Arhive zilnice: 23 decembrie 2012

Despre PALADIN, pentru FanSF

Paladin-logoUn interviu în care vorbesc despre Editura Paladin și cărțile care vor apărea acolo a fost publicat ieri pe blogul FanSF.

Îi mulțumesc lui Nicu Voicu pentru asta.

Reproduc aici finalul:

Voicunike- Un mic discurs în încheiere pentru sf&f-ul românesc.

Isaac Asimov-Imperiul-O piatra pe cerMichael Haulica- Discurs e cam mult și chiar nu sînt pregătit. Dar cred cu tărie în sefeul românesc (SF, fantasy și toate subgenurile, ca să nu mai despicăm firul în patru), cred în scriitorii români de gen, în cei vechi și în cei noi deopotrivă, cred că oricîte reviste și oricîte edituri am avea niciodată nu vor fi prea multe și, mai ales, cred că e loc sub soare pentru toți, că nimeni nu ia locul nimănui, nimeni nu devine mai frumos, mai deștept și mai talentat dacă pune umărul la prăbușirea altuia sau dacă se face că nu-l vede, cred că sîntem niște fraieri orgolioși că ne certăm toată ziua și nu avem răbdare să-l ascultăm și pe celălalt, iar cînd cineva ne contrazice, în loc să vedem dacă nu cumva are dreptate, ne grăbim să-i dăm în cap și să-l considerăm dușman al poporului, cred că ceea ce face fiecare se adună cu ceea ce fac ceilalți și numai așa, dar NUMAI AȘA, vom putea fi cîndva o “literatură“ și nu doar niște indivizi care încearcă marea cu degetul, cred că traducerile ne fac să fim cetățeni ai lumii, să trăim în interiorul literaturii mondiale, ne ajută să nu fim ridicoli cînd propunem una sau alta publicului și că traducerile întotdeauna au contribuit la creșterea valorii operelor autohtone (și niciodată nu le vom mulțumi îndeajuns traducătorilor), cred că se poate trăi din scris în România, o spun și o repet de ani de zile și încă nu m-a contrazis nimeni cu argumente, nu mi-a arătat nimeni pe cineva care a vîndut 30.000 de cărți într-un an și n-a avut ce mînca (nici în America nu se fac bani cu 200 de exemplare vîndute), cred că niciodată n-a fost mai ușor să te afirmi ca scriitor decît azi, cînd există 8 (OPT!) reviste care publică proză F&SF (sper să le fi numărat bine!), cred că dacă ai un text bun nu se poate să nu existe o revistă care să-l aprecieze și să-l publice, cred că ne apropiem de vremea în care vom avea reviste care plătesc autorii, iar autorii vor ști să aleagă revistele spre care să se îndrepte, etapă cu etapă, cred că anul ăsta au apărut cîteva cărți românești foarte bune și nu mă împiedică nimic să cred că la anul poate vor mai apărea și altele și… și… Despre lucrurile urîte nu vorbim, da? Important e ce facem bine, ce construim, ce oferim celorlalți.

Există și un concurs, cu doi cîștigători, care vor primi, fiecare, romanul O piatră pe cer, de Isaac Asimov, în traducerea lui Horia Nicola Ursu (Paladin, 2012), și unul dintre volumele mele.

Începuturi. Simona Sora și Oliviu Crâznic

Se zice că, pentru o proză, are o mare importanță începutul…

Am două începuturi care mi-s dragi zilele astea.

Un început de roman:

hotel-universal-simona-soraÎn noaptea în care i s-au pus temeliile, Hotelul Universal (zis pe atunci al lui Teodoraki) se afla încă în mijlocul Bucureștilor, de parcă cineva măsurase, cu rigla și compasul, distanțe egale de la Mahalaua Calicilor pînă la Tîrgul Cucului și dintre gîrlele Mahalalei Tăbăcarilor pînă la Casa Apelor. Iar dacă, după măsurătoare, acel cineva ar fi rămas, gînditor, pe locul pustiu cumpărat, în iulie 1849, de Hagi Tudorache pentru comerțul cu lipscănie, i-ar fi văzut, cu mirare, spre miezul nopții, cum se apropie dinspre Hanul Roșu, fără grabă și fără să vorbească între ei, pe cei trei negustori care se întovărășiseră ca să ridice hanul: Tudorache, Leon Manoach și George San Marin.

(Simona SoraHotel Universal, Polirom, 2012)

Fragmente din carte au fost publicate în Dilemateca și în Suplimentul de cultură.

Și un început de povestire:

Cunoaşteţi povestea Adulterului şi a Trădării, cunoaşteţi povestea Rebeliunii, povestea Războiului, chiar pe aceea a Înscăunării. Aţi văzut Cerul care ardea, aţi văzut remorienii plecând şi aţi văzut morzii ieşind din Şanţuri. Credeţi, acum, că le cunoaşteţi pe toate.

Vă înşelaţi.

Nu cunoaşteţi, încă, povestea Edanei Rose.

Lăsaţi armele deoparte, domnii mei, şi ascultaţi cu mare atenţie; deoarece, pentru a rămâne în viaţă, va trebui să înţelegeţi. Nu există decât un singur duşman printre noi, e adevărat – dar ştie cineva cu siguranţă a cui mască o poartă acesta?

(Oliviu Crâznic – „Edana Rose”)

Povestirea va apărea în nr. 1 al revistei Argos

%d blogeri au apreciat: