Arhive categorie: Dilemateca

O carte de Liviu Radu

În acest weekend, 15-16 septembrie, se desfășoară, la Biblioteca Națională, SCI+FI FEST, un festival al științei și al literaturii SF, organizat de revista Știință&Tehnică. Este a treia ediție.

Între cele cîteva edituri prezente la eveniment, se găsește și Editura Vremea, cu cele două volume publicate în vara asta în noua colecție ICAR.

Despre cartea lui Liviu Radu, aflată la a doua ediție, am scris în Dilemateca, nr. 69/2011, cu ocazia apariției primei ediții (Eagle Publishing House, 2011, Colecția Eagle MassMasters, ediție electronică). Și am scris așa:

 

A patra secretară

Istoriile alternative (ucroniile) au un loc bine definit în literatura de gen pe care o numim SF, deși mulți recunosc în SF doar povești cu nave cosmice și roboți, Star Trek, Star Wars, Battlestar Galactica și alte „povești pentru copii“, care numai pentru copii nu sînt. Dar propaganda sprijinită pe dezinteres face cît un curs de socialism științific…

Lviu Radu este scriitorul român cel mai puternic atras de ucronie, pe lîngă zeci și zeci de povestiri la temă el trecîndu-și în CV chiar volume cum sînt Constanța 1919 (ProLogos, 2000) sau Modificatorii (Millennium Books, 2010).

Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade (Eagle, 2011) reprezintă o revenire a lui Liviu Radu la tema lui predilectă. Doamnele din titlul romanului sînt Lena, Hilde și Greta, iar acei „bărbați foarte cumsecade“ care le-au fost șefi sînt Adolf Hitler, Rudolf Hess și Josef Mengele. Asta într-o epocă în care Adolf Hitler a ajuns președintele Partidului Comunist German și este, cel puțin într-o primă fază, aliatul lui Stalin, cu care a pus la punct un plan de cucerire a Europei și răspîndire a comunismului pe tot continentul.

Liviu Radu lucrează cu planul la vedere, imaginînd un chestionar alcătuit din unsprezece întrebări la care celor trei femei li se cere să răspundă. Iar răspunsurile lor se împletesc, capitol după capitol, întrebare după întrebare, evocînd începuturile carierelor lor (copilăria, școala), sfîrșitul, puncte de răscruce în istoria alternativă a Republicii Democrate Federale Germania, explicații (imaginate) pentru gesturi sau fapte (reale), portrete ale celor trei șefi (chiar patru, pentru că Greta, înainte de Mengele l-a mai avut șef pe Ernst Thälmann, din cauza căruia a ajuns în lagărul de la Auschwitz, unde a stat pînă la sfîrșitul războiului, în 1954 – e ucronie, da?). Departe de a fi niște declarații seci, limitate strict la întrebări, cele trei personaje își relevă viețile de supraviețuitoare ale acelor vremuri.

Iar tu, cititorul, te surprinzi afundat în roman, dai pagină după pagină ca și cînd ai citi un thriller, trecînd de la povestea Gretei și aventura ei la Auschwitz (incluzînd aici și o cerere în căsătorie) la povestea care a dus-o pe Lena în apropierea familiei Urdăreșteanu, cu parfumul ei interbelic (tare bine i-ar sta lui Liviu Radu să scrie un roman cu acțiunea în acea perioadă, îmbinînd personaje fictive cu personaje reale din istoria României!) sau la povestea salutului roman și cum a ajuns el să fie preluat de Hitler, la transformarea funcției (umile) de secretar general a lui Stalin în funcția de șef al partidului, la parada de 1 Mai 1954 cînd au fost uciși în tribună Himmler, Heydrich, Canaris, Goebbels, la atacul american cu bomba atomică asupra Stalingradului…

Întrebare: oferă Chestionarul… răspunsuri și la întrebările privind comunismul românesc? Citiți și veți afla. Nu e nevoie să fiți de acord cu autorul tot timpul. Dar – că vreți sau nu vreți – veți trece printr-o mare de întrebări, veți căuta să răspundeți la ele. Într-un fel, cititorul devine a patra secretară, și cele trei destine vor fi însoțite, în paralel, de un al patrulea, pe care nu Liviu Radu îl va scrie, pentru care nu Liviu Radu va nota răspunsurile, ci, evocîndu-și viața sub comunism, însuși cititorul…

Cartea lui Liviu Radu se găsește la o singură librărie online și doar în formate electronice, pentru e-readere. Este calificată în finala concursului de roman SF organizat de Eagle Publishing House și Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, al cărui cîștigător va fi anunțat cît de curînd.

Am citit-o de-abia în aceste zile, deși o am (un exemplar tipărit!) din noiembrie. Și am aflat: o carte de Liviu Radu nu se citește oricum, oricînd. Ea se citește imediat ce ai pus mîna pe ea. Altfel vei regreta întîrzierea.

Reclame

Dilemateca nr.83 (aprilie 2013)

DILEMATECA83-raybradbury-fahrenheit451-800hA apărut numărul 83 al revistei Dilemateca.

Articolul meu este despre Fahrenheit 451, de Ray Bradbury (Paladin, 2013, traducere de Petre Solomon, ilustrația copertei de Jon Hunt).

Citat:

Cititorul de azi al romanului lui Bradbury are parte de o altă lectură, mult mai bogată, mult mai apropiată decît i-o oferă o carte așa-zisă “de anticipație”. Cititorul de azi recunoaște societatea dominată de programele tv, în care jumătate din viață este petrecută în fața televizoarelor, interacționînd cu progamele, acestea substituind orice altă comunicare. Cititorul de azi mai recunoaște alegații gen “cărțile nu spun nimic. Nimic în care să crezi sau din care să poți scoate o învățătură pentru alții. Toate vorbesc despre niște oameni inexistenți, odrasle ale imaginației”, ale unei lumi din ce în ce mai înstrăinate, ale unor indivizi care și-au pierdut identitatea.

Și încă ceva, ce, poate, luat de valul anticipației, cititorul tinde să nu bage în seamă, dar asupra căruia ar trebui să i se atragă atenția: Ray Bardbury este un scriitor extraodinar în primul rînd, Ray Bradbury este unul dintre marii scriitori ai omenirii, care ar trebui studiat în toate școlile din lume pentru că acolo, la vîrful literaturii, nu mai există granițe între SF și mainstream.

 

 

Dilemateca nr. 82 (martie 2013)

Danut Ungureanu - Marilyn Monroe800wÎn numărul pe martie al revistei Dilemateca am scris despre volumul de povestiri Marilyn Monroe pe o curbă închisă, de Dănuț Ungureanu (Tritonic, 2012, ediția a 2-a).

Titlul articolului: Servus, poveste, aidi pa!

Citat:

Pînă la urmă ce vrea cititorul cînd citește o carte? O poveste. E prea mult? Teoretic nu. Și asta și obține în general, povești mai mult sau mai puțin reușite, asta cînd autorul român (vorba cuiva) se abține să fie genial și nu ține cu tot dinadinsul să iasă el în față, ci renunță la asta în favoarea poveștii. Dănuț Ungureanu are condei, are talent, știe cu vorbele, cu dialogurile, cu metaforele, cu alegoriile și parabolele, dar… Dar nu se poate abține din a fi genial. Și servus, poveste, aidi pa!

Dănuț Ungureanu este unul dintre cei mai apreciați autori români de F&SF. Dar eu încă îl aștept să-mi spună niște povești pe care să le pot citi pînă la capăt.

Dilemateca nr.81 (februarie 2013)

Sebastian A Corn - Skipper de interzonaA apărut noul număr al revistei Dilemateca.

Articolul meu se cheamă Tristan și Melody și este despre romanul Skipper de interzonă, de Sebastian A. Corn (Millennium Books, 2012).

Fragment:

Skipper de interzonă este un cyberpunk à la Sebastian A. Corn, cu cyberul lui de doctor, simțit, născut, izvorît din el, din amintirile și visele lui de chirurg toracic și nu apărut peste noapte pe masa de lucru a unui geek, cu punkul lui de doctor respectabil, luptător pentru cauza medicilor și a medicinei, cu punkul lui apărut din benzile desenate franțuzești și din poveștile lui Gibson și din acordurile lui Jimmy Hendrix sau Joe Satriani sau Frank Zappa, cu tot bagajul lui sefisto-postmodernisto-mainstreamisto-nu-mai-știu-cum al singurului sefist prezent în Postmodernismul românesc al lui Cărtărescu, al singurului sefist la fel de acasă la Nemira sau la Millennium Books ca la Cartea Românească (ei, asta era înainte de apariția humanitasului Adrian Buzdugan), cu subiectele lui răsărite din privirea realității cu microscopul mai mult decît din inventarea de idei, concepte, anticipații și gadgeturi SF, deși puțini sînt autorii români de SF al căror bazar de mărunțișuri să farmece cititorul precum al lui Corn, dar Corn pare a desena minuni ale tehnicii pînă și cînd vorbete despre chirurgie, așa cum o face într-unul dintre cele mai ciudate și, totuși, mai rupte din realitate romane care s-au scris la noi ( tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine, Nemira, 1998), cu toate astea vine Sebastian A. Corn în tentativa lui de a ne subjuga din nou stilului(…)

Dilemateca nr. 80 (ianuarie 2013)

D80-Adrian Buzdugan - Citadela de fier800hA apărut noul număr al Dilematecii, cel pe ianuarie.

Cartea despre care scriu este Citadela de fier (Tracus Arte, 2012), de Adrian Buzdugan, care la a doua lectură e și mai interesantă decît la prima.

E o carte care trebuie citită încet, fără grabă, cuvînt cu cuvînt, cu atenție la tot și la toate, vorba poetului, să nu scapi vreun sens, vreun înțeles, vreo trimitere, vreo aluzie.

Cu Citadela de fier Adrian Buzdugan lovește din nou și se așază temeinic acolo, la granița dintre mainstream și literatura de gen (SF – sau speculativă, ca să nu oripilăm firile sensibile) punînd umărul la construcția unei noi țări, care-și va clama independența cît de curînd.

Tot în acest număr al Dilematecii, am răspuns la ancheta lui Marius Chivu: Ce defecte/vicii incorigibile aveți?

Am început așa:

O să încerc să dau un răspuns care să nu mă facă mai frumos, mai deștept, mai talentat, mai intransigent, mai principial în ochii cititorilor. Să enumerăm, așadar:

și am terminat așa:

Au fost trei defecte și cred că e suficient, că dup-aia nu mă mai ia nimeni în serios.

Restul… în revista Dilemateca nr. 80 (ianuarie 2013), care a apărut joi, 31.01.2013, împreună cu Dilema Veche.

Dilemateca nr. 79, decembrie 2012

A apărut numărul pe decembrie al revistei Dilemateca.
Textul meu se cheamă “Al doilea Truță” și este, evident, despre cel de-al doilea volum de povestiri al lui Marian Truță, A doua venire (Nemira, 2012).
Fragment:

Marian Truta - A doua venire450wA doua venire” este prima dintre ele. Nu sînt un fan al poveștilor despre bosonul Higgs, îmi pare că-s toate forțate, atunci cînd nu sînt doar niște glume… Povestea lui Truță nu face nici ea gaură în cer (deși despre o gaură în cer e vorba!), dar cititorul rămîne măcar cu mizanscena. Un București contemporan, dar plasat în timp în perioada premergătoare zborurilor spre lună, un fel de cozonac cu istorie, în care istoria s-a răsucit precum pudra de cacao în miezul cozonacului. Un București religios, cu Catedrala Mîntuirii Neamului, cu altare mobile prin parcuri, dar și cu Templul lui Iștar, de pe Armenească, cu preotesele-curve. Un București care-și numără bogățiile în taleri, un București capitală a Regatului României etc. Totul arată bine. Chiar și personajele promit… Numai că povestea e sub ceea ce scrie Marian Truță de obicei și sper ca asta să fie o boală sezonieră, care să-i treacă repede. Tot aici se cade să vorbim despre (destul de) multele pasaje cu explicații cum s-a ajuns la situația x, cum a evoluat istoria etc., lucruri care, într-o povestire, ar trebui expuse altfel. Pentru că show, don’t tell este valabil pînă și în proza românească

Dilemateca nr.78, noiembrie 2012

Bogdan Teodorescu-Dacic Parc450wA apărut săptămîna trecută (cînd o mai fi trecut și asta?) numărul 78, pe noiembrie, al revistei Dilemateca.

Am scris despre Dacic Parc, de Bogdan Teodorescu și, pentru prima dată, cronica mea n-a mai apărut sub sigla SF, ci sub Literatură, ca toate celelalte recenzii.

Am scris eu și despre Ray Bradbury și tot la SF a apărut cronica… În fine.

Din articol:

Tot romanul lui Bogdan Teodorescu este despre putere și despre cei care se joacă cu ea. Este vorba despre un viitor al României, unul dintre viitorurile posibile, unul care să răspundă la întrebarea Ce-ar fi dacă? – pe care și-o mai pun scriitorii, îndeosebi cei care scriu SF, dar întrebarea este la fel de provocatoare și pentru ceilalți, indiferent dacă romanul rezultat va avea parte de eticheta SF sau nu. Și tot ca în cărțile multor scriitori de SF, în romanul lui Bogdan Teodorescu este voba despre România de azi, despre personaje mai mult sau mai puțin recognoscibile, deși treaba asta chiar n-are nici o importanță, dacă vrem să auzim semnalul de alarmă îl auzim, dacă nu, nu.

Dilemateca nr.76. Despre Ana-Veronica Mircea

În Dilemateca nr.76 (septembrie 2012) am scris despre volumul de povestiri Floarea de loldilal, de Ana-Veronica Mircea (Nemira, 2012).

Altele: Luminița Corneanu despre Drood,de Dan Simmons (Nemira, 2012, trad. Mircea Pricăjan). Un interviu cu RaduVancu. O anchetă de Marius Chivu despre cel mai ciudat fel de mîncare. Tot Marius Chivu recomandă volumul Furnica electrică, de Philip K. Dick (Nemira 2012, trad.Ion Doru Brana). Un interviu cu Feix J. Palma. Un fragment de roman în avanpremieră: Hotel Universal, de Simona Sora.

Dilemateca nr. 75, august 2012

Blogul editurii Trei scrie despre articolul meu din Dilemateca despre antologia lui Kevin J. Anderson, Nebula 2011.

Eu am uitat de asta, așa cum am uitat de multe. Sau nu mi-am făcut timp pentru ele.

Și totuși am fost foarte, foarte ocupat în ultima vreme. Vom vedea mai încolo cu ce.

Deci: în ultima Dilematecă am scris despre Nebula 2011, antologie de Kevin J. Anderson, apărută la Editura Trei, în colecția Epsilon, coordonată de Mihai-Dan Pavelescu.

S-a încins lupta pe piața editorială SF&F.

Dilemateca nr.73, iunie 2012

A apărut numărul 73, iunie 2012, al revistei Dilemateca.

Articolul meu, Amintirile unei fete cuminți, cam naive și fără noroc, este despre volumul New Beijing, de Camelia Pantazi Tudor (Editura Virtuală, 2012).

Începutul:

Roman modular, incursiune în civilizația chineză, final într-o colonie lunară, autoarea la a doua carte, prima fiind despre literații din perioada dinastiei Tang, lansare la Bookfest, la standul unei edituri specializate în SF, cu o prezentare entuziastă a lui Mihail Grămescu – totul pregătea cititorul pentru o lectură măcar interesantă…

Numai că, deschizînd cartea și începînd lectura, m-am trezit în plină olimpiadă școlară în care fetele visătoare, cu imaginație și cu oarece abilități de a povesti în cuvinte și expresii străine colegilor lor care bat mingea în pauze, își povestesc avatarurile iubirilor neîmpărtășite și își transformă visele în proză fantastică de jurnal.

%d blogeri au apreciat asta: