Astăzi dați-mi voi să fiu trist. De două ore mă uit prin fotografii făcute la lansări de carte, la colocvii, la convenții. Un gest disperat, care să-mi creeze iluzia că Ștefan încă există.

O să ne adunăm herghelii întregi, o să vină după noi alte herghelii și tot nu se va putea umple golul pe care-l lasă Ștefan, plecînd. Da, sînt oameni care nu pot fi înlocuiți. Oricît am vrea, oricît ni s-ar părea, oricît am fi noi de trufași încît să credem contrariul. Unii oameni sînt de neînlocuit. Și Ștefan Ghidoveanu este unul dintre ei.

Pentru că nimeni n-o să mai poată face vreodată ce făcea el, cum făcea el, cu dragostea, cu dăruirea, cu talentul lui, cu puterea lui de a-și asuma soarta tuturor, cu superba lui renunțare de sine.

Îți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut pentru noi, pentru tot ce-ai făcut pentru mine.

Te-am iubit, Ștefane…

Michael Haulică & Ștefan Ghidoveanu, aprilie 2010

…prietenul meu care vîna cu mine lei

Ștefan Ghidoveanu (1955 – 2014)

…și ce lei frumoși vînam, Ștefane…