Arhive categorie: Bloguri

Șopîrla pierdută cu ochi verzi

Ianuariene:

Faină coperta asta:

coperta-cartea-oglinzilor_1

*

Numai mie îmi pare că Blogosfera SF&F a pierdut o lună – asta, ianuarie – alegînd să discute o carte pe care toți cei cinci bloggeri au găsit-o slabă (ca să nu zic proastă). Cui ajută asta? Hai, dacă apărea o cronică, două… mai ziceam. Dar cinci?! La sfîrșitul anului o să numărăm n cărți despre care ar fi meritat să se scrie, dar nu s-a scris pentru că în ianuarie (și în cine știe cîte alte luni)… a ieșit din pălărie un debut despre care nimeni nu știa animic. Poate ar trebui ca cei cinci bloggeri să stabilească niște criterii după care să aleagă cățile. Și să nu uite că vor scrie doar  despre 12 din cele 50-60 care vor apărea în acest an.

*

Din refuzuri, nu din acceptări şi compromisuri, se naşte măreţia. (Mircea Țuglea)

Cuvinte… ce din coadă au să sune. În nici un caz Words, words, words…

*

Am visat că mi-am pierdut șlapii. Și tot pierzîndu-i, a trecut ceva vreme pînă să-mi dau seama că am visat și că nu i-am pierdut, de fapt. Vestea cea mai bună mi-am dat-o însă cînd am realizat că, de fapt, eu nici nu am șlapi. A naibii treabă! Nici în vise să nu mai ai încredere!

tevalabrasov900w

*

Alta din categoria NUMANUMA: numai mie îmi displac cărțile fraților Strugațki? Nu pot, măi frate, să citesc, n-am organ pentru ele, nu-mi spun nimic, parcă văd o brigadă artistică din anii ’60 pe scenă. Umor de tovarăși, șopîrle… zău, mi-a trecut de lucrurile astea. Ultimul recital de șopîrle la care am rezonat a fost Hamletul lui Caramitru văzut în ’87 la Bulandra. SF-ul satiric mă lasă rece.

*

Chirovici: http://www.evz.ro/uluitoarea-poveste-de-succes-a-unui-scriitor-roman-e-chirovici.html

Și apropo de scritorii noștri care au dat lovitura: poate să-mi spună cineva de ce pe site-ul Trident Media Group nu se pomenește o virgulă măcar că au semnat cu Bergler? Și de ce singura sursă pentru știrea răspîndită în presa românescă despre succesul internațional al Bibliei pierdute e o declarație a lui Bergler?

Iaca poze de pe site-uri. Chirovici:

pfd-chirovici

(cu pagina de autor http://www.petersfraserdunlop.com/clients/eugen-o-chirovici/)

Bergler:

trident-bergler

*

Umblă pe net un material cum că ochii verzi sînt foarte rari. Ar fi trebuit să-mi dau seama de asta cînd cu facerea pașapoartelor. De fiecare dată le spun că-i am verzi și de fiecare dată, cînd îmi scot pașaportul, văd în el că scrie că-i am albaștri. Or fi știind ei, că de-aia-s poliție, nu? Deși să dea dracu dacă nu-i am albaștri decît marțea și joia! Decît am zis!

(mai am)

 

McAuley, Sanderson și-ai noștri ca brazii. Plus doi poeți.

Am citit un interviu cu Paul McAuley. În NAUTILUS 68/septembrie 2013. Din 2001 interviul. Nu-i cam vechi? Am găsit originalul aici.

Sînt convins că, dacă ar fi scris în limba română, McAuley n-ar fi scris „vor știi” și nici „aș fi mai scris”.

În rest, despre McAuley, ceva mai nou decît gînduri din 2001: în curînd, la Paladin, va apărea romanul Războiul liniștit (The Quiet War), în traducerea lui Nicu Gecse.

the-quiet-war-by-paul-mcauley(sparth)

Și încă ceva: cei care știu că în România există mai multe reviste și mai multe bloguri/site-uri dedicate literaturi F&SF au văzut, cu siguranță, și recenziile semnate de Dan Rădulescu (la Gardens of the Sun și In the Mouth of the Whale) – pe blogul lui, Pagina cronicarului, Tudor Ciocârlie (la In the Mouth of the Whale) – în Galileo Online, și Bogdan Lascu (la The Quiet War) – pe Cititor SF. Dar, evident, și cărțile, și recenziile au apărut după 2001…

*

În DILEMATECA 87/august 2013, ancheta Întîmplări cu scriitori și cititori. Răspunsul lui Komartin. Povestea  e atît de trăsnită, că ar putea fi chiar adevărată. Tare frumoasă…

(în ea apare și al doilea poet din titlu)

*

În noul HELION, a venit rîndul lui Ștefan Ghidoveanu să fie tăvălit prin noroi de căcarevasăziciul nației. Cu ce l-o fi deranjat Ștefan pe maître? Că nu cred că stă secul pe gard și scuipă în capul celor care trec întămplător pe-acolo, nici măcar el nu-i chiar atît de neghiob. Deși, se pare, se străduiește…

Despre felul în care scrie mîrlanul la adresa femeilor… chiar nu mai are rost să zic nimic.

E bine că oricine își poate face o revistă online ca să-și verse lăturile în capul cui vrea, iar apoi să le numească articole. Pardon, pamflete (am mai zis că pamfletul e chestie grea, trebuie multe pentru asta…)

*

Au arătat coperta la Words of Radiance, a doua parte a seriei The Stormlight Archives scrisă de Brandon Sanderson; cartea apare pe 4 martie 2014. Iar coperta este semnată de Michael Wheelan, care este și autorul copertei primului volum din serie.WordsOfRadiance_Cover,2014

Mișto. Pe 3 martie va fi gata traducerea primului volum al seriei, The Way of Kings. La Paladin. Am negociat termenul cu vreo lună în urmă. Sper să fie gata pentru Bookfest 2014.

Brandon Sanderson-The Way Of Kings(Michael Whelan)

Geam-parale

S-au mai strîns cîteva lucruri pe geam în ultima vreme și tre să mai fac curățenie pe desktop.

Ia să vedem.

Gerula, scriitorul.

Despre primul număr al Revistei de suspans. Pe un blog:

textul lui Radu Ilarion Ciobanu fiind prea complex şi prea bine scris pentru a-l putea încadra în această categorie

Dacă spun că asta a zis-o Alexandru Ioan Cuza, cineva se va supăra…

Adică e vorba despre Radu Ilarion Munteanu.

 

Prăjiturică muzicală

La Vocea României un candidat zice:

compun la grădi și vreau Moga

Dulcic.

 

La revistă, dar nu la Tănase

A apărut un nou număr al Gazetei SF, cu oarece greșeli de corectură. Dar nu asta-i buba, că nu știu dacă am văzut vreodată revistă online/tipărită fără greșeală. Problema e că erorile alea erau chiar pe prima pagină, în sumar. Și erau ciudate rău.

De ce am zis ERAU? Pentru că acum, cînd am pus linkul și m-am mai uitat o dată la ele, erau corectate. Cred că e prima dată cînd le semnalez niște erori și ele chiar se corectează (prompt!). Poate pentru că, de data asta, nu le-am mai scris pe mail, ci le-am semnalat în știrea din Galileo?

De ținut minte.

Dar mă bucur că fanzinul a apărut din nou, că merge mai departe, deși am impresia că se întîmplă chestii prin redacție… Am eu impresia. Prea e vizibilă absența redactorului-șef de vreo două numere încoace.

Cum ziceam, important e că revista merge mai departe.

Treaba asta cu fanzin/revistă mi se pare o gingășie. Sucevenii au atitudine de revistă și își spun fanzin, alții își spun revistă și se comportă ca niște fanziniști de provincie.

Și înainte să spun ce am de spus despre reviste, îmi amintesc că am întîlnit zilele trecute următorul comentariu, pe un blog:

Şi din nou revin cu o întrebare care mă obsedează de luni de zile: de ce acest blog nu este o revistă? Pentru că numai aspectul şi faptul că este editată de un singur om o deosebesc de o revistă SF. Şi poate numărul de cititori care este mult mai mare:)

Și-acuma spun chestiile alea despre reviste:

Măi nene! Bolgul e blog, iar revista e revistă. Faptul că pe un blog pot publica mai mulți, că se publică recenzii sau proză… asta nu-l face revistă. Nici măcar fanzin.

O revistă ar trebui să aibă, acum, în 2012, ISSN – care înseamnă că ea, revista, este înregistrată în catalogul publicațiilor din România.

O revistă ar trebui să aibă o periodicitate. Adică să fie săptămînală, lunară, trimestrială… Cazurile în care o revistă trimestrială apare de două ori în trei ani sau una lunară apare din 44 în 38 de zile n-au legătură cu periodicitatea, sînt dereglări de apariție. Dar periodicitatea se asumă, se anunță.

O revistă ar trebui să aibă niște rubrici, un sumar de care să se țină (pe cît posibil). Că mai apare o rubrică, două, că mai dispare alta… iarăși ține de mersul lucrurilor. De pisica 13 sau de lene.

O revistă are apariții numerotate. Așa se face că ne putem referi la materialele publicate în ea, zicem că am publicat în numărul cutare din anul cutare. Pînă și cotidienele (cînd naiba au băgat pluralul ăsta în DOOM și în DEX?) au aparițile numerotate.

Adică nu ne putem juca de-a revistele, chiar nu putem să declarăm blogurile reviste. Cine vrea să facă o revistă face o revistă, nu face un blog.

Iar povestea aia cu blogul e făcut de un singur om și poate de-aia nu i se spune revistă… Să fim noi sănătoși cîte reviste au fost făcute de un singur om (cu colaboratori, evident). Chiar și în sefeul românesc.

Iar faptul că blogul x are mai mulți cititori decît blogul y… iar e nerelevant. O revistă vîndută în 15.000 de exemplare nu e mai revistă decît aia din care se vînd doar 100. E doar mai vîndută.

Și, în tot ce-am spus pînă acum, n-am vorbit de calitate. Că pe la noi, prin țărișoara noastră, spunem că aia nu-i revistă, pentru că e proastă. Ba da, e revistă. Dar sînt reviste bune și reviste proaste. Așa cum sînt cărți bune și cărți proaste.

Așa că nici un blog nu  e revistă decît atunci cînd apropitarul vrea asta. Numai că atunci pune mîna și face o revistă, nu un blog.

Asta a fost/este o părere, nu o apreciere a calității unor bloguri, cu atît mai puțin a blogului de unde am extras comentariul, blog pe care-l apreciez foarte mult. Dar nu despre acel blog e vorba, de aceea nici nu pun vreun link la el. Discuția despre bloguri și reviste/fanzine rămîne generală.

 

Despre antologia Millennium

Dreamingjewel scrie aici despre antologia Milennium, cea pe care am făcut-o împrună cu Horia Ursu în vara lui 2009, cea care conține Epidemia, povestirea lui Sebastian A. Corn, care  a ieșit pe locul I la secțiunea Proză scurtă românească la Clasamentele Cititor SF 2010.

Un citat: „Inevitabil, scriitorii de SF&F din România se văd, în permanenţă, comparaţi cu cei mai buni dinafară şi găsiţi pe minus. Asta e, un Martin sau un Herbert nu avem, să fim cinstiţi. Pe de altă parte, când îi pui la un loc cu autori medii dinafară, cum face această antologie, poţi constata că ai noştri fac faţă mai mult decât onorabil, ba chiar, în acest caz, le dau clasă.“

Natalie Merchant

N-am știut de tanti asta pînă azi, cînd am găsit o însemnare despre ea, mai precis un clip și cîteva cuvinte, pe Șalul e șarpele (blogul l-am descoperit săptămîna trecută și mai trec din cînd în cînd pe-acolo). Am văzut, am ascultat, m-am dus pe Youtube, am mai căutat, am mai ascultat. O să pun același clip totuși, mi-e cel mai apropiat. O ascult pe ea și mă gîndesc la o pagină din cărțile mele. Mai ales din Sara. Nu o pagină anume, ci o pagină. Care-o fi aia. Unde se deschide cartea. Cam așa cum o recitesc din cînd în cînd.

Urmează o chestie miștoooo, mișto de tot. Și nu mă refer doar la muzică. (Sub filmuleț, o pagină din Așteptînd-o pe Sara)

Încă ceva: albumul Leave Your Sleep al lui Natalie Merchant s-a lansat azi.

Pasaj de trecere

Magazinul cu scrisori de-a gata apăru din nimic, din întunecimea pasajului, după ce-am coborît scările. Am trecut de nu ştiu cîte ori prin pasajul ăla şi niciodată nu l-am observat. Nu-mi fac cumpărăturile din pasaje, din ganguri, folosesc pasajele pentru a ajunge pe trotuarul celălalt, pentru a ajunge pe peronul metroului, pasajele nu fac parte din harta pe care o port şi eu, ca orice om, undeva, în praful aşternut pe pantofi, în imagini răzleţe suprapuse peste alte imagini, binecunoscute, ale drumurilor zilnice. Sînt doar pasaje de trecere, legături ale trecutului cu viitorul. Ce am fost, de ceea ce vom fi. Clipe. Nimeni nu-şi încarcă memoria cu femeile de-o oră, cu numele cofetăriei în care bea o răcoritoare cînd afară sînt 40 de grade, cu scîrboşeniile de pe pereţii toaletelor publice, cu magazinele din pasajele de trecere….

Corina mă trimisese aici, n-am crezut nici o iotă cînd mi-a pomenit de magazin prima dată.

– Du-te, tu, de-aici! Care magazin de scrisori? Trec în fiecare zi prin pasajul ăla, nu se poate să tot trec pe-acolo şi să nu-l văd…

Dar el, magazinul, exista. Era în faţa mea, după geam, trei metri lungime şi unul jumate lăţime, era acolo, fără firmă, fără nimic care să atragă atenţia. O uşă banală, toată numai geam, o vitrină mare cît peretele, mă simţeam ca în faţa unui acvariu şi poate chiar eram, poate chiar eram…

Pereţii erau plini de petice de hîrtie, nimic spectaculos, putea fi orice, părea un magazin de felicitări, dintr-alea în care oamenii intră doar de Paşti şi de Crăciun, eventual de 1 martie.

Mi-am făcut curaj şi am intrat. Curaj? Curaj îmi trebuia?

“Ce tîmpit, să mă iau după Corina! C-o fi fost în capul meu? Cîlţi! Aia a fost!”

Corina, cu veşnicele ei aranjamente. Gata oricînd să-ţi facă lipeala cu o gagică mişto, frumoasă, deşteaptă, divorţată şi cu doi copii, evident! Ca să le ai pe toate. Să-ţi umple inima de…. de…

My heart is full…

nu mai ştiu în ce film am dat de replica asta. Sau ea a dat de mine şi mi s-a-nfipt în memorie – abuziv, zic eu – poate exact în locul în care aş fi putut memora magazinul ăla de scrisori. Scrisori gata scrise. Gata de expediat.

Am intrat.

Nu, n-a fost atît de simplu. M-am tot învîrtit prin faţa geamului – nici nu ştiu dacă i-aş putea spune vitrină, pentru că o vitrină are un alt rol, acela de a arăta, de a expune… Geamul ăla nu arăta nimic. Dar sugera. Îţi stîrnea imaginaţia. Îţi spunea că şi tu poţi, că şi tu ai putea…

Am privit o vreme prin el, spionîndu-i întrucîtva pe cei dinăuntru.

Proprietarul era un tip pe jumătate chel – cu fruntea înaltă, cum aveam să aflu că-i plăcea să zică, cu ochelari cu ramă metalică, cu o barbă albă-albă, deşi nu părea trecut de 50 de ani, îmbrăcat mereu ca scos din cutie, în fiecare zi avea altă cămaşă, altă cravată, alt costum – aveam să aflu asta cu timpul, aşa cum aveam să aflu şi că mirosea bine, tare bine, mă nimerise, era chiar Aqua di Gio, ştiu mirosul, avusesem şi eu cîndva, cîştigasem nişte bani în plus şi m-am şi grăbit să mi-l iau, ce era să fac şi eu cu nişte bani în plus decît să-mi iau un parfum, un parfum scump!, dar de prea multă vreme tînjeam după el…

Clienţi nu erau prea mulţi în seara aceea, nici n-aveau unde intra prea mulţi. Am stat o vreme să-i urmăresc, să văd ce fac, cum se comportă, care sînt regulile, pentru că prietena mea Corina nu-mi spusese nimic altceva decît

– Du-te, intră, cască ochii, pătrunde-te de atmosferă, află, află…

Ce? Ce puteam să aflu într-un magazin cu scrisori de-a gata?

De fapt, ca să fiu cinstit, mi-a zis altceva:

(textul integral aici)

Nostalghia

E bine să te mai dai pe  net din cînd în cînd. Nici nu ştii peste ce nimereşti.

De pildă nostalgicii revistei Cutezătorii au pus de-un blog pe care postează benzile desenate apărute în revistă. problema e: a păstrat cineva colecţia? Asta chiar e o chestie…

Pentru cei din zona Făgăraşului (dar poate nu numai) cred că este interesant un blog dedicat comunei Mîndra (era comună pe vremea cînd eram eu în Făgăraş). I-a uitaţi-l.

Nostalghia, da…

Fantasy pentru copii?

Bujolzii scriu aici despre un articol din Evenimentul zilei intitulat „Cine mai scrie poveşti româneşti“. Întrebarea pusă de bujolzi în titlu nu e chiar tema articolului, cum eronat am înţeles eu. Dar vine vorba şi de fantasy. Autoarea articolului, Florentina Ciuverca (o fi Ciuvercă?) se întreabă şi „De ce nu îi prinde „fiorul“ fanteziei şi pe scriitorii români?“ Poate ar fi fost bine dacă ar fi pomenit măcar şi de cele cîteva, puţine, romane fantasy scrise de autori români. Dacă ar fi vorbit şi cu ei. Măcar de cărţile publicate de Mihaela Cogălniceanu şi Oana Stoica-Mujea… Oricum e de citit articolul, măcar se pot vedea puncte de vedere ale reprezentanţilor unor edituri ca RAO, Corint, Nemira, Egmont… sau al Ioanei Nicolaie.

Între timp am descoperit asta (mă rog, mi s-a spus despre, deşi auzisem de carte). O vorbă bună pentru site (atît al editurii, cît şi al cărţii). Şi mai departe… cînd oi vedea cartea.

andilandi1

Puteţi citi pe site cîteva pagini, dacă vreţi.

Problemele traducătorilor în Observator cultural

Revista Observator cultural de azi, are în dezbatere: Problemele traducătorilor, într-un dialog româno-spaniol.

De adăugat discuţiilor de pe bloguri: Cu traducătorii şi Sondaj: am tradus pentru RAO de pe blogul BolaDeNieve, şi S-a discutat de p eblogul lui Mircea Pricăjan.

Se ia!

Treaba cu microtextele se ia. Prima victimă: Puck (care, pe lîngă că face reclamă noului bog – sărumîna!, mai şi comite un microtext – atenţie, sînt 140 de semne, nu 150!, vedeţi la Despre).

Aşa, aşa, spread the word…

Paranteză: în prima zi a noului blog, am avut 100 de vizite (mai precis: 102). Aştept şi colaborări… Scrieţi microtextul şi daţi pe mail la microtexte@gmail.com. Dacă-mi place îl bag pe blog. Puteţi semna şi cu pseudonim.

Există fantasy românesc?

truta225v costi225v

Două articole (însemnări de blog, cum vreţi să le spuneţi) care merg bine împreună: Există fantasy românesc? de Marian Truţă (comentariile aici) şi Da, există fantasy românesc, de Costi Gurgu.

%d blogeri au apreciat asta: