Observator cultural, 2 decembrie 2011

În nr. 603 al revistei Observator cultural, din 2 decembrie 2011 (versiunea online), la rubrica FANTASY & SCIENCE FICTION, articolul Gaudeamus 2011.

FRAGMENT:

Pentru Gaudeamus 2011 organizatorii au declarat că au fost peste 110.000 de vizitatori (față de 103.000 anul trecut), 400 de expozanți (față de 380 anul trecut), 650 de evenimente (față de 540 anul trecut), doar suprafața a rămas aceeași, 14.000 de mp. Acuma cum pot încăpea în aceeași suprafață mai mulți expozanți și să rămînă mai mult loc liber… doar organizatorii știu. Pentru că pe inele tot standurile acelea mici au fost – e drept că acolo, editurilor li s-au adăugat magazine care vindeau brățări, cercei și inele, sau ceaiuri, sau cafea, sau trofee (cupe) pentru întreceri sportive. Au lipsit micii meșteșugari care îți repară fermoarul pe loc. Și vînzătorii de leucoplast cu rivanol (deși de ei ar fi fost nevoie marți, cînd s-au făcut standurile, și luni, cînd s-au desfăcut). Pînă la urmă, și de vînzătorii de cafea a fost nevoie, pentru că restaurantul din incintă a fost orice, dar numai resturant nu. Mese puține, mîncare și mai puțină, iar berea și cafeaua se terminau cînd ți-era lumea mai dragă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: