Arhive categorie: Suedia

Millennium cu dragon pe Hornsgatan

salanderVăzut, în sfîrșit, The Girl with a Dragon Tattoo (2011), cu Rooney Mara (mișto, în rol, cînd am citit cărțile oricum o aveam pe ea în cap) și Daniel Craig (mi-a părut cam șters, dar mie tipul nu-mi spune nimic, nu-l văd, e de-ăla de treci pe lîngă el și nu știi că era pe-acolo, dacă vrea să se ascundă e suficient să se oprească în mijlocul străzii).

Mi-a plăcut că actorii spuneau numele suedeze pe suedeză (cît mi-am putut da seama).

M-a mirat că Stellan Skarsgård (tăticul de vampir Eric și de viking Floki) joacă în varianta engleză și nu în cea suedeză.

Mellqvist KaffebarTare-mi doresc să văd filmele făcute de suedezi.

Personajele din film mi-au părut mai slab realizate decît cele din cărți. Larsson chiar a scris niște personaje! Lisbeth Salander, cel puțin, i-a ieșit bine de tot.

Cărțile le-am citit astă-vară, primul volum pe tren, zilnic, între Södertälje și Stockholm. Dacă eram inspirat și le citeam înainte să ajung în Suedia, aș fi umblat mai mult (pe mai multe străzi) în Södermalm. Dar o să-mi scot pîrleala anul ăsta, cînd chiar voi locui în Södermalm. Hornsgatan, ce-o să te mai calc în picioare!

Două sute cincizeci de mii

Vă îmbrățișez pe toți!

Libraria SF (7)1200w 

Skagenröra

Le mic dejun: skagenröra. Asta aș mînca acum.

Sodertalje (412)-1200wPe-ăsta l-am mîncat pe 4 august 2012.

 

Ioku inele și Iaku inele jucăm pătrățele

Adică Suedia 2012 (3).

Ioku bască.

Pînă la urmă basca a rămas în magazin…

Ioku buletinul ștampilat, în fața ambasadei, la referendum.

Nu se putea rata un vot la ambasadă! Deși ideea inițială era să zicem PAS. Dar chiar am vrut să văd cum se votează la o ambasadă. Am remarcat aceleași căni cu apă (simplă sau cu lămîie – simplă vorba vine, pentru că apa aia e bunăăăă…), ca peste tot în Stockholm, pentru cei însetați. Am mai remarcat amabiltatea personalului, ruptă parcă de pe străzile suedezilor. Și am mai remarcat că, atunci cînd am intrat noi în ambasadă (eram trei persoane), alte două persoane ieșeau de la vot, iar cînd am ieșit, încă două sau trei persoane intrau. Activitate, frate!

Ioku tevele.

…și primul bronz în formă de Teva, luat de pe străzile din Gamla stan și Södertälje și Uppsala.

Ioku inele și Iaku inele jucăm pătrățele

Suedia 2012 (2). Au și ei vedete…

Ca tot omul, m-am dat și eu aproape și m-am pozat cu fel și fel de lume conoscută.

Ca tot omul… așa cum a zis fata aia la Vocea României: ascult și eu manele, ca tot omul. Dar nu mă caracterizează…

Deci pozele:

Dalahästen La primărie. După cum se vede, poneii lor nu sînt roz. (E drept, pot fi roșii, dar nu ăsta de la primărie)

Nu mă-ntrebați. Era și persoana aia pe-acolo…

Niște troli, domnule!

Science Fiction Bokhandeln

Așa se cheamă: Science Fiction Bokhandeln.

În Stockholm, pe Västerlånggatan 48.

Am descoperit-o în prima zi de plimbare prin oraș (de ce nu mă miră?).

Iar pozele astea vreau să le strig de vreo 7-8 săptămîni, de cînd m-am întors de-acolo.

Mai sînt și alte poze (din vreo 2500, se pare), dar în primul rînd pe-astea le voiam împrăștiate.

Deci avem librărie SF la Stockholm.

SF-Bokhandeln AB
Västerlånggatan 48,
111 29 Stockholm,
Sweden

Adică da?

Și o carte pe care o vom vedea în românește de-abia în 2014.

Librăria asta e și un fel de Antipa al lor. Numai că ei au găsit un alien… iar eu n-am reușit să găsesc un tricou. Bine, voiam un tricou cu Michael Haulică.

Demisol, parter, mezanin, etaj… cărți, cărți , cărți, filme, jocuri și gadgeturi. A! Și cărți, cărți , cărți. Toate F&SF.

%d blogeri au apreciat: