Arhive categorie: La geam

Inescapabilitatea cărților predecesoare

one more tango in Paris

Pînă o să mă învrednicesc să extrag pozele de la Bookfest din aparatul foto, să vedem ce s-a mai adunat pe geamul monitorului.

*

Frăția Nemernicilor – poate o să scriu cîndva despre asta. Îmi place cum sună „nemernici”, mi-a plăcut de prima dată cînd am văzut cuvîntul într-un mail primit de la cineva.

Da, nemernici au fost, nemernici sînt încă. De-aia mi-e tot mai silă.

*
Cum să scrii Balchik??? Cîți semianalfabeți cu diplomă de bacalaureat o să mai scoată învățămîntul românesc?

*

Stela Popescu și Arșinel vor cere, la Bruxelles, pensii pentru artiști. Asta era o știre zilele astea.
Nea Mielu, care cîntă la nunți, în Rm. Sărat, e și el artist sau nu?

*
Hamletizînd sub veșnicele bolți… Zice un june: „Stau așa și mă gîndesc… cine a inventat cuvîntul „manivelă”? Nu știu de ce, dar cred că arăta ca un mecanic de locomotivă.”

wtf???

*

Hagi a fost un mingicar de maidan. Dobrin a fost un zeu.

*
Cărți inescapabile și cărți predecesoare. Ambele într-un articol dintr-o (cică) revistă.

*

„Este un fenomen care nu poate fi ignorat şi despre care putem vorbi mai mult, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord cu el. Nu sunt şi nu voi fi. Am încredere în edituri şi în editori şi cred că, dacă trebuie schimbat ceva, atunci să fie editorii slabi şi nemernici şi să încurajam cititul printre copii şi tineri, nu să schimbăm sistemele cu totul.” (A.R. Deleanu, aici)

Institutul Chirițoid Român

Lucian Dan Teodorovici despre comunicatul ICR publicat în Observator cultural: „E un text care-mi pare luat de pe vreun forum rătăcit, scris de cineva scăpat de sub controlul părinţilor.”

Și finalul: “ICR-ul actual s-a transformat de fapt dintr-o instituţie într-o Chiriţă care, de dragul lui Guliţă, e gata oricînd să-şi ridice poalele a război. Doar că nu prea îţi mai vine să numeşti aşa ceva comedie.”

Dar mai bine mergeți la sursă: http://www.teodorovici.ro/2013/03/20/institutul-cultural-roman/

LDT20130320micmic

Crapability

Hakki Yesillik: the rest things

Cineva zice într-un comentariu, pe un blog:

In cazul textului dumitale, l-am parcurs doar sumar, ca sa spun asa. Nu m-a atras. Dar asta nu trebuie sa te ingrijoreze, pentru ca eu sunt doar un cititor. Sunt destui altii, pe lumea asta.

Normal, nu? Un cititor, doar un cititor (sau „decît un cititor”?)… dar cînd omul e chiar redactorul-șef, cel care a publicat acel text… Ei? Cum sună?

*

De pe alt blog, dintr-un articol, de data asta:

(spre exemplu ar fi interesantă instaurarea unui obicei al editurilor de a lansa cărțile autorilor români în marile orașe (măcar!!!) prin organizarea de turnee de lansare cu sesiuni de discuții și semnare de carte).

La unele edituri și cu unii autori, treaba asta chiar se întîmplă. Nu știu însă dacă persoana care are aceste idei revoluționare e conștientă și că, la acele lansări, ar trebui să se vîndă atîtea cărți cît să acopere măcar transportul, cazarea și masa autorului și a persoanei din editură care-o însoțește în turneu. Că altfel…
Bine, în mod normal, dacă se întîmplă așa ceva, se întîmplă cu autori care s-au vîndut bine și, după turneu, se speră că se vor vinde și mai bine.

Și așa ajungem și la subiectul „de ce nu face editura X turnee cu toți autorii? De ce numai unii au acest tratament preferențial?”

E amuzant cum încearcă să ridice niște probeleme – reale, de altfel – niște oameni care n-au nici o treabă cu domeniul editorial, habar n-au cît costă o carte, cum se face, cum se vinde etc., dar știu ei cum ar trebui să fie.

Și eu știu cum ar trebui să fie viața în România: excelentă!

Geamlîc de februarie

Realitatea.net: „Pe de alta parte, site-ul oficial al lui Ajax apreciaza ca Steaua s-a calificat datorita suportului fantastic din partea publicului.”
SUPORT (Fig. Ajutor, sprijin, reazem) este în DEX ediția 2009. Ne-am scos!

*

Ovidiu Leonte publică pe bookblog o recenzie la romanul Hîrtiile masculului, de Silviu Gherman, pe care o intitulează Renașterea SF-ului românesc.

Iată preambulul:

SF-ul românesc a intrat într-un con de umbră în ultima vreme. De când George Anania și Romulus Bărbulescu scriau Ferma oamenilor de piatră, Paralela-enigmă sau Doando iar Mihail Grămescu publica Phreeria – Epopee exotică a trecut mult timp, iar literatura română a abordat multe genuri, dar nu și SF-ul. Sau prea puțin SF-ul. Cu excepția câtorva nuvele și povestiri, acest gen literar nu a fost tratat de prea mulți autori autohtoni: Liviu Radu, Dan Doboș și încă puțini câțiva, care au scris cu precădere povestiri sau nuvele. Dar iată că Silviu Gherman are curajul să accepte provocarea de a reînvia un domeniu literar ce părea apus, iar romanul Hârtiile masculului îi face cinste.

Să fi citit autorul acestor rînduri Istoria lui Nicolae Manolescu, în care se spune că sefeul românesc și-a cam dat duhul? Nu știu. Dar SF românesc sigur n-a citit în ultimii 20 de ani.

Reiau fragmentul ăsta:

Cu excepția câtorva nuvele și povestiri, acest gen literar nu a fost tratat de prea mulți autori autohtoni: Liviu Radu, Dan Doboș și încă puțini câțiva, care au scris cu precădere povestiri sau nuvele.

și îl pun alături de aceste cuvinte, scrise de Ioan Alexandru Despina despre producția de SF a anului 2012:

Cu peste 300 de povestiri scurte publicate în cele şase reviste analizate, se poate spune că anul 2012 a fost unul destul de prolific pentru lumea sf & f de pe la noi, deşi nu toate prozele s-au încadrat în aceste genuri.

Competiţia destul de mare (am numărat 118 autori) este, de asemenea, un lucru benefic, echilibrând întrucâtva uşurinţă cu care se poate publica şi stabilind un anume clasament valoric.

Un alt citat interesant e acesta:

Deși începutul real și proliferarea subiectului societăților post-apocaliptice a fost reprezentat de fapt de lansarea filmului Mad Max, tema aceasta a fost cu adevărat acceptată atunci când zvonurile că resursele combustibile fosile sunt pe cale să se epuizeze s-au combinat cu evenimentele politice care au dus la invadarea de către America a mai multor țări cu rezerve petroliere deloc de neglijat. Atunci au apărut romane ca Sfârșitul de Kevin J. Anderson și Doug Benson, Cantică pentru Leibowitz de Walter M. Miller sau, mai recent, Jocurile foamei de Suzanne Collins.

Cu atît mai interesant cu cît Mad Max a apărut în 1979, iar Cantică pentru Leibovitz în 1961…

*

Pe site-ul ICR:

Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte.

Și ce faci? O dai la Războiu? Bravo, nea Gogule!

*

O întrebare revine, obsesiv, în ultima vreme, în interviurile cu scriitori români publicate în Helion Online:

Cum îţi explici reculul autorilor români de gen, mai puţin citiţi şi editaţi, poate şi în dauna unor producţii consumiste? Nu mai are anticipaţia imaginaţie? Nu mai are cititorul?

Reiau numărătoarea lui Ioan Alexandru Despina: în 2012 peste 100 de autori au publicat peste 300 de texte. Plus cele vreo 20 de cărți…

Se publica mai mult acum 5 ani? Acum 10 ani? 15?

*

Vreau un tricou cu poza asta:

nirvana-poza-tricou

Rugăciunea moale

Cineva scria pe FB:

DOAMNE AJUTĂ! Rugăciune puternică – Arsenie Boca

(și urmează rugăciunea)

Așa că pot să mă întreb: sînt și rugăciuni moi?

Göteborg ca și oraș

Notate pe desktop:

Dacă zicem Uașinton la Washington, Briusel la Bruxelles… de ce la Göteborg îi zicem Gheoteborg și nu Iotebori? Pînă și wiki zice că

Göteborg (pronunție suedeză /jœte’bɔrj/, aproximativ în fonetică românească io-te-bori) este un oraș în Suedia.

Aici e și pronunția în suedeză: http://en.wikipedia.org/wiki/Gothenburg.

*

Cineva zice:

îmi desfășor activitatea ca și consultant independent (freelancer) în industria software.

Omul zice că scrie proză. Să mai citim ce scrie? Ce scrie el ca și prozator? Eu nu, mersi.

*

Altcineva îl citează pe Seneca în limba engleză. Mai știu de unii care îl citeau pe Marquez în engleză. Acuma, s-avem pardon! Ori îl citești/citezi în original, ori în limba română. În rest… mofturi, monșer!

 

 

Geamurile noaaastre toaaateee…

Din aroganța preaplinului autosuficient

Se pare că la Madrid s-a deschis o școală de lingăi a useleului. Cineva (o fi viitorul șef de promoție?) zice pe o rețea literară că a avut „onoarea de a se întîlni cu viitorul președinte al României…“ (adică repetentul în serie, cum zicea altcineva). „Nimic din aroganța și preaplinul și autosuficiența cu care eram obișuit atunci când aveam de-a face cu alți politicieni români.“ Mă lași?!

Aidi pa! Cu tot cu rețeaua ta!

Lista lui Hindler

Din răspunsurile de mai sus se poate contura o listă de autori bine primiţi de public. Ce mi-aş mai dori eu? Scott Lynch, Hal Duncan, Joe Abercrombie, John Scalzi, dar şi Harlan Ellison, Stephen Baxter, Ted Chiang sau antologiile tematice de la Tachyon (Slipstream, Rewired, Steampunk). Din cîte ştiu, o parte din „listele de dorinţe“ exprimate are şanse să apară în următorii ani pe piaţă. De unde se vede că editurile cam ştiu ce vrea publicul… Aşa să fie.

(Michael Haulică – „Literatura F&SF (III). Traducerile“, Observator cultural, nr.447, octombrie 2008)

Ce s-a întîmplat din 2008 pînă acum?

S-au întîmplat: Scott Lynch (RAO), Joe Abercrombie & Ted Chiang (Nemira), John Scalzi (Millennium Books), iar Hal Duncan a trecut pe lîngă Tritonic. Sau Tritonicul a trecut pe lîngă Hal Duncan.

Și s-au mai întîmplat: Vernor Vinge, Robin Hobb, Stephen Donaldson, Lucius Shepard, Cory Doctorow, George R.R. Martin (Nemira), Glen Cook, Kelley Eskridge (Millennium Books), Felix J. Palma (Trei), Gene Wolfe, Jack Williamson, Alfred Bester, Walter Jon Williams, Neal Stephenson (Leda), Carlos Ruiz Zafon, Maurice Dantec, Will Self (Polirom), Paul Hoffman, Andreas Eschbach (RAO), Robert J. Sawyer (Leda, Nemira), Robert Charles Wilson (Nemira, Trei) etc.

Ei, tot e ceva.

Să vină geamgiuuu’!

De pe Facebook:

PALMARESUL CONCURSULUI NAŢIONAL DE PROZĂ „MIHAIL SADOVEANU”, ediţia a III-a, IAŞI, noiembrie 2012
Juriul: George BĂLĂIŢĂ (preşedinte), Mircea Radu IACOBAN, prof. univ. dr. Constantin DRAM, conf. univ. dr. Antonio PATRAŞ, dr. Daniel CORBU (membrii), Liviu APETROAIE (secretar)

Broken Aero, Wallpaper by Gucalov Pavel

Să vină geamgiuuu’! Mi s-a spart geamuuu’!

Mă agit degeaba. E clar că e vorba despre membriumembrii, plural articulat mebriii.

Geam-parale

S-au mai strîns cîteva lucruri pe geam în ultima vreme și tre să mai fac curățenie pe desktop.

Ia să vedem.

Gerula, scriitorul.

Despre primul număr al Revistei de suspans. Pe un blog:

textul lui Radu Ilarion Ciobanu fiind prea complex şi prea bine scris pentru a-l putea încadra în această categorie

Dacă spun că asta a zis-o Alexandru Ioan Cuza, cineva se va supăra…

Adică e vorba despre Radu Ilarion Munteanu.

 

Prăjiturică muzicală

La Vocea României un candidat zice:

compun la grădi și vreau Moga

Dulcic.

 

La revistă, dar nu la Tănase

A apărut un nou număr al Gazetei SF, cu oarece greșeli de corectură. Dar nu asta-i buba, că nu știu dacă am văzut vreodată revistă online/tipărită fără greșeală. Problema e că erorile alea erau chiar pe prima pagină, în sumar. Și erau ciudate rău.

De ce am zis ERAU? Pentru că acum, cînd am pus linkul și m-am mai uitat o dată la ele, erau corectate. Cred că e prima dată cînd le semnalez niște erori și ele chiar se corectează (prompt!). Poate pentru că, de data asta, nu le-am mai scris pe mail, ci le-am semnalat în știrea din Galileo?

De ținut minte.

Dar mă bucur că fanzinul a apărut din nou, că merge mai departe, deși am impresia că se întîmplă chestii prin redacție… Am eu impresia. Prea e vizibilă absența redactorului-șef de vreo două numere încoace.

Cum ziceam, important e că revista merge mai departe.

Treaba asta cu fanzin/revistă mi se pare o gingășie. Sucevenii au atitudine de revistă și își spun fanzin, alții își spun revistă și se comportă ca niște fanziniști de provincie.

Și înainte să spun ce am de spus despre reviste, îmi amintesc că am întîlnit zilele trecute următorul comentariu, pe un blog:

Şi din nou revin cu o întrebare care mă obsedează de luni de zile: de ce acest blog nu este o revistă? Pentru că numai aspectul şi faptul că este editată de un singur om o deosebesc de o revistă SF. Şi poate numărul de cititori care este mult mai mare:)

Și-acuma spun chestiile alea despre reviste:

Măi nene! Bolgul e blog, iar revista e revistă. Faptul că pe un blog pot publica mai mulți, că se publică recenzii sau proză… asta nu-l face revistă. Nici măcar fanzin.

O revistă ar trebui să aibă, acum, în 2012, ISSN – care înseamnă că ea, revista, este înregistrată în catalogul publicațiilor din România.

O revistă ar trebui să aibă o periodicitate. Adică să fie săptămînală, lunară, trimestrială… Cazurile în care o revistă trimestrială apare de două ori în trei ani sau una lunară apare din 44 în 38 de zile n-au legătură cu periodicitatea, sînt dereglări de apariție. Dar periodicitatea se asumă, se anunță.

O revistă ar trebui să aibă niște rubrici, un sumar de care să se țină (pe cît posibil). Că mai apare o rubrică, două, că mai dispare alta… iarăși ține de mersul lucrurilor. De pisica 13 sau de lene.

O revistă are apariții numerotate. Așa se face că ne putem referi la materialele publicate în ea, zicem că am publicat în numărul cutare din anul cutare. Pînă și cotidienele (cînd naiba au băgat pluralul ăsta în DOOM și în DEX?) au aparițile numerotate.

Adică nu ne putem juca de-a revistele, chiar nu putem să declarăm blogurile reviste. Cine vrea să facă o revistă face o revistă, nu face un blog.

Iar povestea aia cu blogul e făcut de un singur om și poate de-aia nu i se spune revistă… Să fim noi sănătoși cîte reviste au fost făcute de un singur om (cu colaboratori, evident). Chiar și în sefeul românesc.

Iar faptul că blogul x are mai mulți cititori decît blogul y… iar e nerelevant. O revistă vîndută în 15.000 de exemplare nu e mai revistă decît aia din care se vînd doar 100. E doar mai vîndută.

Și, în tot ce-am spus pînă acum, n-am vorbit de calitate. Că pe la noi, prin țărișoara noastră, spunem că aia nu-i revistă, pentru că e proastă. Ba da, e revistă. Dar sînt reviste bune și reviste proaste. Așa cum sînt cărți bune și cărți proaste.

Așa că nici un blog nu  e revistă decît atunci cînd apropitarul vrea asta. Numai că atunci pune mîna și face o revistă, nu un blog.

Asta a fost/este o părere, nu o apreciere a calității unor bloguri, cu atît mai puțin a blogului de unde am extras comentariul, blog pe care-l apreciez foarte mult. Dar nu despre acel blog e vorba, de aceea nici nu pun vreun link la el. Discuția despre bloguri și reviste/fanzine rămîne generală.

 

Jurnalul.ro în doisprezece variante

În jurnalul.ro (22 octombrie 2012): LITTLE BLACK DRESS – reinventată de Mirela Stelea în doisprezece variante seducătoare.

Doisprezece variante???

Dar unde învață jurnaliștii de la jurnalul.ro limba română? Sau n-o învață?

Probabil că pentru unii ca ei vrea la ministressa lui dottore să înființeze bacalaureatul profesional.

%d blogeri au apreciat: