Arhive zilnice: 8 septembrie 2022

Negru întuneric, albă e zăpada (fragment)

Se vedea pe fața lui Mamvelov că privirea lui nu ajungea pînă unde și-ar fi dorit el să ajungă, prea era sub masă lucrul acela, prea era ascuns, prea era doar pentru alții. Preferă să-și spună că în acel moment, doar în acel moment, lucrul dorit, presupus dorit, era doar pentru bucuria altora și întinse o mînă în spate, trase ușa după el, abia acum o trase, apoi fu martorul găleșirii tuturor celor cărora, în astea trei clipe cît dură tot ce am povestit pînă acum, eu cu gura, voi cu urechile, le înghețaseră mustățile și bărbile sau, după caz, li se sumețiseră sînii și li se întăriră cururile cu tot ce era prin preajmă.

Cînd înmuierea mesenilor era pe terminate, cînd vocile începură a da semne de viață, mai întîi împleticite, apoi ușoare și încete, ca pînă la urmă să se transforme în șuierături, și gemete, și oftări, că erau ele de plăcere, că erau ele de necaz, în țipete și urlete, de invidie ori de țanțoșire dacă nu chiar răcnete victorioase de parcă l-ar fi mușcat de cur pe Împăratul însuși ori penevastă-sa, da, mai bine pe nevastă-sa, sigur mai bine pe nevastă-sa, atunci, de-abia atunci Policarp Mamvelov își băgă mîna în sîn și scoase de acolo o pisică. O pisică-pisică. Pisicuță? Mică de-i încăpea în palmă. Dar în palma lui încăpea și harbuzul murat de pe masa lui Gheorghe Amotoriței, încăpea și capul băiatului care ștergea mesele cu o cîrpă udă și murdară cum numai nădragii lui mai erau, și acum vorbesc despre Mișu Papacioc, micul machidon rătăcit prin părțile astea cu vreo dooi ani în urmă, tot la vremea Crăpăului, de toți se-ntreabă cum de-a supraviețuit, cum de-a nimerit hanul, deși lăsase unul o vorbă în urmă cum că hanul l-a nimerit pe el, dar era așa sucită vorba aia, încît nimeni n-o înțelesese, așa că nu-și mai bătuseră mintea de-atunci și o uitaseră, dar asta este o altă poveste, pe care, cu siguranță, o vom spune cîndva, cînd va fi vreme de stat la gura sobei, băut vin și spus povești uitate. Și mai încăpeau în palma lui Mamvelov țîțele Clavecinei, amîndouă, vestite prin părțile astea și ghici de ce. Ghici de ce.

– Cum o cheamă pe persoana? întrebă Hortensia Șaramet, îndrăzneață, cu privirile lui Mamvelov prelingîndu-i-se pe față ca atunci cînd… dar mai bine ne abținem să zicem ce și cînd și cum, din respect pentru Hortensia, pentru viața și talentul ei, care-o fi ăla.

– Vai, dar cum nu o cheamă? răspunse Mamvelov, cu pipota umflîndu-se-n el și poate nu numai pipota, la auzul vocii Hortensiei, vocii ei catifelate și chemătoare, promițătoare, îndatoritoare, acaparatoare și… și… Dar cum nu o cheamă? Pepa, de la Penelopa, Dili de la… refuz să spun de la ce. NasQiurete, Fifi Nebuna, Mița, Pița, Pitica, Zăpăcita, Panarama, Zănatica…

– Cu accent pe i?

– Vezi bine!

– Și toate numele astea pentru ea?

– Pentru ea, doar pentru ea… mai zise Policarp Mamvelov ca și cînd ar fi recitat un poem de dragoste.

(…)

Frînturi de poem recitate într-un han pe vremea Marelui Crăpău. Nu era nimic neobișnuit în asta, înăuntru focul duduia în vetre, în cuptoare se coceau pîini, pe plite se țineau sarmalele în oale de lut, să șopotească unele cu altele, sau se prăjeau fleicile și sfîrîiau feliile de ceafă de porc, vocile mesenilor zumzăiau, se mai auzea din cînd în cînd cîte un icnet pe la mese sau din camerele de sus, camerele cu „pat cald” pentru drumeții singuratici, prinși de Crăpău prin ținuturile astea și doborîți de urît și de plictis, se mai auzea cîte un lătrat sau un mieunat, că oamenii locului nu trăiau chiar singuri pe-aici, se mai auzea cîte un strigăt în cuhniile ascunse unde roboteau femei, dar și bărbați, și bărbați, și una peste alta era o atmosferă de sărbătoare în fiecare zi și poate asta devenise Crăpăul, o sărbătoare pentru toți cei prinși la han, care erau obligați să stea acolo pînă la sfîrșit, pînă ce vremea de-afară se îndura de ei și îi lăsa să plece la treburile lor, care pe la familii, care pe la muncile unde erau tocmiți, care rămînînd pe loc, la mese, fiind ei de meserie mușterii. Că pînă și treaba asta trebuie făcută cu drag, cu spor, cu suflet.

%d blogeri au apreciat: