Arhive categorie: Lansări, evenimente

La mare, cu valul Tritonic

Doar poze (culese de la alții). De la lansare, dinainte, de după. A fost și prima baie în mare pe anul ăsta. Probabil și ultima, dar știm noi ce ne-aduce viața? Poate va fi anul cu două băi în mare…

Să scormonim și în telefon:

5 iulie. Constanța

Evenimentul:

Un fragment din 9 1/2 elegii (Tritonic, 2016):

 

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

Deci, eram cu aia mică, Roxana. Roxana Albu.
— Ieri, după ce-am plecat de-aici, m-am dus acasă. Acolo am dat de el, mă aştepta. Ne-am dus la mine în cameră şi ne-am culcat. Am dormit, adică. Dar înainte, da, m-am culcat cu el. Sau el cu mine, nu ştiu cum să spun. N-am făcut nimic, adică eu n-am făcut nimic, doar l-am lăsat. Mă ţinea în braţe, stăteam ghemuită cu spatele lipit de burta lui. Aşa am făcut-o. L-am lăsat să intre şi-atît. L-am lăsat s-o facă. Şi-apoi m-am culcat. Am adormit. Aşa, în braţele lui. Nici măcar nu m-am dus la baie să mă spăl. Îl simţeam lipit de mine, umed, lipicios.
— De ce-ai făcut-o? De ce l-ai lăsat?
— Nu ştiu. Aşa… Nu ştiu. Pentru că e prietenul meu de-atîta vreme.
— Şi eu? Eu ce sînt?
— Dumneavoastră? De dumneavoastră sînt îndrăgostită acum.

Aşa îmi zicea: dumneavoastră. N-am reuşit s-o conving să-mi spună pe nume. Ne-o trăgeam din toate poziţiile şi ea îmi spunea dumneavoastră. Îmi băgam limba în ea pînă la amigdale şi ea îmi zicea
— Nu-mi place cînd mă pupaţi acolo.
sau arăta spre sexul meu şi mă întreba
— Îmi daţi voie…?
şi era rîndul meu să-i simt amigdalele…
Doar cînd vorbeam la telefon îmi spunea tu.
— Ce faci? Mi-e dor de tine. Ştiu că acum o jumătate de oră erai în mine, că degetele tale mi se băgau obraznice în gură, în urechi, în fund, la subsuori sau încercau să intre odată cu tine acolo, acolo, ştii tu unde, acolo unde acuma mi-e dor să te simt din nou, uite ce fac, îmi strîng picioarele de parcă-mi vine să fac pipi, dar nu, nu-mi vine, nu-mi strîng picioarele ca să opresc şuvoiul să curgă, le strîng de parcă ai fi în mine şi aş vrea să te mai ţin acolo, să fac cumva să rămîi acolo, că tare mi-e bine atunci, tare mi-e bine, dar tu ştii asta, de multe ori ţi-am spus că mi-e bine să te simt acolo şi ştiu că şi tu mi-ai zis odată
— Mi-e bine, bine, bineeeee…!
— şi ai chiuit, şi mi-au părut cele mai frumoase cuvinte de dragoste care mi s-au spus. Alo, mai eşti? Nu te supăra că te sun, am ore, dar am ieşit afară, nu mai pot să stau, am ochii ăia, ştii tu cum, s-au înverzit cu totul, se uitau fetele la mine şi rîdeau de mine, m-au întrebat ce pastile am luat – ţi-am spus că noi mai luăm pastile din cînd în cînd, rîdeau fetele de mine şi spuneau
— Nu ni-l dai, tu, şi nouă o tură, să ne pună şi nouă zîmbetul ăla pe faţă, să zică şi despre noi lumea
— Uite, mă, nişte fete fericite…

Seriale, cărți, turnee

Aseară am terminat de văzut sezonul 1 din Marcella, serialul despre care se spune că e un nordic noir britanic. M-am lămurit că așa e, apoi am fost mai atent la generic și ce să vezi?! scenariul e scris de Hans Rosenfeldt și chiar e o poveste din cele cu care ne-au obișnuit autorii scandinavi.

Serialul are cîteva lucruri lăsate de izbeliște, unele puse cu mîna. Dar are tot ce trebuie ca să te facă să mergi din episod în episod: o poveste sumbră, personaje cu o colecție de schelete în dulap, îl mai are și pe Jamie Bamber (pentru fanii Galactica)… Sînt tare curios ce-or mai face în sezonul 2 (ar trebui să apară anul ăsta), pentru că sînt niște fire care nu mai pot fi întinse prea tare fără să se rupă.

(Hans Rosenfeldt este creatorul serialului Bron/Broen/The Bridge. Împreună cu Michael Hjorth semnează Hjorth Rosenfeldt și au publicat seria Sebastian Bergman – din care la noi a apărut un volum, Bărbatul care nu era ucigaș, la Trei).

*

Azi am început o chestie a cărei premisă pare intersantă: o tanti medic, care în timpul liber eutanasiază (adică omoară – dacă e pe incriminatelea): Mary Kills People. Bie, te prinzi că se va întmpla aia, că ăla se va dovedi a fi… dar ăsta e rolul primului episod: să te facă curios să vezi mai departe.

*

Pe FB, despre nominalizările pentru Eurocon: Alexandru Lamba Măi, long story short: Dacă n-o făcea Cătălin, „se” uita și nu „se” mai trimitea deloc. Dacă mă întrebi pe mine, nu rezonez cu toate nominalizările. Dar tot consider că e mai bine să avem nominalizări decât să nu avem. Asta e situația actuală. Când vom avea o procedură de desemnare, atunci va fi altă treabă. Dar nu avem…

Zic eu aici: Și nici n-o să avem. Că ăia care vorbesc sînt lăsați să vorbească în pustiu, iar ăia care nu vorbesc o fac din calcule meschine (să nu deranjeze pe nimeni, să nu fie luați la ochi, să nu fie și ei tratați ca scandalagii etc.), sperînd să rezolve ceilalți problemele. Dragilor, nu există CEILALȚI. Dacă noi facem, vom avea. Dacă noi nu facem, nu vom avea. Adică voi, că pe mine m-ați pierdut pe drum. Vă salut și vă urez succes în continuare. Horia, zău că asta e ultima mea intervenție în vreo discuție despre sefeul românesc. E un capitol pe care azi, 10 mai 2017, l-am încheiat.

*


Sîmbătă 20 mai, în vizită pe meleagurile natale, aș putea spune, fără să greșesc prea mult (aproape 100 km). Echipa tritonică: Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu și io. Noutatea cu care voi merge la întîlnirea cu craiovenii: antologia Argos Trei.

*

Am citit un interviu cu Oliviu Crâznic:

Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?
Cred că scriitura mea are câteva elemente aparte, destul de rar întâlnite la alți scriitori.
De pildă, îmbină constant clasicul cu modernul, păstrând ceea ce era bun la clasici (aproape totul, adică) și preluând ceea ce au adus nou modernii (atunci când acest „novum” merită preluat). Astfel, rezultă o operă ornată stilistic și profundă (clasică), totodată dinamică și îndrăzneață (modernă).

*

Mihai Adăscăliței este din nou in bussiness. Vechiul blog, Dark Wolf’s Fantasy Reviews, revine într-o nouă formă: Dark Wolf’s Paraphernalia.

Cea mai nouă însemnare: despre Year’s Best Weird Fiction vol.4, editat de Helen Marshall & Michael Kelly.

*

Marian Coman e în turneu de promovare a volumului doi din seria Haiganu. Pe blogul lui este afișat programul – prima oprire, de azi încolo, marți, la Craiova – și impresii de la lansările de pînă acum.

*

Antologia care trebuia să apară în Spania și care cuprindea și o povestire a mea nu mai apare. Nu se știe de ce, editorul a scos-o din plan. Nu-i bai! Se lucrează la alta,tot  în spaniolă. Spaniola ar fi a zecea limbă în care sînt tradus. Adică publicat, că de tradus s-au tradus pînă acum două povestiri din cîte știu.

Să așteptăm 2018. Din cîte se pun la cale… măcar o antologie cu un text de-al meu va apărea pe undeva prin lume. Amănunte, dezvăliri, proteste cînd voi semna contracte.

*

Am dat o căutare pe fantasticfiction.co.uk să văd cîte cărți mystery & thriller vor apărea în următoarele trei luni. Apoi și cîte cărți SF&F&H. Din totalul de 2983… Iată:

și

Chifteluțe suedeze, capitolul 2

Ieri am participat la prima conferință a Departamentului de Studii Literare al Facultății de Litere, care a avut ca temă Situația romanului polițist din România. Au participat profesori, critici, studenți, scriitori. Eu am citit un fragment din Chifteluțe suedeze, capitolul 2 mai exact. Adică ăsta (ieri am sărit peste cîteva pasaje, ca să mă încadrez în timp):

CAPITOLUL 2. Lumea văzută de ea

Nici măcar nu-și dă seama dacă stă cu ochii deschiși sau nu. Face ceea ce trebuie să facă pentru a-i deschide, dar bezna rămîne aceeași. Stă întinsă pe spate. E doar amețită, a leșinat sau chiar a dormit? Un gînd o face brusc să-și pipăie corpul. E îmbrăcată și par a fi aceleași haine în care plecase dimineață de-acasă.

Cît o fi ceasul? E aceeași zi? De cînd lipsește? A sesizat cineva lipsa ei?

Întrebări care se topesc în întuneric, îngroșîndu-l, devenind parte a lui, luînd-o în stăpînire, cotropind-o de parcă ar veni din afara ei, de parcă ar fi ale altcuiva, agresînd-o, terorizînd-o, de parc-ar mai fi nevoie, de parcă n-ar ajunge nesiguranța, neștiința.

Și tot ea răspunde, într-o încercare de a restabili echilibrul, de a prelua controlul, indiferent cum, cu sfială, cu neîncredere sau dimpotrivă, arțăgoasă, furioasă, zbierînd la eul ei înfricoșat, încercînd să se trezească din pumni. Cîtă vreme poate răspunde la întrebări, cîtă vreme mintea ei găsește explicații – sau le caută – pentru ceea ce se întîmplă e bine, e bine, e bine.

Cine naiba își dă seama cînd o turistă e dispărută sau e doar plecată la un muzeu ori poate într-o vizită de o zi, două în Uppsala sau Sigtuna, unde oricum avea de gînd să meargă? I-a spus Isabellei despre intențiile astea ale ei? Că dacă da… adio anunț la poliție mai devreme de două zile.

Tibiana Pascu e singură, în întuneric, la cheremul cine știe cui. E o răpire sau ce? Cine naiba știe măcar că e în Suedia?! Că doar nu s-au apucat suedezii să răpească turiști aiurea de pe stradă?!

Un criminal în serie… N-a citit nimic despre așa ceva în presă. Iar ce știe din romanele polițiste suedeze nu contează, nu sînt cunoștințe, sînt un loc comun al fanteziilor unui popor care, vorba Lizei Marklund, n-a mai cunoscut războaie de două sute de ani și, deși are închisori, din cîte știe, ele sînt cam goale. Din cîte știe ea, Tibiana. Că doamna Marklund o fi știind mai multe.

Deschide din nou ochii. Tot beznă. Dar niciodată, nicăieri, nicicînd nu poate fi atît de beznă! Și un alt gînd, înfiorător, i se înfige în creier: mi-au scos ochii!

Își pipăie capul – nici un bandaj. Își pipăie pleoapele – la locul lor, întregi, nici o cusătură, nimic. Globii oculari sînt și ei acolo.

Își pipăie fața, gîtul, își atinge coapsele și sînii. Nimic, nici un semn, nici urmă de durere. Nu e rănită.

Poate nu asta vor de la ea.

Dar ce? Ceva pentru care trebuie să fie întreagă. Ceva pentru care e bine să nu fie rănită. Să nu aibă dureri, să nu… Ce dracu’ vor? Bani n-are. Nu atît de mulți, oricum. Nu atît de mulți, încît să justifice o răpire. Răpirile nu se fac la întîmplare pe stradă, pentru o răpire lumea se documentează, victima se alege cu lecțiile făcute, e cineva care are bani sau familia ei are bani. Nu așa, nu, nu aiurea de pe stradă. Și-atunci? Atunci? Dacă voiau s-o violeze, ar fi făcut-o pînă acum, pentru viol nu se ține vrabia la fezandat, nu se așteaptă pînă vine apa caldă… S-o omoare? Dar de ce? Doar așa, pentru că pot? Ar fi tranșat-o pînă acum. De ce așteaptă, de ce, de ce? Ce?

Deodată pare că se luminează, se colorează totul în jur și Tibiana vede o imagine ca printr-un filtru verde. Închide imediat ochii, o dor. Sau nu de-asta închide ochii. Poate i se pare că dacă închide ochii dispare și ceea ce a văzut.

Prima senzație este de liniștire. Nu e nimic în neregulă cu ochii, există, funcționează. Apoi încearcă să recompună imaginea pe care a sesizat-o în scurtul interval de timp cît a văzut. Calm, încet, să nu-i scape nici un detaliu, să fie cît mai cuprinzătoare.

E într-o cameră, nu într-un beci. E într-un pat, larg, nu aruncată pe jos. Și mai știe că e îmbrăcată cu hainele ei. Oh!

Și? Mai departe?

Se strînge toată la gîndul că tabloul pe care l-a zărit pentru o clipă, în lumea aceea verde, nu e un tablou. Cineva stă în partea cealaltă a patului, la picioarele ei, cum ar veni, și o privește. Stă așezat pe un scaun și ține un topor în poală. Sau poate nu e decît o imagine care i-a rămas în memorie, dar care are legătură cu o povestire pe care a citit-o cîndva, o povestire de… o povestire de…

Chiar? Chiar, Tibiana Pascu? Te gîndești la cine naiba o fi scris povestea cu ăla care stă cu toporul în poală și-l așteaptă pe unul să se trezească pentru a-l putea căsăpi? Chiar la asta te gîndești, acuma cînd…?

Și îi revin în minte sesiunile de la facultate, cînd era în cofă, era pierdută, era fiica ploii, cu două restanțe și a treia pe vine, și ea, în loc să se concentreze, să-și împrospăteze alea cîteva cursuri pe care apucase să le citească… în loc să… ea fredona tot felul de chestii auzite prin discoteci. Ce naiba o apucă cîntatul așa, cînd nu-i cazul?!

Se uită în jur. De parcă ar vedea ceva. De parcă negrul e mai luminos dacă fredonează prostii. Call my name and save me from the dark… Asta e din vremea aia, a facultății. Da, așa e, asta își cînta cînd aștepta să fie chemată în sală la examenul ăla. Funcții complexe era? Teoria grafurilor? Să le ia naiba, nu i-au folosit la nimic.

Call my name and save me from the dark…

Nu știe de ce se află în camera asta, nu știe ce fel de prizonieră este, a cui, de cîtă vreme, pentru cîtă vreme, de ce, mereu și mereu întrebarea asta chinuitoare: de ce? Care-i scopul?

Din nou lumina verde. În fața ei, în partea cealaltă a patului, nu e nimeni. Nici urmă de bărbat așezat pe scaun, cu topor în poală. Zîmbește. Lumii. Gîndurilor. Așa cum se zîmbește în beznă. Așa cum zîmbește un om care își dă seama că ar putea fi legat, dar nu e. O femeie care ar putea fi imobilizată, abuzată, la dispoziția oricui, dar nu e.

Tibiana Pascu își mișcă mîinile, picioarele. Se îmbrățișează, deschide larg brațele ca și cînd ar îmbrățișa pe cineva sau ceva drag – poate libertatea? Iluzia libertății? Speranța că nu e dracul chiar atît de negru cum pare în camera asta întunecată? Își strînge picioarele, le încrucișează, apoi le depărtează unul de altul, se întinde în tot patul, stă de parcă ar fi răstignită, da, de parcă ar fi, dar nu e, iată că nu e, e liberă, răpită, prizonieră, dar nu e legată, se poate mișca, nu e legată, nu simte groaza aia, iminența… De cîte ori a văzut un film cu  răpiri, mereu a simțit că îngheață în momentul în care victima apărea legată, la cheremul oricui, gata-gata să pățească ceva…

Nu e legată și gîndul care o ia razna prin mintea ei, se înfiripă timid și o ia razna, clar, prin mintea ei, e aproape unul de recunoștință. Ce naiba, m-am tîmpit, sindromul Stockholm s-a născut la Stockholm, nu? Dacă am înțeles eu bine ce e cu el. Despre ce e vorba. Dacă nu e prea devreme pentru asta. Dar nu-și poate înfrîna acel gînd. E liberă, nu e legată de pat. De clanță. De calorifer. Nu e legată și are toate hainele pe ea. Asta e de bine, nu?

Honey honey, let me feel it, ah-hah, honey honey… Nu are legătură cu nimic cîntecul ăsta care-i sună în cap, dar nuanța lui vioaie exprimă starea în care se află Tibiana, care a uitat, fie și numai pentru o clipă, că este prizoniera cuiva, că a fost răpită. Viața este făcută și din secunde, nu numai din ore și din zile. Din ani.

Și camera se face din nou verde, se luminează verde, iar la capul patului, în fața ei, este un bărbat care stă în picioare și ține un topor în mîini. Același bărbat, îl recunoaște după barbă, după tunsoare. Același bărbat, cu același topor. Și pe acesta îl recunoaște. Dar de data asta bărbatul e gol, fără nimic pe el, gol, dezbrăcat. Un bărbat dezbrăcat, cu un topor în mîini, stă și se uită la ea.

Tibiana se se refugiază într-un colț al patului, cît mai departe de el, se strînge toată, se ghemuiește. Tremură, îi clănțănesc dinții, privirea îi este împăienjenită, stă să plîngă, lacrimile sînt gata să-i țîșnească din ochi, dar se ține din toate puterile să nu facă asta, nu vrea să se arate slabă, nu vrea să le dea satisfacție, nu vrea ca ei să considere că au înfrînt-o. Ei. Bineînțeles că sînt ei. Întotdeauna sînt ei. Închide ochii, să-i arate bărbatului că nu vrea să-l vadă, că nu-l primește în lumea văzută de ea, că nu e loc pentru el în acea lume.

Închide ochii, dar îl vede și acolo, sub pleoape. Gol, tatuat tot, de sus pînă jos. Tatuat cu tot felul de semne pe care le-a mai văzut, pe care le știe, unele dintre ele sînt în colecția ei de tatuaje pe Pinterest. Dacă ar putea, ar mai închide o dată ochii, poate ar dispărea din nou. El. Bărbatul gol cu topor.

Se pare că, uneori, rezultatul pe care-l aștepți făcînd ceva poate fi obținut făcînd exact contrariul. Sau, mai bine zis, nefăcînd acel lucru. Tibiana Pascu deschide ochii, hotărîtă să-și înfrunte adversarul. Sau cine o fi. Și descoperă camera din nou în întuneric. E iarăși singură?

Trece o vreme pînă se gîndește, pînă îi vine ideea, pînă se hotărăște, pînă pune în aplicare ce i-a trecut prin cap.

Coboară din pat, îi dă ocol, cu o mînă ținîndu-se de marginea lui, pe celaltă ținînd-o întinsă înainte, să nu se izbească de ceva, să nu se trezească în brațele lui. Numai la acest gînd simte cum i se strînge pielea pe ea. Află cu această ocazie că patul este fix în mijlocul încăperii, că nu este lipit de vreun perete, că ea e înconjurată de cameră și că nimic n-o protejează. Nu există nici o parte din care să nu poată veni cineva. Ceva. Ființă, lucru, senzație, stare.

Bărbatul gol, tatuat, cu un topor în mîini, nu există. Poate este doar o imagine pe care cineva o proiectează pe pertele din fața ei, ca s-o sperie. Poate este totuși cineva care intră, se lasă văzut, apoi iese. De ce? Ca s-o sperie. Ca s-o sperie deocamdată.

A început joaca, se gîndește Tibiana Pascu. Cineva care vede camera, vede în cameră, vede, știe ce fac, cum racționez, se joacă cu mine. Cu nervii mei. Are treabă cu mine. Nu sînt doar o prizonieră răpită cu un scop pe care îl voi afla cîndva. Motivul începe să apară. Motivul sînt eu. Eu, cu gîndurile mele, cu temerile mele, cu emoțiile mele. Pe care cineva le stîrnește, le supraveghează. Se folosește de ele, le dirijează. Se joacă cu ele.

Și Tibiana Pascu înțelege că de-acum viața ei a intrat într-un alt timp, într-un alt spațiu, într-o altă lume. Care nu mai este aceea pe care o vede cînd deschide ochii, nu mai este aceea pe care o aude, pe care o miroase, pe care o simte cu celelalte simțuri.

În urechi îi sună The Day Before You Came, ascultată la ultima cafea, în Djurgården, la ABBA The Museum. Nu mai există azi, ieri, mîine. Pentru Tibiana Pascu timpul înseamnă cînd a ajuns pe Arlanda, cînd a fost la Muzeul de Artă, cînd a băut cafeaua în Djurgården… Apoi azi, ziua-noaptea-ziua asta cînd nu mai controlează ce vede, ce aude, restul lucrurilor. Ce s-o fi întîmplat aici în ziua de dinaintea venirii ei, înainte de ziua în care a aterizat pe Arlanda? A fost cald? A fost frig? A plouat? Cineva făcea planuri s-o răpească? Ce căuta? Ce îi interesa din biografia ei?

În acea clipă își amintește cele cîteva cuvinte pe care le-a auzit înainte să-și piardă conștiența: ceva cu un șef, cu niște bani, predăm coletul și luăm banii… parcă așa a spus… De-abia cînd realizează că acele cuvinte au fost rostite în limba română își face griji cu adevărat.

 

Save

Gala Tritonic Bestseller 2016

gtb2017

Grupul editorial Tritonic vă invită la Gala Tritonic Bestseller 2016. Evenimentul se va desfășura sâmbătă 4 februarie 2017, începând cu ora 11.00 la 4+Social Cafee, în Strada Mendeleev nr. 37.

tritonicStimați prieteni,
Pentru că vrem să ne onorăm autorii vom încerca să organizăm, începând din acest an, o Gală a celor mai vândute cărți Tritonic din anul precedent.

Pentru anul 2016 au participat, în competiție, 10 colecții și la fiecare dintre ele am selectat cele mai vândute trei cărți. A existat un singur criteriu: numărul de exemplare vândute în 2016. La competiție au participat colecțiile care au cel puțin 3 ani de la inaugurare și măcar 5 titluri apărute în acești ani. Nu a contat data apariției volumelor respective, pentru că veți constata că în top sunt și volume apărute în 2015 sau chiar cu o primă ediție în 2008.

Sperăm că ideea noastră, de a aduce în același spațiu atât autorii de carte academică, cât și pe cei din zona ficțiunii, va fi de bun augur pentru toată lumea.

Cei care ni se vor alătura sâmbătă, 4 februarie 2017, la ora 11.00, vor putea cunoaște profesori de comunicare sau de sociologie, istorici și specialiști în geopolitică, dar și autori de romane polițiste, SF & Fantasy și, nu în ultimul rând, romane de dragoste.

Vom sta de vorbă, vom face fotografii cu trofeele și autorii premiați, vom scrie autografe (sperăm cât mai multe!) și vom bea cafele (cine dorește!).

Vom fi împreună pentru măcar 100 de minute.

Echipa Tritonic vă așteaptă cu drag.

(Și cu un pic de noroc… vom lansa și una-două cărți noi…)

Așadar, nominalizările sunt următoarele:

Colecția SF & Fantasy (& Horror)
– Vraciul de pe norul inferior / Lucian Dragoș Bogdan
– Sub steaua infraroșie / Alexandru Lamba
– Stăpânul castelului / Teodora Matei

Colecția Mystery & thriller
– Blestemul manuscrisului / Bogdan Hrib și Răzvan Dolea
– Cumsecade / Petru Berteanu
– Vânătorii de capete / Lucian Dragoș Bogdan

Colecția CAȘMIR (cartea de dragoste)
– 9 ½ Elegii / Michael Haulică
– Uneori când visez / Lucian Dragoș Bogdan
– Seducția apei / Monica Ramirez

Colecția SMART Books (management & marketing)
– Social media sunt dinamită / Laurence O’Brian
– Felicitări, ai fost promovat manager / Florina Pânzaru
– Ghid esențial de promovare / Alexandra Zbuchea, Florina Pînzaru, Cristina Galalaie, Andreea Mitan

Colecția Comunicare media
– Mareea neagră / Dumitru Borțun
– Autor de unul singur / Dănuț Ungureanu
– Teatrul ca joc și metodă de formare / Ana-Maria Moldovan

Colecția Sociologie
– Sociologia luxului / Marian Petcu
– Cultura motocicletelor / Gabriel Jderu
– Sociologia alimentației / Angelica Marinescu

Colecția Studii de securitate
– Jocurile schimbărilor climatice / Mihaela Răileanu
– Strategiile de securitate în spațiul euroatlantic / Marian Zulean coordonator
– India și hegemonia regională / Silviu Petre

Colecția ISTORIE
– Oameni și chestiuni de acum un secol / Ion Bulei
– Comunitatea dispărută. Germanii din România între anii 1945 și 1967 / Laura Gheorghiu
– O lucrare de acum un secol despre Basarabia / Ange Bally

Colecția LIT (literatură sau serii de autor)
– Camera obscură / Anamaria Ionescu
– Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia / Dănuț Ungureanu
– Dumnezeul din paharul de votcă / Ioan Barb

Vom oferi și trofeul Cea mai vândută carte a anului.
Dar nu e bine să anunțăm toate surprizele. Pe curând.

Cu prietenie și considerațiune,

Bogdan Hrib
Consilier editorial Tritonic

International Mystery & Thriller Festival 2016

mystery_thrillerDuminică, luni, marți voi fi la Tîrgu Mureș, unde voi participa la International Mystery & Thriller Festival 2016.

Programul meu:

Luni, 22 august
Ora 14.00 – 16.00 (împreună cu Școala de Vară pentru Jurnaliști SIMFEST)
Panel: Debut – povestire sau roman? Participă: Silvia Chindea, Petru Berteanu, Daniel Timariu, Teodora Matei, Michael Haulică. Moderator: Bogdan Hrib.

Marţi, 23 august
Ora 12.00 – 14.00 (împreună cu Școala de Vară pentru Jurnaliști SIMFEST)
Panel: Genuri în duel? – SF versus Crime. Dezbatere cu Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Lucia Verona, Lucian Dragos Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu. Moderator: Bogdan Hrib.

Panel: Despre literatură de gen – genuri majore versus genuri minore. Invitați: Quentin Bates, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Lucia Verona. Moderator: Bogdan Hrib.

Programul integral:

Luni, 22 august
Ora 14.00 – 16.00 (împreună cu Școala de Vară pentru Jurnaliști SIMFEST)
Panel: Debut – povestire sau roman? Participă: Silvia Chindea, Petru Berteanu, Daniel Timariu, Teodora Matei, Michael Haulică. Moderator: Bogdan Hrib.
Panel: Cum alegem locul acțiunii? Dar personajele? Ficțiune sau realitate? (parțial în limba engleză)
Invitați: Quentin Bates, Lucia Verona, Lucian Dragoș Bogdan, Petru Berteanu, Dănuț Ungureanu, Moderator: Anamaria Ionescu.

Marţi, 23 august
Ora 12.00 – 14.00 (împreună cu Școala de Vară pentru Jurnaliști SIMFEST)
Panel: Genuri în duel? – SF versus Crime. Dezbatere cu Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Lucia Verona, Lucian Dragos Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu. Moderator: Bogdan Hrib.
Conferință: Shakespeare și romanul polițist. Prezintă: Lucia Verona.
Ora 15.30 – 17.00 (împreună cu Școala de Vară pentru Jurnaliști SIMFEST)
Panel: Despre literatură de gen – genuri majore versus genuri minore. Invitați: Quentin Bates, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Lucia Verona. Moderator: Bogdan Hrib.
Ora 18.00: Lansarea volumului NELINIȘTEA VERII, de Quentin Bates. Traducere: Lucia Verona și Bogdan Hrib (Cinema Arta)
Ora 18.30: Lansarea volumelor CUMSECADE de Petre Berteanu, FETE ÎN ROȘU de Daniel Timariu, CEL-CE-SIMTE de Teodora Matei (Cinema Arta), prezintă Bogdan Hrib.

Miercuri, 24 august
Ora 9.30: Panel: Nord versus Est – încotro se îndreaptă atenția publicului internațional (partial în limba engleză). Invitați: Quentin Bates, Raymond Clarinard, Bogdan Hrib, Michael Hăulică. Moderator: Lucian Dragos Bogdan
Ora 10.30: Întâlnire cu scriitori din Tg. Mureș
Ora 15.30 – 17.00: Panel: Misterul târgurilor și festivalurilor de carte – despre autori și organizatori. Participă: Quentin Bates, organizator al Târgului Internațional Iceland Noir, Anamaria Ionescu, jurnalist Radio, Lucian Dragoș Bogdan, Daniel Timariu, Silvia Chindea, Teodora Matei
Ora 18.00: Cu cărțile pe masă – lansarea volumelor ZODIAC de Anamaria Ionescu, VÂNĂTORII DE CAPETE de Lucian Dragoș Bogdan, prezentarea volumelor CRIMINALI ÎN SERIE DIN ROMÂNIA (Cinema ARTA)

Joi, 25 august
Ora 10.00: Concluzii

*

În standul de carte Tritonic, printre multe alte cărți SF, polițiste și de dragoste, va exista și volumul meu 9 1/2 elegii, apărut în acest an la Editura Tritonic, în colecția Cașmir.

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

Save

Creative Writing Sundays – 5 iunie 2016

CWS

Pe 5 iunie vă aștept (pentru a treia oară) la Creative Writing Sundays, eveniment organizat de Revista de povestiri. Într-o serie de cinci din care mai fac parte Matei Florian (22 mai), Dan Coman (19 iunie), Alex Tocilescu (3 iulie). Locul din 8 mai încă nu a fost ocupat, dar sper să aflăm în curînd cine va fi scriitorul invitat în acea zi.

Pînă acum, cele două întîlniri precedente au avut ca efect publicarea în revista Argos a următorilor: Cosmin Briciu (Argos 7), Florin Spătaru (Argos 7; o altă povestire se află în cuprinsul revistei Galileo nr.8, în curs de apariție), Mădălina Aldea (Argos 8), Andreea Ban (Argos 8), Irina Georgescu (Argos 12; textul ei va mai apărea în două antologii – una în curs de apariție, ARGOS TREI, și alta aflată în lucru), Iulian Popa (Argos 12).

Sînt curios ce va aduce duminica de 5 iunie (ultima zi de Bookfest, o încheiere cum nu se poate mai nimerită a tîrgului de carte).

argos-7-8-12w650

Termen pentru înscrieri: 20 aprilie. Detalii pe pagina atelierului.

 

Tristeți de primăvară

Sînt așa, puțin cam trist. Tineri scriitori care au fost debutați de o editură se întrec acum în a populariza lansările de la Final Frontier ale unei alte edituri. Nu-i nimic rău în asta. Dar chiar să nu pomenească deloc și de lansările editurii care i-a publicat prima dată pe hîrtie?

Eu înțeleg că oamenii se gîndesc mai ales la viitor, încearcă să-și aranjeze ploile canalizîndu-și speranțele spre ce cred ei că e mai bun, mai profesionist. Dar parcă un gînd bun și pentru cei care le-au deschis ușile… nu? Așa ar fi frumos.

Nu e prima oară cînd mi se întîmplă și am avut parte și de mult mai nasol de-atît. Dar zic și eu. Încep să mă gîndesc tot mai serios la ce ar fi bine să fac de acum înainte. Sau, mai ales, la ce ar fi bine să nu mai fac.

Hai, mai bine, să mă gîndesc la ceva mișto.

Ona-Sodertalje-850hOna-Stockholm2012-850h

9 1/2 elegii la Iași

Librex-evenimente

Joi, de la ora 13.30, la Pallas Mal, Atrium, nivel 0, zona I de evenimente AGORA EX LIBRIS I – La Fântână, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Anamaria Ionescu și Bogdan Hrib sunt invitații Bibliotecii Județene la Librex 2016.

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

Cei patru sunt în căutarea publicului ieșean, acesta fiind un motiv în plus să vizitați Târgul de carte Librex 2016. Cărțile propuse pentru lansare sunt: Michael Haulică, 9 1/2 elegii, Colecția Cașmir, Editura Tritonic, 2016 (lansare în premieră); Dănuț Ungureanu, Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia, Colecția Serie de autori, Editura Tritonic, 2015; Anamaria Ionescu, Camera Obscură, Colecția Lit, Editura Tritonic, 2015; Bogdan Hrib, Filiera Grecească, ediția a IV-a, Colecția Thriller & Mystery, Editura Tritonic, 2015.

Pentru că știm că timpul alocat va fi insuficient, invitații noștri vă așteaptă și vineri, 11 martie 2016, de la ora 11.00, la Sala de Lectură de la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, la dezbaterea sub genericul „Genuri literare minore, genuri literare majore?”.

31 ianuarie

Antares a făcut eveniment pe FB cu întîlnirea din 6 februarie. Sper să iasă ceva fain.

antares 6 februarie 2016antares 6 februarie 2016 prezentare

Alaltăieri am primit pe mail contractul pentru 9 1/2 elegii. Sînt curios ce copertă îi voi face. Dincolo de asta, mă bucur să scot din nou o carte la Tritonic.

20 ianuarie, Clubul Nordic Noir. S-a discutat despre Prizonieră în pînza de păianjen, de David Lagercrantz. Evenimentul a avut loc la Ambasada Suediei, așa că pot spune că deja am fost pe pămînt suedez anul ăsta.

sverige Ambassad Clubul Nordic Noir 20 ian 2016c

25 ianuarie, Clubul de lectură Nemira. S-a discutat Mineral, de Dănuț Ungureanu și Marian Truță.

club nemira ian 2016

e poza în care se vede cel mai mult din mine (o jumătate de cap, un umăr, un cot), undeva în stînga, în spatele rîndului de participanți. vorba cuiva: dacă ești modest și nu te bagi în față… 🙂

29 ianuarie, cenaclul ProspectArt. Au citit Dănuț Ungureanu și Florin Stanciu. Iar George Cornilă și- a prezentat trilogia Regele lupilor. Fără poze.

 

%d blogeri au apreciat asta: