Azi a apărut în Observator cultural, sub semnătura lui Cătălin Badea-Gheracostea, un articol în care se depun eforturi pentru a demonstra că almanahul e tot un fel de antologie. Demonstrația se bazează pe dacă lăsăm la o parte… și luăm în considerare strict…
Dar mai bine citiți-l. Almanah vs. Antologie, almanah &antologie
Am scris un comentariu, dar cum din Observator culural s-a mai întîmplat să dispară comentarii, prefer să comentez aici, chiar dacă ceea ce am de spus va fi văzut doar de doi-trei inși. Hai, zece! 2500, că pun și pe FB. 🙂
Încă o precizare vreau să mai fac: comentariul meu nu-l vizează în nici un caz pe Marian Truță, unul dintre scriitorii români de SF pe care-i admir cel mai mult, lucru pe care i l-am spus și lui direct, și nu numai o dată.
Comentariul, deci:
Judecînd așa, orice revistă în care sînt publicate texte de bună calitate este o antologie. Qed și toate alea. Dar e fals. Și falsul începe acolo unde zici că lăsăm la o parte nonficțiunea. Adică exact ce NU APARE într-o antologie de proză. E vreo diferență de structură între Almanahul Anticipația și revista Fantastica? Sau Galileo (revista aia care apare tot pe hîrtie, în vreo 240 de pagini)? Proză, articole, recenzii. Care antologie?
Selecția? Orice redactor de revistă publică o selecție din ceea ce primește. Nu poți spune că, dacă prozele sînt excelente calitativ, atunci avem în față o antologie, iar dacă nu, avem o revistă. Munca redactorului de almanah este fix aceeași cu a redactorului responsabil de revistă.
Sofistica e bună, dar așa, de-un pamplezir, de-amorul artei. Ea n-are însă ce căuta în chestii riguroase, în reguli, definiții și criterii. Parol! Eu pot înțelege că ai nevoie de demonstrația asta, că, poate, ea îți va folosi cîndva, mai tîrziu… Dar demonstrația e falsă, stimable. Mai caută la DEX. Acolo avem definiții, nu trageri la temă.
Și, căutînd o poză să ilustrez această însemnare, mi-am mai dat seama de ceva. Articolul din Observator este ilustrat cu coperta Almanahului Anticipația 2014. Sper totuși că Marian Truță a fost nominalizat pentru almanahurile Anticipația 2015 (apărut în toamna lui 2014) și Atlantykron 25 (apărut în vara lui 2014).
Colierul de perle al bunicii 
Argumentul cel mai bun în favoarea încadrării la reviste e furnizat de o privire pe coperta IV, unde apare, cît se poate de vizibil, un ISSN, iar nu un ISBN. QED.
Şi am să mai atrag atenţia asupra unei chestiuni: zice Gheracostul cum că: „Aceasta este prima antologie, de autori străini semnificativi diacronic (Dick & co.) şi sincronic (grupul de nominalizări şi premii recente Hugo sau Nebula).”
‘Ai nu, zău?! Prima? Prima citită de el, probabil. Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri ce-a fost, nene? Pîine cu marmeladă? Şi acolo erau autori semnificativi sincronic şi diacronic, şi acolo erau proze cu premii internaţionale recente. Dar Millennium 1, recenzată în acelaşi ObsCult de Bianca Burţa-Cernat? Dar Hugo 99? Să mai zic? Nu mai zic, că n-are rost.
citești prea mult, Horia. mai uită și tu. mai zi și tu la întîmplare că cartea aia a apărut în anul ălălalt. cum ai reușit, frate, ca la premiile Galileo să nu fie nominalizat nici un roman apărut cu doi ani în urmă și nici cu un an după?! cum ai nimerit tu lista aia preliminară numai cu cărți și texte apărute toate în anul de eligibilitate? greu cuvînt, nu? poate de-aia îl evită unii. sau te pomenești că dacă ai reguli nu se mai pot face aranjamente? pfui! nu meriți să fii în jurii, domnule! nu se poate baza omul pe tine, să votezi ca primarele, fără să ai habar ce votezi. 🙂
aia cu dacă dintr-un almanah scoatem nonficțiunea, apoi scoatem și proza autohtonă și reținem numai prozele străine, rezultă că avem în față o antologie de texte premiate… e antologică! am trecut peste ea, că-s obișnuit ca, în ultima vreme, toată lumea să facă pentru prima dată chestii pe car ele știu (unele chiar le-am făcut) de vreo 10-20 de ani.