Arhive zilnice: 1 octombrie 2011

epub si mobi

Asta o fi un fel de „și totuși se vinde“?

Povestiri fantastice este la vînzare, pentru Kindle, pe amazon.com, amazon.co.uk și amazon.de. După cum veți vedea, pe toate trei am două cărți, cea de-a doua fiind Madia Mangalena, ediția 2011, pe hîrtie (aceasta din urmă este și pe amazon.fr).

Pe amazon.com Povestiri fantastice are și o poziție pe lista vînzărilor, și asta e 84.143 Paid in Kindle Store. Ei, măcar un exemplar s-a vîndut.

Pe site-ul editurii s-a refăcut pagina cărții, merită s-o vizitați: http://www.millenniumpress.ro/9786068113050.html

Cîteva fraze din prefața lui Radu Pavel Gheo, linkuri la cele trei amazoane (com, co.uk și de), repere bio-bibliografice, cuprinsul și niște referințe critice (sau, cum le zic eu, într-un soi de romgleză, prazuri) semnate de Mircea Opriță, Lucia Simona Dinescu, Cătălin Badea-Gheracostea, Voicu Bugariu, Liviu Radu, Bogdan Suceavă, Dan-Silviu Boerescu, Mihai Iovănel.

Dilemateca nr.65, octombrie 2011

A apărut numărul 65 al revistei Dilemateca.

Articolul meu se cheamă SF, mai mult SF!, și este despre volumul de povestiri Singur pe Ormuza, de Liviu Radu (Millennium Books, 2011).

Din sumar: Dosar Gellu Naum, cu texte de Simona Popescu și Dan Stanciu, un interviu cu Robert Șerban realizat de Marius Chivu, o anchetă (tot a lui Marius Chivu) cu tema Aveți nostalgii?, la care răspund Mircea Cărtărescu, Radu Pavel Gheo, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan C. Mihăilescu, O. Nimigean, Lucian Dan Teodorovici.

%d blogeri au apreciat: