Arhive categorie: poezele

Dimineaţă

Tocmai mă trezisem şi marginea
patului era plină de scoici
şi pe braţele mele se lipeau
drăgăstoase meduzele
şi părul meu mătăsos era
împletit cu alge şi genunchii mei osoşi
ca nişte geamanduri…
Şi pieptul meu ca o insulă
plutitoare…
cum i se mai zbăteau pămîntul
şi iarba
a singurătate…

(1981)

Anunțuri

Și totuși ea

Pentru că ea e cea mai frumoasă
să nu respiri,
să nu faci nici un gest
în ziua aceasta atît de norocoasă
dacă nu vrei să se risipească
conturul trupului ei subțire
ca o dorință,
ca un fir de sînge,
ca o amintire.

%d blogeri au apreciat asta: