Observator cultural, 18 noiembrie 2011

În nr. 601 al revistei Observator cultural, din 18 noiembrie 2011 (versiunea online), la rubrica FANTASY & SCIENCE FICTION articolul Haulică SRL.

Fragment:

Adică de ce mai am nevoie de edituri dacă pot să-mi public singur cărțile – fie ele de 40 sau de 500 de pagini – pe Internet? Îmi fac un e-book, știu să fac un epub, știu să fac și mobi, ce-mi mai trebuie? De-abia scap de editorul ăla care mă refuză spunîndu-mi ba că ceea ce scriu nu se potrivește cu linia prozei publicate de editură, ba că scriu porcos și ei se adresează tuturor cititorilor, inclusiv minore, gospodine pudice, călugărițe și tați de familie care controlează orice tipăritură intră în casă, ba că nu sînt suficient de cunoscut și numele meu nu le garantează măcar 1.000 de exemplare vîndute, ba că scriu cu î și nu cu â (și fără niciun/nicio…), așa că să mai pun mîna pe un DOOM2, să mă mai pun la curent cu limba română, ba îmi zice că OK, te publicăm, dar te costă atît (și zice el o sumă cu care știu sigur că se pot tipări două cărți ca aia pe care le-am propus-o), ba că fie, te publicăm, facem și contract, dar să nu vii dup-aia să-mi ceri bani sau alte alea, că drepturi de autor, că lansări, că turnee prin țară… zi mersi că te publicăm gratis și te facem scriitor și dacă mai vii și la anul cu banii ăștia plus 10% de-o inflație acolo, îți mai scoatem o carte și te faci membru USR. Ce? Ești deja? Las’ că știm noi și cum se intră în uniunea asta…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: