Category Archives: Millennium

Madia Mangalena (fragment 2)

Mîine se încheie campania Millennium care mă dă la pachet.

afis-promotie-mh3

Un ultim fragment din cele trei cărți, și aleg tot Madia Mangalena. De două ori Madia, adică chiar povestioara care dă numele volumului. Un text despre care s-au scris multe, îmi amintesc de un articol al lui Ovidiu Bufnilă, aproape la fel de lung (sau mai lung?) decît povestea însăși.

Povestirea a fost publicată pentru prima oară în Jurnalul SF/66/1994. A fost publicată de 21 de ori, în reviste din România, Australia, SUA, Serbia, Bulgaria, Japonia. A prins două antologii, Motocentauri pe acoperișul lumii și Nemira ’95 și este în două dintre volumele mele: Madia Mangalena și Povestiri fantastice.

MADIA MANGALENA

Lui Petrică Sîrbu,
de bucurie că există

 

motocentauri_pe_acoperisul_lumii

Motocentauri pe acoperișul lumii (Karmat Press, 1995)

Chipul Madiei Mangalena ocupă întreg ecranul. Culoarea vineţie a filtrului îi pune în evidenţă ochii retuşaţi discret. Pe sub-undă este transmisă profeţia cu venirea lui Brodar. Se lipeşte de creierele trecătorilor, le pătrunde, prinde rădăcini, ia înfăţişarea Madiei din Mangala. Nu mai e nevoie de ecran, imaginea s-a agăţat de cortexuri, flutură ca steagurile-lup, doar nu urlă. Madia zîmbeşte. Urmele pietrelor se văd bine, poveste a vieţii ei.

„Cine e curat să arunce primul.”

Şi toţi s-au înghesuit să arunce piatra, să fie văzuţi că aruncă, să se ştie că sînt curaţi.

Plastiile i-au netezit trupul, l-au făcut lucios, magnetic. Hainele se lipesc de ea, privirile, mîinile, toate alea. Merge pe stradă şi-n jurul ei cad ceasurile, se sparg, încremenesc. Madia fără Timp. Magnetic Dia.

terra-fantastica-12-2007Numai faţa i-a rămas muşcată de pietre. Spre aducere-aminte. Şi fiecare mîngîiere arde mîna care a ţinut piatra, fiecare sărut are gustul pietrelor.

— Ce… Ce dracu-i asta?

 sar toţi în lături, la prima atingere. Arşi, curentaţi, scîrbiţi, spăimoşi, vomitoşi. Jură să n-o mai atingă în veci, dar a doua zi o iau de la capăt. Îşi fac de lucru în calea ei, să-i vadă, să-i aleagă, măcar să-i bage în seamă. Masculi feroce, bărbaţi care conduc destinele lumii. Cîrpele ei de şters praful. Crema ei de ghete, bocancii ei,

„Linda, Linda, unde-ţi sînt bocancii?” (cîntec de dragoste din secolul XX)

periuţele ei de dinţi, poşeta ei şi tampaxul.

fanzin-sf-nr8-2011Madia Mangalena, psalliota din Mangala. Frumoasă, ucigător de frumoasă. Cînd face dragoste, mişcările ei evită şi primesc, fentează, stau la pîndă, cerşesc, incită, urlă. Se transformă în sirop sau rachiu, se bagă-n tine şi-acolo îşi face de cap. Te arde, te rupe.

Dar mai bine să arzi decît să rugineşti. UNU.

Cu trupul ei te arde, arzînd la rîndul ei, mistuindu-se-n tine. Madia din Mangala trăindu-şi moartea în fiecare zi.

— O curvă! Au despicat-o toţi nenorociţii, toţi linge-boaşe ăia care acum o plimbă ca pe sfintele moaşte. O curvă!

Şi totuşi lumea se adună în jurul ecranelor ca în anii nebuni ai programelor Psycho. 23, 24… 26: Andie MacDowell vîndută en detail antologia_science_fiction_nemira_951pentru sandvişurile şcolii de handicapaţi (IQ sub 160). Ce vremuri! Filme – le zicea. Acum, pe ecrane, vedem realitatea. Tricksterii, mînuitorii de vieţi, ne bombardează cu vieţile sfinţilor. Nu ştiu unde-or găsi ei atîţia sfinţi, mie-mi cam pute. Cît nu înţelegem asta, ar fi mai bine să stăm pe curul nostru şi să mai lăsăm diemurile. Dreams-makerul nici n-ar trebui să-ncapă pe mîna oricui.

Patina e un alt nume pentru rugină. Şi o înnobilează. DOI.

 Deocamdată să-l aşteptăm pe Brodar ăla, să vedem ce hram poartă. O fi şi el vreun Big Brother, ca atîţia alţii, care-au mai trecut pe-aici. Cum au venit, aşa s-au dus toţi. Nişte pîrliţi. Nişte nespălaţi.

Şi noi, vitele, ne lăsăm vieţile în palmele lor care nici de-o labă nu-s bune. Dar sînt ale lor. Şi ei au putut s-o ierte pe Madia pe care noi niciodată n-am iertat-o. Dar cum s-o iertăm, nu-i ea curva noastră, nu-i? Nu ne-ncuiem cu ea în futoare romanian_sf_anthology_nemira_95de doi pe doi, n-aruncăm hainele de pe noi şi ciorapii şi ceasurile de la mînă ca să mai cîştigăm zece centimetri pătraţi de piele pentru mîngîieri? Cum s-o iertăm cînd ne-a făcut să aruncăm cu pietre? Nici un călău nu-şi iartă victimele.

„Cine se simte curat, să arunce primul.”

Semnele lăsate de pietre pe chipul ei o fac şi mai frumoasă. Oricine o vede, bărbat, simte în nări, pe dată, mirosul sîngelui ei. Chemarea ei.

Pe ecranul imens, Madia se îndepărtează şi-n urma ei rămîne mirosul care mă-nnebuneşte. Îmi simt sîngele ridicîndu-se-n mine pînă-n vîrful vîrfurilor şi sensongul explodează în aerul din jur. Filtrele se schimbă, sînt roşii acum. Masna Piya îşi trece dextra peste corzi, acordurile grave se limpezesc şi, de undeva, din adîncuri, eu ştiu de unde, apar valurile. Imaginea maestrului se Michael Haulica-Povestiri fantastice, 2010-800hestompează, rămîn doar sensongul şi valurile. Tremurătoare la început, din ce în ce mai agitate pe urmă, în final agresive, valurile.

Trecătorii mă privesc miraţi.

Dincolo de ură este iubirea. Ca o uşă, ca o rană, ca un cui.

Sînt singurul care a iertat-o. O iubesc.

Nu-mi mai simt mîinile. Mi-au amorţit. N-am crezut niciodată că poate fi aşa rău. Ba nu, nu mi-au amorţit. Mă dor aşa de tare, că parcă nici nu mai sînt ale mele. Mă dor. Mai ales cuiele mă dor. Pofta cu care mi le-au bătut în palme. Ca atunci. Şi chipurile lor desfigurate de ură.

De-aici, de sus, totul se vede altfel. Dar, oricum, nu mai contează.

În faţa mea s-a oprit o femeie. Mă uit în ochii ei şi mi se pare că-i mama. Probabil că toţi muribunzii simt asta. Din răni, sîngele-mi picură şi ea sare în lături, ferindu-şi coşul. Prea tîrziu. Se uită la mine şi spune:

— Tu eşti, sau să aşteptăm pe altul?

— Eu sînt. Eu.

afis-promotie-mh3

Save

Așteptînd-o pe Sara (fragment)

Încă sîntem în campania Millennium:

afis-promotie-mh3

Un fragment din Așteptînd-o pe Sara (ediția Millennium 2015).

TENTAȚIA CONTINUĂ

 

2sara

Așteptînd-o pe Sara (Millennium, 2015)

Ne dorim atît de mult minciunile astea, că e păcat să nu avem parte de ele.

Şi după ce ele se împlinesc, după ce trăim, după, ce facem? Ne pregătim pentru altele. Ştiu eu. O, cum mai ştiu!

Nu putem rezista tentaţiei. Viaţa e o tentaţie continuă. O ispitire perpetuă. Din zorii fiecărei dimineţi în care ne trezim, ne spălăm ochii de visele nopţii, ne simţim datori să cădem în ispită. În ispita trăirii. În ispita căutării unui loc în care să nu miroasă, să nu mai miroasă a tei plouaţi. De-aia ne învîrtim mereu printre oameni, de-aia nu rămînem dracului între cei patru pereţi ai liniştii noastre şi ne aruncăm cu capul înainte, inconştienţi, da, inconştienţi, pentru că ştim, ŞTIM, că totul nu e decît suferinţă şi regret şi deşertăciune.

Ce-au însemnat toate femeile astea care au fost? Ce vor însemna toate cele care vor mai fi? Nimic. Pentru că nu luăm cu noi decît amintirea singurătăţii. Toate celelalte rămîn în amintirile celorlalţi. Care, la rîndul lor, nu vor pleca de-aici decît cu amintirea singurătăţii lor.

Şi-atunci, de unde ideea asta a competiţiei, a eternei concurenţe între oameni, între bărbaţi şi femei? Omul a ieşit la vînătoare întru continua, veşnica sporire a colecţiei de trofee, oricum le-o zice: femei/bărbaţi, copii, bani… În fiecare zi punem cărămizi în zidul care nici pe departe n-o să rămînă ca o operă de artă, nici pe departe, el n-a fost şi nu va fi, în final, decît zidul încarcerării noastre, zidul de lucruri mărunte care, de vom avea curaj, de vom avea suficient curaj, ar trebui să recunoaştem că, de fapt, nu face nimic altceva decît să ne despartă de ceilalţi, nicidecum să ne apropie, nicidecum să ne contopească pe toţi într-o materie pe care de mici am fost învăţaţi s-o numim viaţă. Şi, la rîndul nostru – deşi ştim că nu-i aşa, deşi ne-am fript de o sută şi-o mie de ori cu asta –, ne învătăm şi copiii să şi-o dorească, s-o vîneze…

Unii îşi părăsesc copiii în momentul în care îşi dau seama, înţeleg că nu-i mai pot minţi. Căci… ce naiba altceva facem atunci cînd le vorbim despre frumos, despre adevăr, despre iubire? Care frumos? Care adevăr? Care iubire? Despre singurătate ar trebui să le vorbim copiilor noştri, pentru singurătate ar trebui să-i pregătim, pentru că binele, frumosul, adevărul şi dragostea le vor învăţa şi singuri… În clipele în care nu plouă. În orele şi zilele în care nu miroase a tei plouaţi.

*

Michael Haulica-Asteptind-o pe Sara, 2005

Așteptînd-o pe Sara (Millennium Press, 2005)

Cuvintele trag după ele întîmplările. Ştiu asta. Am mai spus-o. Şi-acum…

Obsesia pe care am făcut-o pentru singurătate cred că a chemat-o spre mine. Tocmai acum, tocmai acum cînd am început să mă tem de ea.

Era o vreme în care tot ce-mi doream era să fiu singur. Acum sînt singur şi nu-mi mai doresc asta. Cînd sîntem tineri bravăm, vrem tot ce nu avem, tot ce ne provoacă, tot ce-i şochează pe ceilalţi. Cu vîrsta, numărul lucrurilor care ne sperie sporeşte şi poate de aceea ne dorim din ce în ce mai puţine…

— Ai grijă ce-ţi doreşti…

Unde era atunci Sara, Sara Blu, cînd îmi doream singurătatea, ca să-mi spună toate astea? Unde? Pe cine iubea? Cui îi spunea vorbele ei adevărate, mereu adevărate, cine se bucura de ele sau, dimpotrivă, nu le băga în seamă, trecînd peste ele cu zîmbetul superior al bărbatului – vorbe de muiere! –, cine? Cui îi scria ea poveşti şi romane şi e-mailuri, cui îi dădea ea telefoane întrebînd cu vocea aia a ei speriată (de singuratate? de mirosul teilor plouaţi?), tremurîndă: eşti supărat? Eşti supărat pe mine? Cu cine şi-o trăgea, cu cine se mîngîia, cine-i frămînta rombilicul atunci, înainte să afle măcar că-l are, că există?

*

Michael Haulica-Asteptind-o pe Sara, 2006

Așteptînd-o pe Sara (Tritonic, 2006)

Mi-e teamă de singurătate. Singurătatea mă face nesigur. Mă face să nu am pentru ce mă trezi dimineaţa, să nu am pentru ce mă da jos din pat. Singurătatea mă face egoist, rău, meschin. Şi toate astea vin după mine şi în scurtele mele evadări, şi atunci nu ştiu să mă port cu oamenii, cu copiii mei, cu femeile de care mă îndrăgostesc (dacă îndrăgostire e aia şi n-o fi doar îndrăgosteală). Sînt egoist şi rău şi meschin, gîndindu-mă numai la mine, la cum să prelungesc cît mai mult orele, zilele alea, ca să nu mă întorc iarăşi între pereţii (reci, prea reci) trupului meu, înăuntrul minţii mele. Poate că, de fapt, de-aia şi joc atît de des, din ce în ce mai des parcă, rolul îndrăgostitului, să mai rămîn măcar o zi fără mirosul teilor plouaţi (care parcă face parte din fiinţa mea acum, se ţine după mine ca un roi de fluturi galbeni) pe mîini, pe gît, în nas şi în urechi, să mi-o mai trag o dată şi încă o dată, să mai uit de mine, crezînd poate (amăgindu-mă) ca dragostea îl face pe om generos şi bun şi blînd…

Pe dracu’! Dragostea te face şi mai egoist, şi mai rău, şi mai… De unde-aţi scos-o pe-asta cu frumos-şi-bun-şi-blînd, cînd singurul lucru pe care-l avem în cap e tocmai să mai prelungim clipa, ora, ziua, să ne-o mai tragem o dată?

Ha! Dragostea te face frumos şi bun şi blînd… Ce chestii pot spune!

Ziceam bine: ne dorim atît de mult minciunile astea, că e păcat să nu avem parte de ele. Şi pentru a le avea, fie şi limitat în timp, fie şi rar, sîntem în stare de orice. Minţim, furăm, înşelăm, ne lepădăm de toţi şi de toate, de parcă nu tot noi am fi muncit să le adunăm, să le agonisim – fireşte, prin alte minciuni, hoţii, înşelătorii…

*

2012-Michael Haulica - Asteptind-o pe Sara-ebook-545x85-

Așteptînd-o pe Sara (Millennium Books&Texarom, 2012, ebook)

Cînd ameninţarea se trezește zilnic odată cu tine şi se culcă odată cu tine, ba chiar te urmăreşte şi în vis, îţi vine s-o pui chiar tu în aplicare. Ca să scapi.

Dar, pînă să ai destul sînge în tine ca să faci asta, trăieşti. Adică mănînci, bei, fuţi, faci bani.

Pentru că tentaţia vieţii este continuă.

*

Băi! Dacă am mierlit-o? Dacă-i adevărat ce zicea Cărtărescu ăla, că, după patruzeci de ani, dacă nu te doare nimic cînd te trezeşti dimineaţa înseamnă că ai murit în somn? Aşa să fie? Că prea în fiecare zi merg la acelaşi birou, fut aceeaşi femeie, stau pe aceeaşi stradă, tot fără maşină, tot fără bani… Dacă repet mereu şi mereu acelaşi vis? Dacă am murit în somn, în visul ăsta, şi asta-i tot ce-o să mai am vreodată? Nu puteam să mor dracului în visul ăla în care i-o trăgeam Claudiei Schiffer?

*

Acum miroase a tei plouaţi, Kronin?

— Nu simţi? Nu simţi?

S-a ridicat, a luat banii, i-a pus cu grijă în buzunar şi a plecat. Îmi povestise destule, pleca să mai trăiască puţin. Tentaţia…

În urma lui, mirosul de tei plouaţi, ca un roi de fluturi galbeni, ca o mantie, hlamidă, sau ce-o fi fost…

***

Volumul Așteptînd-o pe Sara  poate fi achiziționat de aici sau, în pachetul cu cele trei cărți, de aici.

Transfer (fragment)

Millennium este în plină campanie:

afis-promotie-mh3

Iată un fragment din Transfer:

3transfer2Cum să începi o viaţă nouă, noaptea? Cum s-o începi cu un chef de adio?

Lotek păşeşte în noapte, iar paşii lui răsună pe macadamul străzii marcînd secundele care au mai rămas din viaţa lui de blogăr, prefigurînd călcătura lui de scriitor de romane. Calcă altfel scriitorii? Au un fel anume de a merge? Se vede că sînt scriitori din felul în care se mişcă?

Noaptea a coborît de pe Muntele, s-a insinuat pe străzile centrului vechi, doar felinarele din faţa porţilor fac din strada Castelului o felie de civilizaţie, o interfaţă între oamenii vii şi fiinţele lor virtuale care bat drumurile reţelei. Oricare ar fi reţeaua aia.

Gîndurile, cheful, buna dispoziţie îi sînt alungate de motorul unei maşini care se apropie. Iat-o. Iese dintr-o stradă laterală, împingînd întunericul cu lumina farurilor. Urmează acelaşi traseu pe care şi l-a propus şi el. Nu ştie cum, lui Lotek îi trece prin cap că bărbatul din maşină (sigur că e bărbat!) merge tot la Josephine. Că bărbatul din maşină îi va schimba viaţa. Că merge la Josephine ca să-l aştepte pe el, pe Lotek. Să-i schimbe viaţa.

„Uite cum se leagă totul…”

Şi buna dispoziţie îi revine. Şi cheful. Şi gîndurile.

*

Noaptea, Josephine e alta. Cîrciuma care, în timpul zilei, îşi primeşte muşteriii pe terasă, se închide noaptea îndărătul geamurilor fumurii, atrăgîndu-şi clienţii cu o muzică modernă, ritmată, dar şi cu inserţii retro.

Ca acum, de pildă.

„Să mă puie-n copîrşeu

La un loc cu Dumnezeu”

cîntă Grigore Leşe, ciudată opţiune pentru o cîrciumă, fie ea şi a lui Armand Chirculescu.

William Lotek Sendai-Seven caută din ochi o masă liberă, un loc, o juma’ de scaun, o farfurioară pe care să-şi pună paharul, măcar atît.

O chelneriţă se apropie de el

„o chelneriţă? Cînd naiba a mai adus-o şi pe-asta? Da’ bună fătuca… Bună rău!”

şi îi spune:

— Domnul de colo – îi face semn cu bărbia, cu ochii, cu şuviţele blonde ale părului, cu parfumul uşor amărui, cu sînii, cu şoldurile, cu buricul, cu lichidul din paharele de pe tavă, spre masa din colţul opus barului, dintr-un separeu vizibil prin uşa deschisă – vă invită la masa lui.

Muzica ritmată, puternică, îl acoperă pe Grigore Leşe, invadează salonul, îl smulge de lîngă Silvia (Lotek apucă să-i vadă ecusonul care-i acoperă sînul stîng, sînul stîng, dacă n-ar fi acolo cine dracu’ ar mai citi şi ecusoanele astea?!) şi îl poartă spre masa la care stă, sorbind dintr-un pahar cu Martini, un tip subţire, cu părul strîns în creştetul capului ca-n filmele alea vechi cu samurai, îmbrăcat într-un costum negru dintr-un material uşor, cămaşă gri, cravată uni între gri şi negru, Armani, Valentino, chestii de-astea care nu-s pentru oricine deşi (zîmbeşte!) „scriitorii mai poartă şi ei astfel de haine cînd iau premiul Nobel sau vreun Oscar pentru scenariu”.

— Bună seara, luaţi loc.

Lotek revine pe pămînt, pe străzile din Inand, în Josephine, ah, Josephine

— Ne cunoaştem? încearcă el să afle un nume, măcar atît, pentru că e sigur că nu l-a mai văzut în viaţa lui pe individ (sigur? sigur-sigur?), deşi ceva îi spune că e cel din maşina care „împingea întunericul cu lumina farurilor – mişto chestie, s-o ţin minte”, ba mai mult, părul strîns în coadă, ridicat în vîrful capului, parcă-i aminteşte de ceva, de cineva, un profil, o umbră…

Michael Haulica - Transfer— Nu, nu ne cunoaştem. Aş spune că ăsta a fost norocul dumneavoastră, domnule. Norocul de pînă acum. Eu sînt cel care, în noaptea asta, o să vă ia viaţa.

— Ce, mă?!

Năvala muzicii, percuţie, ritm, adrenalină.

Lotek sare doi paşi înapoi sau, cel puţin, asta i-a fost intenţia, dar simte mîna celuilalt prinzînd-o pe a lui şi ţintuindu-l de masă.

— Ce, mă?! repetă Lotek, dar mai slab, mult mai slab decît prima dată…

Doar muzica e aceeaşi. Percuţie, ritm, adrenalină.

— Luaţi loc, vă rog. Martini? Cinzano? Campari?

— O votcă…

— Da, sigur, evident. O votcă, drăguţă!

Bărbatul se întoarce spre Lotek.

— N-o să vă spun toată istoria…

Privirea lui Lotek îl convinge că încă nu-i momentul vorbelor, apare şi chelneriţa, nu apucă să pună paharul pe masă, parcă îi aruncă băutura direct în gît. Senzaţii: pielea catifelată a Silviei, arsură pe gît, explozie în stomac. Şi muzica: bum, bum, bum!

— Nu ştiu de ce trebuie să vă omor, nu ştiu ce-aţi făcut, pe cine-aţi supărat, nu e treaba mea, nu mă bag, nu mă interesează.

Gesturi, grimase, sunete.

— Dar am să vă omor.

Tentative de gesturi, grimase, sunete.

— O facem acum, sau vreţi să mai întîrziaţi? Poate vreţi să v-o trageţi cu Silvia, aşa mi s-a părut… Se poate, nici o problemă, se poate aranja dacă…

„Da, mă, vreau să mi-o trag cu chelneriţa. Dacă e să mor, măcar să mor futut.”

Nici o vorbă despre episodul de dimineaţă.

Privirile îi aleargă încoace şi-ncolo, se izbesc de pereţii salonului, îi trag palme „samuraiului”, o ling pe faţă pe Silvia, „la urma urmei, de ce nu? de ce să nu mi-o trag cu asta? urechile mici, gîtul subţire, despicătura dintre sîni, curul, curul, curul – băi, ce cur are, băi, ce cur!” şi revin asupra străinului, i se-nfig în gît, în nas, în urechi.

— Mi-aş trage-o, şefule. Mi-aş trage-o, zău. Măcar să mor futut de mi-o fi să mor…

Iarăşi nici o vorbă despre.

Individul cască ochii cît pepenii, n-a văzut, n-a auzit în viaţa lui aşa ceva, „ciudaţi mai sînt ăştia, cu atitudinea lor în faţa morţii, ce naiba îi învaţă la şcoală, ce prostii li se bagă în cap de mici, şi de-o fi să mor, şi de-o fi să mor, auzi tîmpenie!”. Nu zice nimic, se ridică de la masă şi, în trecere, îi aruncă o privire cît treizeci de arginţi Silviei, care rămîne. „Treizeci?! M-am scos!” Închide uşa. Îşi scoate şorţul. Fusta. Chiloţii.

Sau, cel puţin, aşa i se pare lui Lotek, sigur că gagica a făcut toate astea din moment ce lui îi sar nasturii de la pantaloni şi cureaua şi pantalonii cît colo şi, cu un penis enorm, ţîşneşte ca o suliţă, ca un obuz, ca un berbec, fix în… fix în…

Silvia se apropie de Lotek, îl atinge pe umăr

(nasturii, cureaua, pantalonii, iar şi iar, poate de data asta chiar o fi adevărat şi nu numai în imaginaţia lui)

îşi plimbă parfumul pe sub nasul lui, îşi desface părul care i se revarsă peste umeri, peste coate, peste şolduri, acoperind podeaua, învăluindu-l, luîndu-l prizonier, şi el prinde din zbor agrafa, se aruncă pe Silvia, amintindu-şi de dimineţile lui de surfer pe oceanul de la marginea oraşului…

Stop. Oraşul e Inand. Care ocean?

Silvia e în faţa lui, cu părul strîns într-o agrafă pe care o desface încet, încet, încet, ca şi cînd ar mai avea vreo două vieţi la dispoziţie, „fuck! ea poate-o fi avînd, dar eu? Eu cît mai am? Cît de-un futai. Că asta-i viaţa: un futai”.

*

Cui i se scoală cînd ştie că la uşă aşteaptă un samurai gata să-i ia viaţa? Lui Lotek, nu. Cînd Samuraiul intră în separeu, îi găseşte întinşi peste masă, Silvia goală, aşteptînd, aşteptînd, aşteptînd, iar Lotek… Ei bine, Lotek stă şi se uită la instrumentul conducător cum atîrnă falnic arătîndu-i verticala locului. Ochii lui sînt mai verzi ca niciodată. Doar lacrimile îi fac atît de verzi, şi el ştie asta, acum o ştie şi Samuraiul.

— Să-ţi fie de bine. Gata, avem treabă.

Lotek tresare. I se pare lui, sau pe sub haina celuilalt tocmai a sclipit tăişul unei săbii? Cade în genunchi – nu, n-ar trebui să fie aşa, ar trebui să se aşeze pe un scaun, să scoată din buzunar un fluier, un caval, un clarinet, să cînte, să doinească… Dar de la ce ar trebui să facem pînă la ceea ce chiar facem, întotdeauna e o cale lungă, mult prea lungă. Îngenunchează privindu-l în ochi pe Samurai. Ştiind. Amintindu-şi. Floare de Cais, Zborul Libelulei, Girafa în flăcări. Samuariul scoate sabia, întreagă, cu teacă cu tot. Tăişul iese parcă singur, împingîndu-i mîna dreaptă în lături. Rămîne pentru o clipă cu teaca în mîna stîngă, cu sabia în dreapta. Lotek e trist, resemnat. Dacă n-ar fi aşa, ar rîde. Cum să nu rîzi, văzîndu-l pe Samurai cum ridică un picior în aer, cum ţopăie doi-trei paşi, cum să nu rîzi? Doar dacă n-ai altă treabă…

*

Şi asta fost tot, din punctul de vedere al lui William Lotek Sendai-Seven.

*

Ebook30-Transfer— Hai că m-ai dat pe spate, zice Silvia.

Samuraiul se uită la ea, neînţelegînd exact ce vrea să spună

— Ce vrei să spui?

neînţelegînd partea aia cu datul pe spate, convins fiind că n-a avut nici un merit în toată treaba asta, meritele fiind, în întregime, ale lui Lotek, el găsind-o deja… aşa… cum zicea ea… pe spate. Apoi îşi dă seama că ce era scris să se întîmple s-a întîmplat, ca de obicei uciderea cuiva îi provoca o erecţie dureroasă de care nu putea scăpa decît într-un singur fel. Şi, cum Silvia încă este întinsă pe masă, goală, aşteptînd, îi face felul.

— Asta a fost o adevărată Hattori Hanzo! zice Silvia.

— Ce? Ah, da…

Se ridică (sau coboară), caută din ochi capul lui Lotek, îl găseşte sub masă, unde se rostogolise, cu ochii larg deschişi într-o ultimă atitudine de voaior, îl apucă de păr, îl trînteşte în geantă, se simte privit, drace! capul din geantă chiar îl priveşte!, închide geanta, iese pe uşa separeului, străbate salonul, iese pe uşa localului, intră în maşină, aprinde farurile, porneşte, se face nevăzut în noapte.

Şi noaptea se lasă grea, ca o cortină, peste Inand, peste viaţa lui William Lotek Sendai-Seven, peste prima parte a istoriei noastre.

***

Transfer (Premiul Colin 2014) poate fi achiziționat de aici sau, în pachetul cu cele trei cărți, de aici.

 

Millennium din nou: Madia Mangalena – Așteptînd-o pe Sara – Transfer

afis-promotie-mh3

O nouă campanie promoțională la Millennium: cele trei cărți apărute pînă acum în seria de autor Michael Haulică:

1madia

Michael Haulică – Madia Mangalena, Millennium Books, 2015, prefață de Radu Pavel Gheo

Madia Mangalena (prima ediție: Institutul European, 1999).

Madia Mangalena, este una dintre cele mai bune culegeri de povestiri ale autorilor SF români din ultimul deceniu.
(…)
Michael Haulică se implică în ceea ce scrie, scriindu-se pe sine. De aceea e greu să-l citeşti cu indiferenţă. (Radu Pavel Gheo, Prefață)

Haulică aduce în SF-ul românesc o libertate a discursului care nu impietează povestea pe care vrea să o spună. El este unic în a-și spune această pobveste în cel mai surprinzător mod cu putință. (Cătălin Badea-Gheracostea, Alternative critice, Karmat Press, 2001)

Așteptînd-o pe Sara (Millennium, 2015, ed.4)

Așteptînd-o pe Sara, Millennium Books, 2015, prefață de Liviu Antonesei

Așteptînd-o pe Sara (prima ediție: Millennium Press, 2005)

În ce mă priveşte, cred că este cel mai bun roman – şi citesc romane! – dedicat crizei de la patruzeci de ani a bărbatului, cumva similară crizei de la treizeci de ani a femeii, de care a dat sama acum mai bine de o sută de ani Balzac. Nu spun că tema n-a mai fost explorată, spun doar că niciodată – ca om care a trecut prin ea! – nu mi s-a părut a fi atinsă atît de exact, în întreaga sa complexitate şi ambiguitate. În fond, povestea poate să pară simplă – un bărbat de 44 de ani şi o spre-femeie de 17 şi tot ceea ce se întîmplă între ei. (Liviu Antonesei, Prefață)

Cronică a unei obsesii, Asteptînd-o pe Sara ne surprinde cu resurse neașteptate de poezie, dar totodată și de luciditate. Mixajul ne intrigă, povestea ne atrage, ajungem să citim din curiozitate. La început pare a fi joc și nebunie. N-am vrea să schimbam locul cu personaje din acest roman, pentru că simțim tensiunea. Ficțiunea își pierde frontierele, iar de acolo începe provocarea. (Bogdan Suceavă)

O nouă Educație sentimentală, desfășurată însă acolo unde Flaubert nu și-ar fi putut imagina nicioadtă: în Ethernet… Criza bărbatului la 40 de ani analizată cu finețe de un prozator captivant. (Dan-Silviu Boerescu)

3transfer2

Michael Haulică – Transfer, Millennium Books, 2014, prefață de Bogdan-Alexandru Stănescu

Transfer (Prima ediție: Millennium Books, 2012)

Autorul știe să dozeze perfect elementele misterului pe care-l construiește, știe să închidă cercul exact atunci cînd nimic nu ar mai putea fi spus. (Bogdan-Alexandru Stănescu, Prefață)

În celebra sa lucrare, Viitorul nostru postuman, faimosul sociolog,  politolog și filosof social Francis Fukuyama a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care noile tehnologii îl pot avea asupra propriei noastre umanități, arătând că evoluția științei poate duce la un viitor în care alterarea caracteristicilor fundamentale ale naturii umane ne va face pe noi înșine de nerecunoscut. În termenii cei mai generali, cred că la asta se referă și romanul lui Michael Hăulică, în care este descrisă o etapă a acestui proces de transformare a omului. În lumea din Inand omul nu mai este ceea ce știm că este, ci este doar o mască…(Eugen Cadaru, Transferul transumanist)

Scena absolut memorabilă în care un client apelează la un Transfer ilegal, spunînd – într-o cîrciumă, în chip de parolă – peştelui Rick şi pianistului său, replici din Casablanca, reconstituind astfel, în cheia satirei sci-fi, un mo(nu)ment de cultură pop aparţinînd lumii vechi, această scenă arată, deci, nivelul de referenţialitate, intertextualitate al acestui roman ce pendulează între pastişă şi satiră, un roman înţesat de citate culturale, a cărui naraţiune dezvoltă mai multe niveluri de lectură, cu semnificaţii diferite. (Marius Chivu, Dilema Veche)

Transfer reprezintă unul dintre cele trei volume esenţiale pentru literatura noastră publicate de autorii români de SF&F în 2012, o lectură obligatorie pentru iubitorii de science-fiction şi de noir, o lectură recomandată pentru oricine. (Oliviu Crâznic, Egophobia)

Precum în jazz, variaţiile fac muzica. Cu toată influenţa, inclusiv stilistică, din zona cyberpunk, stilul lui Michael Haulică are un indice marcat de originalitate în spaţiul românesc, amestecând un suflu liric-melancolic pe jumătate reprimat, pe jumătate ofensiv, o frazare percutantă, o voce de regulă colocvială-argotică, ce ar putea aparţine unuia dintre personajele lumilor sale şi participând, asemenea personajelor, la mişcarea epică.  (Mihai Iovănel, Cultura)

Transfer este deocamdată cea mai bună carte a lui Michael Haulică și, totodată, una dintre realizările de prim-plan ale anticipației românești de azi. (Mircea Opriță, Helion Online)

afis-promotie-mh3

Pachet Michael Haulică la Millennium.

Save

Promoție Millennium: Dincolo de orizont, vol.1 și Eroi fără voie

afis-promotie-antologii
Pînă să apară următoarea mea antologie la Millennium (planul zice că va fi Dincolo de orizont, vol.2 – la Final Frontier), editura vă ademenește cu un pachet care cuprinde două dintre antologiile pe care le-am publicat în 2015: Eroi fără voie și Dincolo de orizont, vol.1.
40% reducere.
*
dincolo-de-orizont-vol-1cPentru Dincolo de orizont, vol.1 am primit Premiul Știință&Tehnică 2016 pentru cea mai bună antologie publicată în 2015. În cuprinsul ei veți găsi povestiri de Lucian Dragoș Bogdan (cea care dă și titlul antologiei și i-a adus autorului Premiul RomCon 2015 la categoria Cea mai bună povestire), Ona Frantz și  Roxana Brînceanu (ambele povestiri selectate în antologia de SF est-european apărută în 2011 în Japonia), povestiri ale unor autori care au în palmares Encouragement Award la ultimele ediții ale Convenției Europene de SF – Marian Coman (2006), Dan Doboș (2009), Ștefana Cristina Czeller (2011), Oliviu Crâznic (2012), Ioana Vișan (2013. Alte povestiri sînt semnate de Radu Pavel Gheo, Ciprian Mitoceanu, Ana-Maria Negrilă, Florin Pîtea, Doru Stoica, Liviu Surugiu.
*

eroi fara voie-finalEroi fără voie este antologia grupului literar Secția 14 (rezultat din primul Atelier SFF organizat de Revista de Povestiri) și conține povestiri de Iulia Albota, Mihai Alexandru Dincă (Premiul Știință & Tehnică 2016 pentru debut), Andrei Duduman (povestirea care dă titlul antologiei și care i-a adus Premiul RomCon 2016 la categoria Cea mai bună povestire), Georgian Enuță, Mihai Giulvezan, Alexandra Medaru, Alexandru Orbescu, Andrei Panțu, Adrian Poenaru, Adrian Răducan, Valeriu Tudose.

De menționat că la sfîrșitul anului 2016 doi dintre membrii Secției 14 au debutat în volum: Mihai Alexandru Dincă – Înainte de neant (Tritonic) și Narcopunk sau Fear and Loathing in L2 (Millennium) – și Emil Duhnea (din seria a 2-a a atelierului) – Fără zei, fără stăpîni.
*
Ambele antologii au fost nominalizate la Premiile Romcon 2016, categoria Cea mai bună antologie.
afis-promotie-antologii

Save

Save

Save

Save

Coperte, promovări, cenacluri și vînzări

Variantă nouă de copertă pentru antologia Dincolo de orizont. Să nu se înțeleagă că volumul 1 este science-fiction, iar următoarele vor fi altceva. Science-fictionului îi vor fi dedicate trei volume.

Apoi vor fi și fantasy, alte două volume.

Dincolo de orizont vol 1c

Rămînem în zona copertelor. Ziceam cîndva că sînt 3 chestii pe care ar trebui să le aibă o copertă de carte: o ilustrație care să te atragă, un design plăcut și să poți citi numele autorului și titlul. Zilele astea am văzut două coperte care se încadrează perfect: Peter V. Brett – Sulița deșertului (Nemira, 2015, trad. Ana-Veronica Mircea) și George R.R: Martin – Cavalerul celor șapte regate (Nemira, 2015, trad. Laura Bocăncios și Oana Chițu).

sulitadesertului-site*cavalerul-celor-sapte-regate_site

La o săptămînă după Romcon, pe site-ul premiat al celor care se ocupă cu promovarea sefeului românesc (Europa Sf, inițiativă SRSFF) găsim tot felul de știri și articole depre convențiile SF din Europa, dar nimic despre Romcon. Promovare la înalt nivel. Sau Romconul nu se încadrează la SF românesc?

europa sf - 28 sept 2015

ProspectArt, 25 septembrie. Foarte fain momentul Dodo Niţă – Puiu Manu – Adrian Cioroianu, la lansarea volumului Paradigama paraliteraturii, de Dodo Niță (Scrisul românesc, 2015).

Paradigmele+coperta

Dar la momentul de cenaclu (de-ăla la care mergeam prin anii 1970, că pe sfîrșitul anilor 1980 am început să-mi dau seama și am căutat alte forme de cenaclu/club) am cedat. Nu-i de mine forma asta. Într-adevăr, Secția 14 e cea mai faină formă de cenaclu existent la ora asta la noi. Ca să nu mai spun că implicarea revistelor Argos și Galileo oferă și o finalitate prezentării unui text în cenaclu. Fără asta… vorbim discuții. Presupun că și cei care citesc la ProspectArt au posibilitatea de a publica în Fantastica.

*

Pe unde mă mai vînd. Pe site-ul ABAȚIA.

pachet MH - abatia

Cărțile mele în campania Millennium Books

Campania Millennium Books, la 10 ani de la înființare:

La aniversarea a 10 ani de existenţă, Millennium vă oferă posibilitatea de a vă face provizii pentru lecturile de vacanţă. În perioada 23 iunie – 1 iulie, toate titlurile aflate pe stoc pot fi achiziţionate de pe site-ul editurii cu o reducere de 30%! Vă aşteptăm!

bannersummer-1024x400

Și cărțile mele:

Așteptînd-o pe Sara (Millennium Press, 2005)

asteptand-o-pe-saraPovestiri fantastice (Millennium Press, 2010)

Michael Haulica-Povestiri fantastice, 2010-800hO hucă în minunatul Inand (Millennium Books, 2014)

michael haulica - o huca in minunatul inand-front-finalTransfer (Millennium Books, 2014, ediție revăzută și adăugită, cu o prefață de Bogdan-Alexandru Stănescu)

3transfer2Madia Mangalena (Millennium Books, 2015, ediție revăzută și adăugită, cu o prefață de Radu Pavel Gheo)

Michael Haulica - Madia Mangalena, ed 4, 2015Antologiile Argos Unu și Argos Doi

argos-unu-doiRevista Galileo nr. 6 și 7

G6-7

Lansările mele la Bookfest

SÎMBĂTĂ, stand PALADIN (ART), ora 13.00:

paladin-bookfest2015

SÎMBĂTĂ, stand PALADIN (ART), ora 13.30:

madia-G7-argosDOI2

Prezintă Michael Haulică și Horia Nicola Ursu.

O parte din autorii prezenți în Galileo 7 și antologia Argos Doi vor fi prezenți la lansare.

Steampunk 2011, Calistrat Hadîmbu, making of

Reiau makingoful poveștii despre Calistrat Hadîmbu, ca o repetiție pentru diseară. Diseară, cînd va demara Atelierul SFF, organizat de Revista de povestiri și Bookblog.

(textul a fost publicat în februarie 2011 în Galileo Online)

Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)

Steampunk - front

The Making of „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mișelește de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureștilor“

Poze, wiki, dușuri, homleși

Sînt cîteva cărți pe care îmi place să le știu în bibliotecă sau pe vreo masă, pe undeva la îndemînă ori chiar la vedere. Astea:

steampunk1

Steampunk

Am apucat să citesc doar cîteva pagini din fiecare, de una chiar mă luasem serios, dar am abandonat-o pentru că a trebuit să citesc musai altceva (despre care trebuia să scriu) și-apoi altceva și tot așa… Acum o plimb din nou pe mese, doar-doar oi termina-o (aseară am mai citit cîteva pagini din ea).

Cam asta e istoria mea de amor cu steampunkul. Ne cunoaștem din vedere, ca să zic așa.

Și-acum… povestea poveștii „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mișelește de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureștilor“.

E faină ideea asta cu making of, și pentru cititor, pentru că pătrunde în „laboratorul de creație“ al autorului, dar și pentru scriitor, pentru că își poate face o rutină – observînd, trăgînd concluzii – care să-l ajute pe viitor. Ar trebui să fac machingofuri de-astea după fiecare poveste pe care o scriu. Măcar așa să păstrez filmul scrierii, să-mi păstrez amintirile. Bașca – acum evităm cacofonia – consolidarea metodei.

Griu-pazit-de-maci

Ca să vezi cine-mi dictează mie poveștile!

Pornirea. Cum am plecat în scrierea poveștii lui Calistrat Hadîmbu? De la ce?
De obicei plec de la o frază care mi se formulează nu se știe de ce, dar dacă sînt pe fază o prind, o pun pe hîrtie și… uneori treaba asta se termină după 10 pagini, cu povestea gata. Pornind de la o frază sau o imagine.

De data asta am plecat de la capitolul 2 al unei nuvele pe care am început-o anul trecut (Șapte zile din moartea lui Iris). În acest capitol apare Raul Colentina, care îl omoară într-un han pe unul. (Raul Colentina este eroul unui roman la care mă gîndesc de vreo 3 ani, dar cred că primele pagini din el le-am scris în urmă cu vreo 30 de ani, numai că atunci nu știam că ăla va fi romanul lui Raul Colentina, așa cum, cu nici două luni în urmă, nu știam că va fi un roman steampunk) Și m-am gîndit eu: mă, secvența e faină. De ce să nu scriu eu povestea ăluia de-a murit?

(Nu e spoiler ce zic eu acum, pentru că asta se știe încă din titlu. Și mai multe nu zic.)

Mai rămînea de aflat povestea ăluia. Adică să-l fac din figurant personaj principal. Și, evident, de adus și alții pe lîngă el. Sau de aflat cu cine s-a înhăitat gagiul.

Dar înainte de a trece la inventat/căutat una-alta, am vrut să văd care este exact perioada victoriană, că cică steampunkul e ceva din acea epocă. Și iată ce am aflat (vorba cuiva): regina Victoria a domnit în perioada 1837 – 1901. Din acest punct se putea merge mai departe.

Sînt multe lucruri care m-au ajutat la crearea poveștii, a personajelor… În materie de personaje scriitorul inventează cel mai puțin. Tot ce trebuie să facă e să-și amintească. Gesturi, priviri, cuvinte, costumații… Iar dacă prin memoria lui nu găsește suficient material, n-are decît să iasă pe stradă și să caște ochii. Pe strada de asfalt/piatră/pămînt, ce-o fi, sau pe strada internetului.

Cum de multă vreme stau mai mult în casă, internetul a fost de bază și de data asta. Am văzut sute de poze. Pe site-uri de steampunk, convenții steampunk, albumele lui Cherie Priest de pe Facebook, pe Wikipedia, site-uri de modă, blogul lui Cherie Priest, poze, cît mai multe poze cu oameni costumați, poze cu arme, cu bijuterii, site-uri care prezintă obiecte transformate în stil steampunk sau doar obiecte vechi din perioada respectivă, liste de invenții (măcar să știu dacă personajul putea avea cu el o mașină de scris sau dacă-și putea aprinde țigara cu chibritul), orice cu Cherie Priest, poze din Bucureștii vechi… Așa mi s-au înfiripat și au prins consistență Andrian Burghelea, Calistrat Hadîmbu, Magdalena Ghica (pentru costumațiile ei a trebuit să văd mai multe poze, uneori să le combin, să aflu cum se numește una sau alta). Părul albastru al Magdalenei l-am văzut în cîteva poze cu Cherie Priest făcute de Libby Bulloff, de pildă.

Scaunul profesorului Anastasie Ghica. L-am văzut și pe-ăla într-o poză, de-aia a fost nevoie ca profesorul să aibă un acident, ca să stea în scaunul acela. Și uite-așa viața personajelor e dictată de capriciile autorului.  Apariția și dispariția lor la fel. Am vrut eu musai să scriu despre scaunul ăla. Și? Care-i problema? Dacă apare un scaun, cineva trebuie să stea pe el. Nu?

Asta cu uitatul la poze m-a inspirat cel mai mult.  E o chestie pe care sigur am s-o mai fac. De pildă, personajul Melchior Melchisedec mi-a apărut pe cînd mă uitam la o poză. Și mi-am zis: e prea mișto tipul, ca să nu fac un personaj din el. Și apropo de Melchior… Mi-a venit ideea numelui Melchior Melchisedec cînd făceam duș. Apoi bărbieritul… Cînd am ieșit din baie mai știam doar că avusesem o idee mișto. În fine. M-am resemnat cu nenorocirea că am pierdut-o. Mă așez la comp și primesc o cerere de prietenie pe Facebook. Mă uit la om, în pagina lui, să văz una-alta și… la muzici sau nu mai știu la ce capitol, văd numele ăsta: Melchisedec. Ura! Și mi-am amintit numele care-mi venise sub duș: Melchior Melchisedec.

Tot sub duș mi-a venit altă idee, o secvență care explică numele dirijabilului. Oarecum. De data asta am ieșit de sub duș și am notat-o (Giffard vs. Zeppelin), n-am mai provocat facebokiștii.

Danemarca

Danemarca

Povestea poartă personajele de la București pînă la Skagen, în vîrful nordic al Danemarcei. Așa că au trecut prin multe localități. Prin multe chiar de la noi. Iar în perioada aia, Transilvania era sub stăpînire străină și… ghici cum se numeau localitățile?

Site-urile primăriilor sînt grozave, unele chiar au o lista cronologică cu denumirile… pînă cînd încep să se refere la localitatea respectivă cu numele actual, dar fără să spună că din anul cutare i s-a spus Codlea. Sau Ghimbav… Dar nu uită să menționeze variantele numelui în română, germană și maghiară. Asta despre Transilvania. Dar să nu credeți că în rest e altfel. Nici cu Roșiorii de Vede nu mi-a fost ușor. Așa că… s-ar putea ca unele chestii să nu se pupe. Unde am găsit ceva clar a fost OK, unde nu, am mai improvizat și eu. Că doar nu scriam scenariul unui documentar!

Liviu Nechita - Adi Gegiuc

Liviu Nechita & Adi Gegiuc cu ochii după dirijabile

A fost mai ușor să găsesc nume de indivizi din localitățile respective. De pildă Comșa din Făgăraș. A fost printre primele familii venite în… Codlea? Sau Ghimbav? Am uitat… Deci venite din Făgăraș, dar știu și eu o familie Comșa din Făgăraș, un domn Comșa mi-a fost profesor, apoi director la liceu. Am fost și vecini de bloc? Avea o fată Cristiana și una mai mare… nu mai știu cum o chema (Tatiana?). Cred că așa era. Numele personajelor sînt în mare parte reale, am cunoscut oameni cu numele alea, pe unele le-am prelucrat un pic. Raul Colentina și Petrică Albu vin din celălalt roman (Viața și aventurile nenicului Raul Colentina), pe Magdalena Ghica am vrut s-o cheme așa, inițial o chema Ruxandra Ghica, apoi am zis că e mai bine Magdalena Ghica, Magda…. o să vedeți și mai cum. Karcsi era un prieten al meu în școala generală. Liviu Nechita și Adi Gegiuc erau doi folkiști din Iași. De la ei au venit Liviu Gegiuc și Adrian Nechita. Sînt și ei pe Facebook (Adi locuiește în Iași, Liviu e în Italia), tocmai ce am dat de ei. Andrian Burghelea vine din Andrian, am un unchi pe care-l cheamă așa, și Burghelea, care era numele unei colege de la Slobozia, dacă îmi mai amintesc bine. Și tot așa. Gyuri Székely mi-a fost coleg la facultate. Să mai zic de Nicu V. Cuniche și Bebe Haralambie? Am o listă cu numele și localitățile de unde e fiecare. Amănunte. Fără importanță pentru cititor, probabil cititorul nici nu se gîndește cum au apărut numele astea. Dar uite că pînă și alegerea lor e o poveste întreagă.

fiskerklyngen2

Case în Fiskerklagen (Frederikshavn)

Am căutat orașe în Danemarca prin care să treacă eroii povestirii. Și poze din orașele alea. Mă gîndeam că poate mă ajută la ceva. Măcar să aleg între două orașe. Așa am găsit case din cartierul Fiskerklyngen din Frederikshavn și am aflat că s-a făcut o cale ferată la 1890 care lega Frederikshavn de Skagen, numai bine ca să aibă pe unde merge Petrică Albu cu Navalonul (despre ăsta chiar nu spun nimic!) în partea de nord, dincolo de Limfjorden.

Am găsit poze cu bicicleta din 1889, cu motocicleta Hildebrand-Wolfmüller din1894, cu o mașină Benz din1885, am o poză cu aeroplanul-automobil al lui Traian Vuia.

Am umblat pe site-uri de modă ca să găsesc cum se cheamă diferite părți din îmbrăcămintea de damă… iar unde n-am găsit, am improvizat, am inventat cuvinte.

giffardairship

Dirijabilul lui Henri Giffard (1852)

Am mai inventat și alte cuvinte. De pildă, apare acolo giffardul, ca sinonim pentru aerostat și dirijabil. Pentru că în lumea aceea, Ferdinand von Zeppelin n-a mai ajuns să cumpere schițele lui Henri Giffard de la văduva acestuia, ci francezul chiar e reușit să impună aparatul creat de el în 1852.

Medalionul Magdalenei Ghica există, l-am văzut într-o poză. Așa cum Cumpăna luminată există și ea, dar nu cu acest nume.

Evident, au fost pasaje pe care le-am șters în timpul scrierii. Cu ele am făcut un fișier care are cuvîntul homleși în titlu. Nu e bine să arunci, poate mîine îți e de folos ce ai arunca azi cu nonșalanță. Cîteodată e bine să ai mentalitate de hîrciog. La chestia asta cu scrisul, eu am.

Povestea cu Vizirenii mi-am imaginat-o în 2007, cînd am trecut prin Vizireni. Mergeam la o lansare Tritonic, Marius și Bogdan erau în față, eu stăteam pe bancheta din spate și notam într-un carnețel ce vedeam pe geamul mașinii.

Dar cred că ar fi cazul să mă opresc, să mai aveți ce citi și în carte. Deși nimic din ce am scris aici nu este în povestire, doar niște nume, niște chipuri…

steampunk4

Sper că n-ați adormit și voi

Veți găsi  „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mișelește de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureștilor“ peste aproximativ două săptămîni în antologia Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011).

*

Revin în prezent cu o precizare: Steampunk: A doua revoluție a avut patru ediții: prima, în 2011, s-a vîndut cu broșura Steampunk. A doua revoluție * Povestea poveștilor sau The Making Of Steampunk.RO, care conținea toate textele making-of, ale autorilor, editorului, redactorului, precum și prefața și cuvîntul antologatorului.

steampunk2011w800

Tot în 2011 a apărut și o ediție limitată, în format hardcover:

SteampunkHCw

A treia ediție a apărut în 2013, în format ebook (poate fi găsită pe elefant.ro):

steampunk-a-doua-revolutie_1_produs

Iar a patra, din nou pe hîrtie, în 2014 (poate fi găsită pe site-ul editurii):

steampunk 2014b

LATER EDIT: Un fragment din povestea lui Calistrat Hadîmbu poate fi citit aici.

În format digital, povestea poate fi găsită pe elefant.ro.

Oferta săptămînii: 50% reducere la Millennium!

bannerMB3004-0405a

În această săptămînă, Millennium vă face o ofertă de nerefuzat: pentru orice carte comandată pe site-ul editurii veţi plăti doar jumătate din preţul de librărie. Oferta specială este valabilă de azi şi pînă duminică 4 mai la miezul nopţii, în limita stocurilor disponibile. Pagina fiecărui titlu disponibil afişează preţurile reduse.

Cărțile mele le găsiți aici, disponibile fiind doar Așteptînd-o pe Sara și Povestiri fantastice.

asteptand-o-pe-sara  Michael Haulica-Povestiri fantastice, 2010-800h

%d blogeri au apreciat asta: