Arhive zilnice: 26 octombrie 2012

Multimonarhia constituțională

Făceam o știre despre cele mai proaspete recenzii la cărți F&SF și am dat peste un articol pe care l-am publicat  în Observator cultural. Mi-a plăcut titlul („Multimonarhia constituțională“) și am căutat să văd ce ziceam despre asta. Iată ce (în articol e vorba despre Bookfest 2011):

În ziua în care apare acest articol, tîrgul este la jumătatea lui. Pentru cei care au obiceiul să-l viziteze zilnic („permanenţii“) – pentru lansări, pentru atmosferă, pentru trecerea într-o altă dimensiune a vieţii (cred că un tîrg de carte are şi această miză) – lucrurile sînt deja clare, se ştiu editurile cu multe noutăţi, se ştiu cele cu mari reduceri, se ştiu cele care au venit doar ca să bifeze acţiunea, dar şi cele care şi-au sporit deja numărul fanilor, se ştiu scriitorii care îşi plimbă pletele, sau cărţile, sau parfumurile, lăsîndu-se văzuţi, abordaţi, întrebaţi, felicitaţi, măcar salutaţi sau fotografiaţi, într-o defilare de regi şi regine, prinţi şi prinţese ai unei nobilimi cu sînge de culoarea cernelei.
Indiferent care este motivul vizitei noastre la un tîrg de carte, acolo, în incinta aceea, devenim cetăţenii unei alte patrii, faţă de ai cărei senatori şi deputaţi sîntem mult mai indulgenţi şi în a cărei constituţie credem fără rezerve. Multimonarhia constituţională este un concept care, măcar pentru cîteva zile pe an, funcţionează.

(Multimonarhia constituțională, Observator cultural, 576, mai 2011)

Uneori mi-e dor de Observator.

O poză de la acel Bokfest 2011:

Bookfest 2011: Michael Haulică, Vasile Gogea, Liviu Antonesei, Cătălin Badea-Gheracostea

%d blogeri au apreciat: