5 iulie. Constanța

Evenimentul:

Un fragment din 9 1/2 elegii (Tritonic, 2016):

 

9 1/2 elegii (Tritonic, 2016)

Deci, eram cu aia mică, Roxana. Roxana Albu.
— Ieri, după ce-am plecat de-aici, m-am dus acasă. Acolo am dat de el, mă aştepta. Ne-am dus la mine în cameră şi ne-am culcat. Am dormit, adică. Dar înainte, da, m-am culcat cu el. Sau el cu mine, nu ştiu cum să spun. N-am făcut nimic, adică eu n-am făcut nimic, doar l-am lăsat. Mă ţinea în braţe, stăteam ghemuită cu spatele lipit de burta lui. Aşa am făcut-o. L-am lăsat să intre şi-atît. L-am lăsat s-o facă. Şi-apoi m-am culcat. Am adormit. Aşa, în braţele lui. Nici măcar nu m-am dus la baie să mă spăl. Îl simţeam lipit de mine, umed, lipicios.
— De ce-ai făcut-o? De ce l-ai lăsat?
— Nu ştiu. Aşa… Nu ştiu. Pentru că e prietenul meu de-atîta vreme.
— Şi eu? Eu ce sînt?
— Dumneavoastră? De dumneavoastră sînt îndrăgostită acum.

Aşa îmi zicea: dumneavoastră. N-am reuşit s-o conving să-mi spună pe nume. Ne-o trăgeam din toate poziţiile şi ea îmi spunea dumneavoastră. Îmi băgam limba în ea pînă la amigdale şi ea îmi zicea
— Nu-mi place cînd mă pupaţi acolo.
sau arăta spre sexul meu şi mă întreba
— Îmi daţi voie…?
şi era rîndul meu să-i simt amigdalele…
Doar cînd vorbeam la telefon îmi spunea tu.
— Ce faci? Mi-e dor de tine. Ştiu că acum o jumătate de oră erai în mine, că degetele tale mi se băgau obraznice în gură, în urechi, în fund, la subsuori sau încercau să intre odată cu tine acolo, acolo, ştii tu unde, acolo unde acuma mi-e dor să te simt din nou, uite ce fac, îmi strîng picioarele de parcă-mi vine să fac pipi, dar nu, nu-mi vine, nu-mi strîng picioarele ca să opresc şuvoiul să curgă, le strîng de parcă ai fi în mine şi aş vrea să te mai ţin acolo, să fac cumva să rămîi acolo, că tare mi-e bine atunci, tare mi-e bine, dar tu ştii asta, de multe ori ţi-am spus că mi-e bine să te simt acolo şi ştiu că şi tu mi-ai zis odată
— Mi-e bine, bine, bineeeee…!
— şi ai chiuit, şi mi-au părut cele mai frumoase cuvinte de dragoste care mi s-au spus. Alo, mai eşti? Nu te supăra că te sun, am ore, dar am ieşit afară, nu mai pot să stau, am ochii ăia, ştii tu cum, s-au înverzit cu totul, se uitau fetele la mine şi rîdeau de mine, m-au întrebat ce pastile am luat – ţi-am spus că noi mai luăm pastile din cînd în cînd, rîdeau fetele de mine şi spuneau
— Nu ni-l dai, tu, şi nouă o tură, să ne pună şi nouă zîmbetul ăla pe faţă, să zică şi despre noi lumea
— Uite, mă, nişte fete fericite…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: