Arhive lunare: septembrie 2015

Nu te-ai priceput, Sorine!

Cît de prost poți fi, să inventezi o problemă evident falsă (cursurile de creative writing transformă netalentații în talentați), ca apoi s-o contrazici, mai ales cînd aduci ca argument vechea școală de literatură din anii 1950 (care oricum nu-și propunea ceea ce-și propun atelierele de creative writing de azi)?

Prost de-a binelea, rău intenționat, ticălos ș.a.m.d.

Și încă ceva, amărîtule: prefer să fiu fonfăit decît prost.

Bibliografie:

– cursurile de creative writing din universități (inclusiv din cele românești)

– atelierul de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu

– Clarion West (instructorii atelierului în vara 2016 vor fi: Paul Park, Stephen Graham Jones, Elizabeth Bear, N. K. Jemisin, Sheila Williams, Geoff Ryman – sper că ai auzit de ei. Iar printre absolvenți se numără: Octavia Butler (1970), Bruce Sterling (1974), Kelley Eskridge (1988), Nicola Griffith (1988), Ted Chiang (1989), Cory Doctorow (1992), Jeff Vandermeer (1992), Kelly Link (1995), Nnedi Okorafor (2001), Kim Stanley Robinson (1975) – sper că ai auzit și de ăștia).

PS Se pare că cel care semnează Sorin Camner nu e Sorin Camner, ci altul, care semnează Sorin Camner. Cel puțin așa mi-a zis Sorin Camner, cel care semnează Bujold. Bine, Sorine! Am înțeles. 🙂

Coperte, promovări, cenacluri și vînzări

Variantă nouă de copertă pentru antologia Dincolo de orizont. Să nu se înțeleagă că volumul 1 este science-fiction, iar următoarele vor fi altceva. Science-fictionului îi vor fi dedicate trei volume.

Apoi vor fi și fantasy, alte două volume.

Dincolo de orizont vol 1c

Rămînem în zona copertelor. Ziceam cîndva că sînt 3 chestii pe care ar trebui să le aibă o copertă de carte: o ilustrație care să te atragă, un design plăcut și să poți citi numele autorului și titlul. Zilele astea am văzut două coperte care se încadrează perfect: Peter V. Brett – Sulița deșertului (Nemira, 2015, trad. Ana-Veronica Mircea) și George R.R: Martin – Cavalerul celor șapte regate (Nemira, 2015, trad. Laura Bocăncios și Oana Chițu).

sulitadesertului-site*cavalerul-celor-sapte-regate_site

La o săptămînă după Romcon, pe site-ul premiat al celor care se ocupă cu promovarea sefeului românesc (Europa Sf, inițiativă SRSFF) găsim tot felul de știri și articole depre convențiile SF din Europa, dar nimic despre Romcon. Promovare la înalt nivel. Sau Romconul nu se încadrează la SF românesc?

europa sf - 28 sept 2015

ProspectArt, 25 septembrie. Foarte fain momentul Dodo Niţă – Puiu Manu – Adrian Cioroianu, la lansarea volumului Paradigama paraliteraturii, de Dodo Niță (Scrisul românesc, 2015).

Paradigmele+coperta

Dar la momentul de cenaclu (de-ăla la care mergeam prin anii 1970, că pe sfîrșitul anilor 1980 am început să-mi dau seama și am căutat alte forme de cenaclu/club) am cedat. Nu-i de mine forma asta. Într-adevăr, Secția 14 e cea mai faină formă de cenaclu existent la ora asta la noi. Ca să nu mai spun că implicarea revistelor Argos și Galileo oferă și o finalitate prezentării unui text în cenaclu. Fără asta… vorbim discuții. Presupun că și cei care citesc la ProspectArt au posibilitatea de a publica în Fantastica.

*

Pe unde mă mai vînd. Pe site-ul ABAȚIA.

pachet MH - abatia

Dincolo de orizont, vol. 1

Cu o săptămînă în urmă a apărut Eroi fără voie, antologia grupului literar Secția 14, și iată că deja am definitivat altă antologie.

Este vorba despre Dincolo de orizont. Povestiri science-fiction, vol.1.

Vol. 1, pentru că vor fi trei volume, acoperind ultimii 25 de ani, adică 1990 – 2014.

În primul volum vor fi 15 autori, ale căror nume le vedeţi pe coperta realizată de Vlad-Mihai Botta (ilustrația de Max Mitenkov) pentru Millennium, unde va apărea antologia. Noi sperăm să apară la jumătatea lunii octombrie.

Încă ceva: titlul antologiei vine de la povestirea lui Lucian Dragoș Bogdan, publicată în Argos nr.7/2014.

Dincolo de orizont vol 1

Antologia Eroi fără voie – cuprins

Și iată cuprinsul antologiei Eroi fără voie (Millennium, 2015), ieșită din tipar cu o săptămînă în urmă:

eroi fara voie-final-de tot-fullCUVÎNT ÎNAINTE. Michael Haulică – De la Atelier la Secție

Mihai Alexandru Dincă – Oroarea din Oort

Andrei Duduman – Eroi fără voie

Valeriu Tudose – Scrisoare din Iordania

Andrei Panțu – Tursas

Georgian Enuță – Explorator Beta

Mihai Giulvezan – În început

Alexandra Medaru – ReÎnnoirea

Alexandru Orbescu – Miză mortală

Adrian Poenaru – Ohrainic

Adrian Răducan – Profețiile din lumînări

Iulia Albota – Stalker

 

Aflas

G7Am aflat zilele trecute că Dostoievski e plictisitor și că mai bine Dune decît Crimă și pedeapsă. Aș vrea să dau eu de un Raskolnikov prin cărțile SF. Nu că în celelalte ar abunda…

Am mai aflat că o listă cu autori și titluri de cărți/povestiri poate fi un punct de plecare pentru editorii în căutare de talente. Eu credeam că editorii caută texte pe care să le publice, nu nume de autori. Dar lista aia e foarte bună pentru cei care vor să se documenteze cînd scriu un articol/studiu/eseu etc. Și chiar e recomandabilă celor care NU SE DOCUMENTEAZĂ atunci cînd scriu articole/studii/eseuri.

Argos12Am mai aflat că am vorbit la Suceava despre scopul revistelor Argos și Galileo. Nu, am avut doar o intervenție din public. Despre strategiile revistelor au vorbit doar invitații, redactorii-șefi ai celor mai importante reviste. Oricît ar fi de frustrant, trebuie să accept că Galileo și Argos nu se numără printre ele.

eroi fara voie-final-dungaAm mai aflat despre cele două „antologii lansate la festival: Eroi fără voie și Moștenitoriiˮ. Așa, puse un titlu lîngă altul, n-ai idee despre ce e vorba. Dar, dacă le pui fizic una lîngă alta, înțelegi de ce voi scrie un editorial cu titlul „Despre falsuriˮ. Să nu mințim poporul cu antologatorul, vă rog. Și nu, nu mă refer deloc la calitatea prozelor. Întotdeauna unele-s mai bune, altele mai puțin bune. Nu asta-i buba. Ci definirea unor produse dubioase ca execuție drept ceea ce nu sînt. Cu atît mai mult cu cît e vorba despre niște copii acolo. Dacă le printăm poveștile la imprimantă, prindem foile cu capse și le spunem că au publicat într-o carte – îi ajutăm pe copiii ăia? Cum? Mințindu-i? Nu mai bine făceam același lucru și le explicam ce este ăla un fanzin? Nu mai bine îi încurajam să continue pe calea asta a fanzinelor, care să fie trimise prin poștă celor cîțiva redactori de reviste pînă cînd unul dintre ei s-ar hotărî să publice una dintre povești într-o revistă ADEVĂRATĂ și de-abia atunci să le spunem „bravo, ați publicatˮ?

antologie MostenitoriiAm mai aflat că toate publicațiile noastre de SF sînt fanzine (între timp, autorul a făcut modificări în text). Și asta la numai două zile după încheierea Romconului, unde categoria Fanzin a rămas fără nominalizări, pentru că toate publicațiile noastre au fost considerate de juriu reviste. Tocmai de-aia ar trebui să definim categoriile astea, ca să putem vorbi despre ele și să înțelegem toți același lucru.

Aflasul ar trebui să fie un album cu lucruri despre care tocmai am aflat.

De la Atelier la Secție

eroi fara voie-finalSecția 14. Poate singura secție în care oamenii visează să ajungă.

Povestea începe undeva în toamna lui 2014, cînd Andreea Chebac (Bookblog.ro) și Simina Diaconu (Revista de povestiri) au pus la cale un atelier de literatură science-fiction și fantasy.

Asta după ce, în cadrul întîlnirilor Creative Writing Sundays, organizate de Revista de povestiri, am fost invitat să vorbesc despre science-fiction și fantasy. Poate atunci s-a născut ideea… după ce unul sau doi dintre cei înscriși au fost publicați în revista Argos.

Cert e că în toamna lui 2014 s-a anunțat prima ediție a Atelierului SF&F. Au fost 15 înscriși și patru „profesori de SFˮ: Marian Coman, Oliviu Crâznic, Florin Pîtea și Michael Haulică.

După încheierea Atelierului, absolvenții au înființat un cenaclu, dorind să continue ceea ce s-a întîmplat la penultima întîlnire, în care l-eam propus să facem un cenaclu, să vadă ce este, cum este și la ce ajută. Au trecut, iată, zece luni de atunci și cenaclul – Secția 14, cum l-am botezat noi – continuă și azi, înglobîndu-i, în primăvară, și pe absolvenții celei de-a doua ediții a Atelierului SF&F.

Ce înseamnă azi Secția 14? Eu cred că este cel mai grozav lucru care s-a întîmplat în sefeul românesc în anul 2014. Apariția unui grup literar, format din oameni pe care i-au adus împreună pasiunea, voința de autodepășire și, nu în ultimul rînd, talentul, îmi amintește de anii ’90, cînd Ionuț Bănuță, Sebastian A. Corn, Michael Haulică, Dănuț Ivănescu, Don Simon au constituit acel grup („cei care nuˮ – i-au zis unii) care a lăsat în urmă o antologie despre care se mai vorbește și azi, Motocentauri pe acoperișul lumii.

Dar ce este un cenaclu, dacă tot ceea ce se lucrează acolo rămîne ascuns publicului? Ce însemană un cenaclu, fără posibiliatetea de a face publice povestirile? La data apariției acestei antologii (dacă nu se întîmplă vreun accident în programul apariției revistelor Galileo și Argos), toți cei 11 membri fondatori ai Secției 14 sînt autori publicați. Ba chiar și primii doi din seria a doua a Atelierului. Pentru că asta ne-am propus cînd am pornit lucrul cu acești tineri, nu numai să le împărtășim din experiența noastră și din cunoștințele noastre despre ce înseamnă să fii scriitor de SF&F, ci să-i vedem cu povestiri scrise și publicate.

Literatura nepublicată nu există, îmi spunea un scriitor cîndva, pe vremea cînd visam să fiu și eu unul.

Antologia de față tocmai asta vrea să arate, că absolvenții Atelierului de SF&F sînt scriitori, iar scriitor nu e cel care scrie, ci acela care scrie și publică.

Așadar, dați-mi voie să vi-i prezint pe unii dintre cei mai talentați scriitori români contemporani: Mihai Alexandru Dincă, Andrei Duduman, Valeriu Tudose, Andrei Panțu, Georgian Enuță, Mihai Octavian Giulvezan, Alexandra Medaru, Alexandru Orbescu, Adrian Poenaru, Adrian Răducan, Iulia Albota.

(Antologia Eroi fără voie, Millennium, 2015. Cuvînt înainte)

 

 

Despre coperte, fronturi și relații

16 septembrie 2015

bujold - cioburiSînt 3 chestii pe care ar trebui să le aibă o copertă de carte: o ilustrație care să te atragă, un design plăcut și să poți citi numele autorului și titlul.

***

Lucrez pe patru fronturi: Galileo 8, Argos 13, Dincolo de orizont (antologia SF – probabil în trei volume) și Cîntecul zorilor (antologia fantasy, titlu provizoriu). Coperte – în curînd.

***

Şi aici ajungem la unul dintre subiectele atinse în articolul de faţă – diferenţa dintre o părere personală şi o recenzie mai mult sau mai puţin profesionistă. Eu cred că ambele au un rol, dar scriitorul trebuie să înveţe să facă diferenţa între ce înseamnă una, ce înseamnă cealaltă şi cât folos îi aduce fiecare.

Mai depinde şi de persoană. Dau un singur exemplu, deşi e vorba despre un redator. Însă ideea de lucru rămâne. Este vorba despre Michael Haulică. Relaţia mea cu el a fost întotdeauna de genul: îmi place ce ai scris, te public. Nu, nu. Te superi pe mine? Treaba ta. Este o metodă destul de dură, dar are un avantaj: dacă mi-a spus “da”, nu trebuie să mă culc pe o ureche că va fi la fel şi data viitoare. Trebuie să trag în continuare, nu să las garda jos. Dacă mi-a spus “nu”, nu înseamnă că mi-a închis uşa în nas definitiv. Dacă îmi văd de treabă, următorul text poate fi acceptat. La o altă scară (dar respectând aceleaşi reguli), s-ar încadra şi recenziile care pot ajuta un scriitor să progreseze – “laud ce e de lăudat, critic ce e de criticat”.

(Lucian Dragoș Bogdan, într-un comentariu, pe Assassin CG)

 

Interviu în Gazeta SF

GSF-interviu sept 2015

Alex Lamba mi-a luat un interviu pentru Gazeta SF.

Zic undeva:

Cred că un editor trebuie să aibă gust, fără îndoială. Trebui să aia și ailaltă de asemeni. Dar trebuie, în primul rînd, să aibă fler, trebuie să simtă în aer mirosul geniului sau măcar al supervalorii. Trebuie să simtă scriitorul pe poziție viitoare, cum zic ăștia la fotbal. Trebuie să aibă simțul ăla care-l face să ia dintr-un teanc de povestiri una și să spună da, asta e minunea!

Interviul integral aici.

Almanahul nu e antologie

almanahul-anticipatia-2015Azi a apărut în Observator cultural, sub semnătura lui Cătălin Badea-Gheracostea, un articol în care se depun eforturi pentru a demonstra că almanahul e tot un fel de antologie. Demonstrația se bazează pe dacă lăsăm la o parte… și luăm în considerare strict…

Dar mai bine citiți-l. Almanah vs. Antologie, almanah &antologie

Am scris un comentariu, dar cum din Observator culural s-a mai întîmplat să dispară comentarii, prefer să comentez aici, chiar dacă ceea ce am de spus va fi văzut doar de doi-trei inși. Hai, zece! 2500, că pun și pe FB. 🙂

Încă o precizare vreau să mai fac: comentariul meu nu-l vizează în nici un caz pe Marian Truță, unul dintre scriitorii români de SF pe care-i admir cel mai mult, lucru pe care i l-am spus și lui direct, și nu numai o dată.

Comentariul, deci:

almanahul-anticipatia-atlantykronJudecînd așa, orice revistă în care sînt publicate texte de bună calitate este o antologie. Qed și toate alea. Dar e fals. Și falsul începe acolo unde zici că lăsăm la o parte nonficțiunea. Adică exact ce NU APARE într-o antologie de proză. E vreo diferență de structură între Almanahul Anticipația și revista Fantastica? Sau Galileo (revista aia care apare tot pe hîrtie, în vreo 240 de pagini)? Proză, articole, recenzii. Care antologie?

Selecția? Orice redactor de revistă publică o selecție din ceea ce primește. Nu poți spune că, dacă prozele sînt excelente calitativ, atunci avem în față o antologie, iar dacă nu, avem o revistă. Munca redactorului de almanah este fix aceeași cu a redactorului responsabil de revistă.

Sofistica e bună, dar așa, de-un pamplezir, de-amorul artei. Ea n-are însă ce căuta în chestii riguroase, în reguli, definiții și criterii. Parol! Eu pot înțelege că ai nevoie de demonstrația asta, că, poate, ea îți va folosi cîndva, mai tîrziu… Dar demonstrația e falsă, stimable. Mai caută la DEX. Acolo avem definiții, nu trageri la temă.

Și, căutînd o poză să ilustrez această însemnare, mi-am mai dat seama de ceva. Articolul din Observator este ilustrat cu coperta Almanahului Anticipația 2014. Sper totuși că Marian Truță a fost nominalizat pentru almanahurile Anticipația 2015 (apărut în toamna lui 2014) și Atlantykron 25 (apărut în vara lui 2014).

Relatare despre dublu (3)

Nu e mult. Dar e un început.

Relatare despre dublu

I

Dublul meu este cîinele meu. Este cu mine cînd dorm, cînd merg, cînd îmi fac nevoile, cînd vorbesc, cînd iubesc. Dublul meu este cîinele meu, iar eu sînt omul lui. Pe toată viața, care este una singură pentru amîndoi. Un om nu poate trăi fără cîinele lui, un cîine nu poate exista fără omul lui.

Se spune că sîntem doi, dar de fapt sîntem o singură ființă.

(Cartea dublului, I, Definiții)

 

ulf_portrait___tempus_ren_rpg_by_eyardt-d895bfa

art by Alexandre Chaudret (http://eyardt.deviantart.com/gallery/)

Zaneh pășea cu grijă pe strada pietruită a capitalei Gharr Kisseh, orașul pe care-l descoperea pas cu pas. Ochii de un verde-absint i se roteau de la stînga la dreapta, iar privirile lui măturau străzi, clădiri, oameni. Oameni singuri, oameni cum de mult nu i se mai arătaseră, oameni și atît. Adică fără dublul lor, fără cîinii care ar fi trebuit să-i urmeze peste tot.

Cine sînt eu fără cîinele meu? se întreba privind jumătățile de ființă care-i treceau pe dinainte aruncîndu-i priviri alarmate de îndată ce-i vedeau cîinele.

Cine sînt eu, cum pot păși eu pe străzi în afara pașilor lui? Cum sună ritmul meu, dacă nu sînt pașii lui, care să dea tonul?

Adorată Gharrah, în ce cartier am nimerit și cîte îmi vor fi date să mai văd pînă voi întîlni procesiunea? Cine sînt oamenii aceștia? Sau cîinii aceștia? Așa să arate haitele de care vorbesc bătrînii?

Zaneh se uita parcă și mai insistent la cei pe lîngă care trecea, iar privirile lui zăboveau pe umerii trecătorilor mai mult decît permiteau legile și învățăturile, atît de mult, încît cineva chiar observă asta.

Gharrah! Tissi Khula.

Nici măcar o bucată din cei care mai vorbiseră așa despre sora lui nu mai era în viață. Dar Zaneh se afla într-un oraș străin, avea o misiune de dus pînă la capăt, nu putea face ceea ce-i dicta memoria neamului său. Scrîșni din dinți, își strînse pumnii pe cele două hakrane pe care doar el știa unde și le ținea, cu grijă să nu se rănească în tăișurile lor, aruncă fulgere din ochi și trecu mai departe, lăsînd în urma lui să zornăie doar aceste cuvinte:

Gharrah ej! Missi ej Khula!

Nu pîngări numele lui Gharrah. Sora mea nu este Khula. Și se abținu să spună a cui soră merită pe deplin acel nume de dispreț.

Dar nu cuvintele loviră. Nu înțelesul lor îl transformară în stană de piatră pe cel care i se adresase și pe cei care erau cu el. Nu surpriza că Zaneh le știa limba, nu accentul lui străin, de care, poate, în alte împrejurări, ar fi rîs. Nu. Ci vocile-pereche care se auziseră. Vocea bărbatului, dublată de cea a cîinelui-însoțitor.

Vocea dublă era ca un ecou venind de peste tot, din înalt și din piatra drumului, strecurîndu-se printre norii argintii și printre bolovanii pe care Gharrah i-a făcut cu mîinile ei de zeiță din pulberea stelelor, ca să-i aștearnă la picioarele trecătorilor.

(…)

%d blogeri au apreciat: