Arhive lunare: Aprilie 2017

Pemiile ROMCON 2016 – nominalizări

Buletinul de vot

Cu o întîrziere de peste șase luni, pun aici lista cu nominalizările la premiile RomCon 2016. N-a publicat-o nimeni, nicăieri (nici măcar pe site-ul RomCon!). Singura sursă a fost buletinul de vot, pe care cele cinci nominalizări la fiecare categorie NU au fost ordonate alfabetic, așa cum se face peste tot, ci… habar n-am. Iar faptul că lîngă fiecare nominalizare era tipărit locul 1, locul 2 etc., nu știu ce a vrut să însemne. Și de răspuns la întrebări gen cine a făcut lista așa, cine a publicat-o în ordinea asta și de ce, evident că n-a răspuns nimeni. Deși măcar președintele juriului, Mircea Naidin, putea să dea un răspuns. Măcar să arate că nu-l doare-n părțile moi de cei care au participat la RomCon și n-au înțelels manevrele juriului. Faptul că la 8 categorii au ieșit cîștigătoare lucrările în dreptul cărora scria Locul 1 sper să fie doar o coincidență. Dar nu vom ști niciodată… cîtă vreme organizatorii și juriul și-au bătut joc de noi (tăcerea, refuzul de a răspunde la întrebări, refuzul de a-și asuma listele alea le iau ca bătaie de joc).

Buletinul de vot, partea a 2-a

Să sperăm că anul ăsta juriul va funcționa, că membrii juriului vor găsi cele mai bune lucrări ale anului (aș fi preferat să fie cele mai bune ale anului în viziunea lor, nu cele mai bune dintre cele primite) și, dacă vor fi întrebări, să nu ne mai considere cantități neglijabile, care nu merităm niște răspunsuri.

Deci nominalizările din 2016. Le-am pus eu în ordine alfabetică a autorilor, dar aveți în poză buletinele de vot, așa cum au fost oferite participanților să voteze, votul lor contînd 50%. Apropo: nici procedura finală a stabilirii cîștigătorilor n-a fost făcută publică. OK, a votat juriul, a stabilit clasamente pentru fiecare categorie. A votat și publicul, care ce-o fi înțeles din buletinele alea. Și mai departe? Cum s-au stabilit cîștigătorii? Secret. Deplin secret. Că noi sîntem niște loaze, nu merităm să ni se spună. Dar ferească Rigomax să nu venim anul ăsta la RomCon. Se va spune că nu înțelegem, că ne punem de-a curmezișul, că sabotăm sefeul românesc, că sîntem scandalagii etc.

(cîștigătorii sînt cu roșu, măcar să ne amintim de ei)

ROMAN
Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei – Omul-fluture
Marian Coman – Haiganu. Fluviul șoaptelor
Doian Roman – Pragul 2. Umbra martor
Liviu Surugiu – Eral
Marian truță, Dănuț Ungureanu – Mineral

POVESTIRE
Mihai alexandru Dincă – Oroarea din Oort
Andrei Duduman – Eroi fără voie
Alexandru Lamba – Reculul praștiei
Florin Pîtea – Telefonia
Liviu Surugiu – Regele spărgătorilor

NUVELĂ
Iulia Albota – Stalker
Lucian-Dragoș Bogdan – Odiseea lui Berg
Aurel Cărășel – Galaxia sudică
Alexandra Medaru – ReÎnnoirea
Ciprian Mitoceanu – Complet accesorizat

VOLUM DE POVESTIRI
Rodica Bretin – Cetatea fără trecut
Marcel Luca – Caroline Project
Leonard Oprea – Noi domenii interzise
Florin Pîtea – Cartea cu scoarțe de argint, ferecate
Liviu Surugiu – Rămășițele viselor

ANTOLOGIE
Michael Haulică – Argos Doi
Michael Haulică – Dincolo de orizont, vol.1
Michael Haulică – Eroi fără voie
Cornel Secu (ed.) – Helion, vol.1
Cornel Secu (ed.) – Helion, vol.2

DEBUT
Mihai Grecu- Întîlniri galactice
Andreea Luca – La moara lui Dragomir
Laura Nureldin – Regii timpului

Save

PUBLICAȚIE ANUALĂ/BIANUALĂ
Almanahul Anticipația
Biblioteca Nova
Galileo
Revista de suspans

REVISTĂ
Argos
Galileo Online
Gazeta SF
Helion
Helion Online

PREMIU SPECIAL ARTIST PLASTIC
Laura Ceica
Cătălin Negrea
Tudor Popa

EDITURI
Crux Publishing
Millennium Books
Nemira
Tracus Arte
Tritonic

FILM
Eternal Traveler (Regizor: Adrian Chifu)
Mă cheamă Costin (Regizor: Radu Potcoavă)
Puzzled (Regizor: Tudor Botezatu)

Save

Anunțuri

Premiile Hugo 2017. Nominalizările

Sper să vadă, să observe și să priceapă și membrii juriului RomCon (și organizatorii, dacă juriul nu-și stabilește singur regulile de funcționare) că listele pentru votul final se dau în ordine alfabetică (a autorilor/operelor).
Am lansat o întrebare anul trecut: cine a făcut listele pe care s-a votat? (alea în care se specifica alături de nume/titlu și Locul 1, Locul 2 etc. – astfel că în 8 cazuri din 11 cîștigători au fost cei în dreptul cărora scria Locul 1). N-a răspuns nimeni nici pînă azi.
Mi-ar fi plăcut ca măcar UN membru al juriului să fi spus „da, noi, juriul, am făcut listele așa pentru că…” sau „noi, juriul, nu am făcut acele liste”. I-aș fi respectat mai mult.
LATER EDIT. și o poză cu romanele nominalizate (foto: Jukka Halme):

Save

Tritonic, 2017, 3 luni, 11 carti

IANUARIE

Teodora Matei – Tot timpul din lume (Cașmir)

FEBRUARIE

Eugen Cadaru – Misterioasa scrisoare a domnului Tesla (sci-fi)

Alexandru Lamba – Arhitecții speranței (sci-fi)


MARTIE

Michael Haulică (ed.) – ARGOS TREI

Cătălina Fometici – Cîinii diavolului (fantasy)

Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura (fantasy)

Lucian-Vasile Szabo – Iubita de la miezul nopții (LIT)

Lucian Dragoș Bogdan – Frontiera (sci-fi)

Aurel Cărășel – Galaxia sudică. Începuturile (sci-fi)

Cezarina Anghilac – Cine doarme și visează (Fantasy)

Dan Doboș – Gheorghe, un om special (sci-fi)

%d blogeri au apreciat asta: