Arhive categorie: Antologii

3 povestiri polițiste și o antologie

Am publicat trei povestiri polițiste și o antologie.

Povestirile:

„Gîtul din Tei” (NOIR de București, Tritonic, 2017)

Începutul:

Nu, nu era o zi ca oricare alta ziua în care poliția găsi un gît de femeie în Parcul Tei. Un gît. De femeie.

Ajuns la Giotto, pe terasă, Homer Goian îi făcu semn Maldivei că da, o Silva blondă, ca de obicei, apoi se așeză la o masă, într-un colț, de unde să vadă tot și să nu aibă pe nimeni în spate. Și, mai ales, să aibă sub ochi intrarea. Îl învățase cineva chestia asta cîndva…
Închise ochii pentru o clipă lăsîndu-se în voia mirosului de tei, era luna iunie, luna în care toată lumea știe exact de ce se cheamă cartierul ăsta așa, adică Tei, de ce există străzi ca Lacul Tei, Teiul Doamnei, Ghica Tei, Lăptari Tei, Ramuri Tei etc. etc.

Lipsește doar Aiciebanii Tei, își zis Goian, cu gîndul la clădirea aia din Vamă, în construcție, pe al cărei zid gri cineva scrisese: PHARE aici e banii tei! Ce se mai hăhăiseră pe chestia asta, el și cu amicii lui, atunci și mult după aceea!

— Silva dumneavoastră, auzi glasul Maldivei și reveni în prezent, în București, în Colentina, unde se întîmplau lucruri, ca de pildă o femeie cu gîtul tăiat în parc.

Goian se uita la ea cum îi toarnă berea în pahar – el nu bea berea decît din pahar, numai din pahar, ura băutul din sticlă, nimic nu i se părea mai grobian ca băutul din sticlă, în orice împrejurare, oriunde, cu atît mai mult la restaurant, în lume, printre oameni pe care-i judeca atunci cînd aruncau șervețele pe jos sau se prefăceau că scapă biletele de tramvai din buzunar. Maldiva îi turna berea în pahar și el se gîndea la ea ca la Maldiva, deși știa că o cheamă Malvina, însă fata asta îl făcea să nu aibă gînduri prea curate cînd se uita la ea, se gîndea la ceva rău atunci și se simțea vinovat pentru asta, pentru că era o fată rea, așa o vedea el, din genul celor cu care ai vrea să faci prostii și care ar ține la prostii, îi zicea Maldiva pentru că era și o divă, o divă de Colentina, o divă periculoasă de Colentina și doar nu era să-i zică Maladiva?!

„Întunecată, Alba” (centeNOIR, Crime Scene Press, 2017)

Începutul:

Mai era oră până la plecarea trenului și Homer Goian aruncă pe pat geanta Vuitton, care era singurul lucru ce-i mai amintea de Parisul de unde fugise în grabă din calea puhoaielor, în 1910. Geanta asta fusese tot ce luase cu el, câteva haine pe care nici măcar nu le mai avea și un teanc nu prea voluminos de acțiuni la o firmă petrolieră, Omnium.

Alesese să părăsească nu numai Parisul, dar chiar și Franța, spunându-și că așa o calamitate, cum au fost inundațiile din acel an, cu siguranță este un semn. Un semn că… un semn care prevestea… Habar n-avea ce, dar el hotărâse s-o ia de la capăt. Alt loc, alt nume. Ca și când ar fi renăscut. Sau și-ar fi oferit o a doua șansă. Cum româna era una dintre limbile pe care le vorbea fluent, nu-i fu greu să aleagă destinația: România. O țară cam murdară după gustul lui, cu oameni nevoioași în general, dar și cu lume bună, mai ales în București, o țară însă foarte, foarte frumoasă dacă știai unde să te uiți. Dacă aveai timp și ceva bani s-o străbați, s-o cunoști cu pasul, cum se zice.

Homer Goian era un nume bun pentru România, pentru un anumit palier social în care voioa să se încadreze, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cât să se simtă bine, dar nici să nu atragă atenția asupra lui.

Trăia singur, într-o căsuță din Colentina, situată ceva mai la nord de Obor, citea, scria, călătorea și avea grijă să-și sporească colecția de sticle de whisky în călătoriile pe care le făcea prin lume.

„Ea vine o dată, ea pleacă pe rînd” (Pandemicon, crime Scene Press, 2020)

Începutul:

PROLOG

Adevărul e că pandemia asta ne-a luat ca din oală și ne-a pus într-o cratiță, sub capac, la foc mic.

Eu sînt Lulu. Lulu Bărdaș. Sau, cum scrie pe cartea de identitate, Lucian Bărdaș. Lulu e pentru prieteni. Și pentru ceilalți. Am fost repartizat la Secția 33, în Colentina, și încă mă mir, după atîta vreme, cum de s-a întîmplat asta. Mă mir eu și întreaga promoție de la Academie cu tot cu familii, iubiți, iubite, profesori și cine mai trece pe drum. De ce? Simplu: doar eu și șeful de promoție am ajuns aici. Aici, unde tot omul vrea să ajungă atunci cînd dă examenul de admitere. Așa că, probabil, ați prins ideea: e normal ca șefii de promoție să vină la 33, să intre direct în paradis. Dar eu? Eu?

A trecut un an și ceva de cînd am ajuns aici și încă nu mi-a spus nimeni nimic. Nu m-a luat nimeni deoparte să-mi zică: Bă băiete. Știi că ești aici pentru că… după care să urmeze marea revelație, că am un unchi general de poliție de care nu știam – deși știu că bunicul Victor a umblat prin chiloții multor fete din Tîrgoviște, apoi din Craiova și, în cele din urmă, București – sau că… și aici imaginația mea se cam termină.

Ca să nu mai vorbim că, de cînd sînt aici, doar citesc dosare. Nu mi s-a dat altceva de făcut. Citesc dosare noi pe măsură ce se fac și, între ele, cazurile reci de la arhivă. Nu știu de ce le zicem cazuri reci, ca-n seriale. Eu, ca să-mi fac viața mai veselă, dacă tot citesc numai despre cadavre, le zic piftii. Adică răcituri. Celălalt bunic, Loredan, era moldovean, de undeva de pe lîngă Iași, și ei, acolo, la piftie îi spuneau răcitură. Vedeți? Cazuri reci – răcituri – piftii. Voilà!

Îmi văd de dosarele care ajung pe biroul meu, le citesc, le analizez, apoi scriu o foaie A4 cu concluziile mele. Nu știu dacă asta ajută la ceva, pe cineva, nimeni nu-mi zice nimic. Apoi primesc altul.

Cam asta a fost viața mea pînă a dat pandemia peste noi. Și nici de-atunci viața mea n-a fost prea diferită. Colegii mei – la cei tineri mă refer – au fost scoși pe teren la dat amenzi. Eu am rămas să fac același lucru pe care-l făceam, în birouașul meu doi pe doi de la etajul doi. Singura schimbare fiind că, de cînd a început starea de urgență, am lins numai piftii, nu s-a mai întîmplat nimic palpitant, hoții bătrîni n-au voie să iasă din casă, hoții tineri nu știu să-și scrie declarațiile și, după cîteva amenzi de-alea maxime, s-au hotărît să rămînă prin curți…

Nici borfașii nu mai sînt ce-au fost.

Și totuși… Și totuși…

*

Cum zicem, am publicat și o antologie: Antologia prozei românești polițiste și de mistere (Paralela 45, 2018)

CUPRINS

Michael Haulică – Crime și mistere în literatura română
George Arion – A doua moarte a domnului Michael Conrad
Diana Alzner – Un strop de bunătate
Florentin Haidamac – Cardinalul, spionul și pipițele
Robert Gion – Inimi de hârtie
Nic Dobre – Detectivi de ocazie
Ciprian Mitoceanu – Afacerea Verei Nikolaevna
Stelian Țurlea – Vă plac blondele?
Petre Crăciun – Necuratul părea să fie criminalul
Iulian Popa – Noaptea pe muntele învăluit în ceață
Iulian Sîrbu – Secretul care ucide
Andra Pavel – Recensământ: -1
George Cornilă – Ora 5 în Pall Mall
Flavius Ardelean – Toată bezna din ochii lor
Eugen Ovidiu Chirovici – Accidentul
Note bio-bibliografice

 

Liviu Szoke despre Pandemicon

Azi a apărut prima cronică la antologia Pandemicon (Crime Scene Press, 2020). Liviu Szoke, pe blogul Biblioteca lui Liviu.
Fragmentul despre povestirea mea:

Cel mai fin gândit caz este cel imaginat de Michael Haulică în genial intitulata povestire „Ea vine o dată, ea pleacă pe rând”. Cum să comiți o crimă și să te debarasezi de cadavru în plină pandemie și stare de urgență, într-un loc în care toți locatarii știu tot ce mișcă, cine intră, cine iese și la ce oră, cine ce face și cu cine, și nu poți ieși afară din casă decât pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărături de strictă necesitate? Cu toate astea, cineva izbutește să comită crima aparent perfectă. Nițel străvezie mi s-a părut motivația criminalului, dar na, se spune că dragostea e oarbă, nu?, și ce nu face omul cuprins de gelozie?

Autorii cuprinși în antologie: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican & Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Brănescu, Alexandru Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.

Cronica integrală aici: Lecturi 245: *** – Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii

Pandemicon – antologie de George Arion la Crime Scene Press

Cea mai recentă povestire polițistă pe care am scris-o a apărut în noua antologie editată de George Arion pentru Crime Scene Press: „Pandemicon”.

În cuprins, povestiri de: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican, Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Branescu, Alex Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.

Se poate comanda pe site-ul editurii în format hardcover și/sau paperback: http://crimescenepress.ro/produs/pandemicon/

 

Premiul Romcon 2019

Helion Online a publicat lista cîștigătorilor premiilor Romcon (Convenția Națonală de SF, ediția 40, Timișooara, 11-12 mai 2019).

Am cîștigat premiul categoriei ANTOLOGATOR, pentru Antologia prozei românești science-fiction (Paralela 45, 2018).

Antologii (I)

copertă propusă de Cătălin Furtună

Așa. Am solicitări să particip la cinci antologii în 2018. Nu știu la cîte voi participa. Pentru unele am deja idei, texte începute… pentru altele am (deocamdată) doar dorința de a participa.

Una vrea o ucronie. Aș scrie ceva cu Raul Colentina. Sau careva din lumea aia. Perioada se nimerită, ce scriu eu prin poveștile alea la fel.

Alta vrea o poveste de dragoste. Să mai scotocesc prin fragmentele din Ravi încă nepublicate? Să iau taurul de coarne și să scriu ceva nou-nouț? M-ar tenta mai degrabă asta.

A treia vrea ceva cu sînge pe pereți etc. Poate ar fi nimerită Roșul de dincolo de unghii, pe care o tot amîn de pe un an pe altul. Începe așa:

– De vreo mie de ani, în ținuturile astea, ungurii n-au putut trăi fără români și nici românii fără unguroaice.
Asta nu era o replică pe care s-o dai la Recaș, pe vremea Șogoratului lui Feri al II-lea. Dar Iorgu Ipsilanti a făcut-o. A spus-o.

Tot într-una din cărțile seriei Raul Colentina va intra și asta. O povestire despre o femeie căreia i se spunea Octeabrina. Transilvania, castel, torturi… Va fi ceva gotic. Cred. Cel puțin așa era ideea cînd am pus-o pe hîrtie.

A patra vrea o povestire SF, mai puțin publicată. Sau ar putea fi ceva nou, de pildă o poveste de la care să dezvolt apoi volumul doi din Inand (după ce-l voi rescrie pe primul).

A cincea adună povești polițiste. Aici aș merge cu Ultima cină la Giotto, în care revine trioul Amanda Fieraru – Felix Ionescu – Homer Goian. Începe așa (am scris deja o bucată):

11.30, dimineață de vară, Giotto, cea mai cunoscută terasă de pe Teiul Doamnei. Silviu Frîncu descuie porțile și urcă cele trei trepte pînă la nivelul podelei. De-abia acolo ridică privirea și îl văzu. În colț, sub televizor, așezat la masă, cu o porție de fajitas mîncată pe jumătate în farfurie și avînd alături o halbă din care de-abia lipseau vreo două guri, era un tip.
– Dumneavoastră? întrebă Silviu, dar nu primi nici un răspuns.
Omul stătea cu mîinile sprijinite de masă, avînd o chiflă începută în mîna stîngă și furculița în mîna dreaptă. Îmbrăcat de vară, într-un tricou polo cu dungi orizontale alb cu bleumarin; undeva, în dreptul pectoralului stîng, o pasăre în zbor, destul de stilizată, probabil sigla producătorului, marca firmei. Și cam atît putu să vadă Silviu, pentru că fața omului de la masă era acoperită cu o mască de porc. De porc, da.

Deci: vor fi toate cinci? Cineva îmi spunea așa: cît scrii astea cinci povești mai bine scrii o carte a ta. Și cineva ăsta are dreptate…

Oi vedea. Și cam asta e cu antologiile.

Cu alea la care am fost invitat pînă acum, pentru că mai sînt și cele pe care am de gînd să le fac eu. Dar despre astea cu altă ocazie. Sau poate nu. Poate le fac pur și simplu.

Știu că nu mai crede nimeni în planurile mele, dar asta nu înseamnă că ele nu vor mai exista. 🙂

 

 

Dragoni la Gaudeamus

Povestiri cu dragoni, o antologie de Michael Haulică.

Ioana Vișan – Ucigașul de dragoni
Marcel Gherman – Drumul spre Avalonia
Miloș Dumbraci – Poveste amară de foc și pară
Alexandru Botan – Solzi întunecați
Irina Georgescu – Incredibilii Lou și Phil
Daniel Timariu – Păstrează-mă nemuritor
Emil Duhnea – Hic sunt dracones
Mihai Alexandru Dincă – Exil în Olomang

Lansarea sîmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00, alături de Oameni și zei (seria Protectorii, volumul 1), de Rodica Bretin, Aripile tatălui, de Teodora Matei, Tenebre 2. Labirintul, de Daniel Timariu. Participă autorii, Michael Haulică, coordonatorul colecției SFFH, și editorul Bogdan Hrib.

TRITONIC la Gaudeamus – Fantasy

Sîmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00. Povestiri cu dragoni, o antologie de Michael Haulică, Oameni și zei (seria Protectorii, volumul 1), de Rodica Bretin, Aripile tatălui, de Teodora Matei, Tenebre 2. Labirintul, de Daniel Timariu. Participă autorii, Michael Haulică, coordonatorul colecției SFFH, și editorul Bogdan Hrib.

Homer Goian și gîtul din Tei la Gaudeamus

Într-o dimineață, în Parcul Tei, este găsită o bucată din gîtul unei femei. Cum a ajuns bucata acolo? De ce o bucată și nu toată femeia? Cine e femeia? Cine a omorît-o? De ce? Cum?
La toate întrebările astea încearcă să răspundă Felix Ionescu, Serviciul Omoruri, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, și Amanda Fieraru, de la Institutul de Medicină Legală.
Și totuși… ce caută Homer Goian în povestea asta? Da, ACEL Homer Goian, care apare în Inand, cercetînd cazul în care a fost implicată Glitcherine…
Ce-o fi cu Homer Goian ăsta?
Am auzit că următorul caz în care se va implica va face subiectul unei povestiri cu titlul „Ultima cină la Giottoˮ.
Deocamdată să-l vedem în povestea „Gîtul din teiˮ, unde, la un moment dat, îl întreabă pe Felix Ionescu:

— Și care a fost legătura acestui caz cu cel de la Stockholm, pînă la urmă?
Felix Ionescu îl privi lung, parcă punîndu-și mai multe întrebări decît îi adresase Goian, apoi răspunse:
— Legătură a fost, numai că…

…dar nu vreți, mai bine, să citiți povestea?
Se găsește în antologia Noir de București, realizată de Bogdan Hrib pentru Editura Tritonic. Lansarea: vineri, 24 noiembrie, ora 18.00, la standul editurii.


Vineri 24 noiembrie, ora 18.00 – Mystery & thriller, lansarea romanelor Zeii ar trebui împușcați (seria Walther Funch, volumul 3), autor Aurel Cărășel, Nu dați cu pietre în Julieta (seria Ana Stancu, volumul 3), autor Tony Mott, Crimă în Grădina Botanică, autor Irina Munteanu, și a antologiei Noir de București, coordonată de Bogdan Hrib. Participă autorii și editorul Michael Haulică.

*

Despre lansările mystery & thriller de la Gaudeamus am scris în Observator cultural: Gaudeamus 2017. Mistere

 

TRITONIC la Gaudeamus – mystery & thriller

Vineri 24 noiembrie

– ora 18.00 – Mystery & thriller, lansarea romanelor Zeii ar trebui împușcați (seria Walther Funch, volumul 3), autor Aurel Cărășel, Nu dați cu pietre în Julieta (seria Ana Stancu, volumul 3), autor Tony Mott, Crimă în Grădina Botanică, autor Irina Munteanu, și a antologiei Noir de București, coordonată de Bogdan Hrib. Participă autorii și editorul Michael Haulică.

 

Seriale, cărți, turnee

Aseară am terminat de văzut sezonul 1 din Marcella, serialul despre care se spune că e un nordic noir britanic. M-am lămurit că așa e, apoi am fost mai atent la generic și ce să vezi?! scenariul e scris de Hans Rosenfeldt și chiar e o poveste din cele cu care ne-au obișnuit autorii scandinavi.

Serialul are cîteva lucruri lăsate de izbeliște, unele puse cu mîna. Dar are tot ce trebuie ca să te facă să mergi din episod în episod: o poveste sumbră, personaje cu o colecție de schelete în dulap, îl mai are și pe Jamie Bamber (pentru fanii Galactica)… Sînt tare curios ce-or mai face în sezonul 2 (ar trebui să apară anul ăsta), pentru că sînt niște fire care nu mai pot fi întinse prea tare fără să se rupă.

(Hans Rosenfeldt este creatorul serialului Bron/Broen/The Bridge. Împreună cu Michael Hjorth semnează Hjorth Rosenfeldt și au publicat seria Sebastian Bergman – din care la noi a apărut un volum, Bărbatul care nu era ucigaș, la Trei).

*

Azi am început o chestie a cărei premisă pare intersantă: o tanti medic, care în timpul liber eutanasiază (adică omoară – dacă e pe incriminatelea): Mary Kills People. Bie, te prinzi că se va întmpla aia, că ăla se va dovedi a fi… dar ăsta e rolul primului episod: să te facă curios să vezi mai departe.

*

Pe FB, despre nominalizările pentru Eurocon: Alexandru Lamba Măi, long story short: Dacă n-o făcea Cătălin, „se” uita și nu „se” mai trimitea deloc. Dacă mă întrebi pe mine, nu rezonez cu toate nominalizările. Dar tot consider că e mai bine să avem nominalizări decât să nu avem. Asta e situația actuală. Când vom avea o procedură de desemnare, atunci va fi altă treabă. Dar nu avem…

Zic eu aici: Și nici n-o să avem. Că ăia care vorbesc sînt lăsați să vorbească în pustiu, iar ăia care nu vorbesc o fac din calcule meschine (să nu deranjeze pe nimeni, să nu fie luați la ochi, să nu fie și ei tratați ca scandalagii etc.), sperînd să rezolve ceilalți problemele. Dragilor, nu există CEILALȚI. Dacă noi facem, vom avea. Dacă noi nu facem, nu vom avea. Adică voi, că pe mine m-ați pierdut pe drum. Vă salut și vă urez succes în continuare. Horia, zău că asta e ultima mea intervenție în vreo discuție despre sefeul românesc. E un capitol pe care azi, 10 mai 2017, l-am încheiat.

*


Sîmbătă 20 mai, în vizită pe meleagurile natale, aș putea spune, fără să greșesc prea mult (aproape 100 km). Echipa tritonică: Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu și io. Noutatea cu care voi merge la întîlnirea cu craiovenii: antologia Argos Trei.

*

Am citit un interviu cu Oliviu Crâznic:

Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?
Cred că scriitura mea are câteva elemente aparte, destul de rar întâlnite la alți scriitori.
De pildă, îmbină constant clasicul cu modernul, păstrând ceea ce era bun la clasici (aproape totul, adică) și preluând ceea ce au adus nou modernii (atunci când acest „novum” merită preluat). Astfel, rezultă o operă ornată stilistic și profundă (clasică), totodată dinamică și îndrăzneață (modernă).

*

Mihai Adăscăliței este din nou in bussiness. Vechiul blog, Dark Wolf’s Fantasy Reviews, revine într-o nouă formă: Dark Wolf’s Paraphernalia.

Cea mai nouă însemnare: despre Year’s Best Weird Fiction vol.4, editat de Helen Marshall & Michael Kelly.

*

Marian Coman e în turneu de promovare a volumului doi din seria Haiganu. Pe blogul lui este afișat programul – prima oprire, de azi încolo, marți, la Craiova – și impresii de la lansările de pînă acum.

*

Antologia care trebuia să apară în Spania și care cuprindea și o povestire a mea nu mai apare. Nu se știe de ce, editorul a scos-o din plan. Nu-i bai! Se lucrează la alta,tot  în spaniolă. Spaniola ar fi a zecea limbă în care sînt tradus. Adică publicat, că de tradus s-au tradus pînă acum două povestiri din cîte știu.

Să așteptăm 2018. Din cîte se pun la cale… măcar o antologie cu un text de-al meu va apărea pe undeva prin lume. Amănunte, dezvăliri, proteste cînd voi semna contracte.

*

Am dat o căutare pe fantasticfiction.co.uk să văd cîte cărți mystery & thriller vor apărea în următoarele trei luni. Apoi și cîte cărți SF&F&H. Din totalul de 2983… Iată:

și

%d blogeri au apreciat: