Arhive categorie: Cărțile mele

Antologii (I)

copertă propusă de Cătălin Furtună

Așa. Am solicitări să particip la cinci antologii în 2018. Nu știu la cîte voi participa. Pentru unele am deja idei, texte începute… pentru altele am (deocamdată) doar dorința de a participa.

Una vrea o ucronie. Aș scrie ceva cu Raul Colentina. Sau careva din lumea aia. Perioada se nimerită, ce scriu eu prin poveștile alea la fel.

Alta vrea o poveste de dragoste. Să mai scotocesc prin fragmentele din Ravi încă nepublicate? Să iau taurul de coarne și să scriu ceva nou-nouț? M-ar tenta mai degrabă asta.

A treia vrea ceva cu sînge pe pereți etc. Poate ar fi nimerită Roșul de dincolo de unghii, pe care o tot amîn de pe un an pe altul. Începe așa:

– De vreo mie de ani, în ținuturile astea, ungurii n-au putut trăi fără români și nici românii fără unguroaice.
Asta nu era o replică pe care s-o dai la Recaș, pe vremea Șogoratului lui Feri al II-lea. Dar Iorgu Ipsilanti a făcut-o. A spus-o.

Tot într-una din cărțile seriei Raul Colentina va intra și asta. O povestire despre o femeie căreia i se spunea Octeabrina. Transilvania, castel, torturi… Va fi ceva gotic. Cred. Cel puțin așa era ideea cînd am pus-o pe hîrtie.

A patra vrea o povestire SF, mai puțin publicată. Sau ar putea fi ceva nou, de pildă o poveste de la care să dezvolt apoi volumul doi din Inand (după ce-l voi rescrie pe primul).

A cincea adună povești polițiste. Aici aș merge cu Ultima cină la Giotto, în care revine trioul Amanda Fieraru – Felix Ionescu – Homer Goian. Începe așa (am scris deja o bucată):

11.30, dimineață de vară, Giotto, cea mai cunoscută terasă de pe Teiul Doamnei. Silviu Frîncu descuie porțile și urcă cele trei trepte pînă la nivelul podelei. De-abia acolo ridică privirea și îl văzu. În colț, sub televizor, așezat la masă, cu o porție de fajitas mîncată pe jumătate în farfurie și avînd alături o halbă din care de-abia lipseau vreo două guri, era un tip.
– Dumneavoastră? întrebă Silviu, dar nu primi nici un răspuns.
Omul stătea cu mîinile sprijinite de masă, avînd o chiflă începută în mîna stîngă și furculița în mîna dreaptă. Îmbrăcat de vară, într-un tricou polo cu dungi orizontale alb cu bleumarin; undeva, în dreptul pectoralului stîng, o pasăre în zbor, destul de stilizată, probabil sigla producătorului, marca firmei. Și cam atît putu să vadă Silviu, pentru că fața omului de la masă era acoperită cu o mască de porc. De porc, da.

Deci: vor fi toate cinci? Cineva îmi spunea așa: cît scrii astea cinci povești mai bine scrii o carte a ta. Și cineva ăsta are dreptate…

Oi vedea. Și cam asta e cu antologiile.

Cu alea la care am fost invitat pînă acum, pentru că mai sînt și cele pe care am de gînd să le fac eu. Dar despre astea cu altă ocazie. Sau poate nu. Poate le fac pur și simplu.

Știu că nu mai crede nimeni în planurile mele, dar asta nu înseamnă că ele nu vor mai exista. 🙂

 

 

Anunțuri

Eu la Gaudeamus 2017

Vineri 24 noiembrie, ora 18.00

Vineri 24 noiembrie, ora 18.00, stand TritonicMystery & thriller, lansarea romanelor Zeii ar trebui împușcați (seria Walther Funch, volumul 3), de Aurel Cărășel, Nu dați cu pietre în Julieta (seria Ana Stancu, volumul 3), deTony Mott, Crimă în Grădina Botanică, de Irina Munteanu, și a antologiei Noir de București, coordonată de Bogdan Hrib. Participă autorii și editorul Michael Haulică.

***

Sîmbătă 25 noiembrie, ora 11.30

Sîmbătă, 25 noiembrie, între 11:00 – 11:30, la Stand ExpoBookTitle (nr. 243), Inelul central. Voi vorbi la lansarea volumului lui Mircea Opriță Enciclopedia anticipației românești, vol 2, Caleidoscop (Eagle, 2017).

***

Sîmbătă 25 noiembrie, ora 14.00

Sîmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00, stand Tritonic: Fantasy, lansarea volumelor Oameni și zei (seria Protectorii, volumul 1), de Rodica Bretin, Aripile tatălui, de Teodora Matei, Tenebre 2. Labirintul, de Daniel Timariu, Povestiri cu dragoni, o antologie de Michael Haulică. Participă autorii, Michael Haulică, coordonatorul colecției SFFH, și editorul Bogdan Hrib.

***

Sîmbătă 25 noiembrie, ora 15.00

Sîmbătă, 25 noiembrie, ora 15.00, stand Tritonic. Serie de autor Dănuț Ungureanu – lansarea romanului Luna în Orașul blestemat, prezentarea volumului Autor de unul singur. Rețete de scriere creativă, și a romanelor Urme de sfinți și Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia. Participă autorul, editorii Michael Haulică și Bogdan Hrib.

***

Sîmbătă 25 noiembrie, ora 16.00

Sîmbătă, 25 noiembrie, ora 16.00. Început de anotimp ploios la Ezary, de Marian Truță, Galaxia Sudică 3. Formula magică a destinului, autor Aurel Cărășel, Un polițist în spațiu, de Nic Dobre
Participă autorii, Michael Haulică, coordonatorul colecției SFFH și editorul Bogdan Hrib.

***

Duminică 26 noiembrie, ora 11.30

Duminică, ora 11.30, stand Tritonic. Prezentarea colecției Povestea și lansarea volumului 7: Străinul palid din Mirabilis, de Lucian Dragoș Bogdan.
Se va prezenta și ediția a II-a a romanului Vraciul de pe norul interior, de Lucian-Dragoș Bogdan (cel de-al doilea roman din universul Frontierei).
Participă autorii colecției Povestea: Michael Haulică, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu, Anamaria Ionescu, Lucia Verona, Bogdan Hrib, Lucian-Dragoș Bogdan.

Și vreau să mai ajung la:

Vineri 24 noiembrie

Junimea, ora 16,00, nivel 7.70 stand 368, Nicolae Stan – Agonia lui Constantin.
Invitați: Radu Aldulescu, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Vasiliu.

Crime Scene Press, ora 17.00, parter, stand 2. Lansare colecție Pocket: Anchetele unui detectiv singur, de George Arion, Misterul Camerei Galbene, de Gaston Leroux, Vă plac blondele?, de Stelian Țurlea

Paralela 45, ora 17.30: Octavian Soviany – E noapte în arhipelag.
Invitați: Octavian Soviany, Tiberiu Neacșu, Cosmin Perța

Sîmbătă 25 noiembrie

Crime Scene Press, ora 12.00, parter, stand 2. Lansare Praf în ochi, de Caius Dobrescu.

Tracus Arte, ora 13.00. Liviu Surugiu – Pulsar
Invitați: Alexandru Mironov, Marc Ulieriu

Humanitas, ora 13.30. Colson Whitehead – Ruta subterană
Participă: Radu Paraschivescu, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu

Crime Scene Press, ora 12.00, parter, stand 2. Lansare Maestrul fricii, de George Arion.
Invitat: Ion Bogdan Lefer

Crux, ora 15.10 – 15.20, nivelul 3.20, la standul 102. Dan Rădoiu – Povestiri de la marginea realității vol. 2
Invitat: Mihaela Apetrei

Prut&Știința&ARC, ora 15.00, nivel 0.0, stand 23. Proza scurtă din Basarabia, antologie de Iulian Ciocan.
Invitați: Ion Simuț, Tudorel Urian, Paul Cernat, Dan Gulea, Ion Bogdan Lefter, Alex. Ştefănescu

Humanitas, ora 16.30. Mihaela Noroc – Atlasul frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete
Invitați: Mihaela Noroc, Andreea Esca, Lidia Bodea

Paralela 45. ora 17:30. Doina Roman – Prea multi zei pentru un desert
Invitați: Doina Roman, Rodica Bretin, Oliviu Crâznic, Cosmin Perța

Humanitas, ora 18.00. Jeanette Winterson – Zile de Crăciun
Invitați: Vali Florescu, Ioana Bâldea-Constantinescu, Marius Constantinescu, Denisa Comănescu

Herg Benet, ora 18.00. Cosmin Cârciova – Gîtdsucit.

Duminică 26 noiembrie

Crime Scene Press, ora 12.00, parter, stand 2. Lansare Ești pe cont propriu, de Stelian Țurlea

Tritonic, ora 12.30 – lansarea volumului Povești din Umbră, antologie de tineri autori. Participă Alexandra Apețean, Teodora Anghel, Alexandru Balaci, Madălina Căpraru, Rebeca Cojocaru, Ștefan D. Guță, Diana Tujan și editorul Bogdan Hrib.

Crime Scene Press, ora 12.00, parter, stand 2. Lansare Umblînd printre morminte, de Lawrence Block

Dragoni la Gaudeamus

Povestiri cu dragoni, o antologie de Michael Haulică.

Ioana Vișan – Ucigașul de dragoni
Marcel Gherman – Drumul spre Avalonia
Miloș Dumbraci – Poveste amară de foc și pară
Alexandru Botan – Solzi întunecați
Irina Georgescu – Incredibilii Lou și Phil
Daniel Timariu – Păstrează-mă nemuritor
Emil Duhnea – Hic sunt dracones
Mihai Alexandru Dincă – Exil în Olomang

Lansarea sîmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00, alături de Oameni și zei (seria Protectorii, volumul 1), de Rodica Bretin, Aripile tatălui, de Teodora Matei, Tenebre 2. Labirintul, de Daniel Timariu. Participă autorii, Michael Haulică, coordonatorul colecției SFFH, și editorul Bogdan Hrib.

TRITONIC la Gaudeamus – Fantasy

Sîmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00. Povestiri cu dragoni, o antologie de Michael Haulică, Oameni și zei (seria Protectorii, volumul 1), de Rodica Bretin, Aripile tatălui, de Teodora Matei, Tenebre 2. Labirintul, de Daniel Timariu. Participă autorii, Michael Haulică, coordonatorul colecției SFFH, și editorul Bogdan Hrib.

Homer Goian și gîtul din Tei la Gaudeamus

Într-o dimineață, în Parcul Tei, este găsită o bucată din gîtul unei femei. Cum a ajuns bucata acolo? De ce o bucată și nu toată femeia? Cine e femeia? Cine a omorît-o? De ce? Cum?
La toate întrebările astea încearcă să răspundă Felix Ionescu, Serviciul Omoruri, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, și Amanda Fieraru, de la Institutul de Medicină Legală.
Și totuși… ce caută Homer Goian în povestea asta? Da, ACEL Homer Goian, care apare în Inand, cercetînd cazul în care a fost implicată Glitcherine…
Ce-o fi cu Homer Goian ăsta?
Am auzit că următorul caz în care se va implica va face subiectul unei povestiri cu titlul „Ultima cină la Giottoˮ.
Deocamdată să-l vedem în povestea „Gîtul din teiˮ, unde, la un moment dat, îl întreabă pe Felix Ionescu:

— Și care a fost legătura acestui caz cu cel de la Stockholm, pînă la urmă?
Felix Ionescu îl privi lung, parcă punîndu-și mai multe întrebări decît îi adresase Goian, apoi răspunse:
— Legătură a fost, numai că…

…dar nu vreți, mai bine, să citiți povestea?
Se găsește în antologia Noir de București, realizată de Bogdan Hrib pentru Editura Tritonic. Lansarea: vineri, 24 noiembrie, ora 18.00, la standul editurii.


Vineri 24 noiembrie, ora 18.00 – Mystery & thriller, lansarea romanelor Zeii ar trebui împușcați (seria Walther Funch, volumul 3), autor Aurel Cărășel, Nu dați cu pietre în Julieta (seria Ana Stancu, volumul 3), autor Tony Mott, Crimă în Grădina Botanică, autor Irina Munteanu, și a antologiei Noir de București, coordonată de Bogdan Hrib. Participă autorii și editorul Michael Haulică.

*

Despre lansările mystery & thriller de la Gaudeamus am scris în Observator cultural: Gaudeamus 2017. Mistere

 

Cinci ani de Transfer

Îmi amintește azi facebookul că la Gaudeamus 2012 am lansat volumul Transfer (Millennium Books, cu o prefață de Bogdan-Alexandru Stănescu). Volumul cuprindea patru texte: „Vremea zăpușeliiˮ, „Glitcherineˮ, „O hucă în minunatul Inandˮ, „Microtexteˮ.

Cam așa a fost la lansare (s-au mai lansat atunci Taxidermie, de Narcisa Stoica, revista Galileo nr.5 și antologia lui Ștefan Ghidoveanu Cele 1001 de scorneli ale moșului SF):

Narcisa Stoica, Horia Nicola Ursu, Michael Haulică, Ștefan Ghidoveanu, Bogdan-Alexandru Stănescu

Au urmat alte două ediții, una electronică în 2013 și alta pe hîrtie în 2014 (aceasta din urmă avînd două povestiri în plus: „…și viață fără de moarteˮ și „Garoafe și scorțișoarăˮ).

Cele patru texte (plus două suplimentare din ediția 2014) au avut și ele istoria lor, fiiind publicate în reviste, antologii, volume proprii sau colective. Cam așa:

 

Au scris despre Transfer: Cătălin Badea-Gheracostea, Voicu Bugariu, Eugen Cadaru, Marius Chivu, Oliviu Crâznic, Mihai Iovănel, Alexandru Lamba, Mircea Opriță, Liviu Radu, Bogdan-Alexandru Stănescu și alții.

Închei cu un citat din volumul al doilea al Enciclopediei anticipației româneși, de Mircea Opriță (Eagle, 2017):

Transfer este deocamdată cea mai bună carte a lui Michael Haulică și, totodată, una dintre realizările de prim‑plan ale anticipației românești de azi.

 

5 iulie. Constanța

Evenimentul:

Un fragment din 9 1/2 elegii (Tritonic, 2016):

 

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

Deci, eram cu aia mică, Roxana. Roxana Albu.
— Ieri, după ce-am plecat de-aici, m-am dus acasă. Acolo am dat de el, mă aştepta. Ne-am dus la mine în cameră şi ne-am culcat. Am dormit, adică. Dar înainte, da, m-am culcat cu el. Sau el cu mine, nu ştiu cum să spun. N-am făcut nimic, adică eu n-am făcut nimic, doar l-am lăsat. Mă ţinea în braţe, stăteam ghemuită cu spatele lipit de burta lui. Aşa am făcut-o. L-am lăsat să intre şi-atît. L-am lăsat s-o facă. Şi-apoi m-am culcat. Am adormit. Aşa, în braţele lui. Nici măcar nu m-am dus la baie să mă spăl. Îl simţeam lipit de mine, umed, lipicios.
— De ce-ai făcut-o? De ce l-ai lăsat?
— Nu ştiu. Aşa… Nu ştiu. Pentru că e prietenul meu de-atîta vreme.
— Şi eu? Eu ce sînt?
— Dumneavoastră? De dumneavoastră sînt îndrăgostită acum.

Aşa îmi zicea: dumneavoastră. N-am reuşit s-o conving să-mi spună pe nume. Ne-o trăgeam din toate poziţiile şi ea îmi spunea dumneavoastră. Îmi băgam limba în ea pînă la amigdale şi ea îmi zicea
— Nu-mi place cînd mă pupaţi acolo.
sau arăta spre sexul meu şi mă întreba
— Îmi daţi voie…?
şi era rîndul meu să-i simt amigdalele…
Doar cînd vorbeam la telefon îmi spunea tu.
— Ce faci? Mi-e dor de tine. Ştiu că acum o jumătate de oră erai în mine, că degetele tale mi se băgau obraznice în gură, în urechi, în fund, la subsuori sau încercau să intre odată cu tine acolo, acolo, ştii tu unde, acolo unde acuma mi-e dor să te simt din nou, uite ce fac, îmi strîng picioarele de parcă-mi vine să fac pipi, dar nu, nu-mi vine, nu-mi strîng picioarele ca să opresc şuvoiul să curgă, le strîng de parcă ai fi în mine şi aş vrea să te mai ţin acolo, să fac cumva să rămîi acolo, că tare mi-e bine atunci, tare mi-e bine, dar tu ştii asta, de multe ori ţi-am spus că mi-e bine să te simt acolo şi ştiu că şi tu mi-ai zis odată
— Mi-e bine, bine, bineeeee…!
— şi ai chiuit, şi mi-au părut cele mai frumoase cuvinte de dragoste care mi s-au spus. Alo, mai eşti? Nu te supăra că te sun, am ore, dar am ieşit afară, nu mai pot să stau, am ochii ăia, ştii tu cum, s-au înverzit cu totul, se uitau fetele la mine şi rîdeau de mine, m-au întrebat ce pastile am luat – ţi-am spus că noi mai luăm pastile din cînd în cînd, rîdeau fetele de mine şi spuneau
— Nu ni-l dai, tu, şi nouă o tură, să ne pună şi nouă zîmbetul ăla pe faţă, să zică şi despre noi lumea
— Uite, mă, nişte fete fericite…

ARGOS TREI

Sîmbătă 11 martie, ora 11.00, lansare de carte: antologia ARGOS TREI (TexaRom & Tritonic).

Locul: The Coffee Factory, Bulevardul Regina Elisabeta nr.54, București.

Participă editorii Bogdan Hrib și Michael Haulică, precum și autorii: Roxana Brînceanu, Eugen Cadaru, Cristinel Dâdăl, Irina Georgescu, Narcisa Stoica, Valeriu Tudose.

Cuprins:

Michael Haulică – Cuvînt înainte
Roxana Brînceanu – O femeie de succes
Valeriu Tudose – Scrisoare din Iordania
Lucian-Dragoș Bogdan – Tratament nediscriminatoriu
George Lazăr – Protorăzboinicii
Eugen Cadaru – Comoara din camera de piatră
Aurel Cărășel – Galaxia sudică
Irina Georgescu – Incredibilii Lou și Phil
Narcisa Stoica – Himera
Diana Alzner – Turnul
Cristinel Dâdăl – Neodihna
Florin Purluca – Arzi, Costică, arzi!
Teodora Matei – Fetița-de-diamant

 

Save

Save

Save

Chifteluțe suedeze, capitolul 2

Ieri am participat la prima conferință a Departamentului de Studii Literare al Facultății de Litere, care a avut ca temă Situația romanului polițist din România. Au participat profesori, critici, studenți, scriitori. Eu am citit un fragment din Chifteluțe suedeze, capitolul 2 mai exact. Adică ăsta (ieri am sărit peste cîteva pasaje, ca să mă încadrez în timp):

CAPITOLUL 2. Lumea văzută de ea

Nici măcar nu-și dă seama dacă stă cu ochii deschiși sau nu. Face ceea ce trebuie să facă pentru a-i deschide, dar bezna rămîne aceeași. Stă întinsă pe spate. E doar amețită, a leșinat sau chiar a dormit? Un gînd o face brusc să-și pipăie corpul. E îmbrăcată și par a fi aceleași haine în care plecase dimineață de-acasă.

Cît o fi ceasul? E aceeași zi? De cînd lipsește? A sesizat cineva lipsa ei?

Întrebări care se topesc în întuneric, îngroșîndu-l, devenind parte a lui, luînd-o în stăpînire, cotropind-o de parcă ar veni din afara ei, de parcă ar fi ale altcuiva, agresînd-o, terorizînd-o, de parc-ar mai fi nevoie, de parcă n-ar ajunge nesiguranța, neștiința.

Și tot ea răspunde, într-o încercare de a restabili echilibrul, de a prelua controlul, indiferent cum, cu sfială, cu neîncredere sau dimpotrivă, arțăgoasă, furioasă, zbierînd la eul ei înfricoșat, încercînd să se trezească din pumni. Cîtă vreme poate răspunde la întrebări, cîtă vreme mintea ei găsește explicații – sau le caută – pentru ceea ce se întîmplă e bine, e bine, e bine.

Cine naiba își dă seama cînd o turistă e dispărută sau e doar plecată la un muzeu ori poate într-o vizită de o zi, două în Uppsala sau Sigtuna, unde oricum avea de gînd să meargă? I-a spus Isabellei despre intențiile astea ale ei? Că dacă da… adio anunț la poliție mai devreme de două zile.

Tibiana Pascu e singură, în întuneric, la cheremul cine știe cui. E o răpire sau ce? Cine naiba știe măcar că e în Suedia?! Că doar nu s-au apucat suedezii să răpească turiști aiurea de pe stradă?!

Un criminal în serie… N-a citit nimic despre așa ceva în presă. Iar ce știe din romanele polițiste suedeze nu contează, nu sînt cunoștințe, sînt un loc comun al fanteziilor unui popor care, vorba Lizei Marklund, n-a mai cunoscut războaie de două sute de ani și, deși are închisori, din cîte știe, ele sînt cam goale. Din cîte știe ea, Tibiana. Că doamna Marklund o fi știind mai multe.

Deschide din nou ochii. Tot beznă. Dar niciodată, nicăieri, nicicînd nu poate fi atît de beznă! Și un alt gînd, înfiorător, i se înfige în creier: mi-au scos ochii!

Își pipăie capul – nici un bandaj. Își pipăie pleoapele – la locul lor, întregi, nici o cusătură, nimic. Globii oculari sînt și ei acolo.

Își pipăie fața, gîtul, își atinge coapsele și sînii. Nimic, nici un semn, nici urmă de durere. Nu e rănită.

Poate nu asta vor de la ea.

Dar ce? Ceva pentru care trebuie să fie întreagă. Ceva pentru care e bine să nu fie rănită. Să nu aibă dureri, să nu… Ce dracu’ vor? Bani n-are. Nu atît de mulți, oricum. Nu atît de mulți, încît să justifice o răpire. Răpirile nu se fac la întîmplare pe stradă, pentru o răpire lumea se documentează, victima se alege cu lecțiile făcute, e cineva care are bani sau familia ei are bani. Nu așa, nu, nu aiurea de pe stradă. Și-atunci? Atunci? Dacă voiau s-o violeze, ar fi făcut-o pînă acum, pentru viol nu se ține vrabia la fezandat, nu se așteaptă pînă vine apa caldă… S-o omoare? Dar de ce? Doar așa, pentru că pot? Ar fi tranșat-o pînă acum. De ce așteaptă, de ce, de ce? Ce?

Deodată pare că se luminează, se colorează totul în jur și Tibiana vede o imagine ca printr-un filtru verde. Închide imediat ochii, o dor. Sau nu de-asta închide ochii. Poate i se pare că dacă închide ochii dispare și ceea ce a văzut.

Prima senzație este de liniștire. Nu e nimic în neregulă cu ochii, există, funcționează. Apoi încearcă să recompună imaginea pe care a sesizat-o în scurtul interval de timp cît a văzut. Calm, încet, să nu-i scape nici un detaliu, să fie cît mai cuprinzătoare.

E într-o cameră, nu într-un beci. E într-un pat, larg, nu aruncată pe jos. Și mai știe că e îmbrăcată cu hainele ei. Oh!

Și? Mai departe?

Se strînge toată la gîndul că tabloul pe care l-a zărit pentru o clipă, în lumea aceea verde, nu e un tablou. Cineva stă în partea cealaltă a patului, la picioarele ei, cum ar veni, și o privește. Stă așezat pe un scaun și ține un topor în poală. Sau poate nu e decît o imagine care i-a rămas în memorie, dar care are legătură cu o povestire pe care a citit-o cîndva, o povestire de… o povestire de…

Chiar? Chiar, Tibiana Pascu? Te gîndești la cine naiba o fi scris povestea cu ăla care stă cu toporul în poală și-l așteaptă pe unul să se trezească pentru a-l putea căsăpi? Chiar la asta te gîndești, acuma cînd…?

Și îi revin în minte sesiunile de la facultate, cînd era în cofă, era pierdută, era fiica ploii, cu două restanțe și a treia pe vine, și ea, în loc să se concentreze, să-și împrospăteze alea cîteva cursuri pe care apucase să le citească… în loc să… ea fredona tot felul de chestii auzite prin discoteci. Ce naiba o apucă cîntatul așa, cînd nu-i cazul?!

Se uită în jur. De parcă ar vedea ceva. De parcă negrul e mai luminos dacă fredonează prostii. Call my name and save me from the dark… Asta e din vremea aia, a facultății. Da, așa e, asta își cînta cînd aștepta să fie chemată în sală la examenul ăla. Funcții complexe era? Teoria grafurilor? Să le ia naiba, nu i-au folosit la nimic.

Call my name and save me from the dark…

Nu știe de ce se află în camera asta, nu știe ce fel de prizonieră este, a cui, de cîtă vreme, pentru cîtă vreme, de ce, mereu și mereu întrebarea asta chinuitoare: de ce? Care-i scopul?

Din nou lumina verde. În fața ei, în partea cealaltă a patului, nu e nimeni. Nici urmă de bărbat așezat pe scaun, cu topor în poală. Zîmbește. Lumii. Gîndurilor. Așa cum se zîmbește în beznă. Așa cum zîmbește un om care își dă seama că ar putea fi legat, dar nu e. O femeie care ar putea fi imobilizată, abuzată, la dispoziția oricui, dar nu e.

Tibiana Pascu își mișcă mîinile, picioarele. Se îmbrățișează, deschide larg brațele ca și cînd ar îmbrățișa pe cineva sau ceva drag – poate libertatea? Iluzia libertății? Speranța că nu e dracul chiar atît de negru cum pare în camera asta întunecată? Își strînge picioarele, le încrucișează, apoi le depărtează unul de altul, se întinde în tot patul, stă de parcă ar fi răstignită, da, de parcă ar fi, dar nu e, iată că nu e, e liberă, răpită, prizonieră, dar nu e legată, se poate mișca, nu e legată, nu simte groaza aia, iminența… De cîte ori a văzut un film cu  răpiri, mereu a simțit că îngheață în momentul în care victima apărea legată, la cheremul oricui, gata-gata să pățească ceva…

Nu e legată și gîndul care o ia razna prin mintea ei, se înfiripă timid și o ia razna, clar, prin mintea ei, e aproape unul de recunoștință. Ce naiba, m-am tîmpit, sindromul Stockholm s-a născut la Stockholm, nu? Dacă am înțeles eu bine ce e cu el. Despre ce e vorba. Dacă nu e prea devreme pentru asta. Dar nu-și poate înfrîna acel gînd. E liberă, nu e legată de pat. De clanță. De calorifer. Nu e legată și are toate hainele pe ea. Asta e de bine, nu?

Honey honey, let me feel it, ah-hah, honey honey… Nu are legătură cu nimic cîntecul ăsta care-i sună în cap, dar nuanța lui vioaie exprimă starea în care se află Tibiana, care a uitat, fie și numai pentru o clipă, că este prizoniera cuiva, că a fost răpită. Viața este făcută și din secunde, nu numai din ore și din zile. Din ani.

Și camera se face din nou verde, se luminează verde, iar la capul patului, în fața ei, este un bărbat care stă în picioare și ține un topor în mîini. Același bărbat, îl recunoaște după barbă, după tunsoare. Același bărbat, cu același topor. Și pe acesta îl recunoaște. Dar de data asta bărbatul e gol, fără nimic pe el, gol, dezbrăcat. Un bărbat dezbrăcat, cu un topor în mîini, stă și se uită la ea.

Tibiana se se refugiază într-un colț al patului, cît mai departe de el, se strînge toată, se ghemuiește. Tremură, îi clănțănesc dinții, privirea îi este împăienjenită, stă să plîngă, lacrimile sînt gata să-i țîșnească din ochi, dar se ține din toate puterile să nu facă asta, nu vrea să se arate slabă, nu vrea să le dea satisfacție, nu vrea ca ei să considere că au înfrînt-o. Ei. Bineînțeles că sînt ei. Întotdeauna sînt ei. Închide ochii, să-i arate bărbatului că nu vrea să-l vadă, că nu-l primește în lumea văzută de ea, că nu e loc pentru el în acea lume.

Închide ochii, dar îl vede și acolo, sub pleoape. Gol, tatuat tot, de sus pînă jos. Tatuat cu tot felul de semne pe care le-a mai văzut, pe care le știe, unele dintre ele sînt în colecția ei de tatuaje pe Pinterest. Dacă ar putea, ar mai închide o dată ochii, poate ar dispărea din nou. El. Bărbatul gol cu topor.

Se pare că, uneori, rezultatul pe care-l aștepți făcînd ceva poate fi obținut făcînd exact contrariul. Sau, mai bine zis, nefăcînd acel lucru. Tibiana Pascu deschide ochii, hotărîtă să-și înfrunte adversarul. Sau cine o fi. Și descoperă camera din nou în întuneric. E iarăși singură?

Trece o vreme pînă se gîndește, pînă îi vine ideea, pînă se hotărăște, pînă pune în aplicare ce i-a trecut prin cap.

Coboară din pat, îi dă ocol, cu o mînă ținîndu-se de marginea lui, pe celaltă ținînd-o întinsă înainte, să nu se izbească de ceva, să nu se trezească în brațele lui. Numai la acest gînd simte cum i se strînge pielea pe ea. Află cu această ocazie că patul este fix în mijlocul încăperii, că nu este lipit de vreun perete, că ea e înconjurată de cameră și că nimic n-o protejează. Nu există nici o parte din care să nu poată veni cineva. Ceva. Ființă, lucru, senzație, stare.

Bărbatul gol, tatuat, cu un topor în mîini, nu există. Poate este doar o imagine pe care cineva o proiectează pe pertele din fața ei, ca s-o sperie. Poate este totuși cineva care intră, se lasă văzut, apoi iese. De ce? Ca s-o sperie. Ca s-o sperie deocamdată.

A început joaca, se gîndește Tibiana Pascu. Cineva care vede camera, vede în cameră, vede, știe ce fac, cum racționez, se joacă cu mine. Cu nervii mei. Are treabă cu mine. Nu sînt doar o prizonieră răpită cu un scop pe care îl voi afla cîndva. Motivul începe să apară. Motivul sînt eu. Eu, cu gîndurile mele, cu temerile mele, cu emoțiile mele. Pe care cineva le stîrnește, le supraveghează. Se folosește de ele, le dirijează. Se joacă cu ele.

Și Tibiana Pascu înțelege că de-acum viața ei a intrat într-un alt timp, într-un alt spațiu, într-o altă lume. Care nu mai este aceea pe care o vede cînd deschide ochii, nu mai este aceea pe care o aude, pe care o miroase, pe care o simte cu celelalte simțuri.

În urechi îi sună The Day Before You Came, ascultată la ultima cafea, în Djurgården, la ABBA The Museum. Nu mai există azi, ieri, mîine. Pentru Tibiana Pascu timpul înseamnă cînd a ajuns pe Arlanda, cînd a fost la Muzeul de Artă, cînd a băut cafeaua în Djurgården… Apoi azi, ziua-noaptea-ziua asta cînd nu mai controlează ce vede, ce aude, restul lucrurilor. Ce s-o fi întîmplat aici în ziua de dinaintea venirii ei, înainte de ziua în care a aterizat pe Arlanda? A fost cald? A fost frig? A plouat? Cineva făcea planuri s-o răpească? Ce căuta? Ce îi interesa din biografia ei?

În acea clipă își amintește cele cîteva cuvinte pe care le-a auzit înainte să-și piardă conștiența: ceva cu un șef, cu niște bani, predăm coletul și luăm banii… parcă așa a spus… De-abia cînd realizează că acele cuvinte au fost rostite în limba română își face griji cu adevărat.

 

Save

Hard-boiled de Colentina

500fullIeri am încheiat „Homer Goian și gîtul din Teiˮ. Am recitit-o, am mai schimbat cîte un cuvînt pe ici, pe colo. Apoi am trimis-o editorului. Pentru export s-ar mai putea scoate niște pasaje mai dificil de tradus sau, poate, nerelevante pentru cititorii din alte țări.

Nu-mi dau seama cum e. Am doar senzația de lucru încheiat, n-o am pe aia de plutire. O fi bine, o fi rău?

Ce simt acum? Că ar trebui s-o las să se odihnească vreo două săptămîni, apoi s-o reiau, să refac cele două planuri –faptele și ancheta – și s-o scriu din nou, s-o transform într-o nuvelă, publicabilă singură în volum. Deja mi se așază niște lucruri, rotițele nu s-au oprit, merg în continuare, se construiește scenariul care acoperă perioade neprinse în poveste și care explică niște lucruri pentru motivarea lui Achiței. Oricum, nu-mi iese din cap povestea, personajele nu m-au părăsit, au rămas cu mine.

giotto-6Nu era în plan să scriu cartea asta în 2017 (pînă în urmă cu o oră nici măcar nu mă gîndeam că ar putea fi o carte), dar m-am lămurit că planurile nu mă ascultă, poate ar trebui să fac bine și să le ascult eu pe ele.

A fost o perioadă faină, de scris în primele două ore după miezul nopții (de-aia am și zis că „azi, ziua mea de muncă începe mîineˮ), așa cum au fost și cele în care am comis ultimele texte (Calistrat Hadîmbu și Huca). Sper să nu mai treacă cinci ani pînă la următoarea poveste. Și că, dacă tot am repornit mașinăria, s-o las să meargă.

(asta cu hard-boiled de Colentina nu-mi aparține, am auzit-o de le primul cititor al povestirii)

Save

%d blogeri au apreciat asta: