Arhive categorie: Urma lui Hansel. La ghenă

Martieni

Adică martieni, da? NU marțieni. Martieni din martie. Și ce fac martienii în martie al lor?

De pildă, la noapte se uită la Oscaruri. Că adevăratele Oscaruri sînt alea văzute în direct. Nu vă grăbiți să-mi scoateți ochii că siiigur, îți convine, tu nu trebuie să te scoli devrme să mergi la serviciu etc. Cred că sînt vreo 15 ani de cînd văd Oscarurile în direct și o bună bucată din ăștia 15 ani aveam serviciu. Dar mă duceam cînd terminam cu Oscarurile… În fine. La urma urmei nici nu are așa mare importanță. Să zicem că sînt și avantaje în a lucra de acasă.

Așa. Și… asta e. Să așteptăm noaptea să vedem cine iese cu statueta de pe scenă. Pînă atunci vedeți aici o chestie faină. Cine o să ia Oscarul, de ce, și cine ar trebui să-l ia. Haioase explicațiile în cazul Sandrei Bullock și filmului The Hurt Locker. Mai ales în cazul Sandrei B.

Ce mai fac martienii? Citesc bloguri/site-uri și nu le vine-a crede ce găsesc pe-acolo.

De pildă cineva – persoană importantă, juridică, cinci inițiale – zice că „singura revistă de gen existentă la noi în acest moment este Helion“. (Genul este F&SF, să-i zicem așa, știm despre ce e vorba). Cînd mi-am exprimat mirarea față de această afirmație, cineva a replicat: „Nu, Michael, pe langa Helion mai sunt alte zece douazeci de reviste SF. Te las pe tine sa le numesti, pentru ca eu nu le stiu.“ Păi nu trebuie să fie 20. Ajunge un singur contraexemplu ca să invalideze afirmația. Iar acesta este Nautilus. Apare lunar – de 26 de luni, respectîndu-și periodicitatea -, are ISSN…

La fel de bine s-ar putea să nu fie vorba decît de o greșeală, de o scăpare. Poate că persoana care a scris textul s-a gîndit doar la revistele pe hîrtie și de-aici toată povestea. Dar ar fi păcat. Pentru cineva care ar trebui să aibă idei, care ar trebui să fie cumva în avangarda mișcării SF – atîta cîtă mai e – e nasol să fi rămas cu ideea că reviste nu sînt decît cele scoase pe hîrtie. Și persoana, și cei care i-au ținut isonul cu or fi douăzeci și nu le știu eu. Avem totuși reviste electronice din 2000 (mă refer, din nou, la publicații cu periodicitate, cu structură de revistă etc.). Da, sînt 10 ani de cînd, în 2000, apăreau Lumi Virtuale și Pro-Scris. Nu-mi spuneți că am rămas tot în mileniul trecut!

Pe blogul lui Mircea Coman s-a încins o discuție pe tema celebră, de-o vreme, a reacției scriitorilor la articolele critice. Dincolo de încruntări, am avut parte și de o burtă de rîs. Cineva insinua că în spatele acțiunii celor doi semnatari de articole critice la adresa antologiilor Alte țărmuri și Dansînd pe Marte și alte povestiri ar sta niște „papusari care se cred unul guru altul se pozeaza precum un asasin dement cu druba intre labe“. Chestia mi se pare demnă de Premiul LOGIC 2010. Adică eu și Horia am tratat cu Aspoiu și Jen să vorbească de rău antologia pe care eu am făcut-o pentru editura lui Horia. Beton! Am văzut și zombi su mai multă glagorie.

În aceeași discuție, Jen oferă un link la blogul lui John Scalzi, la o însemnare despre criticile negative. De reținut asta:

So: own your one star reviews, don’t let them own you. And once you own them, let ‘em go. You’ll feel better, and you’ll worry less about them going forward. Try it for yourself. You’ll see.

O altă chestie martiană mișto: Game of Thrones este Clanul Soprano, dar cu săbii. Aici. Mai multe despre serialul făcut de HBO din seria lui George R. R. Martin pe site-ul Winter is coming. Și cică prima poză făcută publică din noul film.

Citiri, recitiri, arhive. Azi au fost două intrări pe pagina cu Greierașul (15 iunie 2007). Nais!

Deocamdată atît. Ne-om mai vedea.

Nu-i adevăraaat! La Adevărul.

Asta-i poza:

rogers-queen

Şi asta-i explicaţia de sub ea (dar tot aşa apare şi în articol): Paul Rodgers, fost component “Free and Bad Company“, şi Brian May, chitaristul Queen.

Băi! Pe bune!

Articolul se cheamă Giganţii muzicii se întorc pe scenă , a apărut azi, şi este semnat de Sînziana Boaru. Daţi click pe titlu, intraţi pe site-ul ziarului… Mai departe nu vă zic ce să faceţi.

Auzi, fata? Cînd o să scrii despre trupele alea…  „Kool“ şi „The Gang“?

Sîrba cu Cehov

Ce ziceţi de asta?

Observaţi cum se scrie mai nou Pavlovici? Deşi mai aproape de adevăr ar fi fost Pavlović, aşa, ca Ibrahimović (sau ca Pavić), dacă tot e să jucăm sîrba în loc să scoatem cărţi.

Cartea a apărut la Minerva, în colecţia BPT, în 2008.

Mia

Am atins şi mia de comentarii. O fi mult, o fi puţin? La 40 de vizite se lasă un comentariu. Statisticile astea uneori parcă-s făcute nu să dea răspunsuri, ci să nască întrebări.
Sîntem nişte fiinţe întrebăcioase (mai puţin răspunsabile, adică). Da’ se pare că ne e bine, nu?
E bine, bine, bineeee!

Ia-mă acasă…

manivela31.jpg

El este un motănel. Singur pe lume. Hector Malot. Oliver Twist. Pisica albă, pisica neagră. Cruching-tiger-hidden-dragon. Alea-alea. Ăla.

Vrea cineva motănelul ăsta? Dacă da, mergeţi aici pe blogul lui Apollinaire, de unde am luat şi poza.

Enibadi? Pliz?

Galtoniştii

Mă seacă, zilnic, şoferii care trec de la roşu direct la verde. Probabil că nu văd galbenul semafoarelor. Or fi GALTONIŞTI.

Ei sînt aici!

Am găsit aici o chestie absolut demenţială!
Staţi cu ochii pe gazeta-cu-perle.blogspot.com, că aveţi ce vedea.

Pentru emisiuni despre cărţi

Ce nu face omul ca să aibă emisuni despre cărţi la tv? Merge în faţa instituţiei în care şi el, omul în cauză, îşi bagă banii aşa cum şi-i bagă şi ăla de vrea suprize-peste-surprize ori toc-toc-şouri cu aşa-zişi politicieni şi aşa-zişi analişti (sînt ăştia analişti politici cum erau analişti ăia de la partid angajaţi în oficiile de calcul pe vremuri!). Numai că ăla are parte de-şi doreşte, pe cînd cititorul… ioc! Ei, cîrcotaşii vor spune că pentru aşa ceva există TVR Cultural. Da, există, numai că şefii ăia decidenţii de la TVR n-au zis „mă băieţi (şi fete), nu plîngeţi după nenorocita aia de emisiune a lui Morar, că v-o dăm la toamnă pe Cultural şi n-aveţi decît să v-o puneţi la cap“. Nu, n-au zis. Aşa că… ne-am dus la TVR şi-am stat în cur la poarta ei (nu era nouă, norocul nostru, că ne-ar fi îngropat în zicători toţi ciumeţii contras) şi-am citit. Mă rog, am încercat.
mh.jpg
N-a mers, că era zgomot. Ştiu că era cineva ironic pe tema asta, dar nici mie nu mi-a mers. Şi la cartea pe care o citeam… E clar, ca să intru în tainele maestrului de ceai trebuie să-mi pregătesc decorul. Ambientul.
Aşa că m-am ţinut de salutat lumea, de schimbat cuvinte, de făcut cu mîna. În poza următoare adică munceam. Puneam la cale una-alta cu (de la stînga la dreapta) Bogdan Hrib şi Horea Bădău (la dreapta de tot, eu. Cu cartea în buzunarul de la spate).
bhm.jpg
Ceilalţi salutaţi, vorbiţi, făcut-cu-mînuiţi: Cătălin Teniţă, Jen, Răzvan Ţupa, Miruna Vlada, Octavian Soviany, Lorena Lupu, Dragoş Bucurenci (poate am uitat pe cineva) şi, venit cu Joscha Remus, neamţul pe care l-am cunoscut la Roşia Montană, Mircea Cărtărescu. Care chiar a venit acolo să citească împreună cu ceilalţi. În poză, grupul din dreapta: Mircea, Gabriel, Remus (care face poză în poză), Ioana.
mc.jpg
Din păcate (din păcate pentru treaba de la TVR) a trebuit să plec mai devreme să mă întîlnesc cu cîţiva oameni dragi mie. Unul dintre ei revenit după cîteva luni din SUA. Ştiţi voi, dintr-ăia care stau în America pe banii firmei şi-apoi vin şi se plîng că ce nasol este acolo. Ei, eram glumeţ. Tipul mi-e drag, nouă ne e drag. Iar poveştile lui haioase de nu mai pot.
Am ajuns tare tîrziu acasă, iar azi mă aştepta bucuria: să scriu un fel de istorie a sefeului – plus faţa contemporană – în 7000 de semne. Cum dracu’ de ajung să mă bag închestii de-astea? Nu mai învăţ odată să spun NU? Din cîte mă ştiu, mi-e că am să spun NU exact atunci cînd n-o să fie cazul. Om vedea!

televiziunea publică care

Am văzut pe mai multe bloguri (luciat, vidal, puck, cezar, I.T.Morar evident, şi altele) că emisiunea lui I.T. Morar de la TVR1 despre cărţi nu va mai fi. Se mai vorbea şi despre altele. Joi seara am auzit şi de emisiunea Eugeniei Vodă că nu prea…
Toate astea la televiziunea publică care trăieşte din banii noştri şi face ce vrea că cine s-o tragă la răspundere, decît aleşii noştri? Adică camarazii despre care se va vorbi de-acum încolo non-stop ca-n reclama aia cu Dorel… iaca catastrofă! Că care parlamentar o fi atît de fraier să urecheze ditamai televiziunea, ditamai salamul săssesc în devenire! Cu curajul redactorilor ne-am lămurit, cu capacităţile manageriale ale promovaţilor pe linie de partid şi de stat drepţi aşijderea… Ei nu vor decît să înclinăm capul, dar, la urma urmei, de ce să nu-ncline ei capul acum, cîtă vreme se poartă ca nişte organe din cei mai frumoşi ani, vorba altei reclame idioate pe care CNA-ul ar trebui s-o interzică ca ofensă publică.
Că cam asta ar fi treaba (mare treabă), v-aţi lămurit cred.
Ar trebui să le facem un dric din cărţi şi să-l lăsăm la poarta televiziunii. Şi un bileţel cam aşa: TIMPUL A TRECUT PENTRU VOI, CU RESPECT, NOI.
Sau doar să mergem marţi la poarta lor cu nişte cărţi în mînă.

Mîţe fericite

Acasă, lucrînd o carte. Una din cele prevăzute pentru septembrie. J. şi V. lucrează la alte două. Vor fi nouă, cu totul.
Îmbucurător, ieri seară (sau alaltăieri?) am mai adăugat cîteva rînduri la Glitcherine. Nu sînt convins că va fi o carte anul ăsta. Dar poate…
De cînd am închis balconul scoatemdin cînd în cînd mîţele afară, şi ele se tăvălesc în praf ca la Braşov, cînd scăpau în curte. Mîţe fericite.
Îmi amintesc că în tabără, zilele trecute, cineva vorbea despre civilizaţii extraterestre, fiinţe raţionale… şi dădea ca exemplu: uite, pisicile nu gîndesc. Nu mai ştiu cu cine am empatizat pe tăcute sau şoptind sau murmurînd: ei nu! De cîte ori am avut prilejul să văd, să simt, să ştiu că gîndesc… Că ele comunică cu noi. Că au dorinţe, că au bucurii, că au temeri, au îndoieli… Cum de se apucă unii să vorbească despre lucruri pe care nu le ştiu, pe care doar şi le imaginează şi li se pare că ce îşi imaginează ei este adevărul?
Nu prea aveam chef de scris. Cum nu prea am în general, deşi vreau să scriu pe blog. De mult ori renunţ din lene. Din comoditate. Din obiceiul (starea, că nu e un obicei, e o stare) ăla idiot de a amîna mereu lucrurile, chiar dacă ele sînt făcute pe jumătate sau pe trei sferturi.
Tot mai multe sînt articolele despre blogării literari, cum i-am numit în primul meu articol pe tema asta. Cred că a fost unul dintre primele articole publicate în presa scrisă despre ei. Era în Observator cultural nr. 332, 3 – 9 august 2006 (dovada aici).
Gata, pauza s-a terminat, capul la fund, cum zicea un banc din „cei mai frumoşi ani“ (vorba unei reclame tîmpite-tîmpite-tîmpite).

%d blogeri au apreciat: