Ieri a fost zi de primire.
Mai întîi comanda de la Librărie.Net. În principal a fost vorba despre Terry Pratchett & Stephen Baxter – Pămîntul lung (în ideea că o voi citi pînă la Clubul de lectură Nemira de luni, 30 mai, ora 19.00), la care am adăugat și cîteva nordic: Trădarea, de Karin Alvtegen (RAO), Pontonul negru, de Åsa Larsson (și am încheiat cu achiziționarea seriei Rebecka Martinsson – cît a apărut la noi, adică trei romane), Trei secunde, de Anders Roslund & Borge Hellström și Made in Sweden, de Anders Roslund & Stefan Thunberg (alături de Box 21 și Răzbunarea lui Finnigan, întregesc ce a apărut de Roslund la noi).
Mai pe după-amiază am primit un plic de la Timișoara, chiar din mîna lui Cornel Secu: Helion nr. 3-4/2016 (în care Mircea Opriță srie depsre Transfer), Biblioteca Nova nr. 12/mai 2016 și volumul 4 al antologiei Helion, de Cornel Secu (istorie, teorie și analiză literară 1981 – 2010).
Mai sînt cîteva zile pînă la Bookfest. Dar despre tîrg și lansările la care voi participa, am să scriu separat. Acum, în avanpremieră, autorii: Tessa Nadir, Flavius Ardelean, Ray Bradbury, N.K. Jemisin, Isaac Asimov, Robert Holdstock.