Final de februarie cu scriitori suedezi traduși din limba engleză

chirovici-cartea-oglinzilorPrima cronică pe care am citit-o la cartea lui Chirovici: Mihai Iovănel, în Scena 9: Primul milion sau Rețeta succesului.

*

Numai Medicina legală a lui Vladimir Beliș nu credeam s-apuc a citi vreodată…

*

Citate:

Paradoxal, cel mai important lucru când ţi se propune o funcţie de conducere este să ştii să refuzi. Din păcate, la noi, nu există cultul refuzului. (Nicolae Manolescu)

Ei! cum le spui dumneata, sa tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. (Ion Luca Caragiale)

*

Oare toți cei care comentează pe peretele lui Iulian Băicuș mi-au dat block? Că nu văd decît comentariile lui.  🙂

*

Articolul agneta-anni-fridnu e semnat și nici dată nu are. Ăla/Aia care l-a scris e prost/proastă și nu știe despre ce vorbește sau cineva a încurcat pozele doamnelor? Cum sînt peste 22000 de share, presupun că articolul n-a fost pus pe site acu o oră. Deci nimeni n-a văzut, nimeni nu și-a dat seama că au comis-o. Bravo! Presa nu se mai face cu ziariști, se face cu băieți și fete care nu și-au găsit o meserie și fac treaba asta cu pus chestii pe net, că așa au ei impresia, că pentru asta nu trebuie să știi nimic.

„Lanni-frid-agnethaegendarul colectivˮ, „muzicanțiiˮ… dacă reușim să trecem de începutul mirobolant (scuzați cuvîntul, dragi „ziariștiˮ, știu că e greu, are multe litere):

„Trupa ABBA este unul dintre cele mai cunoscute colective din lume. Piesele lor erau difuzate pe toate continentele, iar albumele lor erau vândute în tiraje mai mari de 350 de milioane de copii! ˮ

*

Numai prostii ai spus, domnule diletant (e bine așa, orgoliul tău e împlinit dacă-ți spun așa?). Aia că numai cine scrie roman e scriitor… să i-o spui lui Borges. Aia că n-o să mai scrii niciodată bla-bla-bla… să i-o spui lui Mutu (fotbalistul sau altul, care-o fi ăla), că eu nu te cred. Gîndește-te că fiecare poveste are o lungime a ei, pe care sigur ai s-o afli scriind povestea. De ce pleci de la ideea: „acum o să scriu un roman. Ia să vedem cu ce o să umplu 500 de pagini… ˮ Nu mai bine îți schițezi povestea, îți faci planul și dup-aia te apuci de scris? Vei afla cînd o să fie gata dacă ai scris o povestire, o nuvelă sau un roman. Crezi că interesează asta pe cititori? Da, bine, sînt cititori care preferă romanul prozei scurte. Dar sînt și cititori care adoră prozele scurte. Fie și pentru că pot fi citite între două stații de metrou. Lasă prostiile, pune mîna și scrie și cînd ți se termină povestea pe care vrei s-o spui, trimite-o la o revistă sau la o editură în funcție de lungime sau, și mai bine, în funcție de cum vrei să-ți gestionezi cariera. Că dacă trimiți șase cărți la șase edituri, s-ar putea să ți se publice șase cărți la șase edituri, dar nici o editură să nu te considere autorul ei (cu tot ce implică asta: lansări, turnee, promovare, susținere etc.). De unde, fraților, atîta fițăraie? Vai, eu nu sînt sciitor, eu nu etc. Păi, dacă nu sînteți scriitori, de ce mai scrieți? Sau, mă rog, treaba voastră că scrieți, dar de ce mai trimiteți cele scrise și altora? De ce mai ocupați timpul vostru și al editorilor și al cititorilor cu scrieri? V-ați gîndit vreodată că „mă las de scris că nu mi-a ieșit prima tentaivă de romanˮ înseamnă nu numai că vă bateți joc de voi și de talentul vostru, dar și de cei care au muncit la cărțile voastre de pînă acum? Nu te mai gîndi că va fi roman sau povestire sau nuvelă ceea ce scrii. Important e să spui o poveste faină, că atunci sigur vei bucura niște oameni care au dat bani pe cărțile tale.

*

Doi autori ale căror cărți le-am căutat în ultima lună. Și iată că apar în românește, conform unui articol din Adevărul.

malin-persson-giolito-quicksandMalin Persson Giolito, Nisipuri mişcătoare.

A fost numit cel mai bun thriller suedez al anului. Este un thriller juridic extrem de incisiv şi dramatic. În primele pagini facem cunoştinţă cu Maja care şi-a petrecut ultimele 9 luni în închisoare aşteptându-şi procesul. Maja este bănuită că ar fi fost implicată în împuşcăturile dintr-un liceu din Stockholm, incident în care şi-au pierdut viaţa multe persoane printre care iubitul ei.

Malin Persson Giolito este fiica lui Leif G. Persson. A debutat în 2008, dar romanul Nisipuri mișcătoare (Störst av allt) este cel de-al patrulea scris de ea și ultimul publicat. Asociația scriitorilor suedezi de romane polițiste i-a acordat premiul pentru cel mai bun roman al anului 2016. Ediția în limba engleză va apărea pe 7 martie – Quicksand, de unde și titlul în limba română, ceea ce mă face să bănuiesc că iar vom avea parte de o traducere din limba engleză, nu din suedeză, adică vom citi ce a înțeles un traducător român din ce a înțeles traducătorul englez. Dar vom citi cartea repede.

joakim-zander-the-brotherJoakim Zander, Fratele.

Un thriller scandinav exact aşa cum ne-am obişnuit: cu personaje de excepţie, o intrigă reuşită şi un ritm pe măsură. Yasmine, fratele ei şi Clara sunt cele trei persoane ale căror poveste o vom afla dar nu înainte de ultimele pagini ale cărţii care vor dezvălui adevărul.

Zander a publicat două romane, ambele în seria Klara Walldeen. Fratele este al doilea. The Brother, în ediția engleză, Orten în original – din nou RAO preia titlul ediției în limba engleză și putem trage concluzia că vom avea o traducere din engleză).

Primul roman, Înotătorul, a apărut la RAO în 2015.

*

Am reușit să reduc o povestire de la 64.000 de semne la 49.000. trebuia să aibă 40.000. Deși vestea lunii februarie e că am scris o povestire!

Sper ca în următoarele 6 luni s-o văd și publicată pe undeva. În oricare dintre variante.

Sau poate într-a treia…? 😉

 

 

Save

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: