Money Money Money

Nu-mi plac banii. Nu vreau să am bani (bancnote, monede), mereu trebuie să car ceva după mine (geantă, borsetă, portofel) ca să am unde îi pune. În loc să ies pe stradă doar cu buletinul și un card.

Oricum, de cîteva luni singurii bani pe care-i am în portofel sînt pentru bacșișuri (cîrciumă, curieri). Aștept cu mare interes ca restaurantele să introducă posibilitatea de a tasta eu suma pe care vreau s-o plătesc cu cardul (care să includă și bacșișul).  Sau să se inventeze și la noi ceva gen Swish (deși ar fi de ajuns și Revolutul).

Îmi amintesc că în Suedia pînă și la veceurile publice taxa se plătește numai cu cardul (da, 5 coroane, dar cu cardul). Poate de-aia or fi plecat cerșetorii noștri de-acolo, că tare s-au mai împuținat față de alți ani.

Banii la vremea covidului sînt doar sursă de stres. Pînă și faptul că vin băieții ăia cu kile de produse și nu-mi vine să pun mîna pe bani, nu-mi vine să le pun bani în mînă.

Dar cu cardul… De parcă nu aveam destule comenzi on-line înainte, acum am reușit să luăm și legume pătite cu cardul și aduse la ușă.

Probabil tot  mai mulți oameni vor rămîne cu obiceiul de a face comenzi după ce va fi trecut urgia. Cînd vor afla cît de simplu e să-ți faci cumpărăturile on-line.

Cred că asta va fi una dintre chestiile care se vor schimba DUPĂ. Din ce în ce mai mmulte se vor plăti cu cardul, on-line de pe calculator, sau de pe telefon. Mulți își vor spune „ce fraier am fost că n-am făcut asta de mai multă vreme!”.

Asta și actele oficiale pentru care nu va mai trebui să mergem la ghișee prin primării sau alte locuri de pierdut timpul (și al nostru, și al lor).

Asta doar dacă funcționarilor nu le va fi teamă că-și vor pierde slujbele și vor reveni la plimbat hîrtiile de la un birou la altul.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: