Arhive categorie: O panaramă…

Gheorghe Azap – Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai cărat aşa

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

GHEORGHE AZAP

Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai cărat aşa

moto: „Tot ce-mi rămîne acum de făcut
este să-mi ridic gulerul canadienei”
(Julio Cortazar – Şotron)

Am vrut cu două sute să cumpăr azi o ploaie
Dar n-a ţinut, Roxana, nci chiar cu un bacşiş
Aşa că iar mă duc la filmul cu Charles Boyer
Să mîngîi pe-ntuneric, în buzunar, un şiş

Ah, ce făcuşi, măi fato, de te-ai cărat aşa
Precum un OZN cînd încă era noapte
De m-ai lăsat statuie-n papuci şi-n pijama
Fără amor, făr’ orizont şi fără lapte?

De unde, tu, Roxana, atîta nepăsare?
Au nu ţi-am luat seminţe şi nici chewing-gum?
Au nu te-am dus la meciuri, nu te-am trimis la mare?
Alei, Roxana, dragă, dar cîte nu făcum?

Şi-acuma ce-mi rămîne, să beau întruna, nu?
Şi-apoi la loc să umplu, cu lacrimi, damigeana
Măcar de nu-ţi spusesem cu-atîtea ocazii: tu,
Eu te-am iubit ca popa şi cum pescarul mreana

Ah, slabă eşti femeie, precum zicea Shakespeare
Deşi bărbata fire e încă mai malignă
Că altfel care dracu’ e al meu chilipr
De te mai ţin la pieptu-mi la fel ca pe-o insignă?

Şi uite că acuma îţi scriu scrisori în rime
De las eternităţii surîsul tău de pai
Şi să nu-ţi pese dacă de mine n-a şti nime
Eu te-am iubit. Atîta. Cât şapte samurai.

Tu n-ai să-mi scrii, Roxana, şi asta mă îngheaţă
Iar scrisul meu se face încă mai neciteţ
Aş vrea să pot a plînge de-acum întreaga viaţă
Dar fără mătăluţă nici plînsul n-are preţ

Aşa că voi rămîne pe mai depa-pa-parte
Poetul mediocru ce te iubea ardent
Iar tot amorul nostru va fi decît o carte.
Aşa îmi trebui’ dacă n-am fost perspicient.

Mircea Dinescu – Ruşine!

Şi încă un Mircea Dinescu, dar la o altă vîrstă poetică.

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

MIRCEA DINESCU

Ruşine!

Ei bine, da. Mi-e ruşine că scriu poezii
în acest veac în care pînă şi băieţii de treabă
umblă cu dinamită prin buzunare…
Mi-e ruşine cînd se spune că
sînt un poet ieftin dintr-o provincie
oarecare, dar ce ştiţi voi despre
minunatul municipiu Slobozia…
Mi-e ruşine cînd îmi caut prietenii
duşi cu capra prin autobuze cu autotaxare
sau făcînd contrabandă cu prezervative
chinezeşti şi Kent…
Mi-e ruşine, zău, să scriu poezii
în loc să mă fi apucat şi eu de o
meserie ca toţi oamenii cinstiţi
dar dacă poeziei nu i-ar fi milă
de mine din cînd în cînd
să ştiţi că n-aş mai scrie poezii
în zadar. Parol!

MIRCEA DINESCU – Baladă cam veselă pentru tristeţea celui plecat la oaste

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

MIRCEA DINESCU

Baladă cam veselă pentru tristeţea celui plecat la oaste

Mă-ta este chioambă, tac-tu-i cam departe
Haide, te grăbeşte, vino pîn’ la gard
De armată numai o zi mă desparte
Şi de doru-ţi, dragă, palmele mă ard

De nu vrei, adio, pa, mă duc la alta
Poartă-ţi prin ogradă fecioria dar
Să ştii, pentru tine n-am să plîng cît balta
Cînd, soldat, mi-oi face obiele din ziar

Totuşi, cîteodată, tăind pătrunjeii
Ori cînd rezemat voi sta de patul puştii
Voi gîndi în treacăt la patul femeii
Şi c-am vrut, copilă, să te-nvăţ ce nu ştii

Am să fiu cam singuri printre toţi căprarii
Ori la-nfirmerie prins de-o mare febră
„Să trăiţi” voi spune către toţi mai marii
Iară pe sergenţi am să-i învăţ algebră

Tu vei fi frumoasă, te-or curta băieţii
Te vor duce-n parcuri, la film, la şosea
Eu, în vreamea asta, voi urca pereţii
Muntelui în coardă, vai de viaţa mea!

Sau te mărita-vei, parcă poţi să ştii?
Mie nici vei spune cînd e cununia
Ori poate din aer vr’un glonţ m-o lovi
De m-o plînge apoi toată Slobozia

Lasă-ţi deci părinţii, pe gînduri nu sta
De nu vrei blesteme să-ţi arunc îndat’
Dragostea e dulce ca o acadea
Haide, te grăbeşte, mîine plec soldat.

Mircea Dinescu – Sînt tînăr şi în anul 2000

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

MIRCEA DINESCU

SÎNT TÎNĂR ŞI ÎN ANUL 2000

Sînt tînăr, Doamnă, tînăr, am doar 50 de ani
cămaşa poeziei de-abia am îmbrăcat-o
fac totul pe degeaba, nu fac nimic pe bani
nici nu îmi fac perucă din textele lui Cato

Sînt tînăr, Doamnă, uite, îţi dau orice dovezi
strîng şerpii toţi pe sîrmă să-ţi fac din ei inele
prin sîngele meu stele se scurg în mari cirezi
din pielea mea ţi-aş face pentru papuci pingele

Sînt tînăr, Doamnă, tînăr, ca o furnică beată
cu pumnul meu de sticlă aş vrea să îţi sparg uşa
să nu-mi mai stea în cale nici un şiret de gheată
şi să-ţi recit poeme cînd sîngeră cenuşa

Sînt tînăr ca un peşte ce mi-l întind pe pîine
sînt tînăr ca o scoabă din marmuri de Carrara
sînt tînăr, Doamnă, tînăr, ne mai vedem şi mîine
mă duc să nu fac riduri pe creier. Bună seara!

Emil Brumaru – Ah, pixul tău de poetesă

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

EMIL BRUMARU

AH, PIXUL TĂU DE POETESĂ

De dimineaţa pînă seara
Visez la pixul tău, Tamara,
La cel cu care scrii poeme
În timp ce-n beciuri gemul geme

În timp ce castraveţii toţi
Stau în oţet ca nişte hoţi
Pupînd pe pletele rebele
Mult prea duioase pătrunjele

În timp ce verzele de-un an
Dansează-n străchini french can-can
Iar morcovii-şi înfoaie coada
Ca doi păuni visînd Canada

În timp ce alte murături
Dansează rock cu strigături
Lăsîndu-ne întreagă doar
Ruina unui samovar

Şi toate-acestea,-ncet, încet
Mi-aduc aminte că-s poet
Şi-ar trebui să mai şi scriu
Convingător şi bun şi viu

De-aceea te pîndesc, Tamara,
De dimineaţa pînă seara
Nu-ţi vreau rubinul, nici onixul
Vreau doar atîta: să-mi dai pixul

Emil Brumaru – Violoncel

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

EMIL BRUMARU

VIOLONCEL

Ciorapii tăi ca frişca stau pe masă
Iar sutienul pe podea e-un măr
Tăiat în două. Care-i mai frumoasă
Din cele jumătăţi de adevăr?

Peruca ta o porţie de spaghete
Stă atîrnată pe un scaun şubrezit
Eu mi-am turnat dulceaţă roz în ghete
Să îmi aduc aminte cum că ne-am iubit

Deasupra nostră trişti zboară doi îngeri
Ca două frunze mari de pătrunjel
Şi iată clipa când începi să sîngeri
Cînd patul nostru sună a violoncel

O panaramă a poeziei române contemporane

Cu nişte ani (mulţi) în urmă am scris nişte parodii. Mi-a plăcut să le scriu, au fost un fel de decalaţii de dragoste pentru cîţiva dintre poeţii pe care-i citeam la vremea aia. Le-am zis O panaramă a poeziei române contemporane (parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni). Nu în toate am reuşit să păstrez nuanţa ironică a parodiilor şi de aici subtitlul.

Am mai încercat cîndva să le fac publice (era cît pe ce să existe şi un volum, la un moment dat, urma să apară la Editura Albatros; n-a fost să fie atunci şi nu cred că va mai fi vreodată). Încerc din nou acum, şi sper să pun aici, pe blog, mai multe (probabil nu toate).

%d blogeri au apreciat: