A apărut Știință & Tehnică nr.54 (martie 2016).

Pe 3 pagini se lăfăie un interviu cu mine, realizat de Horia Nicola Ursu. Lipsesc ultimele 3 întrebări/răspunsuri, dar zice la revistă că interviul poate fi citit integral pe site-ul revistei.

Să sperăm că o să pună șiinterviul pe site, deocamdată nu e.

O întrebare:

Care-i treaba cu genurile minore: F&SF, literatura pentru copii şi tineret, literatura noir şi poliţistă, poveştile de dragoste? Există cu adevărat delimitări de gen în literatura noastră?

 

Te referi la literatura română? Există în măsura în care există în orice literatură. Sînt scriitori care toată viața scriu un singur fel de literatură, pe care critica a categorisit-o ca fiind SF, fantasy, horror, mistery, thriller… și nu numai. Că mai avem roman de dragoste, roman istoric etc. Nefericirea e că, plecînd de la tema abordată și recuzită, se consideră că unele categorii sînt „mai superioareˮ decît altele. Pînă la urmă se pare că, dacă nu putem spune despre o carte că e SF, sau de dragoste, sau polițistă, zicem că e literatură înaltă. Și de-abia dup-aia discutăm cîte de înaltă sau de joasă e înălțimea aia. Pot fi cărți SF, fantasy sau polițiste excelente, pentru că scriitura este una care atinge excelența. Și îmi amintesc acum (fals, am tot timpul în cap cartea asta) de Un fel de basm al lui Graham Joyce, o carte superbă, o poveste minunată și minunat scrisă, încadrată la fantasy, pentru că e cu zîne, spiriduși sau ce-or fi ăia. Toată snobilimea într-ale literaturii va sări peste ea pentru că „noi nu citim sefeuriˮ. Să fie sănătoși! Habar n-au ce pierd. Cînd au citit Numele trandafirului nu s-au gîndit că e un roman polițist. Cînd au citit Solaris nu s-au gîndit că e un roman de dragoste. Cînd au citit Povestea slujitoarei sau 1984 nu s-au gîndit că sînt romane SF. Pînă la urmă știm – și toată lumea știe – că există doar cărți bune sau proaste. Iar calificativul ăsta îl dau numai cei care citesc.

Alex Lamba mi-a luat un interviu pentru Gazeta SF.

Zic undeva:

Cred că un editor trebuie să aibă gust, fără îndoială. Trebui să aia și ailaltă de asemeni. Dar trebuie, în primul rînd, să aibă fler, trebuie să simtă în aer mirosul geniului sau măcar al supervalorii. Trebuie să simtă scriitorul pe poziție viitoare, cum zic ăștia la fotbal. Trebuie să aibă simțul ăla care-l face să ia dintr-un teanc de povestiri una și să spună da, asta e minunea!

Interviul integral aici.

Un interviu în care vorbesc despre Editura Paladin și cărțile care vor apărea acolo a fost publicat ieri pe blogul FanSF.

Îi mulțumesc lui Nicu Voicu pentru asta.

Reproduc aici finalul:

Voicunike- Un mic discurs în încheiere pentru sf&f-ul românesc.

Michael Haulica- Discurs e cam mult și chiar nu sînt pregătit. Dar cred cu tărie în sefeul românesc (SF, fantasy și toate subgenurile, ca să nu mai despicăm firul în patru), cred în scriitorii români de gen, în cei vechi și în cei noi deopotrivă, cred că oricîte reviste și oricîte edituri am avea niciodată nu vor fi prea multe și, mai ales, cred că e loc sub soare pentru toți, că nimeni nu ia locul nimănui, nimeni nu devine mai frumos, mai deștept și mai talentat dacă pune umărul la prăbușirea altuia sau dacă se face că nu-l vede, cred că sîntem niște fraieri orgolioși că ne certăm toată ziua și nu avem răbdare să-l ascultăm și pe celălalt, iar cînd cineva ne contrazice, în loc să vedem dacă nu cumva are dreptate, ne grăbim să-i dăm în cap și să-l considerăm dușman al poporului, cred că ceea ce face fiecare se adună cu ceea ce fac ceilalți și numai așa, dar NUMAI AȘA, vom putea fi cîndva o “literatură“ și nu doar niște indivizi care încearcă marea cu degetul, cred că traducerile ne fac să fim cetățeni ai lumii, să trăim în interiorul literaturii mondiale, ne ajută să nu fim ridicoli cînd propunem una sau alta publicului și că traducerile întotdeauna au contribuit la creșterea valorii operelor autohtone (și niciodată nu le vom mulțumi îndeajuns traducătorilor), cred că se poate trăi din scris în România, o spun și o repet de ani de zile și încă nu m-a contrazis nimeni cu argumente, nu mi-a arătat nimeni pe cineva care a vîndut 30.000 de cărți într-un an și n-a avut ce mînca (nici în America nu se fac bani cu 200 de exemplare vîndute), cred că niciodată n-a fost mai ușor să te afirmi ca scriitor decît azi, cînd există 8 (OPT!) reviste care publică proză F&SF (sper să le fi numărat bine!), cred că dacă ai un text bun nu se poate să nu existe o revistă care să-l aprecieze și să-l publice, cred că ne apropiem de vremea în care vom avea reviste care plătesc autorii, iar autorii vor ști să aleagă revistele spre care să se îndrepte, etapă cu etapă, cred că anul ăsta au apărut cîteva cărți românești foarte bune și nu mă împiedică nimic să cred că la anul poate vor mai apărea și altele și… și… Despre lucrurile urîte nu vorbim, da? Important e ce facem bine, ce construim, ce oferim celorlalți.

Există și un concurs, cu doi cîștigători, care vor primi, fiecare, romanul O piatră pe cer, de Isaac Asimov, în traducerea lui Horia Nicola Ursu (Paladin, 2012), și unul dintre volumele mele.

A apărut azi interviul pe care l-am dat Ioanei Epure de la Bookaholic: Scriitorul român nu știe să fie scriitor (titlul l-a ales Ioana).

Un interviu cu mine, luat de Lucian Vasile Szabo, a apărut în Helion nr.9 (februarie 2011) cu titlul „Nu pot vedea în viitor decît cu imaginaţia“.

Din sumarul revistei: proză de Cristian-Mihail Teodorescu, articole de Cornel Robu, Mircea Opriță, Cornel Secu, Lucian Vasile Szabo, Dacian Străin, Ciprian Baciu.

O precizare totuși: numele meu este Haulică. Michael Haulică. (Adică un a și un ă. Nu doi de ă)

Pe descopera.ro a fost postat un interviu cu Mircea Opriță și cu mine, pe tema extratereștrilor.

Interviul este un episod din serialul Descoperă extratereștrii dintre noi.

Stelian Ţurlea mi-a luat un interviu care a apărut azi în Ziarul de duminică: „Literatura SF e la fel de serioasa ca oricare alta”.

Dacă citiţi interviul daţi click pe poza aceea ca să vedeţi şi alte poze care ilustrează textul.