1

Tot beau, de cîteva  zile, un ceai luat din Obor. Adică, mai exact, din magazinul proaspăt deschis în Bucur Obor, la subsol. Cică magazin eco. Ei, lăsați…  că am văzut acolo și coca-cola (îmi cer scuze că pomenesc marca asta de otravă), și produse de panificație sau roșii în bulion, pe etichetele cărora nu vreți să știți ce scrie.

Am găsit totuși un butic cu chestii mai aproape de eco, unul de ceaiuri și unul de cafea.

Ăla cu ceaiurile… iami! Și ceaiul ăsta, botezat de ei Cei șapte samurai, e un deliciu. Ce aromă, ce… Eu îl eau combinat cu oleacă de ceai negru, indian.

Voi reveni și asupra celui de cafea, și nu numai pentru că au un fanzin!

2

Apropo de ceai. Îm amintesc din cînd în cînd de o ceainărie din Brașov, pe strada Barițiu, unde am băut un ceai cîndva, Caius Dobrescu și cu mine. Prin viața unui om sînt momente faine și nu știe nimeni ce le face minuntate, ce le face să rămînă în amintiri.

3

Undeva în dreapta, la vedere, pe site-ul SRSFF se află afișat ISSN-ul.

4

Andrei Ruse despre Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata: „Plotul mi s-a părut interesant: un bătrîn (Eguchi) merge la recomandarea unui prieten la o casă de toleranță ceva mai aparte, pentru vîrstnici neputincioși spune autorul, pentru impotenți zic eu mai direct.“

Cum ar arăta Kyoto scri sde Andrei Ruse?

„Dar sincer, degeaba ai talent daca nu ai absolut nimic de spus (…)“

’Ai, măi Andrei…

5

Sîmbătă. M-am sculat fredonînd Zaraza (cred că, în ultimul vis, cineva cînta asta). M-am așezat la masă să termin cartea lui Bugariu. După 5-10 pagini dau de un fragment în care cineva cînta Zaraza. După-amiază, spre seară, la berea de după colocviu, ce cîtec am auzit acolo, în cramă? Evident, Zaraza…