Walking Dead
Să te emoționezi la un film cu zombi? Hm…
Cu o lună în urmă eram convins că nici măcar n-o să văd vreodată așa ceva. Ceea ce însemană că, de fapt, nici eu nu eram mai breaz decît ăia care spun că nu citesc romane SF pentru că sînt proaste. Bineînțeles, fără să fi citit vreodată unul. Deși… cine spune unde e limita pînă la care să încercăm? Cine ne spune cîte romane trebuie să citești ca să faci din asta o pasiune, un mod de viață? Și dacă nu-ți place primul roman de Dostoievski pe care pui mîna? Ce faci? Le arunci pe toate celelalte?
Și dacă nu-ți place primul roman sud-american pe care-l citești? Renunți la toate celelalte?
Îmi pare tare bine acum că am ascultat ce mi s-a spus cînd mi s-a spus hai, acceptă convenția, treci de lucrurile ALEA… și descoperă povestea, descoperă personajele…
Dacă n-o făceam, aș fi ratat o poveste grozavă, niște personaje care evoluează cum rar am văzut, aș fi ratat multe întrebări pe care nu mi le-am pus vreodată și pe care nu mi le-aș fi pus. Nici mie, nici personajelor mele. Nu mai zic că după unele răspunsuri încă mai umblu.
Una dintre întrebările pe care mi le tot pun de cînd am început să văd serialul e asta: s-ar fi putut spune lucrurile astea și altfel? În alte circumstanțe? Cu altă recuzită?
Și mi-e că ajung la povestea aia cu sefeul: despre un roman SF bun se zice că dacă scoți rachetele/roboții/etc. din el și rămîne tot un roman bun, atunci chiar e un roman bun. Dar la fel se zice și că dacă e valabil și fără rachete/roboții/etc., de ce le-ai mai pus în roman?
Treaba cu sefeul e că problemele alea nu există decît în lumile alea. Pentru că sefeul explorează și explorează nu numai planete, ci și sufletul și mintea omului. Omului.
Și asta e valabilă și pentru fantasy, și pentru, poftim, poveștile cu zombi.
Sînt foarte împăcat cu mine că văd serialul ăsta, că în fiecare zi văd măcar un episod, că am ajuns să empatizez cu personajele – chiar și atunci cînd derapează de la legile noastre de azi și de lm orala noastră de azi, în încercarea de a-și păstra umanitatea (măcar 80%? 75%?).
Seriale, cărți, turnee
Aseară am terminat de văzut sezonul 1 din Marcella, serialul despre care se spune că e un nordic noir britanic. M-am lămurit că așa e, apoi am fost mai atent la generic și ce să vezi?! scenariul e scris de Hans Rosenfeldt și chiar e o poveste din cele cu care ne-au obișnuit autorii scandinavi.
Serialul are cîteva lucruri lăsate de izbeliște, unele puse cu mîna. Dar are tot ce trebuie ca să te facă să mergi din episod în episod: o poveste sumbră, personaje cu o colecție de schelete în dulap, îl mai are și pe Jamie Bamber (pentru fanii Galactica)… Sînt tare curios ce-or mai face în sezonul 2 (ar trebui să apară anul ăsta), pentru că sînt niște fire care nu mai pot fi întinse prea tare fără să se rupă.
(Hans Rosenfeldt este creatorul serialului Bron/Broen/The Bridge. Împreună cu Michael Hjorth semnează Hjorth Rosenfeldt și au publicat seria Sebastian Bergman – din care la noi a apărut un volum, Bărbatul care nu era ucigaș, la Trei).
*
Azi am început o chestie a cărei premisă pare intersantă: o tanti medic, care în timpul liber eutanasiază (adică omoară – dacă e pe incriminatelea): Mary Kills People. Bie, te prinzi că se va întmpla aia, că ăla se va dovedi a fi… dar ăsta e rolul primului episod: să te facă curios să vezi mai departe.
*
Pe FB, despre nominalizările pentru Eurocon: Alexandru Lamba Măi, long story short: Dacă n-o făcea Cătălin, „se” uita și nu „se” mai trimitea deloc. Dacă mă întrebi pe mine, nu rezonez cu toate nominalizările. Dar tot consider că e mai bine să avem nominalizări decât să nu avem. Asta e situația actuală. Când vom avea o procedură de desemnare, atunci va fi altă treabă. Dar nu avem…
Zic eu aici: Și nici n-o să avem. Că ăia care vorbesc sînt lăsați să vorbească în pustiu, iar ăia care nu vorbesc o fac din calcule meschine (să nu deranjeze pe nimeni, să nu fie luați la ochi, să nu fie și ei tratați ca scandalagii etc.), sperînd să rezolve ceilalți problemele. Dragilor, nu există CEILALȚI. Dacă noi facem, vom avea. Dacă noi nu facem, nu vom avea. Adică voi, că pe mine m-ați pierdut pe drum. Vă salut și vă urez succes în continuare. Horia, zău că asta e ultima mea intervenție în vreo discuție despre sefeul românesc. E un capitol pe care azi, 10 mai 2017, l-am încheiat.
*
Sîmbătă 20 mai, în vizită pe meleagurile natale, aș putea spune, fără să greșesc prea mult (aproape 100 km). Echipa tritonică: Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu și io. Noutatea cu care voi merge la întîlnirea cu craiovenii: antologia Argos Trei.
*
Am citit un interviu cu Oliviu Crâznic:
Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?
Cred că scriitura mea are câteva elemente aparte, destul de rar întâlnite la alți scriitori.
De pildă, îmbină constant clasicul cu modernul, păstrând ceea ce era bun la clasici (aproape totul, adică) și preluând ceea ce au adus nou modernii (atunci când acest „novum” merită preluat). Astfel, rezultă o operă ornată stilistic și profundă (clasică), totodată dinamică și îndrăzneață (modernă).
*
Mihai Adăscăliței este din nou in bussiness. Vechiul blog, Dark Wolf’s Fantasy Reviews, revine într-o nouă formă: Dark Wolf’s Paraphernalia.
Cea mai nouă însemnare: despre Year’s Best Weird Fiction vol.4, editat de Helen Marshall & Michael Kelly.
*
Marian Coman e în turneu de promovare a volumului doi din seria Haiganu. Pe blogul lui este afișat programul – prima oprire, de azi încolo, marți, la Craiova – și impresii de la lansările de pînă acum.
*
Antologia care trebuia să apară în Spania și care cuprindea și o povestire a mea nu mai apare. Nu se știe de ce, editorul a scos-o din plan. Nu-i bai! Se lucrează la alta,tot în spaniolă. Spaniola ar fi a zecea limbă în care sînt tradus. Adică publicat, că de tradus s-au tradus pînă acum două povestiri din cîte știu.
Să așteptăm 2018. Din cîte se pun la cale… măcar o antologie cu un text de-al meu va apărea pe undeva prin lume. Amănunte, dezvăliri, proteste cînd voi semna contracte.
*
Am dat o căutare pe fantasticfiction.co.uk să văd cîte cărți mystery & thriller vor apărea în următoarele trei luni. Apoi și cîte cărți SF&F&H. Din totalul de 2983… Iată:
și
Män som hatar kvinnor
„Män som hatar kvinnor” (2009), văzut azi. Ca să-mi fac și pofat asta! Că de-aia sînt prieteni pe lume, să afle că-ți dorești ceva și să-ți și pună la poștă! Și-am mai avut încă o ofertă pentru toate cele 3 filme.
Diferențe între Rooney Mara și Noomi Rapace? O prefer pe Rooney Mara. Deși suedezii, în versiunea lor, parcă au pus mai mult din personajul romanului în film. Kalle Blomkvist, ca personaj, la fel de șters, din păcate! Și Mikael, și Lisbeth sînt personaje foarte mișto, lui Larsson chiar i-au ieșit. Cu multă carne pe ele. Scenariștii i-au cam lăsat în scheletul gol.
Mă mir că nici suedezii (ei nici atît! măcar englezii au dat un indiciu) nu au băgat în seamă trioul Mikael Blomkvist – Erika Berger – Greger Beckman. Mi se pare important în toată povestea. Relațiile dintre cei trei. Pentru că le influențează comportamentul.
Și au avut chiar mai puțin Stockholm decît englezii. Mă gîndeam că mai văd străzi, clădiri… Prea puține! Mă așteptam la mult mai mult. Oricum, am văzut locuri prin care am fost, străzi despre care știu de unde vin și încotro se duc…
Cele două versiuni au avut fiecare ceva în plus și ceva în minus una față de cealaltă. O prefer pe cea suedeză, măcar pentru că e vorbită în suedeză. Totuși. Și că mai sînt încă două filme de văzut.
Așa că mîine… „Flickan som lekte med elden”.
Comentarii recente: