Crîșming house in Gamla stan

Au trecut doar trei zile din mai și geamul meu se umple de notițe. Să le descărcăm, să facem loc altora.

Millennium. Dar nu ăla, ălălalt

Foaaarte faine copertele astea:

stieg larsson-millennium 1-4

Amabilități cu Flavius

Ziua în care descopăr pe net asta:

amabilitati cu flavius ardelean

Ei, cînd am vorbit la telefon, am mai schimbat noi și alte drăgălășenii.

Ce nu i-am spus e că de multă vreme îmi doresc să-mi lansez o carte la Brașov (n-am făcut niciodată asta!) și să vorbească el la lansare.

Autor de citate celebre

Și am mai descoperit ceva pe net, pe FB. Cred că o știam de mult, așa că s-o trecem la redescoperiri.

autor de citate celebreE bine cînd oamenii își mai amintesc că ai spus cîndva de bine despre ei.

Încep să am sentimente de recunoștință față de cei despre care am vorbit de bine sau i-am publicat  sau i-am ajutat cu ceva și acum, după o vreme, nu mă înjură.

Prost, incult și rău la suflet

Găsii asta:

BIP-esti-un-prost-incultAm tăiat numele prostului. Nu pot să spun că nu m-a bucurat că și alții sînt de părere că omul e prost. Partea cea mai nasoală însă e combinația de prost – rău la suflet. Că dacă omul face măgării din prostie, asta e. Dar cînd le face din răutate… e cam nașpa.

Ipochimenul zicea undeva că-l urăsc. Cum naiba să urăsc o muscă care (știu ce e aia o cacofonie!) mă bîzîie la cap?!

Crîșming cu Nicolai

Un articol foarte fain în Șapte seri. Și un cuvințel de ți se topește pe limbă: crîșming.

Dar Matei Bărbulescu, autorul articolului, o comite și el la un moment dat:

mon-amie-matei2Bine, fată, dacă așa crezi tu că ți-a zis…

Happy house

Am văzut poza asta și în articol scria: Happy Hours! 8.30 – 12.00. De ce-oi fi citit eu Happy House?!

Happy Hours! 8.30-12.00 am

Gamla stan, mai ceva decît Centrul vechi

Vedeam a enșpea oară acest videoclip:

Și mă uitam cu bucurie pe unde îl pun pe om să cînte, dîndu-mi seama că am fost peste tot, dar peste tot pe unde au filmat. Și-apoi: cum dracu’ să nu fiu, dacă din cele aproximativ 100 de zile petrecute în Suedia, cam în 80 am fost în Gamla stan?! Și încă, vorba cuiva: ziua în care te trezești că, în 10 ani de cînd ești în București, n-ai fost de 80 de ori în Centrul vechi.

O fi bine? O fi rău? Habar n-am. Știu doar că acuși-acuși o să mă mai duc în Gamla stan de vreo 25 de ori.🙂

Kronar2014b

Întoarcerea la Danalexe

daca scrii carti ai facut puscarie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: