Arhive categorie: Vremea

O carte de Liviu Radu

În acest weekend, 15-16 septembrie, se desfășoară, la Biblioteca Națională, SCI+FI FEST, un festival al științei și al literaturii SF, organizat de revista Știință&Tehnică. Este a treia ediție.

Între cele cîteva edituri prezente la eveniment, se găsește și Editura Vremea, cu cele două volume publicate în vara asta în noua colecție ICAR.

Despre cartea lui Liviu Radu, aflată la a doua ediție, am scris în Dilemateca, nr. 69/2011, cu ocazia apariției primei ediții (Eagle Publishing House, 2011, Colecția Eagle MassMasters, ediție electronică). Și am scris așa:

 

A patra secretară

Istoriile alternative (ucroniile) au un loc bine definit în literatura de gen pe care o numim SF, deși mulți recunosc în SF doar povești cu nave cosmice și roboți, Star Trek, Star Wars, Battlestar Galactica și alte „povești pentru copii“, care numai pentru copii nu sînt. Dar propaganda sprijinită pe dezinteres face cît un curs de socialism științific…

Lviu Radu este scriitorul român cel mai puternic atras de ucronie, pe lîngă zeci și zeci de povestiri la temă el trecîndu-și în CV chiar volume cum sînt Constanța 1919 (ProLogos, 2000) sau Modificatorii (Millennium Books, 2010).

Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade (Eagle, 2011) reprezintă o revenire a lui Liviu Radu la tema lui predilectă. Doamnele din titlul romanului sînt Lena, Hilde și Greta, iar acei „bărbați foarte cumsecade“ care le-au fost șefi sînt Adolf Hitler, Rudolf Hess și Josef Mengele. Asta într-o epocă în care Adolf Hitler a ajuns președintele Partidului Comunist German și este, cel puțin într-o primă fază, aliatul lui Stalin, cu care a pus la punct un plan de cucerire a Europei și răspîndire a comunismului pe tot continentul.

Liviu Radu lucrează cu planul la vedere, imaginînd un chestionar alcătuit din unsprezece întrebări la care celor trei femei li se cere să răspundă. Iar răspunsurile lor se împletesc, capitol după capitol, întrebare după întrebare, evocînd începuturile carierelor lor (copilăria, școala), sfîrșitul, puncte de răscruce în istoria alternativă a Republicii Democrate Federale Germania, explicații (imaginate) pentru gesturi sau fapte (reale), portrete ale celor trei șefi (chiar patru, pentru că Greta, înainte de Mengele l-a mai avut șef pe Ernst Thälmann, din cauza căruia a ajuns în lagărul de la Auschwitz, unde a stat pînă la sfîrșitul războiului, în 1954 – e ucronie, da?). Departe de a fi niște declarații seci, limitate strict la întrebări, cele trei personaje își relevă viețile de supraviețuitoare ale acelor vremuri.

Iar tu, cititorul, te surprinzi afundat în roman, dai pagină după pagină ca și cînd ai citi un thriller, trecînd de la povestea Gretei și aventura ei la Auschwitz (incluzînd aici și o cerere în căsătorie) la povestea care a dus-o pe Lena în apropierea familiei Urdăreșteanu, cu parfumul ei interbelic (tare bine i-ar sta lui Liviu Radu să scrie un roman cu acțiunea în acea perioadă, îmbinînd personaje fictive cu personaje reale din istoria României!) sau la povestea salutului roman și cum a ajuns el să fie preluat de Hitler, la transformarea funcției (umile) de secretar general a lui Stalin în funcția de șef al partidului, la parada de 1 Mai 1954 cînd au fost uciși în tribună Himmler, Heydrich, Canaris, Goebbels, la atacul american cu bomba atomică asupra Stalingradului…

Întrebare: oferă Chestionarul… răspunsuri și la întrebările privind comunismul românesc? Citiți și veți afla. Nu e nevoie să fiți de acord cu autorul tot timpul. Dar – că vreți sau nu vreți – veți trece printr-o mare de întrebări, veți căuta să răspundeți la ele. Într-un fel, cititorul devine a patra secretară, și cele trei destine vor fi însoțite, în paralel, de un al patrulea, pe care nu Liviu Radu îl va scrie, pentru care nu Liviu Radu va nota răspunsurile, ci, evocîndu-și viața sub comunism, însuși cititorul…

Cartea lui Liviu Radu se găsește la o singură librărie online și doar în formate electronice, pentru e-readere. Este calificată în finala concursului de roman SF organizat de Eagle Publishing House și Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, al cărui cîștigător va fi anunțat cît de curînd.

Am citit-o de-abia în aceste zile, deși o am (un exemplar tipărit!) din noiembrie. Și am aflat: o carte de Liviu Radu nu se citește oricum, oricînd. Ea se citește imediat ce ai pus mîna pe ea. Altfel vei regreta întîrzierea.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: