Bogdan-Alexandru Stănescu scrie în Observator cultural despre una dintre bucuriile vieții mele: Manualul întîmplărilor, de Ștefan Agopian.
Editura Polirom a publicat o nouă ediție, în 2014, la 30 de ani de la prima apariție.

Ștefan Agopian – Manualul întîmplărilor (Polirom, 2014)

Am și acum ediția aia, prima.

Ștefan Agopian – Manualul întîmplărilor (Cartea Romaneasca, 1984)

Nu știu cîte lucruri am tot cărat cu mine pe unde am fost, dar cartea lui Agopian n-a stat niciodată departe de mine. Acolo, laolaltă cu Săptămîna nebunilor, cu Un veac de singurătate… Cărți despre care pot spune și eu, oricînd, ce zicea nea Jenică Barbu: „Aș fi murit de fericire să fi scris o asemenea carte” (sper că am citat corect).

Manualul întîmplărilor este inclus și în ediția Opere, vol. I (Polirom, 2008).

Ștefan Agopian – Opere I – include Manualul întîmplărilor (Polirom, 2008)

O altă ediție a fost cea de la Humanitas, din 1993.

Ștefan Agopian – Manualul întîmplărilor (Humanitas, 1993)

Finalul articolului lui BAS:

„La 16 ani de la prima lectură a acestei cărţi, rămîn cu senzaţia de atunci: este una dintre cele mai bune cărţi (proză+poezie) scrise în literatura română. Iar Păsăroiul Ulise chiar e unul dintre cele mai tari personaje… Din păcate, nu poate intra în topuri, pentru că nu i s-a inventat încă o categorie.”