FILB 2014

afis-filb-7Au trecut aproape trei săptămîni de la Festivalul Internațional de Literatură București, unde am fost invitat, alături de Paul McAuley, Richard Morgan și Sebastian A. Corn, la o seară dedicată sefeului, unde moderator a fost Oliviu Crâznic.
A fost pentru prima dată cînd FILB a organizat o asemenea seară, a fost un succes (și asta a spus-o toată lumea prezentă, venită să se bucure de un eveniment literar, dar și organizatorii) și sper ca isprava să repete și la următoarele ediții.
Despre FILB este și interviul realizat de Horia Nicola Ursu pentru Galileo Online. Între altele, am zis:

HNU: Ultima întrebare: vom avea vreodată ceva similar cu FILB-ul în SF-ul românesc?

MH: Nu cred. Pentru că avem întîlnirile de la Timișoara la care participă numai cine îi e simpatic lui Cornel Secu (din ce în ce mai puțini, după ce omul i-a bălăcărit pe mai toți cei care înseamnă ceva în sefeul românesc. De ce? Nu mă-ntreba, o fi vîrsta, o fi bolnav… cine știe?), avem romcoanele de la Iași – la care iarăși a ajuns numai cine… habar n-am care sînt criteriile după care se organizează un Romcon în accepțiunea bravilor noștri organizatori, care vor să fie și scriitori, și fani, și de toate, vor ei să le facă pe toate, să dirijeze, să dicteze, să dea premii – că așa am ajuns de nu mai avem nici un premiu credibil, care să însemne ceva măcar pentru cei premiați. A, și mai avem Romconul 2014 de la Craiova, care… mă scuzați, a murit cu cordonul ombilical înfășurat în jurul gîtului. Nu avem oameni dispuși – și în stare să – organizeze un eveniment în care să promeze sefeul, literatura și cam atît, care să aducă la un loc scriitorii importanți (că oricum nu-s prea mulți).

Sper să se facă totuși Final Frontier în 2015, tîrgurile astea de carte SF mi-au părut cele mai bune evenimente SF din ultimii ani. Nici nu știu dacă e cazul să ne mai apucăm de alte lucruri pe care nu știm să le facem, cred că cel mai bun lucru pe care-l putem face e să-i ajutăm pe cei de la Bookblog să facă Final Frontier, că îl fac bine și nu-l fac numai pentru gloria lui X și Y (că-s ai noștri ) sau a lui W și Z (că-s ai lor).

În concluzie sînt total dezamăgit de sefimea care se bate cu pumnul în piept că ar reprezenta ceva sau pe cineva, și foarte mulțumit de fanii care au venit și vineri, și sîmbătă la o sărbătoare a literaturii. Literatură SF în acele zile.

Iar pentru asta le mulțumesc încă o dată Oanei Boca, Ioanei Gruenwald, lui Vasile Ernu și lui Bogdan-Alexandru Stănescu, organizatorii FILB, că s-au gîndit să dedice o seară sefeului și scriitorilor de SF&F. Sper să le fi plăcut și să repete experiența și la edițiile viitoare.

Interviul este integral aici:
Alte relatări ale evenimentului:

– Eli Bădică, Suplimentul de cultură

Inchei succinta relatare despre ultima seara FILB cu urmatorul citat, rostit de Michael Haulica: „Unii ne citesc pentru ideile indraznete pe care le punem acolo, altii pentru frazele bune sau pentru ca le place ce povestim. E simplu. Daca cineva imi spune ca a retinut o fraza misto din cartea mea, atunci gata, mi-am facut treaba“. Tind sa cred ca toti cei patru scriitori SF & F (si nu numai), impreuna cu moderatorul Oliviu Craznic, si-au facut treaba foarte bine, intrucat mi-au ramas in minte atatea fraze memorabile, incat nu mi-ar ajunge nici macar inca cateva pagini sa le epuizez.

– John de Nardo, SF Signal.

– Silviu Gheorghe, Assassin CG (evenimentul d ela British Council în 10 filmulețe)

– Georgiana Vlădulescu, Jurnalul unei cititoare

– Andreea Chebac, Bookblog

FILB7-seara SF (bookblog)

– Daniela Mîndrilă, Știrile TVR

FILB7-seara SF (tvr)

Cum arată o carte SF bună a explicat scriitorul Michael Hăulică:O carte bună de SF este egal cu o carte bună de mainstream plus o lume. Adică scriitorul de SF, în afară de faptul că trebuie să scoată o carte bună, trebuie să construiască o lume întreagă care să funcționeze. La o carte mainstream te uiți pe geam, acolo e lumea, trebuie să o copiezi doar să o pui în cartea ta. Dincolo, trebuie să o inventezi, să o faci să funcționeze”.

și

Despre Dumnezeu, Michael Hăulică spune  că nu prea are loc în cărțile lui.

În cărțile mele, în afară de mine, nu știu cum ar mai putea exista un alt Dumnezeu, pentru că fiecare piatră de pe drum de acolo am pus-o eu, fiecare om l-am creat eu. Eu am creat tot, nu cred că mai e loc de altcineva”.

 Cristina Foarfă și Eli Bădică, Bookaholic
FILB7-seara SF (bookaholic)
Michael Haulică: „Cea mai mare greutate a scriitorului român este faptul că e scriitor român. Mie mi se pare că se publică foarte ușor în România. Prin mânuțele mele astea două au trecut jumătate dintre textele SF din țară. Deci știți, dacă aveți un text, dați-mi-l: dacă e bun, va fi publicat. Dacă s-ar vinde 15.000 de exemplare dintr-o carte, un scriitor ar putea să trăiască cam cu un salariu mediu pe lună. Ideea e să se vândă. Scriitorul român se lamentează mult, mai ales cei care scriu o carte o dată la 5-10 ani”.

One response

  1. A fost cineva de la SRSFF. Vineri seara, la British Council…. Imi pare rau c-am fost doar eu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: