Arhive zilnice: 15 Ianuarie 2017

Madia Mangalena (fragment 2)

Mîine se încheie campania Millennium care mă dă la pachet.

afis-promotie-mh3

Un ultim fragment din cele trei cărți, și aleg tot Madia Mangalena. De două ori Madia, adică chiar povestioara care dă numele volumului. Un text despre care s-au scris multe, îmi amintesc de un articol al lui Ovidiu Bufnilă, aproape la fel de lung (sau mai lung?) decît povestea însăși.

Povestirea a fost publicată pentru prima oară în Jurnalul SF/66/1994. A fost publicată de 21 de ori, în reviste din România, Australia, SUA, Serbia, Bulgaria, Japonia. A prins două antologii, Motocentauri pe acoperișul lumii și Nemira ’95 și este în două dintre volumele mele: Madia Mangalena și Povestiri fantastice.

MADIA MANGALENA

Lui Petrică Sîrbu,
de bucurie că există

 

motocentauri_pe_acoperisul_lumii

Motocentauri pe acoperișul lumii (Karmat Press, 1995)

Chipul Madiei Mangalena ocupă întreg ecranul. Culoarea vineţie a filtrului îi pune în evidenţă ochii retuşaţi discret. Pe sub-undă este transmisă profeţia cu venirea lui Brodar. Se lipeşte de creierele trecătorilor, le pătrunde, prinde rădăcini, ia înfăţişarea Madiei din Mangala. Nu mai e nevoie de ecran, imaginea s-a agăţat de cortexuri, flutură ca steagurile-lup, doar nu urlă. Madia zîmbeşte. Urmele pietrelor se văd bine, poveste a vieţii ei.

„Cine e curat să arunce primul.”

Şi toţi s-au înghesuit să arunce piatra, să fie văzuţi că aruncă, să se ştie că sînt curaţi.

Plastiile i-au netezit trupul, l-au făcut lucios, magnetic. Hainele se lipesc de ea, privirile, mîinile, toate alea. Merge pe stradă şi-n jurul ei cad ceasurile, se sparg, încremenesc. Madia fără Timp. Magnetic Dia.

terra-fantastica-12-2007Numai faţa i-a rămas muşcată de pietre. Spre aducere-aminte. Şi fiecare mîngîiere arde mîna care a ţinut piatra, fiecare sărut are gustul pietrelor.

— Ce… Ce dracu-i asta?

 sar toţi în lături, la prima atingere. Arşi, curentaţi, scîrbiţi, spăimoşi, vomitoşi. Jură să n-o mai atingă în veci, dar a doua zi o iau de la capăt. Îşi fac de lucru în calea ei, să-i vadă, să-i aleagă, măcar să-i bage în seamă. Masculi feroce, bărbaţi care conduc destinele lumii. Cîrpele ei de şters praful. Crema ei de ghete, bocancii ei,

„Linda, Linda, unde-ţi sînt bocancii?” (cîntec de dragoste din secolul XX)

periuţele ei de dinţi, poşeta ei şi tampaxul.

fanzin-sf-nr8-2011Madia Mangalena, psalliota din Mangala. Frumoasă, ucigător de frumoasă. Cînd face dragoste, mişcările ei evită şi primesc, fentează, stau la pîndă, cerşesc, incită, urlă. Se transformă în sirop sau rachiu, se bagă-n tine şi-acolo îşi face de cap. Te arde, te rupe.

Dar mai bine să arzi decît să rugineşti. UNU.

Cu trupul ei te arde, arzînd la rîndul ei, mistuindu-se-n tine. Madia din Mangala trăindu-şi moartea în fiecare zi.

— O curvă! Au despicat-o toţi nenorociţii, toţi linge-boaşe ăia care acum o plimbă ca pe sfintele moaşte. O curvă!

Şi totuşi lumea se adună în jurul ecranelor ca în anii nebuni ai programelor Psycho. 23, 24… 26: Andie MacDowell vîndută en detail antologia_science_fiction_nemira_951pentru sandvişurile şcolii de handicapaţi (IQ sub 160). Ce vremuri! Filme – le zicea. Acum, pe ecrane, vedem realitatea. Tricksterii, mînuitorii de vieţi, ne bombardează cu vieţile sfinţilor. Nu ştiu unde-or găsi ei atîţia sfinţi, mie-mi cam pute. Cît nu înţelegem asta, ar fi mai bine să stăm pe curul nostru şi să mai lăsăm diemurile. Dreams-makerul nici n-ar trebui să-ncapă pe mîna oricui.

Patina e un alt nume pentru rugină. Şi o înnobilează. DOI.

 Deocamdată să-l aşteptăm pe Brodar ăla, să vedem ce hram poartă. O fi şi el vreun Big Brother, ca atîţia alţii, care-au mai trecut pe-aici. Cum au venit, aşa s-au dus toţi. Nişte pîrliţi. Nişte nespălaţi.

Şi noi, vitele, ne lăsăm vieţile în palmele lor care nici de-o labă nu-s bune. Dar sînt ale lor. Şi ei au putut s-o ierte pe Madia pe care noi niciodată n-am iertat-o. Dar cum s-o iertăm, nu-i ea curva noastră, nu-i? Nu ne-ncuiem cu ea în futoare romanian_sf_anthology_nemira_95de doi pe doi, n-aruncăm hainele de pe noi şi ciorapii şi ceasurile de la mînă ca să mai cîştigăm zece centimetri pătraţi de piele pentru mîngîieri? Cum s-o iertăm cînd ne-a făcut să aruncăm cu pietre? Nici un călău nu-şi iartă victimele.

„Cine se simte curat, să arunce primul.”

Semnele lăsate de pietre pe chipul ei o fac şi mai frumoasă. Oricine o vede, bărbat, simte în nări, pe dată, mirosul sîngelui ei. Chemarea ei.

Pe ecranul imens, Madia se îndepărtează şi-n urma ei rămîne mirosul care mă-nnebuneşte. Îmi simt sîngele ridicîndu-se-n mine pînă-n vîrful vîrfurilor şi sensongul explodează în aerul din jur. Filtrele se schimbă, sînt roşii acum. Masna Piya îşi trece dextra peste corzi, acordurile grave se limpezesc şi, de undeva, din adîncuri, eu ştiu de unde, apar valurile. Imaginea maestrului se Michael Haulica-Povestiri fantastice, 2010-800hestompează, rămîn doar sensongul şi valurile. Tremurătoare la început, din ce în ce mai agitate pe urmă, în final agresive, valurile.

Trecătorii mă privesc miraţi.

Dincolo de ură este iubirea. Ca o uşă, ca o rană, ca un cui.

Sînt singurul care a iertat-o. O iubesc.

Nu-mi mai simt mîinile. Mi-au amorţit. N-am crezut niciodată că poate fi aşa rău. Ba nu, nu mi-au amorţit. Mă dor aşa de tare, că parcă nici nu mai sînt ale mele. Mă dor. Mai ales cuiele mă dor. Pofta cu care mi le-au bătut în palme. Ca atunci. Şi chipurile lor desfigurate de ură.

De-aici, de sus, totul se vede altfel. Dar, oricum, nu mai contează.

În faţa mea s-a oprit o femeie. Mă uit în ochii ei şi mi se pare că-i mama. Probabil că toţi muribunzii simt asta. Din răni, sîngele-mi picură şi ea sare în lături, ferindu-şi coşul. Prea tîrziu. Se uită la mine şi spune:

— Tu eşti, sau să aşteptăm pe altul?

— Eu sînt. Eu.

afis-promotie-mh3

Save

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: