Arhive categorie: citate

Nesser și Cărtărescu

Berättelse om herr Roos, de Håkan Nesser (a treia carte din seria Gunnar Barbarotti).

Pintre motouri, avertismente și alte anunțuri din primele pagini ale cărții găsesc o notă introductivă:

Städerna Kymlinge och Maardam existerar inte i verkligheten. Det gör däremot den rumänske författaren Mircea Cărtărescu, som citeras på några ställen i föreliggande bok.

Adică „Orașele Kymlinge și Maardam nu există în realitate. Există însă autorul român Mircea Cărtărescu, care este citat în unele locuri din cartea de față.”

Lois McMaster Bujold

loismcmasterbujoldCăutam ceva prin agendă și am date peste frazele astea, scoase din Cioburi de onoare (în curs de apariție la Paladin; traducere Ona Frantz):

Oare de ce ne imaginăm că civilizația noastră stă în noi înșine, cînd de fapt stă în obiectele noastre?

și

De unul singur, pînă și cel mai curajos om e doar un țicnit înarmat.

și

Dacă aș ajunge vreodată să-mi exercit puterea cu forța ar însemna că am pierdut-o deja.

Începuturi. Simona Sora și Oliviu Crâznic

Se zice că, pentru o proză, are o mare importanță începutul…

Am două începuturi care mi-s dragi zilele astea.

Un început de roman:

hotel-universal-simona-soraÎn noaptea în care i s-au pus temeliile, Hotelul Universal (zis pe atunci al lui Teodoraki) se afla încă în mijlocul Bucureștilor, de parcă cineva măsurase, cu rigla și compasul, distanțe egale de la Mahalaua Calicilor pînă la Tîrgul Cucului și dintre gîrlele Mahalalei Tăbăcarilor pînă la Casa Apelor. Iar dacă, după măsurătoare, acel cineva ar fi rămas, gînditor, pe locul pustiu cumpărat, în iulie 1849, de Hagi Tudorache pentru comerțul cu lipscănie, i-ar fi văzut, cu mirare, spre miezul nopții, cum se apropie dinspre Hanul Roșu, fără grabă și fără să vorbească între ei, pe cei trei negustori care se întovărășiseră ca să ridice hanul: Tudorache, Leon Manoach și George San Marin.

(Simona SoraHotel Universal, Polirom, 2012)

Fragmente din carte au fost publicate în Dilemateca și în Suplimentul de cultură.

Și un început de povestire:

Cunoaşteţi povestea Adulterului şi a Trădării, cunoaşteţi povestea Rebeliunii, povestea Războiului, chiar pe aceea a Înscăunării. Aţi văzut Cerul care ardea, aţi văzut remorienii plecând şi aţi văzut morzii ieşind din Şanţuri. Credeţi, acum, că le cunoaşteţi pe toate.

Vă înşelaţi.

Nu cunoaşteţi, încă, povestea Edanei Rose.

Lăsaţi armele deoparte, domnii mei, şi ascultaţi cu mare atenţie; deoarece, pentru a rămâne în viaţă, va trebui să înţelegeţi. Nu există decât un singur duşman printre noi, e adevărat – dar ştie cineva cu siguranţă a cui mască o poartă acesta?

(Oliviu Crâznic – „Edana Rose”)

Povestirea va apărea în nr. 1 al revistei Argos

Daniel Cristea-Enache despre cărți, scriitori și cronicari

Daniel Cristea-Enache (foto: Viorel Ilișoi)

E dreptul fiecărui cronicar să scrie ce și cum crede despre o carte; să-i placă sau să nu-i placă; s-o laude ori s-o desființeze. Dacă o carte slabă va fi lăudată, lauda nu-i va servi, în timp, la nimic. Iar dacă, dimpotrivă, o carte foarte bună va fi “rasă”, cartea foarte bună se va impune, pe termen mediu și lung, iar “raderea” va fi, ea, sancționată. Deci autorul care se consideră nedreptățit să aibă încredere în cartea lui și să nu ceară socoteală criticilor, fiindcă face impresie proastă. (Daniel Cristea-Enache)

Peter O’Toole, extraordinarul

Un alt citat:

„Nu voi fi un om obișnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar”

Peter O’Toole.

Cititorul competent de SF

Nu cred în reculul, ci în revirimentul SF-ului românesc – asta e ideea finală din volum. Scriitorii români de gen să facă bine să iasă la bătaie – să fie mai insistenţi la edituri, să vină la premieri, la lansări, să îşi facă site-uri de promovare personale etc.
(…)
Nu poţi să ai un cititor competent de SF dacă acela citeşte numai SF.

(Cătălin Badea-Gheracostea, interviu în Helion Online nr. 20, februarie 2012)

Se-aude?

Găinile lui Doru Stoica

Habar nu am cu ce scriu. Probabil cu toate odata. Am eu o comparatie care ma obsedeaza in ultima vreme si care se potriveste de minune aici: imagineaza-ti un cotet de gaini pe inserat, cand se aduna ele la culcare. La inceput cotetul e gol, apoi incepi sa aduni idei si personaje, astea sunt gainile- nu te grabesti- le prinzi si le bagi acolo. Una alba, una rosie, una porumbaca. Apoi apar fraze care iti vin in minte: alte gaini. La sfarsit apar personajele principale: motatele, la cotet si cu ele. Tot asa pina se umple cotetul de gaini adormite. Cand ai prins si ai bagat inauntru si cocosul (asta pentru mine e sfarsitul povestii) iei o lopata si tragi una tare de tot in perete ! Momentul cand tasnesc toate afara intr-un valmasag de cotcodaceala si gheare si ciocuri si fulgi e cel in care ma apuc sa scriu povestea. O scriu in 2-3 ore, fara pauze sau cu minimum de intreruperi. Cu greseli, cu repetitii, locuri comune, nu conteaza. O singura suflare. Alerg spre sfarsit si ma bucur de momentele alea enorm. E partea cea mai frumoasa. Pe masura ce scriu se schimba toate: si ideile, si personajele- iese putin altfel decat ma asteptam si iar ma bucur. A doua zi recitesc si mai aranjez pe ici pe colo cate o motzata sau golasa si gata. Daca recitind povestea a treia zi nu rad macar o data de unul singur inseamna ca am gresit ceva. Asa a fost si cu povestea pe care ti-am trimis-o tie. Am prins tarziu personajele, le-am asteptat ceva si le-am prins cu mare incantare, dar ideea e simpla si clocita de mult. A fost nevoie doar de o lopata cand a fost cotetul plin.

Citatul este din interviul pe care Doru Stoica l-a acordat blogului FanSF.

Oricît de fan…

Oricât de fan ai fi, nu poți rămâne o viață întreagă în naivitățile copilăriei. Iar dacă o faci, totuși, există fie riscul să nu mai fii băgat în seamă, fie să răspândești în restul publicului, cel necontaminat de patimi fandomiale, impresia că „ăsta-i SF-ul“, infantil și stagnat în scleroze, nu putem aștepta nimic în plus de la el.
(Mircea Opriță – SF Mania 16. Niveluri de lectură)

Cărțile…

Cărţile nu au niciodată a doua şansă.

(Daniel Haiduc)

Vorbe, vorbe…

Am notat niște fraze, niște frînturi de frază în lunile acestui an și am tot amînat să le pun pe blog. Iată-le (sînt fraze ale altora, care m-au bucurat. Ele, frazele.):

„Gagarin dădu din cap, poate a încuviinţare, poate doar din pricina hîrtoapelor drumului.“ (Marian Truță, „Lungul drum din cer acasă“, Steampunk. A doua revoluție, Millennium Books, 2011)

„închise capacul, cu un pocnet care muri în draperiile grele înşirate pe toţi pereţii“ (Marian Truță, „Lungul drum din cer acasă“, Steampunk. A doua revoluție, Millennium Books, 2011)

„a trăi în trecut e doar un mod de a muri în prezent“ (Peter Watts, „Insula“, Galileo 3)

%d blogeri au apreciat: