Zoia

Și eram frumoși, și eram tineri

Kilogramele erau doar un cuvînt care începea cu o literă uzurpatoare

Oasele erau arcurile noastre de robinhuzi, phiii ce mai vîjîiau săgețile hohotelor asasine

Cimitirele erau locurile în care ne plimbam iubitele între două probleme de mate, pe vremea aia colivele nu aveau în vîrf bomboane, aveau săruturi

Pe vremea aia divorțurile erau niște chestii complicate care li se întîmplau oamenilor mari, cîte vieți mai aveam de trăit pînă să ajungem ca bătrînii ăia pe care-i vedeam la colțul liceului, veniți la întîlnirea de douăzeci de ani, cîte vieți…

Strada Filimon Sîrbu era plaja pe care valurile mi-o aduceau pe Mona cînd mama și tata erau la serviciu, cîtă măreție avea orășelul acela văzut de la etajul patru, de la geamul în fața căruia se dezbrăca ea, scoțîndu-și hainele una după alta ca pe niște văluri care-mi ascunseseră lumea pînă atunci

Eram tineri, eram frumoși, toată suferința lumii se așeza pe umerii mei odată cu vorbele alea: “n-ai voie să mergi la cenaclu”, iar șuvoiul de lacrimi, hohotele de plîns duse pe balcon, departe, departe, nu erau decît felul în care mă împotriveam destinului, în care-i strigam că va veni o zi, va veni o zi…

Eram tineri, eram frumoși, eram în anii 70 și eram cu toții îndrăgostiți, în secret, de Zoia.

poza 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: