Arhive categorie: 682 A

Ziua de laude

Azi a fost ziua de laude.
Dimineață am văzut Gazeta SF (nr.7, iulie 20110), proaspăt apărută, cu articolul lui Oliviu Crâznic. La rubrica lui, Cavalerii fantasticului, s-a oprit luna asta la mine și a scris despre Torquemada și despre Calistrat Hadîmbu (povestirea din Steampunk. A doua revoluție).

  Apoi am primit un mesaj pe Facebook, de la o scriitoare pe care o prețuiesc tare mult, în care mi-a spus că a intrat în vacanță și s-a apucat de citit. A început cu cartea mea, Povestiri fantastice, și i-a plăcut ce-a citit. Preferata ei? Aia cu mufiștii

Muzici care ar fi putut să fie (5. vineri – post-grunge)

Vineri, în ultima zi a prezenței mele în emisiunea Vorba de cultură, realizată de Ema Stere și Attila Vizauer la Radio România Cultural, muzica a fost din categoria care se cheamă post-grunge.

VINERI – POST-GRUNGE

Alter Bridge – Open Your Eyes (din păcate, deși a fost prima pe lista mea, a rămas a treia la intrarea în emisiune, dar n-a mai fost timp pentru piesa asta. Miles Kennedy & Mark Tremonti și ceilalți. Adică Alter Bridge.)

Breaking Benjamin – The Diary of Jane (cu asta am început)

Saliva – How Could You?

Live – I Alone

Seether – Fade Away

Shinedown – Second Chance (cu – un pic din – asta am sfîrșit)

30 Seconds To Mars – From Yesterday

REZERVE
Puddle Of Mudd – Away From Me
Drowning Pool – Sinner

*

Azi este ultima zi în care îl puteți asculta, la emisiunea Vorba de cultură, pe profesorul Mircea Martin.

Muzici care ar fi putut să fie (4. joi – nimfetamine)

Ziua de joi a fost dedicată nimfetaminelor. Mă rog, nu e chiar cuvîntul la care te gîndești cînd vezi numele lui Helen Mirren pe listă, dar sînt cîntărețe pe care le-am descoperit (relativ) recent (unele dintre ele). Inclusiv Dame Helen Mirren.

JOI – NIMFETAMINE

Beth Gibbons (Portishead)

Cat PowerMetal Heart 

ParamoreBrick By Boring Brick

Helen MirrenBlack Bird

Colbie CaillatI Never Told You

Beth GibbonsMysteries (a fost piesa a doua)

Lykke LiTonight (asta a fost piesa a treia?)

Mylene FarmerDeshabillez moi

REZERVE

Sandi Thom – I Wish I Was A Punk Rocker
Sixpence None The Richer – Kiss Me (cu asta s-a început, dacă nu mă înșel)
Carly Simon – You’re So Vain
Lisa Gerrard – Now We Are Free (coloana sonora Gladiator)
Alanis Morissette – Not As We
Crystal Bowersox – Farmers Daughter

*

Mîine este ultima zi în care îl vei putea auzi pe profesorul Mircea Martin, invitat la emisiunea Vorba de cultură, realizată de Ema Stere și Attila Vizauer la Radio Româia Cultural, de la ora 12.00.

Muzici care ar fi putut să fie (3. miercuri – covers)

Ziua a treia a participării mele la emisiunea Vorba de cultură de săptămîna trecută a fost dedicată preluărilor. Am căutat nume mari care au preluat cîntecele altor nume mari sau realizări deosebite (cum este cea a lui Chris Cornell după Michael Jackson sau Therion cîntînd ABBA).

MIERCURI – COVERS

Chris Cornell

Chris CornellBillie Jean
Martha WainwrightThe Traitor
TherionSummer Night City
Gwyneth Paltrow  – Bette Davis Eyes
Adam LambertThe Tracks of My Tears
Katie MeluaIn My Secret Life
RasputinaWish You Were Here

REZERVE:
Tina Turner – Addicted To Love
Tina Dickow – Halleluja
Björk and PJ Harvey- Satisfaction  (cu asta a început emisiunea)
Eva Cassidy – Fields of Gold (și cu asta s-a terminat, dacă îmi mai aduc bine aminte)

*

Ascultați-l în această săptămînă, la Vorba de cultură, pe profesorul Mircea Martin. Vorba de cultură, o emisiune de Ema Stere și Attila Vizauer, la Radio România cultural, de luni pînă vineri între orele 12.00 și 13.00.

 

Muzici care ar fi putut să fie (2. marți – mioritish)

Continuăm seria muzicilor care ar fi putut să fie la radioRomânia Cultural, emisiunea Vorba de cultură.

MARȚI – MIORITISH

Luna amară. Foto: Marian Irimia (Cartea de nisip)

Luna amarăRoșu Aprins

The AmsterdamsLights out

UrmaBuy me with a coffee

Les Elephants BizarresHello! Says The Devil

The Mono JacksCome Back Girl

GrimusBackseat Driver

Implant for DenialNemesis

REZERVE:
Butterflies in My Stomach – Lucrurile bune vin dacă le-aștepți (a avut noroc, a intrat în primele trei)
Stonebox – It’s a long way
Kumm – Morsa
Alternosfera – Ploile nu vin
Travka- Corabia nebunilor

Muzici care ar fi putut să fie (1. luni – grunge)

Săptămîna trecută mi-am petrecut-o la Radio România Cultural, alături de Ema Stere și Attila Vizauer, la emisiunea lor, Vorba de cultură.

M-am dus cu muzica de-acasă, adică am dat o listă din care să poată fi găsite cele 4-5 piese, cîte știam că vor încăpea în fiecare emisiune (listele au fost de șapte, uneori și cu rezerve, uneori au intrat din rezerve).

Ei, n-au fost ele 4-5 difuzate, au fost cam trei, uneori două.

Mi-am propus ca în această săptămînă să pun aici lista muzicilor care ar fi putut să fie dacă vorbeam mai puțin și ascultam mai multă muzică.

LUNI – GRUNGE:

NIRVANA

NirvanaCome As You Are

Alice In ChainsAngry Chair

Pearl JamAlive

Soundgarden Black Hole Sun

Stone Temple PilotsPlush

Temple of the DogHunger Strike

Screaming TreesHalo of Ashes

(listele mele au ajuns tîrziu la destinație, așa că luni n-am avut nimic „adus de-acasă“).

PS. În această săptămînă invitatul emisiunii este Mircea Martin.

Mafka on the shore

Mi s-a readus în atenție această poză:

Pozarul i-a zis Mafka on the shore(nu știu de ce-a zis așa)

Lumi Virtuale și Nautilus

Că tot e pe trecute luna februarie, mi-am amintit (de mai multe ori, dar am tot amînat spă săun) de niște lucruri petrecute în februarie.

În februarie 2000 a apărut primul număr al revistei online LUMI VIRTUALE. A avut apariție lunară, au fost 50 de numere în perioada 2000 – 2004, cu mine redactor-șef, redactor și webmaster.

Apoi, în altă formulă redacțională, managerială etc., au mai apărut 5 numere din ediția pe hîrtie, în formula Cătălin Badea-Gheracostea – director, eu – editor, Ona Frantz – concepție grafică, tehnoredactare, corectură.

În februarie 2008 a apărut primul număr din noua serie a revistei NAUTILUS (online), cu mine editor-cordonator. De atunci apare lunar. Începînd cu numărul 30, revista este coordonată de Marian Truță.

 

Ion Hobana

Ion Hobana a împlinit 80 de ani pe 25 ianuarie 2011. Ce poţi să scrii despre Ion Hobana într-un număr fix de semne tipografice – oricare ar fi acel număr – şi să rămîi cu conştiiinţa că ai spus tot ce era de spus?

Aşa cum domnia sa a scris despre H.G. Wells şi despre Jules Verne, cu siguranţă se va găsi cîndva cineva care să scrie o carte şi despre viaţa şi opera lui Ion Hobana. Sînt convins că vor fi mai mulţi cei care vor scrie, pentru că omul şi-a folosit cei 80 de ani cu sîrg.

Ion Hobana are în spate o operă vastă, manifestîndu-se în mai multe direcţii spre care l-au împins curiozitatea, talentul şi o putere de muncă extraordinară.

De la debutul din 1955, cu povestirea Glasul mării, a scris proză şi a publicat-o în revistele vremii, în antologii şi în volume ca Oameni şi stele (1963), Un fel de spaţiu (1988) şi Timp pentru dragoste (2009), dar şi lucrări de critică, teorie şi istorie literară: Vîrsta de aur a anticipaţiei româneşti (1969, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Special „Europa“ – Trieste, 1972), Maeştrii anticipaţiei clasice (1975), Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Special „Europa“ – Stresa, 1980), Science fiction. Autori, cărţi, idei (un volum în 1983, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor, şi al doilea volum în 1986), Un englez neliniştit. H.G. Wells şi universul SF (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), şi cea mai nouă apariţie editorială, Peste o sută şi o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900 (2010). A fost publicat în reviste şi antologii din străinătate, i s-au tradus cărţi, a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Adică sînt 80 de ani trăiţi şi munciţi, toate lucrurile astea constituind ceea ce se cheamă o carieră de excepţie. Şi o viaţă dedicată literaturii SF, de la teza de licenţă (prima din România, dedicată sefeului) pînă la miile de pagini scrise despre Jules Verne şi la cele scrise despre H.G. Wells, cei doi întemeietori ai sefeului modern, sau pînă la creaţia originală, a cărei chintesenţă o constituie recentul volum Timp pentru dragoste (2009), alcătuit din „Douăsprezece povestiri SF în dulcele stil clasic“, despre care am scris undeva: „Povestirile lui Ion Hobana, citite acum, sînt ca acel parfum pe care, cu siguranţă, mulţi dintre noi l-au simţit cîndva în diverse case şi pe care, din cînd în cînd, îl simt pe stradă, deşi parfumul cu pricina nu se mai produce de mult, dar iată, cineva e în posesia, poate, a ultimului flacon de pe Pămînt“… sau pînă la cel mai proaspăt volum publicat, Peste o sută şi o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900 (2010), încununarea unei munci istovitoare (şi izbăvitoare, aş zice, aşa cum este orice proiect grandios dus la bun sfîrşit).

Cum spuneam, despre viaţa şi opera lui Ion Hobana se vor găsi alţii care să scrie cărţi. Ce-aş putea eu să mai adaug la aceste modeste rînduri omagiale ar putea fi cîte ceva despre partea „civilă“ a personalităţii lui Ion Hobana, despre partea văzută a omului. Mi-e deopotrivă uşor şi greu să fac asta, uşor pentru că am avut ocazia să-l cunosc personal, să particip la adunări publice (cenacluri, lansări de carte, premieri) împreună sau în public, ca spectator, greu pentru că sînt convins că n-am văzut tot ce era de văzut, că n-am intuit tot ce era de intuit despre o personalitate uriaşă, care copleşeşte chiar şi atunci cînd stă într-un fotoliu, nu zice nimic, ci doar priveşte lumea din încăpere. Ion Hobana emană ceva, există o aură acolo, există ceva mai mult de o jumătate de metru de jur-împrejur impregnat cu personalitatea proprie, aşa cum o are fiecare om, la Ion Hobana aura aceasta ia în stăpînire locul întreg. Dacă ţi se spune „maestrul e în sală“, nici nu e nevoie să-l fi cunoscut vreodată, nici nu e nevoie să-i fi văzut fotografia sau să-l fi văzut într-una dintre numeroasele apariţii televizate, ajunge să faci o tură cu privirea prin sală şi vei şti cu siguranţă cine este maestrul. Pentru că Ion Hobana are o eleganţă a ţinutei pe care n-am mai văzut-o la nimeni, pentru că simpla lui prezenţă impune un anume comportament celorlalţi şi asta se vede cu ochiul liber.

Mă leagă de Ion Hobana multe întîmpări, de la prima ediţie a Premiilor „Vladimir Colin“ (iată încă o iniţiativă a lui în sprijinul recunoaşterii şi promovării valorilor din sefeul românesc), cînd scriitorul român împreună cu scriitorul francez Gérard Klein au înmînat primele trei Premii „Vladimir Colin“ (eram atunci, în 2000, Ona Frantz, eu şi Andrei Valachi, în ordinea clasamentului), la simpozioane, convenţii naţionale sau la vizitele pe care, cu oarecare sfială, i le-am făcut în apartamentul de pe bulevardul Magheru (nu multe, şi mereu cu teama că îi răpesc, egoist, din timpul pe care l-ar dedica scrierii unei noi cărţi).

Dar momentul care mă leagă cel mai mult de Ion Hobana a avut loc într-o zi de martie a anului 1999, cînd a vorbit la lansarea volumului meu de debut (se întîmpla la Bucureşti, eu locuiam în Iaşi pe vremea aceea). Au contat nu numai vorbele pe care le-a spus atunci, prezentîndu-mi cartea (îmi ceruse şpalturile, să citească tot, ca să ştie despre ce e vorba – a fost una dintre primele lecţii directe pe care mi le-a dat), vorbe pe care, cu părere de rău mărturisesc că le-am uitat. Ci întreaga lui prezenţă, de la faptul (de neînchipuit cu nişte ani înainte) că a acceptat să mă prezinte lumii ca pe un nou scriitor, pînă la calmul cu care a întîmpinat mica întîrziere (cărţile au venit de la Iaşi, de la tipografie, cu cîteva minute înainte de ora lansării) şi pînă la felul în care a ştiut să mă încurajeze, să mă pregătească pentru prima mea întîlnire cu publicul.

Nu ştiu dacă în felul în care mă port eu acum, cînd lansez cărţile altora, este ceva din felul în care l-am perceput eu atunci, în 1999, pe Ion Hobana. Vreau să cred că există ceva, că am rămas cu ceva din prima mare lecţie de „a fi scriitor“ pe care am primit-o.

Într-o lume care pare să-şi fi pierdut apetenţa pentru modele, existenţa acestora, din ce în ce mai discretă, este cu atît mai valoroasă, iar noi, contemporanii lor, ar trebui să fim cu atît mai recunoscători că ele există.

Şi iată ce mai scriam atunci cînd am comentat volumul Timp pentru dragoste: „În SF clasicii sînt foarte aproape de noi, ca timp al trăirii (şi al mărturisirii), iar expresia clasic în viaţă nu are nimic peiorativ, nici exagerat. În cîteva zeci de ani genul a înghiţit o istorie întreagă, astfel încît scriitorii anilor ’60 – ’70 sînt pe bună dreptate clasici. Unul dintre clasicii literaturii SF româneşti este Ion Hobana“.

(articol publicat în Observator cultural, nr. 302 (560), versiunea online, din 28 ianuarie 2011)

Mihail Grămescu la 60 de ani

Astăzi Mihail Grămescu împlinește 60 de ani.

Aș vrea doar să fiu lîngă el acum, să-l pot lua în brațe.

Te îmbrățișez, dragă Mihai, și-ți mulțumesc pentru cărțile pe care le-ai scris.

Eu și Mihail Grămescu, la Gaudeamus 2008

O fișă bio-biblo (evident incompletă, am adunat și eu ce am găsit pe net) am pus-o în Galileo Online.

%d blogeri au apreciat: