Dilemateca nr.73, iunie 2012

A apărut numărul 73, iunie 2012, al revistei Dilemateca.

Articolul meu, Amintirile unei fete cuminți, cam naive și fără noroc, este despre volumul New Beijing, de Camelia Pantazi Tudor (Editura Virtuală, 2012).

Începutul:

Roman modular, incursiune în civilizația chineză, final într-o colonie lunară, autoarea la a doua carte, prima fiind despre literații din perioada dinastiei Tang, lansare la Bookfest, la standul unei edituri specializate în SF, cu o prezentare entuziastă a lui Mihail Grămescu – totul pregătea cititorul pentru o lectură măcar interesantă…

Numai că, deschizînd cartea și începînd lectura, m-am trezit în plină olimpiadă școlară în care fetele visătoare, cu imaginație și cu oarece abilități de a povesti în cuvinte și expresii străine colegilor lor care bat mingea în pauze, își povestesc avatarurile iubirilor neîmpărtășite și își transformă visele în proză fantastică de jurnal.

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. Mihail Grămescu
    Michael Hăulică şi critica
    Ca orice prostituată literară, Michael Hăulică, autor consacrat de pornografie, acordă în articolul său critic din Dilematica https://michaelhaulica.files.wordpress.com/2012/07/d73-art-800w.jpg un rol exagerat de important proxenetului litarar, editorului. Curvă de moda veche, Hăulică nu admite că astăzi ar putea exista şi autori independenţi de mecanismul cenzorial al editurilor „de stat”, care să creeze liberi de constrângerile redactorilor obtuzi, aşa cum e el, de exemplu. Din articolul critic publicat, deducem cu uşurintă „modul de lucru” al redactorului pornograf de la editura Milenium Book, care intervine brutal în textele autorilor, probabil, fără a respecta punctul din Legea drepturilor de autor care stipulează că editurile au datoria de a reproduce fidel operele autorilor. Cândva, am mai cunoscut un astfel de zbir, la ArtPanorama, pe Dan Silviu Boerescu, pornograful de la PlayBoy ulterior, pe unde a colaborat la un moment-dat şi Michael Hăulică. Boerescu „înbunătăţea” textele bagând, când nu aveau, trivialităţi şi obscenităţi cât mai abjecte. Cameliei Pantazi Tudor nu cred că îi lipseau astfel de „redactori” şi sfetnici literari atunci cand a publicat cartea New Beijing. Cât despre corectura volumului, vă asigur că se încadrează în limitele normativelor internaţionale în domeniu – ceea ce nu se poate spune şi despre mizeriile pe care le scrie şi editează Michael Hăulică.

  2. loool!! ce griji îl mai rod şi pe domnul Grămescu… :)))

  3. haha, m-a făcut curios ”bear” și am citit și articolul integral. păi dacă numai pentru asta se face atâta caz, ce s-ar fi întâmplat într-un cenaclu, unde exprimarea este (de obicei) mult mai dură decât în recenzia dvs.?

  4. Draga Mihai,

    Dă-mi voie să mă prezint, mai întîi: mă cheamă Haulică, nu Hăulică. Încîntat de cunoștință (sau nu prea…).
    Și-acum, că ne cunoaștem, să mergem mai departe.

    Prostituată literară… nu știu cum să iau asta. Te referi la faptul că am fost plătit pentru textele pe care le-am scris? Cred că am fost plătit pe vreo 60 – 70 % din ele. Iar dacă mă gîndesc la ce sume am încasat… zău că mai bine spun că am făcut-o din dragoste, vorba unui banc.

    Nu ți se pare cel puțin nepotrivit să te duci la un editor să te publice și după aceea să spui că editorii sînt niște proxeneți literari? (cam multe cuvinte și expresii folosești din zona asta, dar, mă rog, fiecare își formează limbajul în domeniul în care activează)
    Iar dacă editorul este proxenet, atunci, autorul/autoarea… ce-ar fi? Că tu ai zis-o, nu eu.

    „Hăulică nu admite că astăzi ar putea exista şi autori independenţi de mecanismul cenzorial al editurilor „de stat”, care să creeze liberi de constrângerile redactorilor obtuzi“ – nu știu ce caută aici expresia „de stat”. Dacă n-ai aflat (uneori înclin să cred că nu) sîntem în 2012, comunismul a căzut de 23 de ani, nu te mai împiedică nimeni să scrii și să publici.
    Iar dacă libertatea supremă a scriitorului este să scrie „ochii negrii” și nimeni să nu-l corecteze… atunci să nu mai caute editură acel autor. Sau să mai facă o dată școala.

    „editurile au datoria de a reproduce fidel operele autorilor“ – nu cred că legea (dacă scrie așa ceva în lege, dar să zicem că scrie, n-am chef să verific, iau de bun ce zici) se referă la păstrarea erorilor de gramatică și ortografie. Chiar nu cred că ăsta e sensul. Cît despre intervenția brutală… crezi că ar fi durut-o tare pe autoare dacă ar fi apărut în volumul ei „ochii negri” în loc de „ochii negrii”?

    Despre colaborarea mea la Playboy… nu știu ce să zic. Ori nu-mi aduc eu aminte, ori n-ai tu amintiri exacte… Nu știu cînd și cu ce am colaborat eu la Playboy (nu că mi-ar fi fost rușine dacă s-ar fi întîmplat; dacă mă gîndesc la marii scriitori ai lumii care au publicat în Playboy… m-aș fi simțit chiar flatat). Îmi amintesc totuși de un interviu, dar n-aș numi asta colaborare. Cît despre Dan Boerescu… treaba lui ce făcea, nu văd ce legătură are asta cu mine și părerea mea despre cartea Cameliei Pantazi Tudor (că asta te-a supărat, de fapt).

    Poate mă luminezi și pe mine ce însemană „limitele normativelor internaţionale în domeniu“ cînd e vorba de corectură. Eu credeam că asta se face după normele ortografice și după gramatica limbii române…

    Despre mizeeriile pe care le scriu… asta e, mi le asum, sînt ale mele, eu le semnez, în cărțile mele apar. Dar despre „mizeriile“ pe care le editez… ai putea fi mai concret? Care sînt autorii la care te referi? Ca să știm despre ce vorbim.

    Nu mai insist răspunzîndu-ți la lucruri pe care nu le susții prin nimic concret. Prefer să-ți dau cîteva exemple din cartea despre care zici că a avut parte de o corectură în „limitele normativelor internaţionale în domeniu“:

    „ochii negrii“ (9)

    „în vreun taxi sau un fel de rișcă“ (10) – RÍȘCĂ s. f. Numele unui joc de noroc în care jucătorii trebuie să ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. – Din rus. reska.
    Sursa: DEX ’98 (1998)

    poate e vorba de RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Rikscha.
    Sursa: DEX ’98 (1998)

    „Citise că (virgulă) atunci, în fața terasei“ (13) – serios? (virgulă)???

    „unei bătături care o făcuse“ (13) – pe care, da?

    „se întinde pe crestele munților, a dealurilor, prin văi adînci“ (16) – ale dealurilor, da?

    „însoțit de doi maeștrii taoiști“ (19)

    „de a aduna aceste particule, de a le unii“ (20)

    „Doi tigrii mari îi apărură în drum“ (24)

    „străjuit de cei doi tigrii înaripați“ ( 25)

    „doar fi atentă și ascult-o“ (37)

    „Nu poți știi nimic“ (37)

    „Nu mai fusese demult în Grădina Botanică“ (76)

    ș.a.m.d.

    Îți par suficiente, maestre?

  5. Dragă (?) Michael,
    Am parcurs lista ta de greşeli găsite – altfel observate cu pertinenţă. Dar, îţi repet: cartea Cameliei Pantazi are sub baremurile consemnate în standardele oficiale admise pentru o corectură bună. Când vei fi şi tu corector de meserie, vei afla că există nişte normative oficiale în această direcţie. Corectura nu se face după ureche – aşa cum cred unii naivi. Iar excesul de zel în domeniu se numeşte pedanterie – simptom clinic pentru bolile psihice, de care nu mă îndoiesc că suferi, ca peste 90 la suta dintre locuitorii acestei lumi suprapopulate şi permanent stresate.
    Constat însă că nu reuşeşti, nici după atâţia ani de lucru prin redacţii (e drept, mai mult de amatori), să faci distincţie între diferitele posturi ale mecanismelor de apariţie a cărţilor. Îi recomandai Cameliei un redactor. Iar, din lista ta de greşeli găsite, înţeleg că, de fapt, te opreşti la nivelul corecturii.
    Cât priveşte prostituţia culturală – desigur, şi vinderea conştiinţei pe bani e un factor degradant – dar, aşa cum ai precizat, există şi prostituate, ca tine, care se terfelesc „din dragoste”. A comite şi a te afirma cu pornografie şi trivial pe considerentul că e mai bine vândută o astfel de maculatură, sau că „e la modă” – aceasta cred că e principala alterare a conştiinţei prostituatelor şi codoşilor culturali de pe piaţa actuală de carte.
    Nu am la dispoziţie niciunul dintre textele tale să îţi dau exemple de redactare defectuoasă (şi eventual corectură) din ele. Le cunosc de pe la concursurile la care ai participat şi la care am fost în juriu. Nu am simţit nevoia să îţi colecţionez în casă gunoaiele (punk). Am, pe undeva, „Motocentaurii de pe acoperişul lumii” – parcă aveai şi tu ceva pe acolo – o carte pe care s-a abuzat de numele meu şi care nu mi-a fost arătata decât după apariţia ei. Fiindcă eu pusesem pe ea un NU categoric. Aţi lăudat-o cu toţii la vremea respectivă şi reprezintă pentru voi un „model” care vă defineşte gusturile (de fapt, prostul gust). Şi mai am câteva Jurnale SF – ştiu care este nivelul tău cultural şi intelectual.
    Am totuşi o publicaţie recentă, Galileo, din primăvara 2010, la care apari ca redactor. Corectura se încadrează, şi aici, în limitele admise de baremuri. Dar, dacă tot vrei mostre de scăpări de stil, trecute pe sub ochii tăi vigilenţi, ia textul lui Liviu Radu, autor pe care voi îl consideraţi mare artist mare, stilist de înaltă clasă, şi dă căutare pe cuvintele „acelea, aceea, acela” pentru a vedea numai la pg. 55 câte repetiţii involuntare are. La pg. 54, apare în aceeaşi propoziţie, de două ori, „de fapt”. Excces, pe tot textul, de „deci”. Ortografie arbitrară – de exemplu, la pg. 58 „-,” (cratimă urmată de virgulă), sau la pg. 59 „…”.” (trei puncte, ghilimele, punct), pe care până şi copiii de şcoală generală ştiu că nu au niciun sens. La pg. 58, cuvântul „înmînuşate” (greşeală cauzată de confuzia între cuvintele „mână” şi „mănuşă”). Nici în lazaretul evreiesc în care am copilărit nu se mai face o asemenea greşală… Cacofonia „ca cei” se repetă de câteva ori în text… La pagina 61 apare formula „sunt supus brazilian” – extrapolare neavenită a expresiei „supus austriac”. La pg. 63, repetiţie involuntară a cuvintelor „câţiva”, „câteva” în aceeaşi propoziţie. Crezi că sunt destule greşeli la acelaşi text pentru un corector meticulos ca tine?
    Atacurile tale împotriva Cameliei sunt însă, evident, o politică meschină şi repetitivă pe care o practici – nu ţi se par „buni” decât cei din grupul vostru. Despre toţi ceilalţi ai numai cuvinte rele. Poţi fii liniştit – când pui tu o etichetă – toată lumea ştie că, dacă ai spus că e bun, înseamnă că e „punk”, adică gunoi, iar dacă spui că nu e bun, înseamnă că e încadrabil în limitele normalităţii. E o deformare patologică, se pare, a celor care s-au obişnuit să scormonească prin gunoaie.
    Mihail Grămescu

  6. Cînd scrii „greşală” şi „poţi fii” poţi să stai liniştit în privinţa „normelor internaţionale” privitoare la corectură.
    De asemenea, cînd arunci cu atîtea epitete imunde pe cîţiva centimetri pătraţi de replică şi cînd faci atîtea confuzii, presupuneri hazardate şi procese de intenţie, e recomandat să urmezi un curs rapid de argumentaţie, că pentru ăla de maniere e tîrzior.
    Altminteri, întîmplător, am fost eu corector de meserie şi ştiu că baremurile-s una şi limba română de clasa a cincea repetată e alta.
    Şi nu în ultimul rînd – nici cea mai corectă limbă română n-ar fi rezolvat problemele de stil (şi de redactare, iată!) ale acelei cărţi. Autoarea nu e deloc lipsită de talent, dar e cazul să înveţe să înoate, să scape de sub stratul de mîzgă produs de metaforele leşinate, de limba de lemn uscat, de sintagmele tocite şi de locurile comune pe care s-au săpat deja şanţuri adînci.

  7. „Îi recomandai Cameliei un redactor. Iar, din lista ta de greşeli găsite, înţeleg că, de fapt, te opreşti la nivelul corecturii.“ – În comentariul de pe blog am insistat pe greșeli de limbă (care țin de corectură, așa e) pentru că tu ai vorbit despre corectură la nivelul etc. În articol am dat niște exemple care țin de talentul literar al autoarei și ecare un redactor le-ar fi reformulat.

    Motocentaurii, Galileo, Liviu Radu… despre ce vorbim, de fapt? Parcă era vorba despre cartea Cameliei Pantazi Tudor. Nici cartea cu motocentauri, nici Galileo, nici ce scrie Liviu Radu sau alții nu fac New Beijing mai bună decît este. Ăsta era subiectul. Tu poți spune și că am o aluniță pe nas sau în altă parte, cartea Cameliei tot aia rămîne.

    Îmi pare rău că, în loc s-o iei pe tînăra autoare să-i arăți toate lucrurile pe care le-am sesizat în cronica mea (atît cuvintele scrise greșit, cît și frazele alea care nu prea au legătură cu literatura) și să-i arăți unde a greșit și ce poate îmbunătăți pe viitor în scrisul ei, tu o înveți acum că dacă cineva scrie despre cartea ei și n-o laudă trebuie să pună tunurile pe acel cineva.
    Învaț-o mai bine că în momentul în care se hotărăște să iasă în public cu o carte să-și asume și posibilitatea de a fi lăudată, dar și pe-aia de a fi criticată.
    Poate eu am greșit eu în aprecierile mele. Se poate și asta. Dar dacă volumul ei e o capodoperă a literatrii române nu mă îndoiesc că vor apărea zeci de recenzii care să arate lumii acest lucru. Aștept să le văd.

    Așa că eu mă opresc aici. A continua un dialog în care eu vorbesc de una, iar tu îmi răspunzi despre alta… mi se pare pierdere de vreme. Dacă autoarea pe care o încurajezi înțelege ceva din cronica mea, bine. Dacă nu, treaba ei. Îi urez multă sănătate și mult succes în activitatea literară.
    Ca și ție, de altfel.

  8. Eu unul sunt foarte fericit că a apărut o carte despre chinezi scrisă de cineva care nu aparține culturii respective. Uite că ne luăm după occident și în ce privește colonialismul cultural, că parcă n-aveam destule maladii.

    Ah, și o traducere pentru cei care cunosc baremurile din standardele oficiale:

    Eeu unula sunt froate fercitea căca a părut o carte deper chinej criză de cionova care nu apariție culturii revendicative. Uiite căni luăam dupe accident si înce privește lolonialismul cucuvar, că cacă nu avean destule mara… mama… crama… votca… BĂI VOI NU PUNEȚI NIMIC PE MASA ASTA????

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: