Arhive zilnice: 22 mai 2011

Petru Cimpoeșu și Dan Stanca la Literatura de azi

LITERATURA DE AZI / TVR Cultural, 23 mai, 21.30


Doi prozatori originali sînt invitaţii criticului literar Daniel Cristea-Enache în această ediţie a emisiunii Literatura de azi.

Petru Cimpoeşu trăieşte la Bacău şi plăsmuieşte lumi periferice, ca în romanele, de registre diferite, Povestea Marelui Brigand şi Simion liftnicul. Prima dintre cărţi, masivă şi densă, este „un roman spectral şi fantasmatic, care deplasează şi reconstituie liniile de forţă ale realului”. Discuţia porneşte de la a doua ediţie a romanului Firesc (Ed. Polirom), apărută după douăzeci şi cinci de ani, într-un context complet diferit.

Deopotrivă jurnalist şi scriitor, unul dintre numele de vîrf ale generaţiei ’90, Dan Stanca este un romancier prolific, publicînd anual cîte o carte nouă. Cu Noaptea lui Iuda (Ed. Humanitas), pornind de la atentatul de la World Trade Center care a schimbat faţa lumii şi structura istoriei contemporane, autorul a dat „un roman absolut remarcabil, cîştigînd pariul cu critica şi cu sine însuşi”.

(comunicat)

%d blogeri au apreciat: