Antologii (I)

copertă propusă de Cătălin Furtună

Așa. Am solicitări să particip la cinci antologii în 2018. Nu știu la cîte voi participa. Pentru unele am deja idei, texte începute… pentru altele am (deocamdată) doar dorința de a participa.

Una vrea o ucronie. Aș scrie ceva cu Raul Colentina. Sau careva din lumea aia. Perioada se nimerită, ce scriu eu prin poveștile alea la fel.

Alta vrea o poveste de dragoste. Să mai scotocesc prin fragmentele din Ravi încă nepublicate? Să iau taurul de coarne și să scriu ceva nou-nouț? M-ar tenta mai degrabă asta.

A treia vrea ceva cu sînge pe pereți etc. Poate ar fi nimerită Roșul de dincolo de unghii, pe care o tot amîn de pe un an pe altul. Începe așa:

– De vreo mie de ani, în ținuturile astea, ungurii n-au putut trăi fără români și nici românii fără unguroaice.
Asta nu era o replică pe care s-o dai la Recaș, pe vremea Șogoratului lui Feri al II-lea. Dar Iorgu Ipsilanti a făcut-o. A spus-o.

Tot într-una din cărțile seriei Raul Colentina va intra și asta. O povestire despre o femeie căreia i se spunea Octeabrina. Transilvania, castel, torturi… Va fi ceva gotic. Cred. Cel puțin așa era ideea cînd am pus-o pe hîrtie.

A patra vrea o povestire SF, mai puțin publicată. Sau ar putea fi ceva nou, de pildă o poveste de la care să dezvolt apoi volumul doi din Inand (după ce-l voi rescrie pe primul).

A cincea adună povești polițiste. Aici aș merge cu Ultima cină la Giotto, în care revine trioul Amanda Fieraru – Felix Ionescu – Homer Goian. Începe așa (am scris deja o bucată):

11.30, dimineață de vară, Giotto, cea mai cunoscută terasă de pe Teiul Doamnei. Silviu Frîncu descuie porțile și urcă cele trei trepte pînă la nivelul podelei. De-abia acolo ridică privirea și îl văzu. În colț, sub televizor, așezat la masă, cu o porție de fajitas mîncată pe jumătate în farfurie și avînd alături o halbă din care de-abia lipseau vreo două guri, era un tip.
– Dumneavoastră? întrebă Silviu, dar nu primi nici un răspuns.
Omul stătea cu mîinile sprijinite de masă, avînd o chiflă începută în mîna stîngă și furculița în mîna dreaptă. Îmbrăcat de vară, într-un tricou polo cu dungi orizontale alb cu bleumarin; undeva, în dreptul pectoralului stîng, o pasăre în zbor, destul de stilizată, probabil sigla producătorului, marca firmei. Și cam atît putu să vadă Silviu, pentru că fața omului de la masă era acoperită cu o mască de porc. De porc, da.

Deci: vor fi toate cinci? Cineva îmi spunea așa: cît scrii astea cinci povești mai bine scrii o carte a ta. Și cineva ăsta are dreptate…

Oi vedea. Și cam asta e cu antologiile.

Cu alea la care am fost invitat pînă acum, pentru că mai sînt și cele pe care am de gînd să le fac eu. Dar despre astea cu altă ocazie. Sau poate nu. Poate le fac pur și simplu.

Știu că nu mai crede nimeni în planurile mele, dar asta nu înseamnă că ele nu vor mai exista. 🙂

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: