2015 între dorințe și fapte
Pe 1 ianuarie scriam asta (am notat cu roșu lucrurile realizate, au rămas cu negru cele nerealizate):
Planuri pentru 2015.
Reeditări: Madia Mangalena (ediția a 4-a) – Așteptînd-o pe Sara (ediția a 4-a) – Nu sînt guru (ediția a 2-a) – …nici Torquemada (ediția a 3-a).
Cărți noi: Pecinginea (publicistică 2009 – 2011) – Zepelinul cuantic (publicistică 2011 – 2013) – poate chiar și Iris (pentru colecția Novella, dacă o voi termina de scris)
Antologii: Secția 14 (antologie a grupului literar Secția 14, format de absolvenții Atelierului SF pe care l-am ținut împreună cu Oliviu, Florin și Marian) – Argos Doi (antologie cu texte publicate în revista Argos) – ar mai fi două sau trei, dacă îmi voi face timp de citit. PLUS: Dincolo de orizont, vol.1
Povestiri: „Dincolo de roșul de pe unghii” – „Firmanul” – „Ceasul cu dragon” (doar cele deja începute).
Reviste: 5 apariții Argos (ianuarie – martie – iunie – septembrie – decembrie) – 4 apariții Galileo (februarie – mai – august – noiembrie).
Atelier SF: o ediție în aprilie-mai (cu antologie la Gaudeamus 2015) sau octombrie-noiembrie (cu antologie la Bookfest 2016). Sau ambele. Depinde de organizatori (Revista de povestiri & Bookblog).
Să fac ceva cu povestirile deja traduse. Am publicat două, în Cockgaine și Worlds and Beings.
Să scoatem 20 de titluri la Paladin. Au apărut șapte.
Planuri, speranțe legate de Final Frontier, FILB, premiile Galileo. M-am implicat în Final Frontier 2015. PLUS: m-am implicat în RomCon 2016.
Cam mult, nu? Dar dacă fac jumate?!
Să avem un an bun, să fim iubiți și băftoși.
PLUS: Am început lucrul la un roman polițist, Chifteluțe suedeze, și la unul fantasy, Relatare despre dublu.
PLUS: Am apărut în două antologii (Helion 2 și World and Beings).
Deci, numerele norocoase sînt: 1 – 2 – 3 – 4 – 6 – 7 – 11.
1-am publicat o prefață (la Scîrba sfîntului cu sfoară roșie, de Flavius Ardelean, Herg Benet, 2015), am avut o apariție live (Adevărul live), am răspuns la o anchetă (Suplimentul de cultură)
2-am publicat două cărți (Madia Mangalena și Așteptînd-o pe Sara, ediții noi), am fost prezent în două antologii (Helion 2 și Worlds and Beings) și am început lucrul la două romane: unul polițist, Chifteluțe suedeze, și unul fantasy, Relatare despre dublu.
3-am publicat trei antologii (Argos Doi – Eroi fără voie – Dincolo de orizont, vol. 1)
4-am dat patru interviuri (Semne Bune, Cațavencii, Modernism, Gazeta SF) și am publicat patru texte în limba engleză (trei povestiri: „Suicide in Blackbird Street” – „Gi-ri. The Duty” – „Rons, Socketers and Knots” și un articol: „Fantasy and Science Fiction”)
6-am scos șase numere de revistă (4 – Argos, 2 – Galileo)
7-la Paladin au apărut șapte cărți în colecțiile coordonate de mine
11-am publicat unsprezece articole (în Argos, Galileo și Galileo Online)
Comentarii recente: