Arhive lunare: mai 2011

Obiectiv cultural, aprilie 2011

A apărut numărul 5 (aprilie 2011) al suplimentului Obiectiv cultural, editat de cotidianul Obiectiv-Vocea Brăilei.

Zepelinul cuantic (adică rubrica mea) prezintă: Primăvara nebună.

Suplimentul mai găzduiește interviuri cu Mircea Mihăieș, Gabriel Daliș și Maia Ștefana Oprea, articole de Vladimir Tismăneanu, Ovidiu Pecican, Bogdan Hrib (despre tîrgul de carte de la Londra), o anchetă pe tema apolitismului (răspund Vladimir Tismăneanu, Pavel Gătăianțu, Horia Nicola Ursu), proză de Doina Ruști, poezie de Elena Ștefoi.

CNN cu elan și copii sub 35 de ani (jejele, galactici, mituri și eroi)

1

Au scos-o pe JJ din Minți criminale. De ce? Zice Tăntzelu că au hotărît că personajul ei nu era indispensabil. Au luat-o în mînă, cum se zice. Publicul a fost de părere că era. Cine a luat hotărîrea aia chiar nu s-a uitat la serial? N-au văzut găinușa aia? Of, of, e plină lumea de chiori!

2

S-au anunțat premiile „Ion Hobana“ 2011. Juriul încă nu.

Cartea anului 2010 în genul SF (premiu în valoare de 1200 de lei) – „SF Doi”, de Cristian Mihail Teodorescu (editura „Bastion”)

Cartea anului 2010 în genul Fantasy (premiu în valoare de 1200 de lei) – „Lumea lui Waldemar”, de Liviu Radu (editura „Tritonic”)

Premiul pentru întreaga activitate literară (în valoare de 1800 de lei) – Mircea Opriță

Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei) – Bogdan Cătălin Mereuță, pentru romanul „Luptătorii virtuali” (editura „Lumen”)

O să comentez (mereu e ceva de comentat cînd e vorba de niște premii!) săptămîna viitoare, după festivitate. Doar o informație acum, pentru că unul dintre cîștigători e mai puțin cunoscut: Bogdan Cătălin Mereuță este elev în clasa a opta, la o școală din Galați.

3

La Corint a apărut un DICȚIONAR DE MITOLOGIE GRECO-ROMANĂ. Zei, eroi, mituri, de Zoe Petre, Alexandra Lițu, Cătălin Pavel.

4

Un nene, pus să comenteze pictorialul Oanei Zăvoranu din Playboy (unde? la Realitatea, evident, că doar e noul CNN!), începe să vorbească despre Cioran. Ne-am scos! După „știrea“ asta urmează o poveste despre Columbeni. Și asta se întîmplă la Prime Time News. CNN cu elan.

5

Mîine se încheie etapa a patra din procedura de vot pentru premiile Galileo. Mai sînt în competiție trei volume și trei povestiri.

6

Și văd, din nou, frakin’ Galactica! Yay!

Trăim din scris recenzii fluviu

Faină coperta asta!

În sfîrșit, se vorbește și la noi despre cîștigurile scriitorilor. Și se vorbește pentru că avem despre ce vorbi, nu veșnicele „văleu, în România nu se poate trăi din scris“.  Ba se poate! Vedeți despre ce sume e vorba.

*

Am vrut să scriu despre Balaurul și miorița, antologia lui Mihail Grămescu, pentru Observator cultural. Cred că voi scrie despre asta pentru Dilemateca, că nu văd cînd o să mai citesc altceva (nu că pe asta aș fi citit-o, dar am timp s-o termin în cîteva zile). Pentru Observator am scris pînă la urmă despre premiile F&SF de anul ăsta. Am văzut că și Rudi Kvala are editorialul din noul număr al Nautilusului pe aceeași temă. Fain.

*

Procedura de votare a premiilor Galileo a ajuns la etapa a patra. Au mai rămas în competiție cîte trei titluri la fiecare dintre cele două secțiuni: cel mai bun volum și cea mai bună povestire. Pe 14 mai totul se va termina, pe 28 mai, la Bookfest, se vor dezvălui numele cîștigătorilor.

*

Între timp am mai aflat de niște premii, premiile „Ion Hobana“. Fain. Bună ideea asocierii cu ASB, dă premiilor greutate. Interesant ar fi fost cu USR, că și societatea e română, nu bucureșteană. Juriu comun, SRSFF și ASB. Deocamdată secret. Dacă ar fi toți membri ai ASB și ai SRSFF ar fi OK. Dar se pare că nu sînt decît trei scriitori în situația asta (Horia Gârbea, Liviu Radu, Dănuț Ungureanu). Vom vedea. Și vom vedea, astfel, și cu greutatea. Oricum, combinația asta nu poate fi decît bună. Dar, vorba aia: frumoasă țară, păcat că-i locuită.

Sper ca în cîțiva ani premiile astea să fie un etalon pentru sefeul românesc. În amintirea lui Ion Hobana. Și întru cinstirea lui. Aici chiar nu avem voie să ratăm. Noi, cu toții.

*

Am vorbit mai devreme de noul număr Nautilus. Ovidiu Petcu scrie o recenzie la antologia Steampunk. E trecută la articole, nu la recenzii. De ce? Primul episod acoperă doar cuvîntul editorului și cuvîntul înainte al lui Ștefan Ghiodeveanu. În ritmul ăsta da, e corect, nu este o recenzie. Oricine citește (dacă nu scrie) recenzii în revistele literare știe că o recenzie nu are 10 pagini. Sau, altfel spus, o recenzie are 3-4000 de semne, uneori 6000, în mod cu totul excepțional (trebuie să ai un nume greu) poți avea la dispoziție 10-12000 de semne, adică o pagină întreagă. Să vedem ce va fi pînă la urmă.  Sînt 10 povestiri, cîte două pe episod, în octombire se va sfîrși odiseea. Dacă nu cumva numărul pe noiembrie va fi dedicat concluziilor.

*

Greu de aflat componența juriului premiilor „Vladimir Colin“. Știe cineva? Cei care au fost în juriu?

2000 – Ion Hobana, Mircea Opriță, George Ceaușu. Și mai cine?

2001 – Ion Hobana, Mircea Opriță, George Ceaușu, Mircea Cărbunaru. Și mai cine?

2005, 2008 – Ion Hobana, Mircea Opriță, George Ceaușu, Liviu Radu, Cătălin Badea-Gheracostea.

*

Sîmbătă, la Centrul Calderon, de la ora 10, are loc Colocviul „Ion Hobana“. Organizatori: Asociația Scriitorilor București, Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, Primăria Sectorului 2. Se vor acorda și premiile „Ion Hobana“.

Nu că aș fi eu vreun fan al colocviilor, sesiunilor de comunicări sau al referatelor, dar evenimentul în sine contează. Cine știe, poate în timp se va modela și, în locul referatelor pe teme bătute și răsbătute, vom avea parte de dezbateri și mese rotunde pe teme care țin de activitatea scriitoricească și editorială. De pildă.

Mă gîndesc (sper!) că n-oi fi singurul care crede așa.

*

Lucrez la cărți pentru Bookfest. Sper să reușim să scoatem și Galileo 4. Iar eu sper să reușesc să pregătesc și Torquemada, s-o putem scoate la tîrg.

Nicu, Oliviu și o hucă

Mereu facem haz de necaz. Sîntem o țară de tot rahazul.

*

Ieri pe Realitatea, Mirela Voicu, de la Vatican: „beatificarea unei călugărițe franțuzești“. Taci, tu! Jurnalistă românească… Sau jurnalista românească e limba în care se vorbește în presă?

Nu dau cam des pe Realitatea în ultima vreme? Luni de zile nu m-am mai uitat la ei. Cum se face că în ultimele zile îmi tot ies în cale?

Nu, nu stau mut. Trec de pe un canal pe altul, mai rămîn pe Realitatea cîte cinci minute (nu mai mult). Dar la ce „jurnaliști“ au mai rămas pe-acolo… E ca în bancul ăla: cum îl găsești pe cel mai prost milițian? Iei unul la întîmplare… Așa și aici: stai două minute pe Realitatea și sigur vei găsi o perlă.

*

Apropo de limba română. Acum ceva vreme căutam expresii împrumutate (asimilate)  cu anasîna din limba engleză. Sau construite ca în limba engleză. Oarecum. Și găseam locație, obvios… Mă gîndeam că acuși-acuși o să avem schimburi de replici de genul: Te sărut. / Te sărut înapoi.

*

A murit Ernesto Sabato, la 99 de ani (ar fi împlinit suta la 24 iunie). Unii devin nemuritori din timpul vieții.

*

Nicu scrie aici despre Galileo 3. Și zice că i-a plăcut Huca. Oliviu comentează și zice că și lui (el zice că i-a plăcut toată revista). Fain!

%d blogeri au apreciat: