Hard-boiled de Colentina

Ieri am încheiat „Homer Goian și gîtul din Teiˮ. Am recitit-o, am mai schimbat cîte un cuvînt pe ici, pe colo. Apoi am trimis-o editorului. Pentru export s-ar mai putea scoate niște pasaje mai dificil de tradus sau, poate, nerelevante pentru cititorii din alte țări.

Nu-mi dau seama cum e. Am doar senzația de lucru încheiat, n-o am pe aia de plutire. O fi bine, o fi rău?

Ce simt acum? Că ar trebui s-o las să se odihnească vreo două săptămîni, apoi s-o reiau, să refac cele două planuri –faptele și ancheta – și s-o scriu din nou, s-o transform într-o nuvelă, publicabilă singură în volum. Deja mi se așază niște lucruri, rotițele nu s-au oprit, merg în continuare, se construiește scenariul care acoperă perioade neprinse în poveste și care explică niște lucruri pentru motivarea lui Achiței. Oricum, nu-mi iese din cap povestea, personajele nu m-au părăsit, au rămas cu mine.

Nu era în plan să scriu cartea asta în 2017 (pînă în urmă cu o oră nici măcar nu mă gîndeam că ar putea fi o carte), dar m-am lămurit că planurile nu mă ascultă, poate ar trebui să fac bine și să le ascult eu pe ele.

A fost o perioadă faină, de scris în primele două ore după miezul nopții (de-aia am și zis că „azi, ziua mea de muncă începe mîineˮ), așa cum au fost și cele în care am comis ultimele texte (Calistrat Hadîmbu și Huca). Sper să nu mai treacă cinci ani pînă la următoarea poveste. Și că, dacă tot am repornit mașinăria, s-o las să meargă.

(asta cu hard-boiled de Colentina nu-mi aparține, am auzit-o de le primul cititor al povestirii)

Save