Sînt serioși oamenii ăștia?

USL a cerut sesiune extraordinară a Parlamentului ca să discute situația, să găsească o soluție.

Și cînd urcă la tribună oameni ai puterii, ei părăsesc sala. Păi, sînt serioși oamenii ăștia? La ce-au mai cerut sesiunea extraordinară? Să se audă doar pe ei vorbind?

Lasă că fiecare a venit acolo cu ale lui și nimeni nu e dispus să cedeze un vîrf de ac măcar. Unii zic am venit să discutăm problema și noi credem că există o singură soluție, adică să plecați, și nu discutăm altceva (asta da, deschidere spre dialog), iar alții îi dau mai departe cu stabilitatea economică și creșeterea economică și noi de-aicea nu plecăm…

Se pare că ideea convocării unei sesiuni extraordinare a fost de la început ipocrită, pentru că acolo nu văd discuții, ci doar discursuri pentru galerie (galerie = cei de acasă și cei din Piața Universității).

Altceva, în afară de discursuri, mai aveți? Să vă așezați la o masă și să discutați poate? Nu să țineți discursuri, ci să discutați.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. şi cu cine, mă rog, să porţi dialog? cu cei care în ce mai bun caz l-au mimat până acum?! nu, treaba asta a fost doar o formalitate, una necesară şi ultima. de-aci înainte nici măcar să mimeze nu mai au cu cine. măcar aşa va fi şi mai clar (pentru cine n-a fost încă!) în ce straie e „îmbrăcat” împăratul…

  2. Mircea, poate oi fi eu mai ardelean decît tine, dar eu mă aștept ca atunci cînd cineva îmi zice hai să ne așezăm la masă să vorbim, chiar asta să facem, în nici un caz nu mă aștept ca el să se ridice și să plece spunîndu-mi că, de fapt, n-are ce vorbi cu mine, că a lansat invitația doar așa, de formă.
    Și ce altceva mai e formalitate în ce s-a spus acolo? Cînd spun că dacă ajung ei la putere o să fie mai bine e pe bune? Sau tot o formalitate este?
    Pînă la urmă ce a adus nou sesiunea asta? Că unii au zis că au făcut tot ce trebuia făcut și avem creștere economică – dar asta au mai zis-o, nu era nevoie să vină și în sesiune extraodinară, dacă altceva tot nu aveau de zis, iar alții au zis jos ăla, jos ăia, hai la alegeri – dar și ei au mai zis asta, deci n-au venit cu nimic nou, n-aveau nimic nou de oferit.
    Pînă la urmă se pare că pentru politicienii noștri totul este o formalitate. Or eu nu cred că oamenii stau de 11 zile prin piețe doar ca să îndeplinească niște formalități.
    Dar, mă rog, avînd în vedere că alternativa e partidul violet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: