorbe, și va trebui să te fac personaj într-o carte (știu care va fi) ca s-o poți spune chiar tu.
Mîrlănii pe după blockuri
Sentimentul pe care ți-l dă ștergerea unei discuții pe fb… nici un mastercard nu ți-l reperează.
Adică eu citesc postarea unuia. Mai iau parte și la discuții. Apoi, apropitarul postării se supără și șterge comentariile. Că discuția nu merge spre ce se aștepta el. Că x îl înjură pe y – deși la asta se poate atenționa x, se poate șterge (sau edita) NUMAI acel comentariu etc. Dar nu, omul ștrege tot. Cu alte cuvinte se cam șterge la cur cu comenatrile mele (și ale altora), cu minutele din viața mea pe care le-am dedicat postării lui.
Cred că ar cam trebui să-mi fac listă cu indivizii pe al căror perete să nu mai intru. Sau să uzez de unfollow.
Da, tare nasol m-am simțit azi, cînd cineva a șters comenatriile. De ce-oi mai fi stat cît am stat pe net urmărind discuția, participînd la ea? E greu de înghițit ca unii să se șteragă la cur (mă repet, dar fix asta am simțit) cu vorbele tale. Îi înțeleg pe ăia care nu citesc ce scriu/spun. Nici eu nu-i citesc pe destui. Dar dacă tot ne-am așezat la povești… hai să povestim, nu-mi arăta că poți fi mîrlan și oricînd îți vine te piși pe noi.
Cum, nu te-ai gîndit la asta? Nu te-ai gîndit că poate fi resimțită așa acțiunea ta de șterge comentariile? Păi, data viitoare gîndește-te. Că s-ar putea să mai facă și alții ca mine și o să rămîi fără spectatori. Că presupun că pui ce pui pe peretele tău ca să vadă și alții, nu ca să nu uiți tu una-alta.
*
Altă „bucurieˮ a Facebookului e treaba cu blockul. X îl blochează pe y, ambii sînt prieteni cu z. Pune z o postare, x și y comentează. Cum y e blocat de x, nu vede ce comentează x. Nici măcar nu știe că x participă la discuție (oricum e nasol să participi la o discuție și să nu știe toată lumea că ești acolo). În timp, apar fel de fel de comentarii care fac referire la ceva ce y n-a văzut, nu știe că s-a spus. Imaginați-vă că blockurile funcționează de la mai mulți la mai mulți. Și toată chestia arată ca o discuție a surzilor cu muții și cu orbii.
S-a întîmplat și asta, acum vreo două zile.
*
La ce dracu să mai stai pe FB?! N-are dreptate Doboș?!
*
În fine. Importante sînt lucrurile care rămîn. Poate asta a vrut să spună și omul ăla cînd a șters discuția. Că din sfertul ăla de oră din viața mea și a celorlalți nu trebuie să rămînă nimic. Că așa a hotărît el.
Cu atît mai mult mă bucur că mîine se va lansa cartea asta:
Situația romanului polițist din România
Prima conferință a Departamentului de Studii Literare va avea loc pe data de 6 martie, de la ora 18 la Sala de Consiliu, Situația romanului polițist din România. Critici și autori de proză polițistă față în față.
Comunicări
1. Daniela Zeca Buzura, Facultatea de Jurnalism, despre ultimul roman al lui George Arion
2. Simona Drăgan, lector dr. de la Studii europene, despre Agatha Christie
3. Oana Purice, absolvent Litere, despre romanul Călugarul negru de Șerban Tomsa
4. Iulian Băicuș, lector dr., Departamentul de Studii Literare, despre romanul lui George Arion, Atac în bibliotecă
5. Bogdan Hrib, Departmentul de Comunicare, despre marketingul și piața de crime fiction internațională
6. Caius Dobrescu, profesor dr., Departamentul de Studii Literare, Murder mystery și dilemele etice
7. Catrinel Popa, lector dr. despre romanul mystery & thriller Logofătul de taină, de Rodica Ojog Brașoveanu
8. Camelia Adriana Țuglea, Mircea Țuglea, Universitatea Ovidius din Constanța, despre traducerea în limba germană a romanului lui George Simenon Maigret se trompe, Maigret se înșală, de către Paul Celan
9. Paul Cernat, conferențiar dr., Departmentul de Studii Literare, De ce nu (mai) avem roman polițist
10. George Arion, prozator, despre cum a descoperit literatura polițistă și autorii care i-au influențat opera
11. Dragoș C.Butuzea, blogger, despre romanul lui Alex Leo Șerban și influența lui Poe și Pessoa
12. Laura Botușan, absolvent Litere, Fata din tren între roman și cinema
Iași, decembrie 2016, Tritonic Mystery Time la Festivalul Teodorenii, ediția a 2-a. Lucian-Dragoș Bogdan, Adina Speteanu, Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib, Petru Berteanu, Michael Haulică
Scriitori de proză polițistă în lectură publică
1. Dănuț Ungureanu
2. Michael Haulică
3. Stelian Țurlea
4. Teodora Matei
5. Anamaria Ionescu
6. Petru Berteanu
7. Silvia Chindea
8. Șerban Tomșa
Tîrgu Mureș, august 2016. International Mystery & Thriller Festival, ediția a 6-a. Bogdan Hrib, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Teodora Matei, Lucian-Dragoș Bogdan, Silvia Chindea, Lucia Verona, Daniel Timariu, Quentin Bates.
Edituri prezente în cadrul coloviului cu un stand propriu
1. Crime Scene Publishing
2. Tritonic
3. Editura Polirom cu întreaga colecție George Simenon
4. Editura Nemira
5. Editura RAO
Final de februarie cu scriitori suedezi traduși din limba engleză
Prima cronică pe care am citit-o la cartea lui Chirovici: Mihai Iovănel, în Scena 9: Primul milion sau Rețeta succesului.
*
Numai Medicina legală a lui Vladimir Beliș nu credeam s-apuc a citi vreodată…
*
Citate:
Paradoxal, cel mai important lucru când ţi se propune o funcţie de conducere este să ştii să refuzi. Din păcate, la noi, nu există cultul refuzului. (Nicolae Manolescu)
Ei! cum le spui dumneata, sa tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. (Ion Luca Caragiale)
*
Oare toți cei care comentează pe peretele lui Iulian Băicuș mi-au dat block? Că nu văd decît comentariile lui. 🙂
*
Articolul 
nu e semnat și nici dată nu are. Ăla/Aia care l-a scris e prost/proastă și nu știe despre ce vorbește sau cineva a încurcat pozele doamnelor? Cum sînt peste 22000 de share, presupun că articolul n-a fost pus pe site acu o oră. Deci nimeni n-a văzut, nimeni nu și-a dat seama că au comis-o. Bravo! Presa nu se mai face cu ziariști, se face cu băieți și fete care nu și-au găsit o meserie și fac treaba asta cu pus chestii pe net, că așa au ei impresia, că pentru asta nu trebuie să știi nimic.
„L
egendarul colectivˮ, „muzicanțiiˮ… dacă reușim să trecem de începutul mirobolant (scuzați cuvîntul, dragi „ziariștiˮ, știu că e greu, are multe litere):
„Trupa ABBA este unul dintre cele mai cunoscute colective din lume. Piesele lor erau difuzate pe toate continentele, iar albumele lor erau vândute în tiraje mai mari de 350 de milioane de copii! ˮ
*
Numai prostii ai spus, domnule diletant (e bine așa, orgoliul tău e împlinit dacă-ți spun așa?). Aia că numai cine scrie roman e scriitor… să i-o spui lui Borges. Aia că n-o să mai scrii niciodată bla-bla-bla… să i-o spui lui Mutu (fotbalistul sau altul, care-o fi ăla), că eu nu te cred. Gîndește-te că fiecare poveste are o lungime a ei, pe care sigur ai s-o afli scriind povestea. De ce pleci de la ideea: „acum o să scriu un roman. Ia să vedem cu ce o să umplu 500 de pagini… ˮ Nu mai bine îți schițezi povestea, îți faci planul și dup-aia te apuci de scris? Vei afla cînd o să fie gata dacă ai scris o povestire, o nuvelă sau un roman. Crezi că interesează asta pe cititori? Da, bine, sînt cititori care preferă romanul prozei scurte. Dar sînt și cititori care adoră prozele scurte. Fie și pentru că pot fi citite între două stații de metrou. Lasă prostiile, pune mîna și scrie și cînd ți se termină povestea pe care vrei s-o spui, trimite-o la o revistă sau la o editură în funcție de lungime sau, și mai bine, în funcție de cum vrei să-ți gestionezi cariera. Că dacă trimiți șase cărți la șase edituri, s-ar putea să ți se publice șase cărți la șase edituri, dar nici o editură să nu te considere autorul ei (cu tot ce implică asta: lansări, turnee, promovare, susținere etc.). De unde, fraților, atîta fițăraie? Vai, eu nu sînt sciitor, eu nu etc. Păi, dacă nu sînteți scriitori, de ce mai scrieți? Sau, mă rog, treaba voastră că scrieți, dar de ce mai trimiteți cele scrise și altora? De ce mai ocupați timpul vostru și al editorilor și al cititorilor cu scrieri? V-ați gîndit vreodată că „mă las de scris că nu mi-a ieșit prima tentaivă de romanˮ înseamnă nu numai că vă bateți joc de voi și de talentul vostru, dar și de cei care au muncit la cărțile voastre de pînă acum? Nu te mai gîndi că va fi roman sau povestire sau nuvelă ceea ce scrii. Important e să spui o poveste faină, că atunci sigur vei bucura niște oameni care au dat bani pe cărțile tale.
*
Doi autori ale căror cărți le-am căutat în ultima lună. Și iată că apar în românește, conform unui articol din Adevărul.
Malin Persson Giolito, Nisipuri mişcătoare.
A fost numit cel mai bun thriller suedez al anului. Este un thriller juridic extrem de incisiv şi dramatic. În primele pagini facem cunoştinţă cu Maja care şi-a petrecut ultimele 9 luni în închisoare aşteptându-şi procesul. Maja este bănuită că ar fi fost implicată în împuşcăturile dintr-un liceu din Stockholm, incident în care şi-au pierdut viaţa multe persoane printre care iubitul ei.
Malin Persson Giolito este fiica lui Leif G. Persson. A debutat în 2008, dar romanul Nisipuri mișcătoare (Störst av allt) este cel de-al patrulea scris de ea și ultimul publicat. Asociația scriitorilor suedezi de romane polițiste i-a acordat premiul pentru cel mai bun roman al anului 2016. Ediția în limba engleză va apărea pe 7 martie – Quicksand, de unde și titlul în limba română, ceea ce mă face să bănuiesc că iar vom avea parte de o traducere din limba engleză, nu din suedeză, adică vom citi ce a înțeles un traducător român din ce a înțeles traducătorul englez. Dar vom citi cartea repede.
Joakim Zander, Fratele.
Un thriller scandinav exact aşa cum ne-am obişnuit: cu personaje de excepţie, o intrigă reuşită şi un ritm pe măsură. Yasmine, fratele ei şi Clara sunt cele trei persoane ale căror poveste o vom afla dar nu înainte de ultimele pagini ale cărţii care vor dezvălui adevărul.
Zander a publicat două romane, ambele în seria Klara Walldeen. Fratele este al doilea. The Brother, în ediția engleză, Orten în original – din nou RAO preia titlul ediției în limba engleză și putem trage concluzia că vom avea o traducere din engleză).
Primul roman, Înotătorul, a apărut la RAO în 2015.
*
Am reușit să reduc o povestire de la 64.000 de semne la 49.000. trebuia să aibă 40.000. Deși vestea lunii februarie e că am scris o povestire!
Sper ca în următoarele 6 luni s-o văd și publicată pe undeva. În oricare dintre variante.
Sau poate într-a treia…? 😉
62
Futu-i!
Mai bine mă gîndesc că anul ăsta fac 30 de ani de cînd am căzut în sefeu. 🙂
1987. Quasar. Iași.
Am intrat în ziua de azi spălînd vase. Măcar mi-am început ziua făcînd ceva ce-mi place.
Apoi am dormit și am visat că m-am prăbușit cu avionul. La un moment dat mi-am dat seama că mergem în jos, drept în jos. Nu ne-am mai revenit. Și într-o clipă vedeam totul în sepia, erau mașini arzînd, cu oameni în ele – și-mi ziceam că șoferul a aut parte de o moarte cam nasoală. Noi (care noi?) nu mai eram în avion, mergeam pe-acolo și am înțeles că accidentul se petrecuse. Eram Dincolo. Așa, deodată, fără să realizez cînd anume se întîmplase. Deci așa e după? Apoi mi-am zis că de-abia bine, o să mă văd cu Liviu și cu Ștefan.
Bun, și-acum, că tot sînt într-o fază de after-după, scriem și noi cărțile alea???
Chifteluțe suedeze (polițistă)
Scurta viață și lunga moarte a jupînului Calistrat Hadîmbu din Vizireni (steampunk)
Vremea zăpușelii ((post)cyberpunk)
Relatare despre dublu (fantasy)
Să-mi face și eu listă cu cu ele, cum și-a făcut Arya Stark.
astfel atent, la toți și la toate…
2016 – insigne, decorații, uituceli, cenușă-n cap și adiobăuri
La sfîrșitul lui octombrie a apărut Genre Fiction in Today’s Romania, un catalog de autori care scriu science-fiction, fantasy, mystery & thriller. Catalogul mi-a fost comandat de Ministerul Culturii, a apărut în limba engleză cu destinație directă: standul României la Tîrgul Internațional de Carte de la Frankfurt.
Am inclus 30 de autori, 23 de SF&F și 7 de polițiste, criteriile de selecție fiind: autori români în viață, care trăiesc în România și pot avea o discuție profesionistă cu un agent literar. Au fost totuși două excepții: Ioana Vișan, decedată cu puțin înainte să apară catalogul, și Gheorghe Săsărman, care trăiește în Germania, dar ediția Cuadraturii cercului apărută în SUA a fost tradusă de Ursula K. Le Guin – și nu cred că poate exista o reclamă mai bnă pentru sefeul românesc la ora asta (sau, vorba lui Mihai Iovănel, ca să fie pe înțelesul lumii literare de la noi, e ca și cum ar apărea în SUA Orbitor tradus de Philip Roth – sper că am reținut bine, Iovănel a zis asta, dar nu mai știu unde).
Ar mai fi de menționat că în 2015 catalogul cu care România a ieșit la tîrgurile internaționale de carte a fost conceput ca o serie de 17 articole, din care unul a fost dedicat literaturii SF&F, pe care l-am scris eu. Să mai adăugăm antologia World and Beings, realizată de Horia Gârbea și publicată de Editura ICR. Cred că Ministerul Culturii și Institutul Cultural Români și-au arătat disponibilitatea de a include și literatura română de gen în oferta internațională. Sper să nu ne oprim aici, pentru a obține rezultate e nevoie de perseverență, de cîțiva ani în care să mergem pe la tîrguri cu cataloage, cu cărți. Așa cum am fost la Beijing, în august.
Eu sînt tare mulțumit de isprava asta cu catalogul, cred că e cea mai importantă realizare a mea din 2016, împreună cu prezența la Beijing (care a fost paret a aceluiași proiect). Așa că pot să le mulțumesc public pengtru asta și pentru tot ce au făcut ca acest proiect să existe lui Bogdan Hrib, Luminița Corneanu, Bogdan Popescu, Alex Popescu, Silvia Sâmihăian, echipei ICR Beijing și să sper că ăsta nu e capătul drumului, ci doar începutul.
*
După cum s-a văzut în cele 12 episoade ale retrospectivei, am participat la o mulțime de evenimente în acest an. Ziceam pe undeva de vreo douăzeci și ceva… Nici pe departe! Acum, după ce le-am înșirat pe luni, pot spune că au fost 54 de evenimente în 13 orașe (unul dintre ele fiind deplasarea la Beijing). Într-o listă a orașelor prin care am fost, pe primele trei locuri, ca număr de evenimente la care am participat: 1 – București (28 de evenimente), 2 – Iași (6 evenimente) și 3 – Brașov (5 evenimente). Cele mai multe evenimente într-o lună au avut loc în noiembrie, evident, luna cu Gaudeamus (am considerat fiecare lansare un eveniment și doar la Gaudeamus am particpat – ca vorbitor – la 10 lansări). Deci noiembrie – 16 evenimente, octombrie – 8, aprilie, iunie, septembrie și decembrie – cîte 5. Luna în care am fost în cele mai multe orașe: octombrie – 8 evenimente în 6 orașe.
Cred că la anul va fi la fel, cu mai multe deplasări în afara țării, sper.
*
Cărți publicate în 2016: 6. Cu ISBN, cu numele meu pe copertă (toate la Tritonic). Plus catalogul de care ziceam.
N-au fost cărți noi, dar pot să-mi dau o medalie pentru seria 3.1 etc. Ideea e veche, povestită cîndva cu Dănuț Ivănescu (el mi-a dat ideea, recunosc), într-o noapte, în jurul focului, la Atlantykron.
Am actualizat pagina Cărțile mele cu pozele tuturor copertelor, plus linkuri spre librăriile unde se găsesc la vînzare (în curînd va fi funcțional și noul site Millennium, o să dau de știre cînd).
*
Reviste: 2. Argos 14 și 15.
Din păcate numai atît. Ar fi trebuit să mai fie măcar două. Plus antologia Argos Trei. Sper ca în ianuarie și februarie să recuperez.
*
Antologii: 0.
Noroc că în ianuarie n-am mai pus pe blog lista cu ce-mi propun, că aș fi fost caraghios acum. 🙂 Erau vreo 8 antologii în plan. Ei, să vedem ce putem face în 2017.
*
Am terminat-o cu Paladin, am (re)început cu Tritonic. Fără legătură una cu alta, adică n-am plecat de la Paladin ca să merg la Tritonic. În caz că se întrebă cineva. Dar așa s-a nimerit. Și s-a nimerit bine, zic. Și cu folos. Să sperăm că rezultatele din 2017 vor fi și mai și. Mă bucur pentru cărțile aprute în acest an, pentru debuturile care au fost și deja mă gîndesc la cele două debuturi din primăvară.
*
Luna asta am redescoperit ce fain a scris Cătălin Badea-Gheracostea despre 9 1/2 elegii – am aflat astfel că o relație apropiată între critic și autor face să fie revelate lucruri care, altfel, ar rămîne ascunse publicului, lucruri care țin de linia aia fină de demarcație dintre biografie și operă.
Tot luna asta m-am despărțit de textele unui scriitor pe care-l citeam cu drag deși, în ultima vreme, l-am înțeles din ce în ce mai puțin. Îmi pare rău, dar n-o să-l mai citesc ca altădată. Ar fi exagerat să spun că n-o să-l mai citesc deloc (am încercat și cu Gheracostea și nu mi-a mers, am revenit la articolele lui). S-a pierdut însă bucuria din alte vremuri…
*
Nu știu dacă mai e ceva de spus, de adăugat. Asta e!
Să ne revedem cu bine, avem treabă, avem de scris, avem de publicat cărți, de făcut reviste. Sănătoși să fim!
La mulți ani!
Colierul de perle al bunicii 
Comentarii recente: