Arhive lunare: mai 2014

Evenimentele Editurii Arthur din cadrul Bookfest 2014

maraton_web-723x1024

Maratonul poveștilor

Evenimentul se va desfășura în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (între 29 mai – 1 iunie) și va reuni scriitori, traducători, jurnaliști care vor citi povești pentru copii în standul Grupului Editorial Art.

Poveștile vor fi creații personale, povești clasice sau contemporane dedicate copiilor. Lectura va dura aproximativ 20-30 de minute, iar timp de 15-20 de minute vom încuraja un dialog între povestitori și copii despre textul citit.

Program-Maraton1

Sâmbătă, 31 mai, ora 13:00 – Adolescenții aleg! O discuție despre literatura young adult

Invitați: echipele de debate ale liceelor bucureștene Cantemir Vodă, Iulia Hașdeu și echipa Colegiului German Goethe.

Profesori coordonatori: Elisabeta Roșca (Colegiul German Goethe), Ionuț Crăciun (Colegiul Național Cantemir Vodă), Florin Ioniță (Colegiul Național Iulia Hașdeu)

Vom dezbate volumele Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes, Miss Peregrine, de Ransom Riggs și Proscrișii, de S.E. Hinton și vom oferi premii surpriză participanților la eveniment.

Adolescentii-aleg-v2
Duminică, 1 iunie, ora 13:00 – Colecția Excalibur – un portal spre multiversul fantasy

O discuție cu laureații Trofeului Arthur despre ființe fantastice, lumi paralele și portaluri secrete.

Invitați: Adina Popescu și Florin Bican

Moderator: Matei Sâmihăian

Cosplayers: Black Ace, Dyana, Zaky Demi-human

excalibur-general-crop
Important: la sfârșitul evenimentului vom anunța câștigătorii celei de-a treia ediții a concursului de creație pentru copii Locuiește în poveste!

Bookfest 2014

Azi am să mă arăt prin tîrg. Și mîine. Și cam atît.

Producțiile mele (la Millennium Books și Media-Tech&TexaRom. Cărțile vor fi găsite în standul Herg Benet, începînd din această seară – Huca, și de mîine – Argos):

mh-bookfest2014

Cei care nu pot ajunge a Bookfest pot găsi cărțile mele pe site-ul Millennium Books sau pe elefant.ro (peste tot, în această perioadă, cu preț redus).

La Paladin, cărțile apărut în acest an:

2014bookfest-paladin1200web

Și la cele două titluri din seria Cărți-cult a editurii Art am avut un oarecare amestec:

carti-cult

O hucă în minunatul Inand

michael haulica - o huca in minunatul inand-front-finalCea de-a 8-a carte a mea va apărea săptămîna asta la Millennium Books, în seria Millennium Novella, coordonată de Horia Nicola Ursu: O hucă în minunatul Inand. Întîmplarea face ca Huca să fie a 8-a apariție din colecție, ceea ce înseamnă că are scris pe cotor 8.

Pentru cei care au volumul Transfer, din 2012, treaba e rezolvată, au nuvela acolo. Pentru ceilalți… există mastercard. 🙂

Huca va putea fi găsită printre cărțile de la Millennium, în standul Herge Benet (Corp C1, stand B22).

Lansarea noutăților de la Millennium va fi sîmbătă, 31 mai, la ora 15.00. Din păcate eu nu voi fi sîmbătă în tîrg, dar voi fi joi, vineri și duminică după-amiază. Probabil mai mult la Paladin (Art).

O HUCĂ ÎN MINUNATUL INAND

Pentru a înţelege de ce s-au întîmplat toate acestea, care este semnificaţia lucrurilor, ar trebui să mă întorc în timp la momentul în care am primit ultima comandă: Kill Lotek. Mi-a sunat ca un titlu de film. Ca al unei cărţi poliţiste. Ca numele unui blog.

Acesta este blogul Kill Lotek scris de mine, William Tally Metro Holografix, gibson de două ore şi, ca orice gibson, dornic şi dator să pîrlească în fiecare zi cîte ceva. Nu ştiu dacă, pentru acest blog, va mai exista şi un mîine. Nu ştiu nici măcar dacă pentru mine va mai exista un mîine. Aşa că, dacă vreau cu adevărat să desluşesc înţelesul întîmplărilor din ultima vreme, dacă vreau cu adevărat să aflu cine sînt, ce sînt, să nu mai pierdem vremea, să încep să scriu faptele, aşa cum au fost, aşa cum le-am trăit. Cum zicea cineva, „Viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci aceea pe care ţi-o aminteşti şi cum ţi-o aminteşti spre a o povesti“.

Prolog

În meseria asta e bine să lucrezi cu o agenţie. Ai parte de clienţi simandicoşi, cîştigi bine, treaba se face curat şi beneficiezi şi de asigurare în caz că ceva nu merge ca lumea. Greu e să iei proba, să obţii angajarea. Dup-aia, totul e OK. Discreţie maximă. N-ai grija zilei de mîine. Stai acasă, primeşti telefonul, te duci, se face Transferul – adică îţi faci treaba, care-o fi aia -, iei banii. Şi habar n-ai de nimic. Ca şi cînd lucrul ăla nici nu ţi s-ar fi întîmplat.

Habar n-am cum se face Transferul ăsta. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu. Îmi cumpăr televizor şi îl folosesc şi nu mă interesează cum ajung imaginile alea pe ecran. Aşa cum nu mă interesează ce se întîmplă în cipurile şi în sîrmele din calculator sau cum funcţionează un telefon. De ce m-ar interesa Transferul?

Ştiu doar că şi clientul, şi gazda sînt băgaţi în nişte cilindri uriaşi şi, cînd iese de-acolo, clientul iese într-un alt trup, cel al gazdei. Cei doi cilindri sînt în camere separate şi asta îi asigură clientului protecţie. În relaţia asta a lor „de serviciu“ doar clientul îşi cunoaşte gazda, ea niciodată nu-şi cunoaşte „chiriaşul“. Ca de obicei, atunci cînd unul plăteşte, iar celălalt este plătit, cel care dă banul este avantajat. Dar practica, în timp, duce la nişte proceduri, la nişte termeni contractuali în care nici cel care-şi vinde ce are de vîndut nu este lăsat de izbelişte.

Mai rău e dacă nu iei proba la agenţie şi trebuie să-ţi cauţi un peşte. Ăştia sînt cam ciudaţi. Odată ţi-o trag – cică te testează! – şi se ştie că nu dispun de cine ştie ce condiţii. Operatorii lor sînt tot nişte marginali, la limita legii, indivizi care au pierdut la viaţa lor, dar măcar au lucrat în laboratoare cîndva, ştiu meserie. E ca atunci cînd mergi cu trenul urban: mai pe la suprafaţă, mai pe sub pămînt… Dar măcar ai peştele care veghează, se interesează de clienţi, cine sînt, de ce au nevoie de tine, ce vor de la viaţa ta. De reţinut e asta: veghează. Să nu păţeşti nimic. Să te simţi în siguranţă.

Şi mai rău e cînd ajungi pe străzi şi eşti la mîna tuturor dezaxaţilor. Nu ştii niciodată cine îţi sînt clienţii şi care sînt scopurile lor. Şi nici nu cîştigi cine ştie ce. Trebuie să ai operatorul tău (care mai vrea şi el mici „servicii“ gratis!) şi, în condiţiile astea nu poţi spera decît la unul care nu mai are dreptul de a profesa, unul care-şi face treaba clandestin, în laboratoare improvizate, cu tehnică depăşită, dar funcţională. Din cauza condiţiilor precare în care operează ai toate şansele să rămîi cu sechele. Să nu uiţi, să te trezeşti uneori din somn crezîndu-te altcineva, dînd telefoane unor oameni pe care nu-i cunoşti, mergînd la adrese neştiute fiind convins că mergi acasă.

Dar asta aveam s-o aflu cu timpul, pe propria-mi piele, cum se spune. La început n-am ştiut, n-a ştiut nimeni. Acum ştiu că probabilitatea ca, după Revenire, să rămîi cu ceva din fostul client, nu e neglijabilă. Ăsta e riscul tău, ca gazdă, dar şi riscul clientului care-şi joacă identitatea, dincolo de toate poveştile despre confidenţialitate… Se spune că fiecare primeşte de la viaţă atît cît poate plăti.

Şi dacă asta nu e de-ajuns?

Eu am trecut prin toate stadiile şi nu sînt chiar mîndru de mine. Dar am supravieţuit. Aşa că, în condiţiile ştiute, ar putea totuşi să fie şi ăsta un motiv de mîndrie. Nu însă şi ăla că am ajuns ceea ce sînt.

Sînt o hucă, da. Dar asta sîntem toţi, indiferent dacă lucrăm cu agenţii, cu peşti sau pe cont propriu. Sînt o hucă şi îmi place. Cred că îmi place, din moment ce n-am renunţat la asta după toate cîte mi s-au întîmplat. Problema, pentru mine, n-a fost dacă voi deveni o hucă sau nu. Problema mea a fost ce fel de hucă voi deveni.

 

michael haulica - o huca in minunatul inand-full-final

ARGOS UNU

argosunu-final-frontLa Bookfest va apărea prima antologie realizată cu texte publicate în revista Argos, în primul ei an de apariție.

Lansarea va avea loc sîmbătă 31 mai, ora 15.30, la standul Herg Benet – Corp C1, stand B22 (după lansarea cărților Millennium Books).

CUVÎNT ÎNAINTE

În România se scriu povestiri tot timpul, scriitorii români au un har nesmintit pentru proza scurtă, iar înșiruirea de povești – fie că poartă numele de revistă, culegere sau antologie – este respirarea firească a cuvintelor, este felul lor de a exista pentru noi.

O respirare este și antologia de față, alcătută din povestiri care au apărut în primul an de existență al revistei Argos science fiction & fantasy.

N-aș zice că este un best of Argos, pentru că au rămas pe dinafară texte care oricînd ar putea intra într-o antologie best of 2013, sau 2014, sau ce criterii o mai găsi de cuviință să aplice un viitor antologator (sau chiar cel care semnează mai jos, într-o ulterioară întreprindere).

Am selectat aceste zece texte lăsîndu-mă în voia simțurilor, a instinctului, părîndu-mi-se că ele dau bine așa cum sînt, unele lîngă altele, unele după altele. Sînt povestiri despre conspirații galactice, despre artefacte, despre invazii extraterestre, povestiri distopice, military SF, adică veți întîlni în această carte proză fantastică, science-fiction și fantasy (m-aș mai putea alinta vorbind despre realism magic, fantasy istoric etc.).

Cît despre autorii care le semnează… ei aparțin ultimelor trei (patru?) generații/promoții de prozatori F&SF: de la optzeciștii Aurel Cărășel, George Lazăr și Marian Truță, la nouăzeciștii Marian Coman, Radu Pavel Gheo, Dănuț Ivănescu, Doru Stoica, încheind cu cei apăruți după anul 2000, ba chiar după 2010: Oliviu Crâznic, Ștefana Cristina Czeller, pînă la cel mai proaspăt dintre ei, Andrei Gaceff. Sînt autori care au publicat o carte, sau nouă, sau nici una. Sînt autori care au premii la convențiile naționale de SF, au unele dintre premiile consacrate ale prezentului (Colin, Hobana, Galileo) sau au premii la convențiile europene de SF (patru dintre ei).

ARGOS UNU (observați promisiunea ascunsă în acest titlu, da?) este o selecție din ce are mai bun literatura F&SF din România de azi.

Michael Haulică

CUPRINS

CUVÎNT ÎNAINTE.
Oliviu Crâznic – Edana Rose
Marian Truță – Norii, cerul
Marian Coman – Omulețul din perete
Aurel Cărășel – Rugă pentru străbuni
Radu Pavel Gheo – Turnul de calcar
George Lazăr – Bal mascat
Doru Stoica – Invazie cu Oaie Cheală
Andrei Gaceff – Călătorul de plumb
Ștefana Cristina Czeller – Trecător printre oglinzi
Dănuț Ivănescu – Sfîntul Grigorie Ciungul
CUVÎNT DUPĂ.

 

Premiile COLIN 2014 – două nominalizări

S-au anunțat nominalizările la Premiile Colin 2014.

Cum perioada avută în vedere este 2011 – 2013, m-am găsit nominalizat la două categorii:

Non-ficțiune: …nici Torquemada (Millennium Books, 2011)

Michael Haulica - nici Torquemada, 2011-800h

 Texte de frontieră: Transfer (Millennium Books, 2012)

Michael Haulica - Transfer

dar iată lista completă, așa cum apare ea în Observator cultural:

Roman sf
Voicu Bugariu, Curtezana onestă şi astrologul, 2011
Dan Doboş, DemNet,2011
Mircea Liviu Goga, Insula pescăruşilor, 2011
Mircea Opriţă, Călătorie în Capricia, 2011
Florin Pîtea, Anul terminal, 2012

Volum de proză scurtă sf
Costi Gurgu, Cronici de la capătul Pământului, 2011
Ana-Veronica Mircea, Floarea de loldilal, 2012
Marian Truţă, A doua venire, 2013
Ioana Vişan, Efectul de nautil, 2013

Roman fantastic
Ştefana Czeller, Cerneală şi sânge, 2011
Ştefana Czeller, Ozz, 2013
Liviu Radu, Vânzoleli nocturne, 2012
Liviu Radu, Armata moliilor, 2012
Narcisa Stoica, Taxidermie, 2012

Volum de proză scurtă fantastică
Bogdan-Tudor Bucheru, Anotimpurile, 2011
A.R. Deleanu, Acluofobia, 2013
Liviu Radu, Golem, golem, 2013

Non-ficţiune
Györfi-Deák György, Tolkien cel veşnic verde, 2013
Michael Haulică, …nici Torquemada, 2011
Victor Martin, Eseuri, 2013
Mircea Naidin, Identitatea literaturii science fiction, 2013

De la această ediţie, juriul Premiului Colin introduce categoria Texte de frontieră reprezentând scrieri care deschid sau redeschid un sub-gen în ficţiunea speculativă românească sau sunt experimentale sub acelaşi ridicat standard literar. Nominalizările de aici sunt:

Oliviu Crâznic, Şi la sfârşit a mai rămas… COŞMARUL, 2011
A.R. Deleanu, Îmblânzitorul apelor, 2012
Michael Haulică, Transfer, 2012
Cristian-Mihail Teodorescu, „Transparenţi şi Semiconductori”, în Călătorii în timp, 2013

Anunţarea câştigătorilor şi decernarea premiilor COLIN, ediţia a VI-a, se va desfăşura în 11-12 iulie 2014, la Bucureşti.

Juriul ediției din acest an are următoarea componență: Cornel Robu (preşedinte, Cluj), George Ceauşu (Iaşi), Lucian-Vasile Szabo (Timişoara), Sebastian A. Corn şi Cătălin Badea-Gheracostea (Bucureşti).

*

1. Despre romanul lui Oliviu Crâznic, publicat în 2010, sînt convins că se va mai vorbi; cu acest roman, Oliviu a luat, în 2011, Premiul Galileo „pentru cel mai bun volum publicat în 2010”.

2. Remarc faptul că 9 volume din cele 24 nominalizate au apărut la Milennium Books.

3. N-au fost luate în considerare volumele publicate în acest interval de Cătălin Badea-Gheracostea și Sebastian A. Corn, cei doi fiind membri ai juriului.

Mi se pare o greșeală. Cred că cei doi trebuiau înlocuiți cu niște personalități ale sefeului românesc care nu au avut volume publicate în intervalul 2011 – 2013. Eliminarea volumelor celor doi pare a conferi corectitudinea așteptată de toți, dar, de fapt, nu face decît să relativizeze premiile. Deci la Non-ficțiune va fi premiată cea mai bună carte în afară de cele publicate de Cătălin Badea-Gheracostea, iar la volumele SF vor fi premiate cele mai bune în afara celor publicate de Sebastian A. Corn.

Am mai sugerat ca juriul să aibă niște membri supleanți, care să ia locul celor cu volume eligibile. Poate cîndva se va găsi o soluție onorabilă și satisfăcătoare.

4. N-am înțeles rostul și criteriile introducerii noii categorii, Texte de frontieră, cîtă vreme avem acolo două romane încadrabile fără nici un dubiu la Roman fantastic și un volum încadrabil la Roman SF/ Volum de proză scurtă SF. Nu cunosc povestirea lui Teodorescu, despre ea și prezența ei în această categorie n-am ce comenta.

Dar dacă tot s-a făcut o categorie pentru „scrieri care deschid sau redeschid un sub-gen în ficţiunea speculativă românească” mă miră absența totală a unei cărți care chiar aduce în literatura română un subgen: Steampunk. A doua revoluție, antologie de Adrian Crăciun (Millennium Books, 2011).

În fine, orice juriu e liber (și îndreptățit) să premieze orice carte consideră că merită premiată, așa că așteptăm cu interes… iar eu cu atît mai mult. 🙂

Mihai

A murit, ieri, Mihai Grămescu.

Probabil toți scriitorii români de SF apăruți în ultimii 30 de ani îi datorează ceva, fie că știu asta, fie că nu.

Mulțumesc, Mihai. Și drum bun.

io-gramescu

Plombe

Nu știu de ce am ales titlul ăsta pentru însemnare. Sau, ca să citez dintr-unclasic, „nu știu de ce-am zis așa”.

Azi am ales o agendă, am scris pe ea 2014, apoi cîteva cuvinte. Aproapetotcuprinzătorul se-ntoarce. Al nu-știu-cîtelea caiet. N-ar fi trebuit să renunța la ele. Jurnalul e jurnal, ajută, completează, împlinește, antrenează.

Și nu e deloc întîmplător că asta vine după ce m-am apucat de citit Jurnalul lui Mircea Cărtărescu.

Și-acum să vedem ce s-a mai adunat pe geam:

*

În ultimele zile: două invitații la radio (la una am itrat prin telefon, pentru cealaltă am înregistrat ieri), o invitație la o antologie, apar două cărți la Paladin, a apărut un Vonnegut, chiar dacă nu la Paladin, cum ar fi trebuit, am primit o traducere pe care o așteptam de mult, am adăugat câțiva noi prieteni în lista de FB, pe alții i-am șters, iar unii m-au șters ei (sau le-au dispărut conturile, nu știu, că nu știu despre cine e vorba).

*

blogul e ca punga de seminţe pe care o spargi zilnic. un jurnal trebuie să fie o sinteză a unei vieţi – Lorena, într-o discuție

*

E momentul proiectelor de voluntariat și în România, care să stimuleze creația… – nu putea să se încheie emisiunea fără gugumănia supremă. Sau gugumănia supremă o fi fost aia cînd invitatul explica cum prețul de cost al unei cărți digitale e mai mare decît al ediției tipărite? (dintr-o emisiune ascultată pe RRC, duminică 27 aprilie).

*

Premiu pentru Ann Leckie și la BSFA! A egalat-o pe Caitlín Rebekah Kiernan. Și încă nu s-au anunțat nominalizările la premiile Locus… Pînă una-alta, pe 1 mai vom afla cîștigătorul Premiului Arthur C. Clarke. Ținem pumnii. – notasem eu undeva. Între timp Leckie a prins și nominalizarea la Locus, a luat și Clarke.

*

Alexe citîndu-l pe Eugen Barbu: „Aș fi dat 10 ani din viață să pot scrie un roman ca Un veac de singurătate„.

Citat prost, omul n-a zis așa, a zis că ar fi murit de fericire să fi scris o asemenea carte. Ceea ce e cu totul altceva, nicidecum un troc pe care nea Jenică să-l fi propus divinității.

Ei, toți o mai zbîrcim din cînd cîn cînd.

*

Cartea lui Ruse nu e vindicativă – şi aici meritul autorului – e un elogiu adus unei epoci, în care orice tânăr înzestrat cu talent putea cuceri lumea, fie el venit din Brăila. Azi nu s-ar mai putea repeta isprava de viaţă a unui torent muzical, cum avea să fie Cristian Vasile, ce a sedus până şi orgoliul unui occident zidit în tabieturi şi stiluri aristocratice. (Marius Ghilezan)

Dar de 3 Sud-Est a auzit Marius Ghilezan? Băieții ăia din Constanța care au spart topurile cu niște ani în urmă și au arătat că muzica autohtonă poate bate muzica de import? Muzica românească actuală oferă multe, multe exemple de băieți veniți din provincie care și-au aflat consacrarea. Smiley, Moga… Mai zic? Mai zic un nume: Inna, ca să nu rămînem cu impresia că numai băieții…

*

“Numai un popor care și-a pierdut credința și demnitatea poate arăta atâta pasivitate în fața unei mâini de lefegii veniți să le ia conducătorul“, avea să scrie câteva decenii mai târziu un secretar si preceptor francez la curtea Moldovei.

Despre Brîncoveanu e vorba. Pe blogul lui Dan Alexe.

*

Klauberg a fost condamnat de către instanţele de judecată la crime de război inimaginabile (dintr-un articol care a circulat prin multe ziare, site-uri de știri etc.).

*

Dan Puric for dummies: 1. Se alege o situatie/imagine mai mult sau mai putin aleatorie. Eu, de exemplu, am niste suruburi pe birou. 2. Se trece la interpretare. ‘Vedeti voi, suruburile astea stau, desconsiderate de restul obiectelor de pe masa. Ba ca nu-s destul de shiny (zice IPodul), ba ca-s inculte (zic cartile), si tot asa. Dar cand va fi nevoie sa se consolideze masa pe care toate stau, la cine oare se va apela?… 3. (Pasul cel mai important – gadilatul orgoliului autohton) Ei, vedeti, voi, asa e si sufletul romanesc. Ne tot zice Occidentul ba ca nu suntem avansati tehnic, ba ca avem o cultura minora, dar eu le zic: va veni vremea cand Romania isi va dovedi adevaratul rost! Iar rostul, dupa cum zicea si Noica, este echivalentul romanesc al lui Logos. Si cu asta ajungem la conditia implinirii noastre istorice: a ramane mereu orientati catre Logos, deci catre Dumnezeu. *cortina* (Iancu S. Daramus, Facebook)

*

şi-n general nu beau „cafea” care conţine altceva decât cafea şi apă. Zahăr, lapte, căcaturi? Nu, mulţumesc. (Diacritica, Facebook)

*

Alina, în viaţă este ca la restaurant. Te aşezi la masă, mănânci şi plăteşti. Nu neapărat în această ordine, însă. (de la Lorena Lupu, care a luat-o de la Alina Nedelea, care o știe de la Paolo Sorrentino. via FB)

10 mai 2061

CL.ONE SRL

 

Astăzi e 10 mai, Ziua Națională a României, și mai aniversăm și 50 de ani de cînd Guvernul Boc 7,2 a anunțat națiunii ieșirea din marea criză de la începutul secolului.

Sîntem în 2061 deci, și Regele Nicolae I ține în mînă foaia lăsată de șeful cancelariei, cu programul manifestărilor și lista invitaților care au confirmat participarea.

Are 76 de ani și este cel mai vîrstnic rege pe care l-a avut România. E împăcat cu viața lui, cu domnia lui?

Privește pe geamul biroului său din Palatul Regal și statuia lui Carol I îi dă, ca de obicei, încredere în sine, în familia regală și în cele ce-au fost, sînt și vor fi ale acestui neam în care s-a integrat, așa cum și strămoșii săi au făcut-o, cinstindu-l cu devotament atît cît le-au permis vremurile și oamenii de sub acele vremuri.

Cine se gîndea atunci, cu 60 de ani în urmă, cînd bunicul său, Mihai I, l-a arătat mulțimii, că va veni ziua în care se va reîntoarce pe tronul familiei sale? Cine se gîndea atunci, că acel copil va deveni cîndva șeful statului român, dar cine se gîndea că România va mai avea vreodată rege?

El. El s-a gîndit la asta în fiecare zi a vieții lui, în fiecare zi de cînd a înțeles cine este și care i-ar putea fi destinul. Ca să poți, trebuie mai întîi să crezi că poți. El a crezut și uite-l azi, rege, așteptînd să înceapă ceremonia.

Îi plac festivitățile organizate de Ziua Națională, îi place să-i vadă pe toți mai-marii țării stîndu-i alături, toate astea îi dau sentimentul destinului împlinit, al datoriei împlinite, al lumii așezate, din nou, într-ale ei.

Privește pe geam și parcă îi vede alături de el pe prim-ministrul Bogdan Caragea, șeful conservatorilor care au reușit să convingă poporul român că singura cale de urmat este cea a tradiției, a vechilor familii care au condus această țară, al dinastiilor politice vechi…

Și noi, își spune Majestatea Sa, auzind vocea lui Victoraș Ponta, socialistul, șeful opoziției, venit cu fiul său, Victor Ponta III, căruia i se prevede un viitor strălucit în politica românească și poate chiar, într-o bună zi, preluarea șefiei partidului. De Lică Brătianu, șeful liberalilor, ce să mai zică? Legăturile dintre Casa Regală și Brătieni sînt vechi, vechi cît țara asta…

Doar vederea lui Andrei Gherman, prim-ministrul Ungariei, îi aduce o umbră pe față, pentru că, de cîte ori îl vede, își amintește că reprezintă, de fapt, un eșec al Casei Regale, un pas înapoi, pierderea moștenirii lui Ferdinand… Dar, dacă tot a fost să plece Transilvania și să se lipească de Ungaria, măcar atîta satisfacție a avut, să vadă că prim-miniștrii Ungariei au fost mai mult ardeleni decît unguri, ca dovadă de ce poate face un partid etnic cu 35% în alegeri.

I s-a spus că vor vedea care alegorice care vor desena cîteva momente din istoria României, nu multe, Mihai Viteazul, Cuza Vodă… Se va sări peste povestea cu Traian și Decebal, de cîțiva ani se sare peste acest moment, de cînd a strigat chiar el în Consiliul de Coroană:

– Ce nație sănătoasă la cap face dintr-o înfrîngere prilej de mare mîndrie? Marile țări sînt clădite pe victorii și pe victorii s-a clădit și România!

Atunci s-a făcut liniște, dar la scurtă vreme istoria poporului român s-a rescris, iar povestea cu dacii și romanii a rămas exact ce era, una dintre înfrîngeri, că au mai fost și de-astea…

Prin fața ochilor lui și ai asistenței va trece carul în care va sta, pe cal, înveșmîntat în alb, Mihai Cl. Viteazul, clona marelui voievod. În carul care va simboliza momentul Unirii de la 1859 vor fi adunați, ca într-un grup statuar, toți fruntașii de la 1848 și artizanii statului român, evident prin clonee lor, Alexandru Ioan Cl. Cuza, Mihail Cl. Kogălniceanu, vor fi acolo clonele Goleștilor, Bălcescului, ca și a poetului Alecsandri…

Se gîndește că va fi un car care să marcheze și momentul 2011, cu declarația aceea a ieșirii din marea criză, și nu-și poate reprima un sentiment neplăcut gîndindu-se că-i va vedea defilîndu-i pe dinainte pe Emil Cl. Boc, Elena Cl. Udrea, Adriean Cl. Videanu și toți ai lor, cu fularele lor portocalii… Și cu acțiunile lor portocalii la CL.ONE SRL, ultima mare găselniță de partid și de stat pe care au inventat-o înainte să piardă alegerile, bună găseniță, dacă și azi urmașii lor trăiesc din asta. Cine s-ar fi gîndit pe vremea crizei la afacerea clonării? Pe vremea aia nici mcar nu era permisă clonarea, nici măcar nu fusese încercată (cel puțin nu la nivel oficial). Au fost acuzați că n-au avut viziune? Păi ce vizune mai valabil ca asta să fi avut? Clonele, da…

În piață, în gîndurile lui, își face apariția carul alegoric al Ministerului Culturii, unde, desigur, la loc de cinste va fi Dragoș Merișca, proaspăt cîștigător al Premiului Nobel. Cineva îi șoptise că Merișca ăsta debutase pe cînd era copil, pe la vreo 6-7 ani, cu un volum de povestri cam SF… Ce SF se scria pe vremea aia în România? Cînd era tînăr și locuia în Anglia, fusese și el pe la cîteva convenții SF, îi văzuse pe viu, chiar schimbase cîteva cuvinte cu China Miéville, da, da, socialistul, cu Hal Duncan, cu Ian Watson și italianul ăla, ăla… cum îl chema oare? Rugero, Roberto… Roberto Quaglia, da, își amintește că italianul și Watson erau nedespărțiți, erau ei și cam cheflii, dar… cine nu era pe-atunci? Frumoase vremuri, tinerețea este frumoasă întotdeauna, dar uite că și bătrînețea este, dacă ai răbdare, dacă îți urmezi visul pînă la capăt.

Că, pînă la urmă, un vis au fost toate astea, toate cîte s-au întîmplat în ultimii 50 de ani. Dacă l-ar fi întrebat cineva în 2011 cum se vede el în 2061, ar fi răspuns că în nici un caz lumea nu va fi ca în Odiseea Spațială 2061, a lui Sir Arthur C. Clarke – chiar așa, de ce tocmai 2061? Are legătură cu Clarke? -, cît despre el… nu se vede altfel decît acum: un tînăr supus al coroanei britanice, descendent al cîtorva familii regale europene, ceea ce-i asigură un loc la diferite festivități și… cam asta. A, și posesorul unei biblioteci impresionante de SF. Asta cu siguranță!

E o aiureală să ne tot întrebăm cum va fi viitorul. Care viitor? Cel din clipa asta sau cel care va fi peste două minute, după ce tăntălăul ăla de șef de cabinet va călca pe un fluture?

Este 10 mai 2061, Ziua Națională a României, într-unul din traiectele temporale posibile. Regele Nicolae I se pregătește să iasă din birou și să participe la festivități. Trăiască România!

(text publlicat în Dilema veche nr. 360, 6 – 12 ianuarie 2011)

Madia Mangalena, Povestiri fantastice, Așteptînd-o pe Sara, Transfer, …nici Torquemada

Pînă mîine dimineață la ora 10, ebucurile de pe elefant.ro sînt la preț redus.
Toate cărțile mele care se găsesc în format digital pe elefant.ro se pot cumpăra cu 35% reducere.

ebucuri-mh-8 mai 14

Marin Lupșanu – Satul natal

O PANARAMA A POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE
(parodii, pastişe, cópii, imitaţiuni)

 

MARIN LUPȘANU

Satul natal

 

Fără bătrînii sprijiniți de aburii pîinii
în care s-au zidit de vii țărănci viguroase
fără tranșeele plugului în care țăranul tînăr
aruncă herghelii de semințe
fără grîul copt care intră-n sate
ca Mihai Viteazul în Alba Iulia
aurind pînă și cămășile de in ale sperietorilor
din lanul incendiat de macii
care au lipsit la instructajul PSI
fără pămîntul podidit de semințe
în care pînă la suflet intră țăranul
și acolo rămîne
fără Marin Lupșanu care n-a avut nicicînd
un teanc de sute (poate Marius Stănilă doar)
să dea și el de băut la Privighetoarea
cînd vine în Slobozia la cenaclu
că la țară se trăiește din miresme
și din ardeii care aduc bani mai furmoși decît poezia
și fără versul divin și apocaliptic al aceluiași
„dinspre oraș vine asfaltul”
pe care i-l șoptește pînă cade în extaz
ca vacile care rumegă în tihnă
nevesti-sii cînd o scoate la poartă
să fie și ei în rînd cu satul

satul natal, ei bine, n-ar exista

%d blogeri au apreciat: