Arhive categorie: clasamente

Gala Tritonic Bestseller 2016

gtb2017

Grupul editorial Tritonic vă invită la Gala Tritonic Bestseller 2016. Evenimentul se va desfășura sâmbătă 4 februarie 2017, începând cu ora 11.00 la 4+Social Cafee, în Strada Mendeleev nr. 37.

tritonicStimați prieteni,
Pentru că vrem să ne onorăm autorii vom încerca să organizăm, începând din acest an, o Gală a celor mai vândute cărți Tritonic din anul precedent.

Pentru anul 2016 au participat, în competiție, 10 colecții și la fiecare dintre ele am selectat cele mai vândute trei cărți. A existat un singur criteriu: numărul de exemplare vândute în 2016. La competiție au participat colecțiile care au cel puțin 3 ani de la inaugurare și măcar 5 titluri apărute în acești ani. Nu a contat data apariției volumelor respective, pentru că veți constata că în top sunt și volume apărute în 2015 sau chiar cu o primă ediție în 2008.

Sperăm că ideea noastră, de a aduce în același spațiu atât autorii de carte academică, cât și pe cei din zona ficțiunii, va fi de bun augur pentru toată lumea.

Cei care ni se vor alătura sâmbătă, 4 februarie 2017, la ora 11.00, vor putea cunoaște profesori de comunicare sau de sociologie, istorici și specialiști în geopolitică, dar și autori de romane polițiste, SF & Fantasy și, nu în ultimul rând, romane de dragoste.

Vom sta de vorbă, vom face fotografii cu trofeele și autorii premiați, vom scrie autografe (sperăm cât mai multe!) și vom bea cafele (cine dorește!).

Vom fi împreună pentru măcar 100 de minute.

Echipa Tritonic vă așteaptă cu drag.

(Și cu un pic de noroc… vom lansa și una-două cărți noi…)

Așadar, nominalizările sunt următoarele:

Colecția SF & Fantasy (& Horror)
– Vraciul de pe norul inferior / Lucian Dragoș Bogdan
– Sub steaua infraroșie / Alexandru Lamba
– Stăpânul castelului / Teodora Matei

Colecția Mystery & thriller
– Blestemul manuscrisului / Bogdan Hrib și Răzvan Dolea
– Cumsecade / Petru Berteanu
– Vânătorii de capete / Lucian Dragoș Bogdan

Colecția CAȘMIR (cartea de dragoste)
– 9 ½ Elegii / Michael Haulică
– Uneori când visez / Lucian Dragoș Bogdan
– Seducția apei / Monica Ramirez

Colecția SMART Books (management & marketing)
– Social media sunt dinamită / Laurence O’Brian
– Felicitări, ai fost promovat manager / Florina Pânzaru
– Ghid esențial de promovare / Alexandra Zbuchea, Florina Pînzaru, Cristina Galalaie, Andreea Mitan

Colecția Comunicare media
– Mareea neagră / Dumitru Borțun
– Autor de unul singur / Dănuț Ungureanu
– Teatrul ca joc și metodă de formare / Ana-Maria Moldovan

Colecția Sociologie
– Sociologia luxului / Marian Petcu
– Cultura motocicletelor / Gabriel Jderu
– Sociologia alimentației / Angelica Marinescu

Colecția Studii de securitate
– Jocurile schimbărilor climatice / Mihaela Răileanu
– Strategiile de securitate în spațiul euroatlantic / Marian Zulean coordonator
– India și hegemonia regională / Silviu Petre

Colecția ISTORIE
– Oameni și chestiuni de acum un secol / Ion Bulei
– Comunitatea dispărută. Germanii din România între anii 1945 și 1967 / Laura Gheorghiu
– O lucrare de acum un secol despre Basarabia / Ange Bally

Colecția LIT (literatură sau serii de autor)
– Camera obscură / Anamaria Ionescu
– Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia / Dănuț Ungureanu
– Dumnezeul din paharul de votcă / Ioan Barb

Vom oferi și trofeul Cea mai vândută carte a anului.
Dar nu e bine să anunțăm toate surprizele. Pe curând.

Cu prietenie și considerațiune,

Bogdan Hrib
Consilier editorial Tritonic

TRANSFER, locul 3 la coperte

Horia Nicola Ursu a publicat concluziile anchetei despre copertele cărților F&SF apărute în 2012.

Este pe Galileo Online, aici.

Coperta cărții mele a ieșit pe locul 3 în topul celor mai bune coperte. Ce să zic?! Mulțumesc, Vlad-Mihai Botta.

Michael Haulica - Transfer850h

Top coperte F&SF pe 2012

Am răspuns și eu la chemarea lui Horia Nicola Ursu pe Galileo Online și mi-am exprimat preferințele în materie de coperte pentru cărțile F&SF apărute la noi în 2012.

top-coperte-2012

Au mai răspuns: Marian Mirescu, Alex Voicescu, Valentin Derevlean, Radu Romaniuc, Bogdan Hrib, Tudor Ciocârlie, Vlad-Mihai BottaFlorin Cristian (Schizoid).

 

 

TOR.COM – cele mai bune romane ale deceniului

Nu mai reiau lista, am pus-o pe Galileo Online.

E lista cu primele 50 de romane așa cum a rezultat ea în urma sondajului făcut de Tor.com.

Pe locul întîi: Războiul bătrînilor, de John Scalzi, publicat la noi de Millennium Books, în 2010 (da, a fost o ediție restrînsă, de semnal, ARC, nu știu cum să-i zic, în urmă cu vreo doi ani).

Din primele 25 de romane din listă au fost publicate la noi 11. Din cele 50, s-au publicat 23.

Pe edituri:

Tritonic 4/9
Nemira 4/8
Egmont 1/4
Millennium Books 1/1
RAO 1/1

Dacă ne referim doar la primele 10, situația e așa: 2 – Tritonic, cîte una Millennium Books, Nemira, RAO.

Deci oricum am da-o, tot (cam) jumate avem publicate.

Iată lista primelor 10:

1. Old Man’s War, de John Scalzi – 295 voturi (Războiul bătrînilor, Millennium Books, 2010)
2. American Gods, de Neil Gaiman – 270 voturi (Zei americani, Tritonic, 2006)
3. The Name of the Wind, de Patrick Rothfuss – 231 voturi
4. Blindsight, de Peter Watts – 221 voturi
5. Kushiel’s Dart, de Jacqueline Carey – 194 voturi
6. A Storm of Swords, de George R.R. Martin – 179 voturi (Iureșul săbiilor, Nemira, 2009)
7. Jonathan Strange & Mr Norrell, de Susanna Clarke – 167 voturi (Jonathan Strange & Mr Norrell, RAO, 2007)
8. Anathem, de Neal Stephenson – 141 voturi
9. Mistborn: The Final Empire, de Brandon Sanderson – 125 voturi
10. Perdido Street Station, de China Miéville – 124 voturi (Stația Peirzaniei, Tritonic, 2005)

%d blogeri au apreciat asta: